chefjosephhadad.ro

tips

Porția perfectă de paste

No Comments

Când vine vorba de paste, altele decât spaghetti, este mereu dificil să aproximezi câte paste să pui pentru o porție. Am exclus spaghettile pentru că acolo există tot felul de șabloane cu găuri pentru cantitățile dorite, care se găsesc chiar și în hypermarketuri, nu doar în magazinele de ustensile de bucătărie sau în boutique-urile cochete din Italia.

Dacă ar fi să cântărim, în cazul în care aveți un cântar de bucătărie, atunci porția potrivită ar fi cam de 60 g paste uscate per persoană. Însă în lipsa unui cântar, puteți folosi și o cană. Undeva pe la 3/4 din cana umplută cu paste uscate este o cantitate ok. Dar țineți minte că fundițele, de exemplu, ocupă mai mult spațiu decât pastele acelea mici în formă de boabe de orez. Așa că adaptarea este esențială.

Cantitățile de paste uscate și paste proaspete sunt aproximativ egale atunci când folosim un vas de măsură, nu un cântar.

Așadar, pentru fundițe aproape o cană per persoană este ok. La fel și pentru penne. Pentru macaroane, puteți pune cam 3/4 cană. Pentru fettuccine, linguine și vermicelli, gramajul este cel de mai sus, de 50-60g pentru o persoană, la fel și în cazul spachettilor, dacă nu aveți șablon de măsurare.

Pentru pastele micuțe pe care le puneți în supă, de exemplu, măsura este de aproximativ o treime de cană pentru unele precum orzo sau chiar cele alfabet, cu care vă amuzați copiii.

Este bine să ține cont de aceste măsurători pentru că, să o recunoaștem, nimănui nu îi plac pastele reci și odată ce s-au răcit, cel mai probabil surplusul va ajunge la gunoi. Ceea ce este risipă alimentară.

Ce condimente trebuie să ai în casă

No Comments

Când ieși la restaurant, este simplu să te înfrupți din mâncăruri aromate, din diverse colțuri ale lumii, gătite din ingrediente bogate. Însă când vrei să le reproduci acasă, constați că nu ai tot felul de condimente care dau savoarea. Dar câte să ai acasă?! Bucătăria și cămara domestice au spațiu limitat, așa că m-am gândit să vă fac o listă cu cele mai importante condimente pe care este bine să le aveți. Mai ales că unele nu sunt decât artificii pentru profesioniști.

  • Sare și piper – da, poate o să râdeți și o să ziceți că pe acestea oricum le aveți cu toții, însă precum și în povestea cu sarea în bucate, nici nu știți cât de multă aromă puteți da mâncărurilor doar din aceste două condimente. Iar dacă vreți să o duceți la un alt nivel, în afară de piperul negru, mai luați-vă și o râșniță de piper mozaic, ce cuprinde boabe de piper negru, verde, alb și roșu, care oferă un complex de arome preparatului.
  • Condimente uscate – rezistă bine în timp și dau arome mai multor tipuri de mâncăruri. Dintre acestea, cele mai importante sunt scorțișoara, care merge la fel de bine și în preparatele dulci și în cele sărate, chimionul, care este o aromă prezentă în mai multe bucătării internaționale, și boiaua (iute) care dă gust atât în mâncărurile românești, cât și în cele din altă părți.
  • Ierburi aromatice uscate – varianta uscată a ierburilor aromatice este mult mai rezistentă în timp, nu se strică, doar își mai pierd din aromă după prea multe luni de stat în dulap. Dafinul, rozmarinul și cimbrul sunt cele mai importante dintre acestea, dar puteți adăuga și niște busuioc, oregano sau chiar pătrunjel uscat.
  • Mixui de condimente – cele gata cumpărate. Sunt o variantă bună pentru un gust bogat, pentru că înglobează mai multe ingrediente, fără a ocupa mult loc. Aici nu pot să nu vă amintesc despre mixul meu preferat, ras-el-hanout, care dă o aromă atât de bună mâncărurilor din nordul Africii. Aș mai adăuga și un garam masala sau curry, pentru aromele indiene, dar și un mix provensal, pentru mâncărurile mediteraneene.

În afară de acestea, puteți fi oricât de creativi vă permite spațiul!

Cum să prelungești viața fructelor și legumelor

No Comments

Este o perioadă dificilă pentru noi toți și încercăm să stăm cât mai mult acasă, chiar dacă ne-ar plăcea să ieșim, să mâncăm în oraș, să ne vedem cu prietenii. Totuși, stăm acasă și, conform recomandărilor, mergem o singură dată pe săptămână la cumpărături, moment în care trebuie să ne aprovizionăm cu de toate.

Cu alimentele proaspete este cel mai greu, pentru că acestea își pierd din calități destul de repede. Așa că m-am gândit să vă ofer câteva ponturi despre cum să păstrați unele din cele mai cumpărate fructe și legume în această perioadă.

Avocado

În magazine se găsesc două tipuri de avocado: cel mai crud, care are nevoie de încă niște zile de coacere acasă și cel ready-to-eat, adică gata de mâncat, care, din păcate, de multe ori este deja prea copt. Sfatul meu este să cumpărați avocadoul mai crud și să-i controlați voi gradul de coacere, în funcție de când vreți să îl consumați.

Dacă vreți să îl mâncați mai repede, atunci lăsați-l pe dulap, alături de celelalte fructe, poate. Dacă vreți să îi prelungiți timpul de coacere și să îl consumați mai spre sfârșitul săptămânii, atunci păstrarea în frigider este cea mai indicată.

Dacă aveți nevoie doar de jumătate de avocado, consumați-o întâi pe cea fără sâmbure. Acesta va ajuta la menținerea proaspătă mai multă vreme a celeilalte jumătăți. Și, după ce l-ați tăiat, stropiți cu zeamă de lămâie zona de pulpă rămasă descoperită înainte de a-l înveli în folie alimentară, astfel încât aceasta să fie cât mai în contact cu fructul. Mai puteți să ungeți partea de pulpă cu ulei de măsline și să îl păstrați într-un vas închis ermetic în frigider. Tot într-un astfel de vas îl puteți ține și cu o ceapă tăiată. Sulful degajat din ceapă va ajuta la păstrarea avocadoului tăiat, însă există șansele ca acesta să preia din aroma de ceapă, deci dacă vreți să îl folosiți la ceva dulce, nu abordați această metodă.

Mere

Și merele se mai coc după ce le aduceți acasă din magazin. Și dacă nu se mai coc, atunci cu siguranță încep să se veștejească. Pentru a stopa acest proces puteți să le păstrați pentru un timp mai îndelungat în frigider. Și pentru a preveni deshidratarea lor, este bine fie să le stropiți constant cu apă, fie să le țineți învelite în prosoape de hârtie umezite.

Cartofi

Cu siguranță că ați observat cât de repede încep cartofii să dea roade, la propriu, când îți țineți mai mult timp acasă. Ca să preveniți încolțirea lor, cel mai bine este să îi păstrați într-un loc răcoros, uscat și întunecos. În niciun caz într-un loc umed, pentru că acesta favorizează creșterea mugurilor. Și, de asemenea, nu țineți cartofii în frigider. E de preferat să nu îi păstrați nici în aceeași cutie cu ceapa sau alte legume, pentru că pot împrumuta din aroma acestora.

Cum să readucem la viață condimentele

No Comments

Poate că v-ați lăsat seduși de condimentele frumos împachetate prin magazine și piețe exotice din vacanțele voastre, pentru ca apoi să uitați de ele prin vreun sertar al bucătăriei. Și acum nici nu mai știți de când le aveți și dacă nu cumva au expirat.

Iar în perioada aceasta, când toți gătim mai mult acasă și descoperim rețete noi, ne aducem aminte că avem diverse arome în borcănele frumoase, dar care poate că nu mai sunt valabile. Vestea bună este că ele sunt valabile. Condimentele nu expiră, dar își pierd din aromă. Iar cele măcinate se devalorizează mult mai repede. Așa că de fiecare dată când cumpărați condimente, cel mai bine este să le luați în forma lor întreagă, boabe, de exemplu, și să le măcinați în cantități mici, atunci când aveți nevoie de ele măcinate. Iar pentru aceasta puteți avea o râșniță mică de condimente sau cafe, iar dacă nu aveți una în casă, un mojar cu pistil face același lucru, doar că într-un timp mai îndelungat, așa cum făceau bunicii noștri.

Pentru readucerea la viață, însă, a condimentelor mai vechi, avem la dispoziție o tehnică foarte simplă. Le punem într-o tigaie pe uscat, fără niciun fel de ulei sau alte adaosuri, la foc mediu și le lăsăm între 1 și 3 minute amestecând constant cu o lingură de lemn, până simțim că aroma lor începe să se ridice și nu au ajuns să se ardă. La fel se poate face și cu condimentele deja măcinate, însă acestea au punctul de ardere mai jos, așa că trebuie lăsate mai puțin pe foc. Căldura va activa uleiurile din interiorul semințelor și astfel le va reda aroma.

Și pentru a nu le irosi, aplicați această tehnică pe cantitatea de condimente necesare pentru o anumită rețetă, lăsând restul pentru data viitoare când aveți nevoie de ele. Dacă le reactivați pe toate acum, până la următoarea utilizare iar se pierde aroma și o nouă procesare termică le va face doar să se ardă.

Și eu greșesc!

No Comments

Da, am o vastă experiență în bucătărie, știu să rezolv tot felul de probleme apărute din mers, dar asta nu înseamnă că m-am născut învățat. Am greșit și eu mult la viața mea, greșeli la care acum privesc înapoi cu un zâmbet în colțul gurii, chiar dacă la momentul respectiv a fost o mică dramă. Așa că vă las și pe voi să vă amuzați, dar și să învățați din greșelile mele. Evident, asta nu va garanta că nu le veți face și voi pe ale voastre.

Am încercat odată să scurtez procesul de gătire când învățam să facem consome, o supă clară. Ar fi durat 10 ore să pregătim rețeta tradițională și am încercat să fentez. Nu am respectat toate etapele ca să iasă supa ca la carte, dar am înțeles la timp că nu se poate sari nici o etapă.

Altădată, în loc să pun oasele de vită la cuptor și apoi să le folosesc pentru sos, le am pus crude și sosul nu a ieșit cum trebuie. În plus, o greșeală pe care o făceam adesea în tinerețe cu sosul brun era să nu îl degresez constant (se scoate periodic grăsimea care se ridică) și să nu-l dublu strecor. Acum o fac cum trebuie, întâi prin sită și apoi prin tifon, dar când eram mic săream etapa cu tifonul, iar rezultatul se vede clar în farfurie. Sosul astfel pregătit este mult mai catifelat.

Când am făcut la un moment dat supă de bază de pește, am pus totul de la început la fiert, deși regula pentru o supă de bază bună este să dai un clocot peștele, să scurgi apa și apoi să pui peștele și legumele la fiert.

Pe vremea tinereții mele nu era cuptor cu cronometru. Am pus puiul, m-am luat cu altceva și am uitat de cuptor. Am ars multă carne la viața mea, pe vremuri voiam să fac mai multe deodată și încă nu aveam capacitatea de a mă coordona perfect.

O altă greșeală pe care o fac mulți este să nu renunțe le bijuterii când intră în bucătărie. Mie mi-a căzut inelul în carne și am realizat abia acasă că nu-l mai am. M-am întors înainte să înceapă service-ul. Am scos toată salata, am găsit inelul și am salvat service-ul. Și din aceeași categorie, pentru femei, este important să fie fără ojă sau lac de unghii, iar acestea să fie scurte.

E firesc să greșim, important este, însă, ce învățăm din ele. Cu clienții, de cele mai multe ori, ai o singură șansă să greșești.

Cum să înlocuiești proteinele animale pentru o dietă vegetariană

No Comments

Eu nu sunt vegetarian, dar nici un carnivor convins. Am multe zile în care nu consum carne, iar în altele peștele este alegerea mea. Și chiar cred că este bine să îi mai dăm corpului nostru câte o pauză de la produsele animale din când în când.

Însă sunt și multe persoane care au ales să renunțe definitiv la carne sau chiar la toate produsele de natură animală, optând astfel pentru un meniu vegan. Poate că și tu vrei să urmezi acest drum sau poate că, la fel ca mine, vrei să iei câte o pauză din când în când, așa că m-am gândit să fac o listă a ingredientelor ce îți pot ajuta cu proteine dieta.

Voi începe cu enumerarea legumelor cele mai bogate în proteine, din care poți face atât de multe combinații, încât nici nu știu de unde să încep. Broccoli, spanacul, sparanghelul, anghinarea, cartofii și cartofii dulci, dar și vărzucile de Bruxelles sunt în top.

Dacă ești în continuare dispus să consumi ouă, atunci o omletă din albușuri cu linte și năut este o minune! Boabele de năut și/ sau linte se fierb înainte sau poți să le iei gata fierte din conservă. Apoi se trag în puțin de ulei de măsline și se adaugă în omleta de albuș, căreia îi completăm gustul cu un praf de chimion și sare.

Pe de altă parte, laptele de migdale este asemănător la gust cu cel de vacă și este astfel un bun înlocuitor în diversele rețete, pentru a le păstra integral vegetale, inclusiv în cafea. Diminețile ți le poți începe cu o budincă de chia cu lapte de soia sau de migdale, pornind astfel ziua cu un aport important de proteine.

Foarte prezentă în dieta asiatică, unde întâlnești foarte mulți vegetarieni, mai ales din rațiuni religioase, este tofu, acea brânză din soia. Iar dacă nu îți place tofu, îți poți lua proteinele din soia cu o porție delicioasă de edamame. Și ruda lor, fasolea verde, este plină de proteine.

O salată cu quinoua nu este de evitat pentru că acestă pseudo-cereală conține suficient de multe proteine încât să rezolve o masă cu succes. Tot din aceeași categorie este și orezul sălbatic.

Și să nu uităm de diversele tipuri de nuci și unele fructe care sunt gustări minunate între mese. Fructele cu cele mai mari cantități de proteine sunt guava, dudele, murele, nectarinele și bananele.

Condimentele medicament

No Comments

Înainte de farmacia modernă, plantele este medicamentele oamenilor, iar ele au continuat să rămână la baza multor preparate medicinale. Dar, pe lângă aceasta, să nu uităm, plantele își au rolul lor important în bucătărie. Așa că uneori mâncarea noastră are și rol curativ, mai ales dacă alegem să folosim acele condimente ce au și calități medicamentoase.

Chimionul

Este un condiment foarte puternic, folosit în special în zona orientală. Cel mai adesea îl punem în mâncărurile gătite. Eu recomand să îl cumpărăm în forma sa întreagă, nu măcinat, pentru că la fel ca orice alt condiment, odată cu măcinarea își pierde din calități în câteva zile, deci mai bine îl măcinăm acasă, pe loc, atunci când avem nevoie de el în forma de pulbere.

Îmi amintesc cum bunica mea îi dădea o linguriță de chimion bunicului când era nervos, pentru că se pare că este bun pentru calmare și ajută și sistemul nervos. În plus este excelent în cazul unei indigestii, ajutând la restabilirea echilibrului enzimatic din sistemul digestiv. De asemenea aportul de fier dintr-o linguriță de chimion reprezintă 20% din doza zilnică.

Curcuma

Acasă am folosit mereu rădăcini de curcumă proaspete, puse la uscat. Deși pe la noi se găsește foarte rar în forma sa proaspătă, de rădăcină, care seamănă cu ghimbirul doar că este portocalie, curcuma este un condimente pe care îl poți cumpăra sub formă de pulbere cam de prin fiecare supermarket mai mare sau din magazinele naturiste.

E foarte bună pentru mâncare gătită, orez, pui, tajine de pui sau pui la cuptor. Mie îmi place cel mai mult să o pun în orezul cu legume. Când se fierbe orezul, prefer să pun și rădăcina bine spălată și tăiată în felii.

Acest condiment are proprietăți magice. E un bun antidot pentru răceală. Dacă începi să iei curcuma la mijlocul lunii septembrie, măcar de două ori pe săptămână, sub forma de ceai de exemplu, pi să treci peste perioada rece fără să răcti, crește foarte bine imunitatea.

Piperul negru

Piperul este cel mai comun condiment, îl găsești practic în casa oricui, la orice magazinaș și în majoritatea bucătăriilor lumii. La fel ca și în cazul chimionului (și al altor condimente), prefer să îl cumpăr sub formă de boabe și să îl macin pe loc, atunci când am nevoie, pentru a fi sigur de savoarea lui proaspătă, dar și de componența sa. Despre piperul cumpărat gata măcinat au tot circulat diverse povești de „îndoire” a lui cu alte ingrediente mult mai ieftine, cum ar fi cărbunii. Să nu uităm că pe vremuri piperul era unul din cele mai scumpe produse din comerțul între țări.

În bucătărie prezența piperului este aproape totalitară, mergând în majoritatea felurilor, chiar și în unele deserturi. În farmacie el este un element principal în ayurveda, medicina tradițională indiană, locul său de origine. Este plin de vitamine și ajută sistemul imunitar, are proprietăți antibacteriene și ajută la tratarea infecțiilor și înțepăturilor de insecte, dar are și efecte antidepresive și de stimulare a activității cerebrale.

Untul la temperatura perfectă

No Comments

Untul este plăcerea vinovată a multora. Fie că îl întindem pe pâine, fie că ne bucurăm de el în patiserii ori fursecuri gustoase, untul rămâne o desfătare.

Untul foarte rece, însă, nu este pe placul nimănui. Și cu atât mai puțin al aluaturilor. Dacă ție la micul dejun nu îți place să te chinui cu cubulețul de unt care nu vrea să se întindă pe felia proaspătă de pâine, nici făinii nu îi place să se amestece cu un calup mare și rece de unt. Și atunci ce este de făcut dacă nu ai avut grijă din timp să scoți această grăsime din frigider?

Majoritatea aluaturilor cu unt cere ca acesta să fie destul de rece. Un unt prea moale va îngloba mai multă făină și la final aluatul va fi prea tare. Însă un unt foarte rece va fi greu de încorporat.

Dacă ai nevoie de unt foarte rece, atunci soluția este raderea lui. Folosește o răzătoare mare și rade-l ca pe cașcaval. Astfel se va amesteca mai ușor cu restul ingredientelor.

Dacă poți să îl folosești și mai la temperatura camerei, ca să nu fi nevoit să aștepți până ce își urmează cursul natural de încălzire, poți încerca niște trucuri.

Dacă ai cuptor cu microunde, nu pune untul în el. Însă pune un vas cu apă la microunde și lasă-l vreo două minute, până fierbe apa. Oprește cuptorul, lasă vasul în el și adaugă vasul în care ai pus cuburile de unt tăiate cam la un centimetru. Nu mai porni cuptorul cu microunde, ci închide ușa și lasă vasul în acel mediu călduț aproximativ 10 minute.

Poți reproduce aceeași atmosferă, dacă nu ai microunde, folosind o oală mare în care să pui castronelul cu unt și cel cu apă clocotită și apoi să pui capacul deasupra.

Trucul acesta merge și pentru micul dejun, deși parcă este mai simplu ca primul tău drum când te scoli din pat să fie la frigider pentru a scoate untul, iar apoi să îți vezi de ritualul matinal până la masă.

Platoul perfect de brânzeturi

No Comments

Cu toții iubim brânza. Fie că preferăm telemeaua autohtonă, brânzeturile fine franțuzești sau cele maturate spaniole ori mozzarella cremoasă italiană, ca să nu mai vorbim și de Gouda olandeză ori Stiltonul înțepător britanic, există gusturi și texturi pentru oricine. Și tocmai pentru că varietatea este atât de largă, pentru că și în România există acum atât de multe opțiuni de a construi un platou cu brânzeturi, m-am gândit să vă ajut să îl compuneți pe cel mai bun.

Nu contează dacă vreți să pregătiți un platou de brânzeturi pentru apritiv (așa cum se poartă pe aici) sau pentru desert (așa cum se poartă pe la francezi) ori pur și simplu un platou de brânzeturi care să reunească în jurul lui prietenii la un pahar de vin. Regulile sunt cam aceleași.

Pentru o variantă de bază, puteți face cumpărăturile din marile supermarketuri, care au o paletă bogată de sortimente. Pentru varianta pro, însă, cel mai bine este să mergeți la o fromagerie sau delicaterie, acolo unde versiunile sunt mult mai variate și de proveniență artizanală, cu povești în spate, spuse cu pasiune de cel ce prezintă marfa.

Dacă alegeți să puneți pe masă un platou de brânzeturi ca aperitiv sau deșert, atunci rezumați-vă la 3-4 sortimente, deoarece în rest vor mai fi și alte mâncăruri. Pentru un platou de sine stătător, puteți opta pentru mai multe sortimente, dar nu mai mult de 6-7 feluri.

Pentru versiunea începătoare, rezumați-vă la sortimente cunoscute de toată lumea și aveți grijă să includeți diverse varietăți, de la telemea, la brânza cu mucegai albastru și cea cu mucegai alb, până la cele mai tari, maturate. Când ai de selectat 4-6 modele, este păcat să pui pe același platou și Bire și Camembert, de exemplu, care sunt foarte similare. Pentru versiunea pro, pe lângă câteva sortimente care sunt bine cunoscute, adăugați și câteva brânzeturi mai rare și ar fi minunat să știți și să spuneți câte ceva despre ele.

O altă posibilitate de selecție este în funcție de zona de proveniență. Puteți crea platouri franțuzești, italiene, spaniole și chiar românești, unde avem de la telemea la Năsal, de la caș la cașcaveaua afumată sau brânza de burduf.

La servire pentru varianta începătoare, este de preferat să tăiați de la început bucățile în porții unice, pe care oaspeții să le ia cu ușurință. Pentru varianta pro, însă, este frumos să aveți cuțite speciale pentru diversele tipuri de brânzeturi cu care invitații să își taie singuri din diverse bucăți.

Iar când vine vorba de garnituri, puteți merge pe variantele clasice, care nu dau greș niciodată și care includ, struguri, fructe uscate sau confiate, diverse tipuri de nuci, dulcețuri și chutney-uri, măsline, castraveciori murați, pere sau mezeluri. Dar puteți fi și creativi și să veniți cu propriile acompaniamente, cum ar fi ciocolată sau fructe trase în ciocolată. Și să nu uităm de sărățele, grisine și bucăți de pâine, artizanală, de preferință. Dar și aici puteți fi creativi, folosind o pâine cu fructe uscate în ea.

În ceea ce privește aranjarea, cele mai recomandate sunt fundurile de lemn, însă platourile, plăcile de ardezie sau alte suporturi creative sunt la fel de binevenite.

Chips-uri crocante pregătite acasă

No Comments

Sunt ba o gustare rapidă pe drum, ba un mod de socializare și, uneori, chiar garnitură pentru vreo friptură gustoasă. Și este atât de simplu să îi cumpărăm de-a gata la pungă. Dar de ce nu am încerca să îi facem singuri, acasă?

Dincolo de întregul proces de producție, care pentru unii este o modalitate de relaxare, pentru alții, însă, poate fi ceva mai dificil (dar dacă sunteți pe acest site, înseamnă că vă place gătitul, deci faceți parte din prima categorie), avantajele chipsurilor făcute în casă înclină balanța în defavoarea celor cumpărate.

În primul rând, gustul proaspăt de cartofi este de preferat celui obținut după o perioadă de zăcut în pungă la raft. În al doilea rând, cantitatea de sare adăugată este mult mai mică și, practic, poți controla toate ingredientele folosite. Sarea este un bun conservant și se pune din abundență în chipsurile la pungă pentru a masca pierderea în timp a gustului cartofului.

Alegeți cartofi albi, mai puțin făinoși. Dacă vreți ca chipsurile voastre să aibă o notă rustică, atunci păstrați-le coaja. Spălați-i foarte bine și uscați-i, apoi îi feliați pe răzătoarea tip mandolină. Puteți să-i tăiați și la cuțit, dar trebuie să aveți grijă ca toate feliile să fie egale în grosime pentru a preveni prăjirea lor diferită (unele mai crude, altele mai arse).

După ce i-ați tăiat, trebuie clătiți. Amidonul din cartofi este cel care se arde înainte de vreme. Așa că pentru a avea chipsuri crocante și nearse, feliile trebuie lăsate un pic în apă, clătite și iar lăsate în apă și încă o dată clătite.

Următorul pas este uscarea lor. Fie folosiți un uscător de salate sau, dacă nu aveți, prosoapele de hârtie sunt foarte bune.

Pentru prăjire, folosiți baie de ulei bine încins și aveți grijă să nu puneți prea multe felii deodată pentru că riscați să se lipească între ele și să nu mai iasă crocante. După ce i-ați scos pe prosoape de hârtie care să absoarbă excesul de de grăsime, asezonați-i cu sare (și piper sau ce mai vreți voi) și lăsați-i pun pic să stea, dacă puteți. După 10-20 de minute vor deveni mai crocanți.