chefjosephhadad.ro

tips

Cum gătim fasolea

No Comments

Fasolea este o sursă bună de proteine și fibre, ca să nu mai vorbim și cât de gustoasă este. Și atât de versatilă, poți obține cu ea preparate interesante, chiar dacă este un ingredient ieftin și ușor de găsit peste tot, fie că o cumperi sub formă de boabe uscate sau conservă, gata de folosit.

Conservele sunt mult mai practice în viața agitată de zi cu zi, dar dacă vrei gustul complet, atunci cel mai bine este să o gătești de la zero.

Fasolea se va găti mai ușor dacă este lăsată câteva ore la înmuiat în apă rece, undeva între 6 și 12 ore. Dacă le lăsați mai mult, se vor dezintegra la fierbere. După înmuiere, se aruncă apa și se pun la fiert într-una nouă, acoperite de câțiva centimetri de apă. Se lasă la fiert la foc mic. Focul mare va deteriora textura boabelor. Fasolea lăsată la înmuiat nu va avea nevoie de reumplere cu apă așa de frecvent ca cea pusă proaspăt la fiert, dar tot trebuie să verificați din când în când dacă nu este nevoie să mai completați cu apă.

Când boabele sunt aproape fierte se adaugă sarea în oală și se mai lasă până la consistența dorită. Dacă puneți sarea de la început, aceasta va determina desfacerea boabelor pentru că ajută la ruperea cojii. Pentru fasole moale, dar cu coaja intactă, bună pentru salate sau garnituri, la sfârșitul gătirii, când adăugați sarea, puneți și două linguri de oțet alb sau zeamă de lămâie în apă. Va altera puțin gustul, însă, mai ales pentru salate, acest lucru nu este deloc rău. În schimb, pentru o fasole mai cremoasă, puteți adăuga o cană, două de lapte în apa de fierbere, fie că este lapte de vacă sau lapte vegetal.

De asemenea, pentru fasole mai gustoasă, în apa de fierbere a acesteia puteți adăuga ierburi aromatice sau diverse condimente. Și legumele, precum ceapa sau morcovul, ajută gustul fasolei fierte. Sau puteți fierbe boabele în supă de bază, de pui sau de legume. Și mai puteți înlocui o parte din lichidul de fierbere cu bere sau vin și chiar suc de legume.

Cum îmbunătățim orezul

No Comments

Săptămâna trecută vă explicam despre soiurile de orez și cum să le folosiți. Așa că m-am gândit să rămân în același registru și să vă dau câteva ponturi despre cum putem îmbunătăți orezul. Adică să-i dăm savoare, să obținem un fel de mâncare delicios pornit de la banalul orez.

Un orez simplu, făcut la aburi sau fiert în apă cu sare poate deveni ceva minunat cu doar una-două linguri de unt adăugate în el. Până la urmă nu este totul cu unt mai bun? Iar pentru o versiune mai sănătoasă, să îi zicem, puteți înlocui untul cu ulei de măsline. Va fi la fel de savuros, chiar dacă în altă paletă gustativă.

Pentru mai multă savoare, în orezul simplu puteți adăuga mult piper. Cel sichuan este excelent, dar dacă nu, puteți merge pe piper simplu sau mozaic. De asemenea, multe ierburi aromatice proaspete tocate dau o notă fresh preparatului. Sau chiar și ceapă verde tocată.

Așa cum poate faceți în pilaf, puteți adăuga în orezul simplu niște ceapă și/ sau usturoi tocat și sotat puțin.

Pentru un gust inedit puteți adăuga o linguriță (în funcție de cantitate) de oțet balsamic sau chiar oțet de orez ori zeamă de lămâie. Tot pentru un gust aparte, puteți pune la fiert de la început orezul cu semințe de chimen sau muștar (galben sau negru).

Puteți să vă inspirați din felurile Americii Latine și să amestecați orezul cu fasole boabe sau alte leguminoase, precum mazărea ori năutul.

Versiunea asiatică este cea în care adăugați în orez sos de soia și/ sau ulei de susan.

Pentru inspirația din Orientul Mijlociu, mergeți pe varianta cu stafide, scorțișoară, nucșoară și cuișoare, toate măcinate.

Așa cum pastele merg cu sosurile care le sunt desemnate, la fel și orezul. Deci puteți avea imediat un fel de bază folosind orez fiert și sos pentru paste. La care apoi să adăugați ce vreți voi, de la cârnați la legume sau fructe de mare.

Nu prea des întâlnită această combinație, dar de ce nu am amesteca niște brânză în orez în loc de parmezan? Alegeți telemea mai tare, brânză de capră sau brânză cu mucegai.

Și să nu uităm că puteți fierbe orezul direct în supă de bază sau lapte de cocoș în loc de apă, pentru o aromă mai specială.

Cum alegem orezul

No Comments

În atât de multe țări orezul este alimentul de bază. Pe la noi e o garnitură sau, dacă îl amesteci cu ceva, devine fel principal sub formă de risotto ori pilaf. Avem orez de sushi, orez prefiert, orez cu bob lung, orez lipicios, orez arborio și câte și mai câte. Cum îl alegem pe cel potrivit mâncării pe care vrem să o pregătim?

Cel mai des întâlnit este orezul alb. Dar să nu uităm și de cel brun, despre care se spune că este mai sănătos. Și asta pentru că este integral, nu a fost decorticat. Iar toate variațiunile de orez colorat, adică roșu, negru, mai maroniu, sunt de fapt forme de orez brun.

În supermarketuri găsiți și orez prefiert ambalat. Acesta este de regulă orez cu boul lung ce a fost fiert, de obicei la aburi, și apoi uscat. Astfel timpul său de preparare acasă va fi mai scurt decât al unui orez crud.

Orezul cu bobul lung este folosit adesea ca garnitură pentru felurile de mâncare cu sos. Prin fierbere el devine oarecum pufos, ceea ce permite aderarea mai bună a sosului la bob, iar boabele rămân separate. Din această categoria fac parte orezul basmati, jasmine și cel roșu. Există și variațiuni de orez lipicios printre cele cu bobul lung. Basmati este un orez aromat folosit mult în partea de Sud a Asiei. Orezul jasmin este ceva mai puțin aromat și se folosește mult în bucătăria thai. Ambele tipuri pot fi găsite și în varianta brună. Orezul roșu are o aromă ce duce spre nuci, o textură mai fermă și un timp de fierbere mai lung.

Orezul cu bob rotund se folosește pentru mâncăruri în care este nevoie de cremuozitate, precum risottourile sau pilafurile, în care boabele se lipesc între ele. Aroma sa este ceva mai neutră decât a orezului cu bob lung. Acesta este și tipul de orez folosit în preparatele japoneze, precum sushi. Pentru risotto este recomandat să folosim, însă, varietățile arborio sau carnaroli, tot cu bob rotund. Și pentru paella tot un orez cu bob rotund este indicat, iar cele mai cunoscute soiuri sunt valencia (denumit după locul de unde a pornit paella), bomba și granza. În cazul lor boabele rămân ceva mai separate decât cele din risotto. Orezul lipicios cu bobul rotund este răspândit prin toată Asia și prezent în felurile lor de mâncare. Are o aromă dulceagă și este, deci, folosit frecvent pentru deserturi. Orezul negru era considerat interzis populației chineze, fiind rezervat doar familiei regale. Are o textură mai moale și un gust ușor pământos.

Sper ca acum să vă fie mai ușor când vă aflați în fața raftului cu tipuri de orez.

Secretele pastelor umplute

No Comments

Cine nu iubește pastele? Iar cele umplute sunt chiar o desfătare. Însă bucătarii de acasă, dar și mulți din cei din restaurante, preferă să ia pastele de-a gata. Și este mare păcat, pentru că este așa de ușor să le facem de la zero.

Nu trebuie să fii o nona siciliană ca să întinzi cearșafuri de aluat din care să creezi mii de spaghetti sau tortellini. Și bunicile românce fac tăieței de casă și colțunași. Și rusoaicele fac pelmeni. Și asiaticii au colțunașii lor. Și asta pentru că este un proces totuși simplu, chiar dacă de multe ori migălos.

Voi merge pe rețeta clasică italiană, care este rețeta de bază pentru aluat. Însă, după cum vă spuneam, puteți încerca și variațiunile din lumea întreagă. Rețeta clasică presupune ca la fiecare 100 g de făină din grâu dur, sau de tip 00, să puneți un ou. Atât. Și un vârf de sare. Nu trebuie să aveți mașină de paste, pentru că puteți întinde aluatul și cu sucitorul, însă trebuie întins foarte subțire pentru că la fierbere se va îngroșa.

Umplerea pastelor se poate face după poftă, însă este recomandabil ca între ingrediente să fie și gusturi mai puternice. Dacă alegeți să folosiți ricotta, de exemplu, care este o urdă cu un nume mai pompos, puneți și puțină brânză de capră sau cu mucegai albastru, ca să îi dați ceva extra. De asemenea, este interesant să mixați texturile din interior, să adăugați în umplutura moale și ceva crocant, cum ar fi nuci sau muguri de pin ori legume bucățele. Pentru un efect spectaculos, folosiți umpluturi care la tăierea pastelor vor curge, precum un gălbenuș de ou, de exemplu.

Pastele umplute având deja gust pot fi servite ca atare, doar fierte și apoi sotate în puțin unt sau stropite cu ulei de măsline. Pot fi servite chiar și cu puțin din apa în care au fiert și cu niște parmezan ras deasupra.

Dacă alegeți să le serviți cu un sos, țineți cont de umplutura lor și de modul în care se combină aromele de la interior cu cele de la exterior.

Tehnici de gătire a legumelor

No Comments

V-am mai vorbit despre tehnicile de gătire a fructelor, dar și câteva ponturi în legătură cu legume, așa că acum m-am gândit să vă spun mai multe despre acestea.

Gătirea la aburi

Gătirea legumelor deasupra unei cantități mici de apă, într-o sită, fără a intra în contact cu apa, ajută la păstrarea vitaminelor cât mai mult în interiorul legumei și este o tehnică destul de rapidă de procesare a lor. Puteți folosi în loc de sită și un coș de bambus, însă cel mai important este ca vasul să fie acoperit, astfel încât aburii să se păstreze în interior.

Fierberea

Cea mai simplă metodă, dar totuși cea mai puțin recomandabilă pentru păstrarea nutrienților, dacă nu vorbim de supe și ciorbe. Doar apă cu sare și legumele puse în ordinea consistenței lor, de la cele mai tari la cele mai moi, în cazul în care fierbem mai multe tipuri.

Blanșarea

Este tot o fierbere, dar pentru o perioadă scurtă de timp, maximum câteva minute, care se folosește pentru a înmuia foarte puțin legumele, fie pentru a fi consumate apoi ca atare, fie pentru a fi finalizate cu o altă tehnică. De regulă, după blanșare se oprește procesul de gătire internă cu un șoc termic prin transferarea legumelor în apă cu gheață. Blanșarea se poate face nu doar în apă, ci și în lapte, supă, vin, zeamă de fructe sau legume ori bere.

Sotarea

Înseamnă gătirea pentru timp scurt într-o formă de grăsime. În aceeași categoria ar putea intra și tehnica stir-frying, adesea întâlnită în bucătăria asiatică, în care legumele sunt trase în grăsime la foc mare pentru o perioadă scurtă. Este o tehnică ce presupune un pic de atenție și amestecat periodic, pentru a nu se arde legumele înainte de a fi gătite și în interior.

Înăbușirea

Este o tehnică combinată, care începe cu sotarea, iar atunci când legumele sunt deja îmbrăcate în grăsime și au prins un pic de crustă, se adaugă un lichid (supă de bază, apă, vin, etc). Se poate acoperi sau nu. Și astfel se gătesc până sunt gata.

Prăjirea

Din păcate, prăjirea legumelor este atât de gustoasă… Și nu tocmai cea mai sănătoasă. Se face cu ajutorul unei cantități mult mai mari de grăsime decât în cazul sotării. Pentru a nu se îmbiba legumele de ulei, acesta trebuie să fie bine încins înainte de a pune în el legumele.

Coacerea

Prin acest proces, legumele își intensifică gustul datorită evaporării în cuptor a unei părți din apa din ele. Este și o modalitate bună de a păstra nutrienții în interior.

Frigerea

Fie că este pe un grătar de aragaz sau pe unul cu cărbuni, frigerea oferă o aromă specială legumelor. Pentru a preveni lipirea de grătar, puteți unge legumele cu puțin ulei.

Gătirea legumelor este o artă

No Comments

Poate că pentru a pregăti bucata de carne perfectă ai nevoie de mai multe cunoștințe tehnice decât pentru gătirea diverselor legume, însă și în cazul lor este bine să ținem cont de câteva reguli de bază care să ne ajute să obținem feluri de mâncare gustoase și cu o textură plăcută.

Motivul principal pentru care gătim legumele este să le facem mai moi, mai gustoase și să eliberăm anumiți nutrienți care nu se sintetizează în forma naturală. Totuși, trebuie să țineți cont că anumite legume își schimbă gustul prin procesarea termică.

De regulă, legumele bogate în fibre sau proteine este necesar să fie procesate termic sau măcar stoarse în sucuri care să rupă fibra și astfel să le facă digerabile pentru organism. Pe de altă parte, vitaminele și mineralele părăsesc legumele în timpul gătirii către mediul în care sunt procesate (supă, sos), așa că nu este indicat să fie fierte prea mult timp. Gătirea la aburi este ceva mai puțin nocivă pentru vitamine, mai ales dacă lichidul folosit pentru aburi va fi apoi încorporat în felul de mâncare. Iar dacă vreți să gătiți legumele dincolo de stadiu al dente, adică să le faceți moi pentru piureuri sau supe-creme ori sosuri, gătiți-le într-o manieră care nu implică apă, cum ar fi la cuptor sau în tigaie.

Când vine vorba de gătire, legumele au timpi diferiți în funcție de consistența lor. Deci, dacă faceți un ghiveci, de exemplu, adăugați la început cartofii și morcovii și la final mazărea și dovleceii. De asemenea, pentru aceeași legumă este necesar să tăiați bucăți aproximativ de aceeași dimensiune, pentru a se gătit toate la fel.

Pentru a recunoaște o legumă că este gătită al dente, deci încă destul de crocantă și cu gust neschimbat, dar totuși suficient de moale, trebuie să îi observați culoarea. La momentul potrivit de întrerupere a gătirii ea este vie, poate chiar mai puternică decât a legumei proaspete. Din acest moment, dacă este lăsată chiar și un minut în plus, începe să se depigmenteze și să își piardă din vitalitate. De asemenea, puteți încerca gradul de gătire și cu o furculiță sau un vârf de cuțit și dacă tot nu sunteți convinși, metoda clasică a gustatului rămâne sfântă.

Și nu uitați că legumele continuă să se gătească și după ce le-ați scos din oală sau tigaie, datorită căldurii reziduale. Aceasta poate fi bună sau, dacă vreți să opriți procesul de gătire, cum ar fi la un sparanghel poșat, atunci scufundați imediat legumele în apă rece cu gheață, ceea ce va crea un șoc termic.

Cum gătim peștele

No Comments

Poate v-ați dat deja seama cât de mult îmi place peștele. Și să îl gătesc, dar și să îl consum. De fapt, aproape oricând dacă îmi dai să aleg între un pește și un fel de mâncare cu carne, aleg peștele. V-am mai povestit și despre cum să alegeți peștele și cum să vă purtați cu el, dar acum revin cu un articol despre cum să îl gătiți corespunzător.

Partea cea mai bună a produselor marine este că necesită un timp foarte scurt de procesare termică. În maximum 5 minute sunt gata cam toate tipurile de pește și fructe de mare. Bine, dacă nu punem la socoteală caracatița ce necesită un timp mai îndelungat de fierbere. În rest, mai ales dacă iei ingredientele gata filetate sau curățate din magazin, tot ce trebuie să faci este să asezonezi, să pui pe o sursă de căldură (tigaie, grătar, abur), dacă nu este prea fragil să întorci o dată, să pregătești câteva felii de lămâie alături și gata!, câteva minute mai târziu, poți servi masa.

Revenind acum la gătirea peștelui, aș vrea să vă dau un sfat. Dacă vreo rețetă cere un anume tip de pește pe care voi nu îl aveți, nu vă întristați. Nu soiul în sine contează, ci tipul de pește, forma sa și bucata folosită. Nu o să înlocuiți o doradă cu un zărgan și nici un file cu o rondea, dar puteți alege pești de dimensiuni și forme similare, cu fileuri de grosimi similare și, de asemenea, să țineți cont de proveniența peștelui, așa că pentru a nu perverti gustul, nu folosiți pești de apă dulce în locul celor de apă sărată și viceversa. De asemenea, aveți grijă să nu înlocuiți pești grași, precum somonul sau macroul, cu pești slabi precum dorada pentru că au timpi diferiți de gătire și chiar proceduri ușor diferite, cât și gusturi diferite.

Atunci când pielea a fost bine curățată de solzi, ea este comestibilă. Așa că dacă cumpărați fileurile sau rondelele cu piele pe ele, puteți liniștiți să o păstrați la gătire, iar în cazul fileurilor, atunci când le puneți în tigaie sau pe grătar, prima oară se pune în contact cu sursa de căldură partea cu pielea. Ca aceasta să nu se lipească de tigaie sau grătar și, deci, să se deterioreze, aveți grijă să ungeți cu foarte puțină grăsime suprafața, dar și să încingeți bine tigaia sau grătarul înainte de a pune peștele. Un alt pont este să dați peștele prin puțină făină înainte de a-l pune la gătit.

Și încă ceva. Pentru un pește gustos, suculent și cât mai compact în farfurie, nu îl gătiți prea tare. Luați-l de pe foc atunci când carnea începe să devină opacă. Dacă îl lăsați prea mult, va fi uscat și se va rupe când îl veți lua din tigaie. Iar pentru asta, folosiți o spatulă suficient de mare și, eventual, flexibilă, care să vă ajute să scoateți fileul cât mai frumos în farfurie.

Cum gătim fructele

No Comments

Este momentul cel mai prielnic pentru fructe din an, este o bogăție de gusturi și arome care merită exploatată cât mai delicios. Putem să le folosim în salate sau garnituri, pe grătar, în gemuri și compoturi și câte și mai câte. Așa că m-am gândit să vă ofer câteva variante prin care puteți procesa fructele cât mai bine.

Pentru gătirea fructelor trebuie să țineți cont de fermitatea lor. De exemplu, căpșunile sau zmeura trebuie procesate termic mai puțin decât ananasul sau perele. În plus, trebuie să țineți cont de existența sau nu a cojii. Fructele decojite se vor găti mai repede și își vor pierde forma mai ușor decât cele ce încă își păstrează coaja.

Poșarea

Cele mai indicate fructe pentru poșare sunt merele, perele, ananasul, cireșele, strugurii, piersicile, nectarinele, prunele și gutuile. De asemenea pot fi folosite cu succes prin această tehnică și fructele uscate precum smochinele sau curmalele. Însă pentru a-și păstra aroma, este indicat ca fructele să fie poșate în suc de fructe, vin sau chiar oțet. Apa simplă va atenua din gustul lor. Puteți chiar să lăsați fructele să se răcească în lichidul în care au fost poșate pentru a prinde o aromă și mai puternică.

Gem rapid

Este ca o tocăniță de fructe. Acestea sunt tăiate bucăți și puse în cratiță cu zahăr (sau chiar cu sare și piper, de ce nu?) și câteva linguri de apă și acoperite cu capac. Se lasă astfel între 5 și 20 de minute, amestecând ocazional, până ce s-au înmuiat.

Sotarea

Se face într-o tigaie adâncă în care încingeți puțin ulei sau unt, suficient cât să acopere tigaia și fructele. Se adaugă fructele și se gătesc la foc puternic pentru câteva minute, asezonându-se după poftă.

Coacerea

Aceasta ajută la întețirea aromei și chiar și a culorii. Cuptorul se setează între 160 și 180 grade Celsius. Fructele se pun pe tava acoperită cu hârtie de copt și se păstrează întregi sau tăiate, însă se pun cu tăietura în sus. Se stropesc cu ulei sau unt topit și se asezonează după poftă.

Pe grătar

Fructele la grătar pot fi folosite ca atare sau intercalate în frigărui, pot fi folosite în salate sau ca garnitură pentru diverse tipuri de carne și pește. Ca să nu mai spun cât de bine merg cu înghețata. Pentru această tehnică aveți grijă să nu folosiți fructe prea coapte. Ajută dacă le dați cu ulei sau unt înainte de a le pune pe grătar.

Prăjirea

Fructele prăjite este indicat să fie înainte îmbrăcate într-o panadă, fie că le faceți pane, în genul șnițelelor, fie că le faceți sub formă de tempura.

Vinetele care ne unesc culturile

No Comments

Voi, românii, ați avut de când vă știți salata de vinete. Noi, cei din zona mediteraneeană și a Orientului Mijlociu am avut baba ganoush și moutabal. Mâncărurile sunt foarte asemănătoare și apreciate. De fapt, vânăta este o legumă foarte mult utilizată în zona asta de lume. Dar dincolo de mousaka și salata de vinete, fie ea făcută cu usturoi sau ceapă ca la voi sau cu tahini, ca la noi, vinetele sunt mult mai interesant de folosit în diverse preparate.

De exemplu, poți face o „friptură” de vinete. Se pune vânăta pe grătar și când s-a copt, se îndepărtează coaja și se servește vânăta întreagă pe farfurie, caldă, cu brânză de capră sau feta presărată deasupra. Se mai poate pune un pic de chimen măcinat sau busuioc pentru aromă, roșii tocate și ulei de măsline. Dar din aceeași vânătă coaptă se poate face și carpacio. Vânăta așa bucată se pune între două fâșii de folie de bucătărie și se bate ca să devină un strat subțire ce se pune pe farfurie și apoi se poate garnisi cu diverse chestii, de la bucățele de vită sau pui, la somon fume. E de preferat să fie făcută la grătar, nu la cuptor, ca să preia aroma de fum.

Sau poți face vânătă coaptă umplută. Tot acea bucată întreagă de vânătă se taie ca și cum ar avea un buzunar. Se pune în el zacuscă de roșii și se închide. Se presară cu parmezan și se dă la cuptor pentru a obține o crustă delicioasă. Este un fel de bază vegetarian excelent! Aceeași variantă, pentru carnivori, însă, merge umplută cu carne de pui tocată gătită cu condimente și sos se roșii ca pentru un ragu.

Dacă vreți să le faceți complet la cuptor, atunci puteți să le tăiați pe jumătate longitudinal și să puneți jumătățile cu tăietura în sus la cuptor. Când s-a înmuiat miezul, se scobește din coajă miezul și se toacă, iar apoi se amestecă cu creveți sotați sau cu caracatiță. Se pune înapoi în coaja „bărcuță” și se stropește cu un dressing franțuzesc pe bază de muștar și ierburi aromatice. Le fel se poate face și cu carnea de pui.

Sau poți face ostropel de pui cu cuburi de vinete prăjite.

Pentru mousaka puteți încerca și varianta cu vinete și pește, nu doar cea clasică cu carne. Merg excelent împreună.

Iar pentru o rețetă inedită se pot folosi vinetele mici (există un soi de vinete mici) pentru a face dulceață de vinete, pe care o poți aromatiza cu bucusioc sau alte ierburi aromatice, poți pune și zeamă de sfeclă înăuntru pentru culoare.

Tot din categoria rețetelor mai exotice, avem vinetele pane în cocos. Feliile de vânătă se taie subțire și se dau prin panada obișnuită, iar la sfârșit, în loc de pesment se dau prin fulgi de cocoș și se prăjesc. Vor ieși crocante și delicioase.

Cel mai bun risotto

No Comments

Risotto a devenit un fel de mâncare foarte apreciat și printre români, aproape la fel de plăcut ca pastele, deși lumea nu prea se încumetă să îl facă acasă. Nu este o rețetă dificilă, însă presupune un pic de migăleală, trebuie să stai lângă el.

Prima regulă și cea mai importantă pentru risotto este folosirea orezului potrivit, un orez cu bobul rotund care poate fi din soiul arborio sau carnaroli. Se găsește cu ușurință la supermarket, mai ales arborio, deci nu aveți de ce să vă faceți griji.

Mai ai nevoie de supă de bază de pui sau pește, în funcție de tipul risottoului pe care vrei să îl faci. Important este ca supa să fie una concentrată, cu gust puternic.

Se toacă ceapa mărunt și se călește în ulei de măsline, pentru un gust mai complex. Apoi se adaugă orezul și se călește și el un pic. Se adaugă vin alb sec și se lasă câteva minute ca să se evapore alcoolul. Apoi începi să torni supa, câte un polonic, amestecând aproape continuu. Această mișcare ajută amidonul din boabe să fie eliberat și astfel orezul să devină cremos. Durează cam 20 de minute, însă merită efortul. Risottoul este gata când bobul este al dente, adică un pic mai tare la mijloc.

La final se adaugă sau nu unt, dar neapărat se pune parmezan ras. În România sunt unii bucătari care pun și smântână de gătit ca să fie mai cremos. Această variantă este mai bună pentru perioada de iarnă.

De la acest risotto de bază, te poți apoi juca cu aromele. Poți adăuga șofran, pentru varianta milaneză a lui, sau ciuperci ori legume de orice fel. De asemenea poți adăuga pește și fructe de mare, caz în care vei folosi o supă de bază făcută din pește și carcase de creveți, homar, etc. Sau se poate face cu piure de spanac ori urzici. Pentru o variantă mai fantezistă, poți obține un risotto spectaculos cu zeamă de sfeclă, care îi va conferi o culoare roz.