chefjosephhadad.ro

BLOG

Trucuri pentru plăcinta de mere

No Comments

Unul din cele mai apreciate deserturi ale sezonului este plăcinta de mere. Mai ales că există varianta de post, care să respecte preferințele tuturor mesenilor. Însă pentru a-i da pe spate pe aceștia sau poate doar să vă faceți propriile pofte, vin cu câteva trucuri care să facă plăcinta de mere și mai gustoasă.

Pentru un gust mai complex, alegeți mai multe tipuri de mere. Combinați ionatanele cu golden și grenny smith sau ce varietăți vreți, pentru nuanțe mai dulci sau mai acrișoare, pentru texturi mai moi sau mai ferme.

Tot pentru un gust mai intens, un alt sfat este să caramelizați merele înainte de a le pune în plăcintă. Presărați cubulețele de mere cu zahăr (și ce condimente mai vreți să adăugați) și puneți-le în tigaie cu unt până se caramelizează. Secretul este să nu le supra-aglomerați în tigaie. Mai bine le faceți în două tranșe ca să nu „transpire” între ele.

Puteți înlocui esența de vanilie din rețete cu lichior amaretto Disaronno, care impregneze o aromă de migdale subtilă plăcintei.

Dacă faceți de la zero aluatul, atunci adăugați în el și coajă de portocală sau lămâie rasă, pentru a nu-l lăsa simplu și neutru. Ceva mai puțin previzibil este să adăugați pe lângă coaja de lămâie, jumătate de linguriță de rozmarin proaspăt tocat fin. O altă opțiune de a aromatiza aluatul este de a adăuga în el din condimentele pe care le adăugați și în mere, fie că mergeți pe clasica scorțișoară, fie că alegeți un mix de condimente măcinate (anason, ghimbir, nucșoară, cuișoare, vanilie). Și inspirat din vechile rețete anglosaxone, care vorbeau despre o bucată de brânză care se pune peste plăcinta de mere, varianta modernă și adaptată este să adăugați în aluat parmezan ras. Gustul său sărat-umami va impregna o aroma deosebită plăcintei finale.

După ce s-a răcit plăcinta, puteți adăuga un extra strat de aromă printr-o glazură turnată deasupra. Faceți o glazură clasică de zahăr pudră, însă amestecat cu cidru de mere. De la această bază, puteți crește apoi cu alte arome, cu pudră de ghimbir sau scorțișoară sau ce aveți poftă.

Și nu uitați de asocierea plăcintei de mere fierbinți cu înghețată, dar treceți peste clasica înghețată de vanilie și mergeți pe variante mai creative, cum ar fi fistic, portocale sau rom cu stafide.

Cartofi copți mai buni

No Comments

Afara ninge, în casă miroase a portocale și a cartofi copți. Așa arată o zi frumoasă de iarnă. Dacă cu portocalele o rezolvați repede, hai să vedem ce facem cu cartofii copți ca să fie mai buni.

În primul rând, important este soiul. Pentru copt sunt mai buni cartofii făinoși, care au mai mult amidon și care, atunci când sunt dați la cuptor, rămân crocanți la exterior și pufoși în interior.

Un secret important în coacerea cartofilor este fierberea lor parțială înainte de a fi dați la cuptor. Nu doar că scurtează timpul de coacere, dar prin fierbere se gelifică stratul exterior de amidon, care apoi, la cuptor, oferă crusta crocantă pe care o capătă cartofii și care, astfel, este mult mai intens decât dacă cartofii ar fi fost cruzi puși direct în tavă. În funcție de mărimea bucăților de cartofi, aceștia trebuie fierți între 8 și 15 minute înainte de a fi dați la cuptor. Tot pentru textura crocantă de la exterior, puteți adăuga un vârf de linguriță de bicarbonat în apa în care îi fierbeți parțial. Datorită bicarbonatului, apa va deveni mai alcalină și va „sparge” mai ușor suprafața cartofului, făcând-o mai crocantă și mai adezivă la ulei și condimente. Dar aveți grijă să nu puneți mai mult bicarbonat, pentru că acesta poate impregna un gust neplăcut cartofilor.

Dacă alegeți să fierbeți parțial cartofii, nu uitați să sărați apa. Chiar dacă veți asezona cartofii și în tavă, este important să puneți sare și în apa de fierbere, pentru că aceasta acționează și asupra interiorului cartofului, nu doar la suprafață. Și este de preferat ca apa să fiarbă deja în momentul în care adăugați cartofii, pentru un strat exterior mai „spart”.

Pentru un rezultat crocant la final, este important să lăsați cartofii să se usuce după fierberea parțială, astfel încât uleiul să adere bine la ei. În plus, dacă îi lăsați umezi, apa va crea abur în cuptor, ceea ce va împiedica formarea crustei. După ce i-ați scurs, lăsați-i la uscat în strecurătoare aproximativ 10-15 minute înainte de a-i pune în tavă. Abur se va crea și dacă aglomerați prea mulți cartofi în tavă, așa că aveți griji să lăsați loc ca aceștia să respire. Și nu îi suprapuneți, ci coaceți-i într-un singur strat.

Pentru aroma mai intensă a cartofilor la cuptor, de obicei alegeți usturoi sau ierburi aromatice, însă în procesul îndelungat de coacere, acestea se pot arde. Așa că o soluție o reprezintă aromatizarea uleiului în prealabil. Puneți la încălzit uleiul cu ce surse de aromă doriți și după câteva minute la foc mic, puteți să îl strecurați și să îl folosiți la cartofii din cuptor. Pentru o extra sursă de aromă, puteți adăuga ierburile scurse din ulei la sfârșitul procesului de coacere, printre cartofi. De asemenea, nu vă zgârciți cu uleiul. Acesta ajută la crustă, dar și împiedică lipirea cartofilor de tavă.

Și nu în ultimul, nu întoarceți cartofii prea repede sau prea des. Singur rotire are trebui să fie după vreo 30-40 minute, pentru a permite formarea crustei de la contactul cu tava.

Sosurile de roșii în extra-sezon

No Comments

Sigur că vara și la începutul toamnei este recomandabil să folosiți în mâncare roșii proaspete, dar, chiar și atunci, roșiile din conservă sunt o scurtătură binevenită pentru feluri de mâncare ce altfel ar necesita mai mult timp de gătire. Însă, dacă vreți să rămâneți fideli roșiilor proaspete în orice sezon, trebuie să învățați să le ajustați, pentru că iarna acestea nu sunt la fel de gustoase.

Un truc despre care probabil că ați mai auzit este adăugarea de zahăr în sosul de roșii făcut de la zero. Nu o să facem un sirop, ci poate doar o linguriță de zahăr la o cratiță poate să echilibreze aciditatea roșiilor. Într-o cantitate mult mai mică, doar un praf, și tot pentru echilibrarea acidității, se poate adăuga și bicarbonat de sodiu, care este o bază ce neutralizează acidul. Aveți însă grijă că acesta are un gust foarte puternic și nu vreți să stricați aroma sosului de roșii, așa că adăugați foarte puțin și, dacă va mai fi nevoie, puteți să mai puneți ulterior. Tot pentru dulceața finală a sosului, puteți adăuga un morcov la gătire. Fie îl tocați și sotați înainte de a adăuga roșiile, fie îl feliați, îl gătiți în sos și la final îl pasați pentru a se integra perfect.

Pentru o supă de roșii delicioasă, dar și pentru un sos, mai ales în această perioadă, un truc este coacerea roșiilor înainte. Tăiate pe jumătate, presărate cu ulei de măsline, sare și poate alte condimente după gust, roșiile se dau la cuptor pentru aproximativ o oră pentru a-și condensa aroma și dulceața naturală. Vestea bună este că pot fi coapte și roșiile din conservă, pentru intensificarea gustului. Folosiți roșii întregi, pe care le scurgeți bine, le condimentați la fel ca pe cele proaspete și le lăsați ceva mai mult la cuptor, până se condensează mai bine pulpa.

Două metode pentru salsa, acel sos prezent lângă nachos sau alte snacks-uri, vin să completeze roșiile proaspete folosite de obicei. Prima metodă, dacă vreți să obțineți un sos cremos, este să tocați ingredient proaspete precum ardei iute, ceapă și să le puneți într-un blender cu zeamă de limetă și roșii tocate din conservă, pentru a le transforma într-un sos gustos, pe care apoi îl asezonați după gust. Combinația de ingrediente proaspete cu roșiile conservate, va da o aromă complexă sosului. Cealaltă variantă, în care păstrați legumele bucățele, nu le pasați, constă în a toca mărunt ardeiul iute și ceapa. Separat, tăiați roșiile proaspete pe jumătate și le coaceți pe tigaia grill pe ambele părți pentru ca apoi să le tocați și pe ele și să le amestecați cu ingredientele proaspete. Coacerea va intensifica aromele din roșii și le va face mai gustoase, chiar dacă sunt destul de fade în acest sezon.

Și pentru a intensifica aroma unui sos făcut din roșii proaspete, mai puteți folosi încă un mic truc: adăugați o lingură, două, de pastă concentrată de tomate.

Păstrarea ciupercilor

No Comments

Și cu ciupercile ne îndeletnicim mai multe săptămâni, pentru că merită atenția noastră. Dacă în articolul trecut vedeam cu ce le putem asezona, acum vedem cum le putem păstra mai multă vreme dacă am cumpărat prea multe.

Ciupercile întregi proaspete rezistă în frigider, în condiții optime, într 4 și 7 zile, iar cele feliate, doar vreo două-trei zile, însă congelate vor rezista chiar și luni. Aveți, însă, grijă la momentul în care încep să se strice ciupercile din frigider. Dacă doar au o textură lipicioasă, însă nu s-au stricat, merg spălate și sunt ok. Dar dacă apar pete maro, dacă devin moi sau încep să miroasă rău (a pește), atunci este momentul să le aruncați.

Ca să își păstreze mai mult timpul de viață în frigider, ar trebui să nu le spălați înainte de a le pune la păstrat.

În frigider, cel mai bine se păstrează într-o pungă de hârtie, care să absoarbă umiditatea. Dacă le lăsați în caserola de plastic în care le-ați cumpărat pentru mai mult zile, se va produce condens, care va strica calitatea ciupercilor. Mai pot fi păstrate și într-o punga de tip ziplock cu prosoape de hârtie în jurul ciupercilor, care să absoarbă umiditatea, iar punga închisă cât mai etanș și aerul scos din ea pe cât posibil la închidere.

Ciupercile se păstrează foarte bine și la congelator, fie crude sau deja gătite parțial. Pentru cele crude, este bine să le curățați cu o perie înainte de a le pune în pungă. Puteți să le și feliați, pentru a ocupa mai puțin spațiu. Însă țineți cont că fiind legume pline de apă în compoziție, după decongelare li se va modifica textura.

Cel mai bine, însă, este să le congelați parțial gătite, fie blanșate, fie sotate. Când vine momentul preparării lor, este suficient să le puneți în tigaie așa congelate și vor fi gata în câteva minute.

Un extra pont pentru congelare este să le congelați inițial în strat unic și apoi să le transferați în pungi, astfel încât feliile să nu se mai lipească între ele, să nu formeze un conglomerat. Pentru aceasta așezați feliile într-un singur strat pe o tavă sau farfurie, puneți deasupra hârtie de copt și încă un strat și repetați. Dați la congelator vreo oră sau două, cât să devină rigide, și apoi le puteți transfera în pungile de păstrare.

Ciuperci în toate felurile

No Comments

Suntem în plin sezon de ciuperci și ne bucurăm de gustul lor în tot felul de combinații. Poate că și voi le gătiți în diverse feluri, dar dacă sunteți blocați la aceleași rețete de ciuperci umplute, tocăniță de ciuperci și supă-cremă, atunci poate că ar fi momentul să citiți mai jos despre diversele moduri în care puteți duce ciupercile la nivelul următor.

Pentru început, acesta ar putea fi cel al ciupercilor pane. Este foarte simplu să obțineți un fel delicios prin a da ciupercile prin făină cu sare, apoi prin lapte bătut și iar prin făină, pentru ca apoi să le prăjiți în baie de ulei de floarea soarelui. Alături puteți pune o maioneză cu usturoi sau un sos de hrean.

Ciupercile în general sunt recunoscute printre alimentele cu gust umami, însă intensitatea acestuia nu este foarte puternică, mai ales în cazul ciupercilor mai delicate. În schimb, gustul complex poate fi întărit de un alt ingrediente prin excelență umami: sosul de soia. Așa că adăugați la soteul de ciuperci și puțin sos de soia, care să îi dea un gust mai intens. Din aceeași categorie face parte și pasta miso. Indiferent de tipul de pastă pe care îl alegeți (alb, galben sau roșu), adăugați-o spre sfârșitul procesului de gătire. În acest punct mai puteți adăuga și unt, care să ajute la „îmbrăcarea” mai ușoară a ciupercilor în sosul cu miso.

Tot la ciupercile sotate puteți adăuga și vin alb, care să impregneze o aromă florală. Dar țineți cont că nu aveți nevoie de mult vin, probabil vreun sfert de pahar la o tigaie plină. Și aveți grijă să îl puneți de la început, astfel încât să aibă timp alcoolul să se evapore. Vinul poate fi înlocuit și de sherry, ciupercile cu acest alcool fiind o combinație populară în Spania.

Și usturoiul este un ingredient iubit de ciuperci, însă aveți grijă să nu îl ardeți. Când sotați ciupercile, puneți cățeii tocați aproape de sfârșit. Cu cât sunt tocați mai fin, se vor găti mai repede, așa că lăsați-i doar vreo două minute pe foc la sfârșit.

Un gust dulce-acrișor care să complimenteze umamiul ciupercilor este dat și de oțetul balsamic. Nu este nevoie ca pentru gătit să folosiți un balsamic prea scump, cum ați face-o într-o salată, însă ce este important este să fiți precauți cu cantitatea. Adăugați spre sfârșitul procesului de sotare o lingură și gustați. S-ar putea să fie de ajuns.

Și tot la finalul procesului de sotare se poate adăuga și muștar. Fie că alegeți unul clasic, unul cu boabe sau unul dulce, puneți între o linguriță și o lingură, nu mai mult, în funcție de intensitatea acestui ingredient. Aroma sa este destul de puternică și surprinzător de potrivită cu ciupercile gătite.

Un ingredient neobișnuit ar putea fi lemongrass-ul, însă ciupercile și acesta sunt ingrediente de bază în multe feluri de mâncare thailandeze și merg bine împreună. Dacă faceți o supă de ciuperci, de exemplu, puteți utiliza pe lângă lemongrass proaspăt (sau congelat) și pulbere sau uscat. Însă dacă pregătiți o tocăniță, atunci folosiți planta aromată proaspătă.

Dacă utilizați brânza pentru ciupercile umplute, de ce nu ați folosi-o și în tocăniță? Iar în acest caz, cea mai bună opțiune este parmezanul, pe care să îl folosiți ca pe un condiment, deci nu în cantități mari. Gustul său este intens, iar aspectul destul de uscat ajută la textura sosului, fără a se întinde.

Alternative creative pentru lasagna clasică

No Comments

Dacă data trecută am povestit despre ponturile care fac lasagna clasică perfectă, astăzi o ducem la nivelul următor, adăugând un plus de creativitate, cu ingrediente noi și tehnici alternative.

Dacă pastele obișnuite merg bine cu sosul pesto, fie el făcut în casă (așa cum recomand eu, pentru că este foarte simplu de făcut), fie de la borcan, de ce nu ar merge și lasagna? Odată ce v-ați decis să îl folosiți, puteți să îl strecurați în strat subțire între clasicele straturi de sos bolognese și bechamel, puteți să îl puneți într-un strat mai generos dacă mergeți pe varianta unei lasagna doar cu sos alb (și ciuperci) sau puteți să îl puneți deasupra, la final, pentru a definitiva preparatul.

O altă variantă surprinzătoare pentru clasica lasagna este folosirea pastelor ravioli în loc de foile clasice de paste. Puneți straturi de sos ragu, bechamel și ravioli. Pentru o variantă de gust mai neutră, folosiți ravioli umpluți cu brânză, însă îi puteți încerca și pe cei umpluți cu ciuperci pentru a da o notă umami preparatului final.

Tot cu umami vin și anșoa, micii peștișori care pot fi transformați în pastă și adăugați în sos. Merg bine în lasagna clasică cu sos alb, dar și în lasagna puttanesca din sudul Italiei, făcută cu un sos din usturoi, măsline, ulei, ardei, capere, roșii, usturoi și anșoa. La această variantă, ricotta este brânza potrivită.

O alternativă interesantă este înlocuirea stratului de paste din mijloc al lasagnei cu felii de dovlecel. Pentru mai multă textură, prăjiți fâșiile de dovlecel înainte de a le pune. Iar pentru o variantă gluten-free, înlocuiți complet pastele cu feliile de dovlecel. Pentru o lasagna cu arome de toamnă-iarnă, folosiți în locul fâșiilor de dovlecel, felii subțiri de dovleac copt sau pus pe grătar.

Deși nu face parte din rețeta originală, spanacul poate fi un ingredient gustos în lasagna, dacă ne inspirăm din pastele clasice umplute cu ricotta și spanac. Așadar amestecați spanacul sotat cu brânza și puneți compoziția între straturile de paste, pentru o versiune mai ușoară.

Un ingredient pe care poate că nu vi l-ați fi imaginat în lasagna este scorțișoara. Aceasta, însă, dă note interesante sosului ragu când este pusă în cantitatea corespunzătoare, intensificând aromele.

Iar dacă pentru versiunea vegetariană de lasagna sunteți obișnuiți să folosiți ciuperci, lintea este o alternativă interesantă și bună sursă de proteine. Cel mai bine este să folosiți în locul cărnii linte maro sau verde, care este mai fermă în comparație cu cea roșie (portocalie), pentru a oferi textura dorită sosului.

Sezon de lasagna delicioasă

No Comments

Pentru că zilele și mai ales nopțile se răcesc, este momentul potrivit pentru paste bogate, la cuptor. Iar lasagna este regina lor. De aceea, astăzi și data viitoare vorbim despre ea, despre cum puteți face cea mai gustoasă lasagna, dar și despre versiuni ale sale care să o transforme în ceva interesant.

Elementul central al oricărei lasagna este sosul, de obicei sosul Bolognese, un liant gustos și consistent care să contrasteze cu delicatețea foilor de paste. Pentru acesta aveți nevoie de bucăți de carne cu grăsime, care să dea savoarea. În afară de carnea grasă de vită, mai aveți nevoie de morcovi și ceapă tocate mărunt pentru gustul dulceag și tije de țelină apio tot așa, tocate cubulețe, pentru un plus de prospețime. Și un secret pentru acest sos este să folosiți roșii la conservă, nu proaspete. Cele proaspete pot fi prea apoase, stricând sosul, dar și prea acide. Roșiile gata gătite de la conservă sunt aportul ideal de dulceață și aciditate de care are nevoie sosul Bolognese. De aciditate se ocupă și vinul adăugat în sos. De aceea este indicat să folosiți un vin de calitate, pe care l-ați și bea. Și aici, încă un secret: deși poate la că prima vedere un vin roșu ar fi cel potrivit pentru sosul de lasagna, de fapt rețeta originală este cu vin alb, care aduce o notă florală combinației. Și nu există scurtături pentru acest sos. Gustul bogat și textura omogenă se obțin după ore întregi de gătit la foc mic. Chiar și dacă mergeți pe o variantă vegetariană, cu ciuperci în loc de carne, tot trebuie lăsat totul la gătit îndeajuns de mult.

Probabil că nu mai este nevoie să menționez calitatea ingredientelor, aceasta fiind de la sine înțeleasă. Așa că și brânza trebuie să fie una de calitate. Poate că vorbim doar de parmezan, însă aici pot apărea mai multe variațiuni. În sudul Italiei, de exemplu, sosul bechamel este înlocuit cu ricotta. Iar în loc de ricotta, puteți folosi și cremă de brânză sau mascarpone, însă acestea, pe lângă cremozitate, vor adăuga și un plus de grăsime. Sau, pentru un gust mai intens, puteți folosi brânză cu mucegai albastru ori brânză de capră, dar aveți grijă la cantitate, pentru că gustul acestora ar putea copleși restul ingredientelor. Așadar, în ceea ce privește brânza, trebuie testate variantele să vedeți cu care vă împăcați cel mai bine.

Sosul bechamel face parte din rețeta originală de lasagna și merită păstrat. Un ingredient care, însă, îi intensifică rolul gustativ în preparat este nucșoara, care a făcut mereu casă bună cu acest sos, iar în combinația cu ragu-ul de carne se potrivește perfect.

Și dacă tot vorbim despre sosuri, acestea sunt esențiale în lasagna, dar mai ales cantitatea lor. Prea mult, și preparatul se va descompune la tăiere. Prea puțin, și va fi uscat. Așadar secretul este echilibrul și acoperirea uniformă a foilor de paste. Întindeți sosurile în strat egal pe întreaga suprafață, având grijă să acoperiți marginile, mai ales peste stratul superior, astfel încât foile să nu se ardă. Și tot pentru a preveni arderea foilor, puneți pe fundul vasului un strat subțire de sos Bolognese, care va fi în mare parte absorbit de foile de lasagna de la bază, care să fie un strat protector pentru acestea și să le hidrateze din ambele părți.

Și nu în ultimul rând, aveți grijă să nu fie prea puțin condimentată lasagna. Pentru aceasta, fiecare strat în sine trebuie să aibă echilibrul perfect de sare și alte condimente, astfel încât dacă le-ați mânca separat, să nu mai aveți nevoie de nimic de adăugat. Ragu-ul trebuie să fie gustos, la fel și sosul bechamel sau crema de brânză. Și să nu uitați de sarea din apa în care fierbeți parțial foile de lasagna. În acest fel, când totul se leagă, gustul este unul unitar.

Din conserve în mâncare

No Comments

Da, sunt un susținător al ingredientelor proaspete și al mâncărurilor făcute de la zero, însă uneori scurtăturile sunt binevenite, mai ales în timpul săptămânii, când poate că nu aveți la fel de mult timp de stat în bucătărie.

Așa că astăzi vorbim despre conservele de boabe, pe care le putem folosi în tot felul de moduri astfel încât să le îmbunătățim în doi timpi și trei mișcări.

Cel mai ușor este să aduceți un plus de proteine și fibre în salate, așa că amestecați oricare din tipurile de boabe din conserve cu legume proaspete pentru o salată consistentă.

Iar una din cele mai simple opțiuni este să faceți o tocăniță gata în câteva minute. Pentru aceasta sotați ceapă și usturoi și la final adăugați conținutul unei conserve, fie că este de fasole, năut sau linte. Mai lăsați câteva minute ca să se încălzească și boabele și să se întrepătrundă aromele și gata. Puteți lăsa mâncărica așa sau puteți adăuga alte ingrediente precum condimente (boia, chimion, etc), ierburi aromatice proaspete sau chiar suc de lămâie.

Deși puteți face și clasica fasole bătută din conserva de fasole albă, de data asta vă propun o variantă mexicană. Folosiți fasole roșie pe care după ce ați scurs-o din conservă, trebuie să o sotați în ulei (de măsline). Aceasta este apoi pasată și amestecată fie cu ceva picant, fie cu alte condiment. Adăugați puțină smântână lichidă și amestecați. Presărați deasupra telemea maturată sfărâmată și o puteți servi cu o salsa mexicană făcută din ceapă, ardei iute și coriandru tocate mărunt.

Năutul poate fi prăjit pentru o gustare rapidă. Scurgeți conserva și lăsați boabele la uscat pe un prosop de bucătărie. Prăjiți-le apoi în baie de ulei cu ce condimente preferați și la final sărați-le după gust. Varianta mai sănătoasă este coacerea lor în cuptor, la 220oC într-o tavă cu hârtie de copt, condimentate după gust.

Miel mai bun

No Comments

În România nu există o cultură prea puternică a felurilor de mâncare pe bază de miel, dincolo de Paști, așa că vreau să vă împărtășesc din experiența mea, din cultura mea, pentru a vă împrietenii mai mult cu această carne delicioasă.

O modalitate gustoasă de a introduce carnea de miel mai mult în dieta cotidiană, este prin intermediul cărnii tocate ce poate fi gătită sub formă de chiftele, kebab sau burgeri. Însă aveți grijă că mielul nu este la fel de gras precum vita, așa că în momentul în care luați carnea pentru tocat, ar trebui să aveți o proporție de 20-30% grăsime pentru ca preparatul final să nu fie uscat.

În plus, este bine să cunoașteți diversele părți și ce se poate face cu ele. Ciolanul este de preferat să fie gătit mai mult timp la foc mic. Coastele de miel sunt foarte fragede, dar nu au carne prea multă. Cotletele pot fi gătite rapid pe tigaie sau grătar. Fileul este bun pentru gătire rapidă, stir-fry sau fripturi ținute mai puțin în cuptor. Iar pulpa are cea mai multă carne.

Pentru părțile care se gătesc rapid, aveți grijă să nu le supra-frigeți. Pentru a rămâne moale și gustoasă, carnea trebuie să fie roz în interior. Un pont de profesioniști este să gătiți mielul la sous vide pentru a asigura o preparare perfectă.

După cum spuneam, carnea de miel, mai ales cea de pe pulpă, este foarte macră, așa că are nevoie de ceva care să o facă mai fragedă, iar o marinadă este exact ce îi trebuie. Deși mai multe marinade se potrivesc, fie că sunt pe bază de vin sau de fructe, ale căror enzime să frăgezească carnea, cea mai potrivită este cea pe bază de iaurt, care ajută și la frăgezire, dar adaugă și un pic de grăsime.

În ceea ce privește paleta de gust, mielul se potrivește și cu ierburi aromatice proaspete, dar și cu condimente mai intense, precum cele din bucătăria indiană. Mizați pe chimion, semințe de coriandru, boia afumată sau oregano, fenicul și șofran. Iar pentru ierburile aromatice, mentă, rozmarin și dafin sunt niște clasice în viață pentru miel. Și pentru un gust din Orientul Mijlociu, asezonați mielul cu mixul de condimente baharat.

Și nu în ultimul rând, servirea mielului poate fi foarte mult influențată de sosurile cu care este combinat. De fapt, puteți face în weekend o bucată mare de miel gătită încet, doar cu sare și poate niște ulei de măsline, pe care apoi să o combinați în diverse feluri în zilele următoare, de la miel cu tzatziki și pită, la bucățele de miel presărate peste humus și stropite cu puțin tahini sau un sos proaspăt chimichurry turnat peste friptură ori un sos britanic clasic, dulceag, făcut din prune uscate.

Cum se refolosește apa de la paste

No Comments

Cu siguranță că în 99,99% din dățile când fierbeți paste, apa rămasă după fierbere ajunge pe scurgerea de la chiuvetă. Da, bineînțeles că folosiți câteva linguri și în sosul de la paste, așa cum fac toți bucătarii (profesioniști sau amatori pasionați), dar știați cât de multe alte utilizări are? Iată câteva dintre ele.

Pentru că apa în care au fiert pastele este plină de amidon și minerale, are proprietăți care îmbunătățesc gustul și textura altor preparate. Dacă nu aveți de gând să folosiți apa imediat după fierberea pastelor, păstrați-o în frigider până la 3 zile sau congelați-o în pungi sau tăvițe de cuburi de gheață.

Puteți încerca să fierbeți orez în aceeași apă, mai ales dacă vreți să obțineți unul lipicios, ca cel pentru sushi, de exemplu. Apa de paste este deja sărată și va da o aromă mai bună orezului, în timp de amidonul din ea va ajuta la textura lipicioasă a acestuia. Și fasolea uscată poate fi fiartă în această apă, amidonul ajutând la fierberea mai bună și o cremozitate mai mare a boabelor.

Folosiți apa de la paste pentru îmbunătățirea aluaturilor de pâine sau de pizza făcute în casă. Amidonul din apă se gelifică în timpul coacerii, ajutând la obținerea crustei crocante și a texturii moi din interior. În plus, ajută și la dospire datorită zaharurilor din amidon care activează mai bine drojdia. Dacă folosiți, însă, doar apă de paste pentru aluat, atunci nu mai adăugați și sarea clasică, pentru că apa conține deja destul de multă sare. Și încă un pont: stropiți crusta pâinii cu apă de paste în timpul coacerii pentru un efect extra-crocant.

Și adăugarea ei în supe și tocane este o idee bună pentru textura mai cremoasă pe care o dă acestora datorită amidonului, aducând și un plus de sare în mâncare, așa că dacă știți ca veți folosi apa de paste, fiți precauți cu cantitatea de sare pe care o adăugați în mâncare.

Și nu în ultimul rând, hrăniți și pe altcineva decât pe voi cu această apă plină de minerale: plantele de apartament pot fi udate cu această apă, după ce s-a răcit, pentru un aport de nutrienți de care și ele au nevoie.