În urmă cu vreo 100 de ani, un nou gust, pe lângă dulce, sărat, acru și amar, se strecura pe papilele gustative ale oamenilor. Evident, el existase dintotdeauna, însă abia atunci a fost izolat și denumit de un cercetător japonez. Astfel a apărut umami, un gust care le înglobează cumva pe toate celelalte patru și care provine din substanța monoglutamat de sodiu, o sare a acidului glutamic.

Deși găsim gustul în componente ale cărnii sau peștelui, iar cel mai cunoscut ingrediente pentru umami sunt ciupercile, putem să îl obținem și din alte surse pe care dacă le avem în cămară, dau o savoare deosebită mâncărurilor.

Bucătăriile asiatice sunt cele mai bogate în preparate umami, iar pentru acestea sunt folosite adesea ingrediente precum pasta miso sau sosul de soia, pe care acum le găsim cu ușurință și în supermarketurile românești. Dacă miso vă sună cunoscut din supa cu același nume, trebuie să știți că de fapt este vorba de o pastă condiment, care se adaugă în supă, dar și în diverse sosuri, nu doar asiatice, pentru un gust mai bogat. Tot din Asia provine și sosul de pește, care, ca atare, poate fi un ingredient înspăimântător, însă adăugat în cantitățile potrivite (mici!), dă nota de umami pe care o cauți pentru o mâncare.

Un alt sos ce oferă gustul umami este Worcestershire, un sos de proveniență britanică pregătit dintr-un complex de ingrediente. Venind pe meleaguri mai familiare, și pasta de tomate, aceea concentrată, este un bun exemplu de ingredient umami pe care îl puteți avea în casă.

Anșoa poate fi folosit în atât de multe feluri, fie peștișorii puși ca apare într-un sandviș sau într-o salată, de exemplu, fie făcuți pastă și adăugați în atât de multe mâncăruri. Pe lângă acestea, ciupercile de care ziceam mai sus proaspete, pot fi înlocuite în cămară cu ciuperci uscate, ce țin suficient de mult încât să puteți da gustul umami oricând aveți chef.

Un alt ingredient surprinzător pentru aromatizarea mâncărurilor spre un gust umami este coaja de la parmezan. După ce ați ras tot parmezanul, nu aruncați coaja. Păstrați-o în frigider într-un vas închis ermetic și adăugați-o în supe, sosuri, tocane, pentru a le da un gust complex. Coaja de parmezan devine mai intensă pe măsură ce se învechește.