Este simplu să apeși un buton și în 20-30 de minute să îți vină pizza la ușă, aproape caldă. Dar este mult mai satisfăcător atunci când plămădești aluatul cu propriile mâini și pui pe pizza ingredientele preferate.

Dar să începem cu începutul: aluatul. Este indicat să folosiți făină de pâine sau, dacă aveți posibilitatea, să luați de la magazinele etnice italiene chiar făină pentru pizza. Apoi, temperatura apei este importantă pentru procesul de creștere a aluatului. Dacă apa este prea rece, nu va activa drojdia. Dacă este prea caldă, o va omorî. Temperatura potrivită este cea călduță. Însă o apă mai rece va activa mai încet drojdia, iar ca rezultat veți obține un aluat cu un gust mai complex. Gustul este îmbunătățit și de o fermentare la temperatură mai mică și mai îndelungată. Puteți să o lăsați să crească încet în frigider de la două până la 5 zile. În plus, acest proces îndelungat ajută la textura mai elastică a aluatului, fiind astfel mai ușor de întins datorită dezvoltării glutenului. Acesta se dezvoltă și în procesul de frământare, așa că dacă lăsați aluatul mai mult la crescut, nici nu va mai trebui să frământați la mână prea mult.

Aluatul odată pregătit, poate fi congelat pentru pizze viitoare. Porționați-l în bucății de câte un blat și puneți palina de aluat ambalată individual la congelator, astfel încât atunci când aveți nevoie să puteți scoate atâtea porții câte vreți. Este recomandat să ungeți cu ulei de măsline fiecare bucată de aluat înainte de înfășurarea în folie pentru congelare, pentru că astfel se păstrează mai bine umiditatea interioară a aluatului. Pentru decongelare, lăsați aluatul peste noapte în frigider, iar apoi la temperatura camerei între 30 de minute și o oră înainte de a pune toppingurile.

Când pregătiți suprafața de lucru pentru a definitiva pizza și pentru a o pune la cuptor, făina semolina (un griș făcut din grâu dur, care se folosește pentru paste) este mai indicată decât făina obișnuită pentru că are un grad de ardere mai ridicat decât aceasta și nu va mai exista riscul ca pe fundul pizzei să fie o aromă de ars. De asemenea, prin textura sa mai rugoasă, va crea o barieră mai bună, prevenind lipirea și va da o notă mai crocantă pizzei.

Recomandarea pizzaiolo-ilor este să întindeți aluatul cu mâna, nu cu sucitorul. Nu este o greșeală fatală să îl folosiți, însă întins cu mâna, aluatul va fi mai aerat pentru că nu se vor sparge micile bule de aer formate în procesul de creștere, așa cum se întâmplă în cazul în care aplicați presiunea sucitorului.

Sosul de roșii pe care îl puneți pe pizza nu trebuie să fie gătit în prealabil. Îl puteți face din roșii la conservă sau, și mai bine, din roșii proaspete. Acestea vor da o notă fresh pizzei. Oricum sosul se gătește și el în timpul coacerii, iar dacă a mai fost fiert în prealabil, este posibil ca după ce a stat și la cuptor, să aibă un gust mult prea intens, care să complexeze celelalte arome de pe pizza. Și nu puneți prea mult. Pe lângă un gust prea intens de roșii pe care acesta l-ar putea da, mai este și aspectul texturii, înmuind prea mult aluatul. Pentru o pizza de 30-35 cm diametru, ar trebui să folosiți cam un sfert de cană de sos. Ideea este ca odată întins, să se poată vedea aluatul prin el, să nu fie un strat gros roșu.

Și nu în ultimul rând, aveți nevoie de un cuptor cât mai încins. Dacă faceți pizza în cuptorul de acasă, dați termostatul pe cea mai înaltă temperatură și puneți tava de pizza în cuptor goală ca să se încingă bine. Scoateți-o cu grijă și transferați pizza pe ea și dați-o la cuptor. Va fi gata în aproximativ 10 minute.