Anghinarea nu este o legumă foarte populară în România, deși a intrat de ceva ani pe piață, la fel ca sparanghelul. Aici suntem mai curând obișnuiți cu ea gata conservată, la borcan sau prin felurile de mâncare italiene, precum pizza sau vreo salată cu inimi de anghinare. Iar când o găsim în supermarket proaspătă, fugim de ea, pentru că nu știm cum să o preparăm.

Și pentru că fuga este pentru terenul de sport, nu pentru bucătărie, m-am gândit să vorbim azi despre anghinare, ca să vă împrieteniți cu ea.

Când vine vorba de alegerea unei anghinare proaspete, aceasta trebuie să aibă o textură fermă și să aibă o greutate destul de consistentă. Dacă floarea este moale și ușurică, înseamnă că este deja trecută. De asemenea, frunzele trebuie să fie bine închise în jurul inimii.

Acum este sezonul lor. Din martie până în iunie. Chiar dacă se găsesc în magazine și în alte momente ale anului, cel mai bine ar fi să le cumpărați și să vă bucurați de ele acum.

Ca și salata din magazine pe care nu mai găsești urmă de pământ, și anghinarea este clătită la producător, dar este indicat să o mai spălați și acasă o tură înainte de a fi gătită, chiar dacă frunzele exterioare sunt mai mereu aruncate. Iar cea mai bună metodă este să o scufundați într-un castron cu apă rece, să o lăsați acolo câteva minute și apoi să o treceți pe sub jetul de apă de la robinet, ca să se ducă impuritățile pătrunse printre frunze.

Deși sunt preparate în care se mănâncă și frunzele (și atunci la consumi cumva ca pe chips-urile de cartofi), de cele mai multe ori acestea trebuie tăiate. Pentru curățarea anghinarei trebuie să îi tăiați o parte din tulpină și vreo 2 cm din vârf, pentru ca apoi să tăiați restul frunzelor de jur-împrejur ca să se ajungă la ceea ce se numește inima anghinarei. Și nu uitați de miezul pufos, care trebuie și el scos, pentru că nu este comestibil.

Pentru a nu lăsa inimile de anghinare să se oxideze până le gătiți, este bine să le stropiți cu suc de lămâie. Iar dacă vreți să pregătiți mai multe în avans, puneți-le în apă rece după ce le-ați curățat, cu tot cu sucul de lămâie și lămâia stoarsă.

Cea mai bună variantă de gătire a lor este la aburi. Așezați anghinarele pe sita vasului de gătire la aburi cu inflorescența în jos și codițele în sus. Dacă vreți să le fierbeți, vor absorbi prea multă apă și nu vor mai avea aceeași textură. Mai pot fi gătite și la cuptor. Puteți să le porniți la aburi înainte de coacere sau să le puneți direct, însă la cuptor este recomandat să le tăiați pe jumătate pe lungime ca să se pătrundă uniform și să le lăsați la foc mic ceva mai mult timp decât alte legume. Iar pentru a ști când este gata, încercați frunzele de la mijlocul distanței dintre miez și tulpină. Dacă se desprinde ușor din bază și este moale, atunci anghinarea este gătită. Aceeași metodă se aplică și la gătirea la aburi. Însă mai merge și metoda furculiței. Dacă aceasta intră ușor, ca într-o banană în anghinare, atunci este gata. Și aveți grijă ca la coacere să nu înghesuiți legumele ca să aibă loc aburul să se elibereze.

Când vine vorba de mâncatul anghinarei, vă spuneam că în unele cazuri se pot mânca frunzele exterioare. Însă doar partea lor inferioară, cea care se unește cu inima. Desprindeți fiecare frunză și înmuiați baza în vreun sos, pentru ca apoi, ținând de vârf, să trageți cu dinții pulpa de pe partea de jos a frunzei, aruncând restul. Este cam ca la semințe sau edamame procesul de mâncare. Inima, însă, locul în care toate frunzele se unesc, se poate mânca integral (fără puful din mijlocul ei). Iar sosul de înmuiat poate fi de la un banal unt topit cu sare, la sosuri pe bază de brânză, humus, sos olandez sau chiar ulei de măsline și usturoi.