chefjosephhadad.ro

BLOG

Tăieței asiatice de tot felul

No Comments

Acum câțiva ani cu greu găseai un sos de soia, însă acum bogăția ingredientelor asiatice este pe placul tuturor. Nu doar că găsești în supermarket-uri tot felul de produse etnice, dar au apărut și multe magazine specializate. Cu și mai multe ingrediente! Cum ne descurcăm printre toate acele chestii cu care nu am crescut, dar le-am descoperit în timp? Păi le luăm sistematic.

Așa că m-am gândit să vă fac o hartă a tăiețeilor asiatici ca să știți ce alegeți.

Chinese Egg Noodles

Sau tăieței cu ou chinezești. Ei sunt lungi, subțiri și au o culoare aurie datorită oului. Sunt făcuți din făină de grâu și se găsesc în forma rotundă sau plată, atât proaspeți (la fel ca pastele italiene proaspete), cât și uscați. Primii se gătesc în 3 minute, iar pentru cei uscați trebuie aproximativ 5 minute, în funcție de grosimea lor.

Tăiețeii de grâu chinezești

Sunt aproximativ similari cu cei precedenți în ceea ce privește prezentarea lor, dar culoarea este mult mai deschisă, spre alb, pentru că le lipsește oul din compoziție.

Tăiețeii de orez

Aceștia sunt de proveniență din Sud Estul Asiei. Sunt făcuți, după cum le spune și numele, din făină de orez și au o culoare albă. Se găsesc în diverse forme, de la cei foarte subțiri, de tip fidea, la panglici plate și ceva mai late. Aceștia nu se fierb, mai ales când vorbim de cei foarte subțiri. Se scufundă între 5 și 20 de minute în apă fierbinte și apoi se pot folosi. În cazul supelor se pun direct uscați în supă și se lasă la câteva minute ca să se înmoaie.

Tăieței Udon

Aceștia provin din Japonia și sunt făcuți din făină de grâu. Se găsesc în diverse forme, rotunzi, pătrați sau plați, mai lungi sau mai scurți. Cel mai adesea sunt la vânzare sub forma uscată. Se folosesc de obicei în supe.

Tăieței Soba

Tot japonezi, aceștia sunt lungi, subțiri și plați. Soba sunt făcuți dintr-o combinație de făină de hrișcă și grâu, având o culoare bej dată de hrișcă. Uneori în aceștia se adaugă și ceai verde, dându-le astfel o culoare verzuie.

Tăieței Ramen

Ramen este și numele unui fel de supă bogată în care există și acești tăieței. Sunt lungi, subțiri și făcuți tot din fpină de grâu. Provin din Japonia și se comercializează fie uscați sub forma unui conglomerat ca un mic bloc, fie proaspeți sau congelați. Mai există și varianta instant, care au fost în prealabil prăjiți în baie de ulei pentru a le elimina apa înainte de a fi uscați și ambalați. Varianta lor cu ou se numește Saimin.

Cum gătim fasolea

No Comments

Fasolea este o sursă bună de proteine și fibre, ca să nu mai vorbim și cât de gustoasă este. Și atât de versatilă, poți obține cu ea preparate interesante, chiar dacă este un ingredient ieftin și ușor de găsit peste tot, fie că o cumperi sub formă de boabe uscate sau conservă, gata de folosit.

Conservele sunt mult mai practice în viața agitată de zi cu zi, dar dacă vrei gustul complet, atunci cel mai bine este să o gătești de la zero.

Fasolea se va găti mai ușor dacă este lăsată câteva ore la înmuiat în apă rece, undeva între 6 și 12 ore. Dacă le lăsați mai mult, se vor dezintegra la fierbere. După înmuiere, se aruncă apa și se pun la fiert într-una nouă, acoperite de câțiva centimetri de apă. Se lasă la fiert la foc mic. Focul mare va deteriora textura boabelor. Fasolea lăsată la înmuiat nu va avea nevoie de reumplere cu apă așa de frecvent ca cea pusă proaspăt la fiert, dar tot trebuie să verificați din când în când dacă nu este nevoie să mai completați cu apă.

Când boabele sunt aproape fierte se adaugă sarea în oală și se mai lasă până la consistența dorită. Dacă puneți sarea de la început, aceasta va determina desfacerea boabelor pentru că ajută la ruperea cojii. Pentru fasole moale, dar cu coaja intactă, bună pentru salate sau garnituri, la sfârșitul gătirii, când adăugați sarea, puneți și două linguri de oțet alb sau zeamă de lămâie în apă. Va altera puțin gustul, însă, mai ales pentru salate, acest lucru nu este deloc rău. În schimb, pentru o fasole mai cremoasă, puteți adăuga o cană, două de lapte în apa de fierbere, fie că este lapte de vacă sau lapte vegetal.

De asemenea, pentru fasole mai gustoasă, în apa de fierbere a acesteia puteți adăuga ierburi aromatice sau diverse condimente. Și legumele, precum ceapa sau morcovul, ajută gustul fasolei fierte. Sau puteți fierbe boabele în supă de bază, de pui sau de legume. Și mai puteți înlocui o parte din lichidul de fierbere cu bere sau vin și chiar suc de legume.

Cum îmbunătățim orezul

No Comments

Săptămâna trecută vă explicam despre soiurile de orez și cum să le folosiți. Așa că m-am gândit să rămân în același registru și să vă dau câteva ponturi despre cum putem îmbunătăți orezul. Adică să-i dăm savoare, să obținem un fel de mâncare delicios pornit de la banalul orez.

Un orez simplu, făcut la aburi sau fiert în apă cu sare poate deveni ceva minunat cu doar una-două linguri de unt adăugate în el. Până la urmă nu este totul cu unt mai bun? Iar pentru o versiune mai sănătoasă, să îi zicem, puteți înlocui untul cu ulei de măsline. Va fi la fel de savuros, chiar dacă în altă paletă gustativă.

Pentru mai multă savoare, în orezul simplu puteți adăuga mult piper. Cel sichuan este excelent, dar dacă nu, puteți merge pe piper simplu sau mozaic. De asemenea, multe ierburi aromatice proaspete tocate dau o notă fresh preparatului. Sau chiar și ceapă verde tocată.

Așa cum poate faceți în pilaf, puteți adăuga în orezul simplu niște ceapă și/ sau usturoi tocat și sotat puțin.

Pentru un gust inedit puteți adăuga o linguriță (în funcție de cantitate) de oțet balsamic sau chiar oțet de orez ori zeamă de lămâie. Tot pentru un gust aparte, puteți pune la fiert de la început orezul cu semințe de chimen sau muștar (galben sau negru).

Puteți să vă inspirați din felurile Americii Latine și să amestecați orezul cu fasole boabe sau alte leguminoase, precum mazărea ori năutul.

Versiunea asiatică este cea în care adăugați în orez sos de soia și/ sau ulei de susan.

Pentru inspirația din Orientul Mijlociu, mergeți pe varianta cu stafide, scorțișoară, nucșoară și cuișoare, toate măcinate.

Așa cum pastele merg cu sosurile care le sunt desemnate, la fel și orezul. Deci puteți avea imediat un fel de bază folosind orez fiert și sos pentru paste. La care apoi să adăugați ce vreți voi, de la cârnați la legume sau fructe de mare.

Nu prea des întâlnită această combinație, dar de ce nu am amesteca niște brânză în orez în loc de parmezan? Alegeți telemea mai tare, brânză de capră sau brânză cu mucegai.

Și să nu uităm că puteți fierbe orezul direct în supă de bază sau lapte de cocoș în loc de apă, pentru o aromă mai specială.

Cum mi-am ales concurenții preferați la Masterchef

No Comments

Deși am mai fost jurat în emisiuni tv, participarea mea la Masterchef este o experiență extraordinară pentru că am ocazia să intru în contact cu amatori de gătit care sunt cu adevărat pasionați de acest domeniu. Sunt oameni obișnuiți, care nu au studii în domeniu, care nu au lucrat niciodată într-o bucătărie de restaurant, dar care de multe ori surclasează bucătari cu experiență.

La preselecții au venit mulți bucătari de ocazie, unii mai iscusiți, alții mai puțin, însă am dat mereu șorțul celor pe car i-am văzut plini de pasiune și dornici să învețe din propriile greșeli. Însă acesta nu a fost singurul criteriu.

M-a interesat să descopăr în farfurii un gust impecabil și o rețetă bine gândită, proporționată între elementele principale, între carne sau pește și garnitură. Poți observa dintr-o farfurie dacă omul are talent sau nu. Poate să aibă o poveste frumoasă, dar oamenii nu mănâncă povești, așa că pe mine mă interesează în primul rând cum este compusă farfuria cu care se prezintă în concurs.

Și dacă sunt mici greșeli de execuție peste care sunt dispus să trec, puiul negătit suficient este una din greșelile pe care nu le accept. De asemenea, dacă preparatul este prea iute sau prea sărat. Atenția la detalii și la echilibru este esențială pentru o farfurie. Iar nivelul la care sunt gătite ingredientele trebuie să fie consistent pentru toată farfurie. Dacă ai carnea perfect făcută, dar ai desconsiderat importanța garniturii, nu mă convingi să îți dau șorțul.

Dacă omul are viziune, dar nu a ieșit totul cum și-a dorit, nu e așa de grav dacă plusurile depășesc minusurile. Însă mă interesează și cum lucrează la bancul său de lucru. Dacă simt că are talent și văd că nu a terminat pregătirile în fața noastră, îi mai dau două-trei minute ca să își definitiveze farfuria. În concurs nu va mai avea luxul acesta, dar acum, la început, când emoțiile sunt mai mari, sunt mai indulgent.

Cum alegem orezul

No Comments

În atât de multe țări orezul este alimentul de bază. Pe la noi e o garnitură sau, dacă îl amesteci cu ceva, devine fel principal sub formă de risotto ori pilaf. Avem orez de sushi, orez prefiert, orez cu bob lung, orez lipicios, orez arborio și câte și mai câte. Cum îl alegem pe cel potrivit mâncării pe care vrem să o pregătim?

Cel mai des întâlnit este orezul alb. Dar să nu uităm și de cel brun, despre care se spune că este mai sănătos. Și asta pentru că este integral, nu a fost decorticat. Iar toate variațiunile de orez colorat, adică roșu, negru, mai maroniu, sunt de fapt forme de orez brun.

În supermarketuri găsiți și orez prefiert ambalat. Acesta este de regulă orez cu boul lung ce a fost fiert, de obicei la aburi, și apoi uscat. Astfel timpul său de preparare acasă va fi mai scurt decât al unui orez crud.

Orezul cu bobul lung este folosit adesea ca garnitură pentru felurile de mâncare cu sos. Prin fierbere el devine oarecum pufos, ceea ce permite aderarea mai bună a sosului la bob, iar boabele rămân separate. Din această categoria fac parte orezul basmati, jasmine și cel roșu. Există și variațiuni de orez lipicios printre cele cu bobul lung. Basmati este un orez aromat folosit mult în partea de Sud a Asiei. Orezul jasmin este ceva mai puțin aromat și se folosește mult în bucătăria thai. Ambele tipuri pot fi găsite și în varianta brună. Orezul roșu are o aromă ce duce spre nuci, o textură mai fermă și un timp de fierbere mai lung.

Orezul cu bob rotund se folosește pentru mâncăruri în care este nevoie de cremuozitate, precum risottourile sau pilafurile, în care boabele se lipesc între ele. Aroma sa este ceva mai neutră decât a orezului cu bob lung. Acesta este și tipul de orez folosit în preparatele japoneze, precum sushi. Pentru risotto este recomandat să folosim, însă, varietățile arborio sau carnaroli, tot cu bob rotund. Și pentru paella tot un orez cu bob rotund este indicat, iar cele mai cunoscute soiuri sunt valencia (denumit după locul de unde a pornit paella), bomba și granza. În cazul lor boabele rămân ceva mai separate decât cele din risotto. Orezul lipicios cu bobul rotund este răspândit prin toată Asia și prezent în felurile lor de mâncare. Are o aromă dulceagă și este, deci, folosit frecvent pentru deserturi. Orezul negru era considerat interzis populației chineze, fiind rezervat doar familiei regale. Are o textură mai moale și un gust ușor pământos.

Sper ca acum să vă fie mai ușor când vă aflați în fața raftului cu tipuri de orez.

Secretele pastelor umplute

No Comments

Cine nu iubește pastele? Iar cele umplute sunt chiar o desfătare. Însă bucătarii de acasă, dar și mulți din cei din restaurante, preferă să ia pastele de-a gata. Și este mare păcat, pentru că este așa de ușor să le facem de la zero.

Nu trebuie să fii o nona siciliană ca să întinzi cearșafuri de aluat din care să creezi mii de spaghetti sau tortellini. Și bunicile românce fac tăieței de casă și colțunași. Și rusoaicele fac pelmeni. Și asiaticii au colțunașii lor. Și asta pentru că este un proces totuși simplu, chiar dacă de multe ori migălos.

Voi merge pe rețeta clasică italiană, care este rețeta de bază pentru aluat. Însă, după cum vă spuneam, puteți încerca și variațiunile din lumea întreagă. Rețeta clasică presupune ca la fiecare 100 g de făină din grâu dur, sau de tip 00, să puneți un ou. Atât. Și un vârf de sare. Nu trebuie să aveți mașină de paste, pentru că puteți întinde aluatul și cu sucitorul, însă trebuie întins foarte subțire pentru că la fierbere se va îngroșa.

Umplerea pastelor se poate face după poftă, însă este recomandabil ca între ingrediente să fie și gusturi mai puternice. Dacă alegeți să folosiți ricotta, de exemplu, care este o urdă cu un nume mai pompos, puneți și puțină brânză de capră sau cu mucegai albastru, ca să îi dați ceva extra. De asemenea, este interesant să mixați texturile din interior, să adăugați în umplutura moale și ceva crocant, cum ar fi nuci sau muguri de pin ori legume bucățele. Pentru un efect spectaculos, folosiți umpluturi care la tăierea pastelor vor curge, precum un gălbenuș de ou, de exemplu.

Pastele umplute având deja gust pot fi servite ca atare, doar fierte și apoi sotate în puțin unt sau stropite cu ulei de măsline. Pot fi servite chiar și cu puțin din apa în care au fiert și cu niște parmezan ras deasupra.

Dacă alegeți să le serviți cu un sos, țineți cont de umplutura lor și de modul în care se combină aromele de la interior cu cele de la exterior.

Mâncarea israeliană pe care să o încercați în vacanță sau acasă

No Comments

Israelul este o țară tânără, fără o tradiție culinară proprie. Este situat în zona mediteraneeană, dar și spre Orientul Mijlociu, reunind populații evreiești venite de peste tot și arabi ce sunt în zonă de atâta vreme. Așa că și mâncarea locului este una bogată și pestriță, cu influențe de pretutindeni.

Mi-ar fi greu să aleg feluri tradițional israeliene, însă vă voi povesti despre mâncarea cea mai des întâlnită pe mesele localnicilor, fie că vorbim de cea cumpărată de pe stradă sau gătită în casele gospodinelor.

Falafel

Pentru street food cel mai reprezentativ este falafelul cu tahini, roșii și castraveți murați și cu humus. Pentru falafel eu las năutul uscat la înmuiat 24 de ore și apoi îl clătesc. Îl toc fin în mașina de tocat cu ceapă, usturoi, pătrunjel și coriandru. Îl asezonez cu chimion măcinat, sare, piper și adaug bicarbonat și un pic de făină, care să ajute la legare. Amestec totul foarte bine și las vreo două ore să se întrepătrundă aromele. Apoi fac chifteluțele și le prăjesc în baie de ulei.

Mix Jerusalem

Aceasta este o mâncare frecvent întâlnită în Israel și nu numai, pe care o am și eu în meniu mai nou. Este compusă de inimioare de pui, ficat de pui, pulpe de pui dezosate și tăiate bucăți mic, ceapă, condiment ras-el-hanout. Se trage totul la tigaie și se pune în lipie sau se mănâncă direct cu furculița. Se asezonează cu tahini pe deasupra.

Cus-cus de pui

Cus-cus-ul este foarte frecvent pe mesele israelienilor. Noi aveam tradiție ca în fiecare marți să avem un cus-cus în familie. Îl făceam cu dovleac, gulie, ceapă, dovlecel, morcov. Toate legumele în afară de dovleac se taie în bucăți mari, mai puțin ceapa care se lasă întreagă, și se pun în oală cu apă, ulei de măsline, roșii tăiate pe jumate, curcuma, sare, piper și bucăți de pui. Se lasă să fiarbă înnăbușit, la foc mic, vreo oră și 20 de minute. Se obține o supă bogată. Separat se pregătește cus-cus-ul: un pahar de cus-cus și unul de apă fierbinte cu sare. Se închide și se lasă 15 minute să se absoarbă toată apa. Dovleacul tăiat bucăți se face pe grătar sau la cuptor. Se așază cus-cus-ul în farfurie și deasupra se pune supa de pui cu legume și carne și bucățile de dovleac.

Brick

Este un fel de pateu prăjit, de origine tunisiană, dar foarte răspândit și în Israel. Se face din foi de plăcintă subțiri, ca cele pentru pachețelele de primăvară, care se umplu cu piure de cartofi amestecat cu ceapă călită, pătrunjel, nucșoară și harrisa. Se așază peste umplutură un ou întreg și se închide pateul. Se prăjește în ulei. Când e gata și îl tai, gălbenușul ar trebui să fie încă crud și să curgă frumos în farfurie.

Tehnici de gătire a legumelor

No Comments

V-am mai vorbit despre tehnicile de gătire a fructelor, dar și câteva ponturi în legătură cu legume, așa că acum m-am gândit să vă spun mai multe despre acestea.

Gătirea la aburi

Gătirea legumelor deasupra unei cantități mici de apă, într-o sită, fără a intra în contact cu apa, ajută la păstrarea vitaminelor cât mai mult în interiorul legumei și este o tehnică destul de rapidă de procesare a lor. Puteți folosi în loc de sită și un coș de bambus, însă cel mai important este ca vasul să fie acoperit, astfel încât aburii să se păstreze în interior.

Fierberea

Cea mai simplă metodă, dar totuși cea mai puțin recomandabilă pentru păstrarea nutrienților, dacă nu vorbim de supe și ciorbe. Doar apă cu sare și legumele puse în ordinea consistenței lor, de la cele mai tari la cele mai moi, în cazul în care fierbem mai multe tipuri.

Blanșarea

Este tot o fierbere, dar pentru o perioadă scurtă de timp, maximum câteva minute, care se folosește pentru a înmuia foarte puțin legumele, fie pentru a fi consumate apoi ca atare, fie pentru a fi finalizate cu o altă tehnică. De regulă, după blanșare se oprește procesul de gătire internă cu un șoc termic prin transferarea legumelor în apă cu gheață. Blanșarea se poate face nu doar în apă, ci și în lapte, supă, vin, zeamă de fructe sau legume ori bere.

Sotarea

Înseamnă gătirea pentru timp scurt într-o formă de grăsime. În aceeași categoria ar putea intra și tehnica stir-frying, adesea întâlnită în bucătăria asiatică, în care legumele sunt trase în grăsime la foc mare pentru o perioadă scurtă. Este o tehnică ce presupune un pic de atenție și amestecat periodic, pentru a nu se arde legumele înainte de a fi gătite și în interior.

Înăbușirea

Este o tehnică combinată, care începe cu sotarea, iar atunci când legumele sunt deja îmbrăcate în grăsime și au prins un pic de crustă, se adaugă un lichid (supă de bază, apă, vin, etc). Se poate acoperi sau nu. Și astfel se gătesc până sunt gata.

Prăjirea

Din păcate, prăjirea legumelor este atât de gustoasă… Și nu tocmai cea mai sănătoasă. Se face cu ajutorul unei cantități mult mai mari de grăsime decât în cazul sotării. Pentru a nu se îmbiba legumele de ulei, acesta trebuie să fie bine încins înainte de a pune în el legumele.

Coacerea

Prin acest proces, legumele își intensifică gustul datorită evaporării în cuptor a unei părți din apa din ele. Este și o modalitate bună de a păstra nutrienții în interior.

Frigerea

Fie că este pe un grătar de aragaz sau pe unul cu cărbuni, frigerea oferă o aromă specială legumelor. Pentru a preveni lipirea de grătar, puteți unge legumele cu puțin ulei.

3 rețete cu creveți delicioase

No Comments

Deși nu este cel mai ieftin ingredient, creveții apar adesea în meniurile restaurantelor și mulți din bucătarii de acasă se tem să îi folosească, mai ales dacă îi găsesc de cumpărat cruzi. Pentru că cel mai adesea ceea ce găsim în supermarketuri sunt creveți prefierți și congelați. Dar dacă aveți ocazia să luați creveți proaspeți, nu dați înapoi, pentru că se pot face atât de multe rețete simple și delicioase cu ei.

Carnea creveților este una foarte delicată și se gătește repede, așa că nu îi lăsați prea mult pe foc.

O să vă arăt acum câteva rețete rapide și gustoase, pe care puteți să le faceți oricând acasă.

Ciuperci umplute cu creveți

Creveții proaspeți se toacă și se amestecă cu piciorușele ciupercilor, parmezan ras și brânză cu mucegai albastru. Se asezonează cu piper și se lasă puțin. Ciupercile curățate se umplu cu vârf cu compoziția de creveți. Se pune într-o cratiță apă cu smântână, vin alb, zeamă de lămâie și usturoi. Se dă un clocot și se așază ciupercile în sos și se acoperă. Se lasă 5-6 minute la foc. Când sunt gata se presară cu roșii proaspete tocate.

Creveți cu legume

Pentru acest fel, pe care îl găsiți și în meniul restaurantului meu, Caju, aveți nevoie de creveți întregi, broccoli, țelină apio și sparanghel. Țelinei i se îndepărtează firele ațoase de la exterior și se blanșează. Se blanșează și broccoliul și sparanghelul. Separat încălzesc câteva linguri de supă de bază de pui în care pun unt, pătrunjel, usturoi și pun în acest sos creveții, legumele și roșii cherry tăiate pe jumate. Las totul câteva minute la foc puternic. La sfârșit stropesc cu ulei de măsline și iese un fel minunat. Ca să vă dau și cantități, la 150 ml de supă, pun 50 g unt, 5 creveți, 2 fire de sparanghel, 2-3 segmente de apio și 2-3 inflorescențe de broccoli.

Carpacio de creveți

Crevetele proaspăt se taie pe jumate longitudinal și se așază pe tocător. Se pune deasupra folie alimentară și se bate cu ciocanul de șnițele. Se pune pe fundul farfuriei puțin ulei de măsline, zeamă de lămâie, sare și piper. Se așază crevetele bătut deasupra și se repetă asezonarea. Peste se pune un cuib de salată asortată. De aici, putem să ne jucăm. Peste salată putem pune cubulețe de pepene roșu, de mango sau de piersică.

Gătirea legumelor este o artă

No Comments

Poate că pentru a pregăti bucata de carne perfectă ai nevoie de mai multe cunoștințe tehnice decât pentru gătirea diverselor legume, însă și în cazul lor este bine să ținem cont de câteva reguli de bază care să ne ajute să obținem feluri de mâncare gustoase și cu o textură plăcută.

Motivul principal pentru care gătim legumele este să le facem mai moi, mai gustoase și să eliberăm anumiți nutrienți care nu se sintetizează în forma naturală. Totuși, trebuie să țineți cont că anumite legume își schimbă gustul prin procesarea termică.

De regulă, legumele bogate în fibre sau proteine este necesar să fie procesate termic sau măcar stoarse în sucuri care să rupă fibra și astfel să le facă digerabile pentru organism. Pe de altă parte, vitaminele și mineralele părăsesc legumele în timpul gătirii către mediul în care sunt procesate (supă, sos), așa că nu este indicat să fie fierte prea mult timp. Gătirea la aburi este ceva mai puțin nocivă pentru vitamine, mai ales dacă lichidul folosit pentru aburi va fi apoi încorporat în felul de mâncare. Iar dacă vreți să gătiți legumele dincolo de stadiu al dente, adică să le faceți moi pentru piureuri sau supe-creme ori sosuri, gătiți-le într-o manieră care nu implică apă, cum ar fi la cuptor sau în tigaie.

Când vine vorba de gătire, legumele au timpi diferiți în funcție de consistența lor. Deci, dacă faceți un ghiveci, de exemplu, adăugați la început cartofii și morcovii și la final mazărea și dovleceii. De asemenea, pentru aceeași legumă este necesar să tăiați bucăți aproximativ de aceeași dimensiune, pentru a se gătit toate la fel.

Pentru a recunoaște o legumă că este gătită al dente, deci încă destul de crocantă și cu gust neschimbat, dar totuși suficient de moale, trebuie să îi observați culoarea. La momentul potrivit de întrerupere a gătirii ea este vie, poate chiar mai puternică decât a legumei proaspete. Din acest moment, dacă este lăsată chiar și un minut în plus, începe să se depigmenteze și să își piardă din vitalitate. De asemenea, puteți încerca gradul de gătire și cu o furculiță sau un vârf de cuțit și dacă tot nu sunteți convinși, metoda clasică a gustatului rămâne sfântă.

Și nu uitați că legumele continuă să se gătească și după ce le-ați scos din oală sau tigaie, datorită căldurii reziduale. Aceasta poate fi bună sau, dacă vreți să opriți procesul de gătire, cum ar fi la un sparanghel poșat, atunci scufundați imediat legumele în apă rece cu gheață, ceea ce va crea un șoc termic.