chefjosephhadad.ro

Blog

Preparate cu mozzarella și burrata

No Comments

Intrate nu de foarte mulți ani în alimentația românilor, mozzarella și verișoara ei mai moale, burrata, au urcat repede în topul preferințelor de brânzeturi ale noastre. Mai ales că sunt versatile și cu gustul delicat pe care îl au, se potrivesc în multe preparate. Deși, cred că nici nu vă închipuiți în câte feluri pot fi folosite, dincolo de salate sau pizza. Tocmai de aceea scriu acum acest articol, pentru a vă deschide orizonturile mozzarellei și burratei cu câteva rețete.

Mozzarella sticks sunt un antreu prezent adesea în meniurile restaurantelor sau pub-urilor și, dacă de obicei acestea sunt cumpărate congelate, gata de pus în baie de ulei, puteți încerca totuși să le faceți și în casă. Nu este nimic greu. Le pregătiți ca pe șnițel. Tăiați mozzrella în baghete, le dați prin făină, apoi ou bătut, apoi pesmet. Reluați etapa cu oul și pesmetul, pentru a asigura un strat mai gros de panadă, care să nu permită scurgerea brânzei la prăjirea în baie de ulei. Le puteți servi cu sos de roșii în stil italian sau cum aveți chef.

O burrata cremoasă merge la fix cu o salată delicată cum este cea în care combinați roșii cherry, piersici și boabe de porumb, legate de un dressing din ulei de măsline, oțet balsamic, sare și piper. Pentru un gust ceva mai îndrăzneț, puteți adăuga și ardei iute tocat. După ce ați amestecat ingredientele de salată, desfaceți o burrata deasupra și bucurați-vă de cremozitatea ei.

Mini-mozzarella marinate sunt o idee bună și de petrecere, dar și pentru mesele obișnuite de acasă. Serviți-le cu pâine prăjită sau biscuiți sărați și aveți o gustare perfectă. Pentru acestea aveți nevoie de mini-mozzarella, ulei de măsline, oregano și busuioc uscate și usturoi zdrobit. Amestecați-le pe toate și lăsați-le într-un bol acoperit în frigider pentru vreo două ore, ca să apuce să se infuzeze gusturile.

Pieptul de pui umplut poate fi alternativa mai gustoasă a fadului piept de pui la cuptor. Creați un buzunar în interiorul puiului și umpleți-l cu ingrediente după gust, fie spanac, fie ciuperci sau alte legume, amestecate toate cu cubulețe de mozzarella, care odată cu coacerea se va topi și va uni toate gusturile. Închideți buzunarul cu scobitori ce au fost ținute în apă în prealabil, astfel încât să nu se ardă în cuptor.

Și pentru o rețetă interesantă, inedită și simplă, vă prezint frigăruile de paste. Sunt o gustare practică, pentru care aveți nevoie de paste rigattoni (un fel de penne mai mari), sos de roșii, busuioc proaspăt și mozzarella. Puteți încerca și varianta bolognese, pentru care veți avea nevoie de sosul bolognese de carne tocată. Fierbeți pastele al dente și înfigeți-le pe frigărui, apoi așezați-le pe o hârtie de copt în tavă. Ungeți-le cu ajutorul unei pensule cu sosul de roșii și presărați deasupra mozzarella rasă și busuioc tocat. Dați la cuptor pe funcția grill sau puneți-le într-un air fryer pentru câtva minute, până se topește și se gratinează brânza.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 2 3 4 5