Poate cea mai versatilă și în același timp pretențioasă carne este cea de vită. Dacă nu ești hindus, atunci cu siguranță că te-ai înfruptat măcar o dată din ea, pentru că are cele mai multe calități nutritive.
Sunt multe părți gustoase, dincolo de clasicul mușchi. Sunt părți care au grăsime ce le dă savoare, iar dintre acestea antricotul și ceafa sunt cele mai bune. Să nu uităm însă și de momițe, acele glande care nu sunt atât de folosite în bucătăria de zi cu zi, dar care ar trebui să apară mai des în meniu pentru că sunt delicioase.
Dacă aceste părți cu grăsimi sunt pretabile gătirii mai intense sau chiar îndelungate atunci când vorbim de pulpă, pe care e bine să o facem slow cooked, multe ore la foc mic, în cazul mușchiului este diferit. Acesta este cel mai bun când este consumat medium rare, mai ales că în aest fel nu își pierde nici din calitățile nutritive.
Un alt obicei pe care românii nu îl prea au este consumarea de organe. De exemplu, ficatul de mânzat este foarte benefic, bogat în fier și recomandat atât adulților, cât și copiilor. Mâncat o dată pe săptămână este un aport nutritiv excelent. Iar dacă cei mici nu sunt încântați de gustul lui, atunci artificii precum pasărea în formă de pateu sau amestecat în supă este o opțiune foarte bună. La fel de bună este și inima de vițel, extrem de gustoasă dacă este gătită direct pe grătar, fără niciun alt artificiu.
La magazin, carnea proaspătă se testează cu degetul, astfel încât să fie elastică, să nu rămână urma degetului la o apăsare ușoară. De asemenea trebuie să aibă o culoare vie, plăcută.
Odată cumpărată proaspătă din magazin, carnea trebuie păstrată în condiții speciale. Deși este bine ca ea să fie lăsată la maturat până la 20 de zile, acest lucru este imposibil în frigiderele domestice, care se deschid foarte des, permițând creșterea temperaturii interioare și dezvoltarea bacteriilor. În aceste condiții, deci, carnea trebuie ținută doar până la maximum una-două zile ca atare sau, dacă nu va fi consumată imediat, să fie congelată.
După ce ați adus-o acasă, carnea este bine să fie lăsată pe un grătar deasupra unei tăvi, în frigider, pentru a se mai scurge din sângele din ea. Carnea proaspătă nu se ține imediat în vecinătatea alimentelor gătite sau a celor care se consumă în stare proaspătă.
Decongelarea se face în frigider. Se scoate de cu seară pentru a doua zi după-amiază. Pentru gătire, pentru a nu suferi un șoc termic și astfel să se contracte fibra, carnea trebuie scoasă din frigider cu jumătate de oră sau o oră înainte.
Your email address will not be published. Required fields are marked *
Comment
Name *
Email *
Website
Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Evaluare * 1 2 3 4 5