Poate că nu este una din ustensilele pe care ți le cumperi imediat ce te muți în casă nouă, dar în curând îți dai seama cât este de necesară. Și dacă trecem la nivelul următor, realizăm că avem nevoie și de o strecurătoare și de o sită, pentru diversele acțiuni din bucătărie.
Cred că primul lucru la care vă gândiți atunci când vine vorba de folosirea strecurătorii, este vărsarea pastelor după fierbere. Și așa și este. Nu aveți nevoie de o strecurătoare specială de paste (aceea care este puțin mai mică decât oala și se pune în oală încă de la început). Este suficient să aveți o strecurătoare normală, de metal, pe care să o puneți în chiuvetă și în care să vărsați conținutul oalei după ce pastele au fiert. Aici, aveți, însă, grijă la două aspecte. Mânușile de bucătărie sunt importante. Chiar dacă oala are mânere speciale, care nu se încing la fierbere, aburul degajat la vărsarea apei fierbinți, vă poate arde, așa că mânușile oferă dublă protecție. De asemenea, păstrați un pic din apa de fierbere a pastelor, pentru a o adăuga la sosul în care le veți pune. Țineți minte acest aspect înainte de a vărsa totul în strecurătoare și a lăsa apa să se piardă prin găurile ei. De asemenea, aveți grija să puneți strecurătoarea într-o chiuvetă goală și curată, nu peste un maldăr de vase nespălate. Din cauza greutății pastelor și apei, strecurătoarea așezată într-un echilibru precar are toate șansele să se destabilizeze și să se verse totul peste vasele murdare. Iar o chiuvetă goală dar murdară este la fel de nepotrivită. Viteza și presiunea cu care se scurge apa din oală în chiuvetă o face pe aceasta să se amestece cu urmele de apă și mizerie sau detergent din chiuvetă și să sară în sus, contaminând pastele gătite.
Pentru paste mai mici, precum orzo, folosiți o strecurătoare mai fină, poate chiar o sită, pentru a nu pierde din ele. Aceeași sită pe care o folosiți pentru a cerne făina sau a obține piure de legume fin.
Și apropo de legume, acestea pot fi foarte bine fierte la aburi într-o strecurătoare de metal, fără a fi nevoie să aveți în dotare o instalație specială de gătit la aburi. Și, înainte de a le fierbe, legumele, dar și fructele, se spală mult mai ușor și mai rapid când sunt puse într-o strecurătoare sub jetul de apă, decât spălate individual în mână.
Și nu în ultimul rând, spălarea strecurătorii imediat după folosire este importantă. Chiar dacă considerați că trece prin ea doar apă, mai ales dacă ați strecurat paste sau legume din conservă, reziduri de amidon sau zaharuri pot rămâne lipite de strecurătoare.
Your email address will not be published. Required fields are marked *
Comment
Name *
Email *
Website
Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Evaluare * 1 2 3 4 5