chefjosephhadad.ro

BLOG

Roșiile românești sunt o adevărată comoară

No Comments

Începe sezonul roșiilor de grădină, roșiilor românești care sunt atât de minunate, gustoase, zemoase. Când mă duc în obor și văd roșiile proaspete, îmi vine să vorbesc cu el, să le spun bună dimineața și cât sunt de frumoase, să le mulțumesc că îmi fac zilele mai bune.

Roșiile se pot folosi într-o gamă așa de variată de preparate, de la aperitive la desert, încât îmi este și greu să aleg câteva rețete despre care să vă vorbesc.

De exemplu, îmi place să fac dressing de roșii. Roșia tăiată pe jumătate se dă pe răzătoare și se amestecă cu ulei de măsline, sare și piper, zeamă de citrice, adică limetă, grapefruit, portocală, apoi se adaugă usturoii zdrobit și un pic de busuioc. Iese un dressing extraordinar care merge, evident, cu salate de tot felul, dar și pus peste un pește crud, precum un ceviche.

Dar roșiile nu sunt bune doar în salate. Merg făcute la cuptor, gătite, roșii cu pește sau cu pui harraimi marocan, cum se făcea la mine acasă și avem în meniu la Caju, sau chiar soebet de roșii pentru că acum sunt foarte dulci. Sorbetul merge servit ca un amuse bouche sau ca modalitate de răcorire pe vremea asta, un shot de sorbet de roșii. Iar pentru asta nu trebuie decât să le dai pe răzătoare și să pui sucul la congelator, având grijă să amesteci din 15 în 15 minute.

Dar pentru că am zis de salate, hai să vedem și o salată de roșii foarte simplă, dar extraordinar de gustoasă. Roșiile se taie mari și se amestecă cu un dressing de ulei de măsline, usturoi, sare și piper, mentă, coriandru și pătrunjel. Se lasă la frigider aproximativ două ore ca să se întrepătrundă aromele și să lase zeama aia pe care toată lumea se bate la sfârșit.

Dacă vrem să le facem la cuptor, le tăiem pe jumătate și se presărăm cu ulei de măsline, usturoi, sare, piper și ierburi aromatice după gust. Le dăm apoi la cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius și le lăsam 7-8 minute, cât să prindă o crustă. Pentru o variantă și mai complexă se folosește și panko (pesmet japonez – se găsește în magazinele asiatice și supermarketurile mari, la secțiunea de produse asiatice) amestecat fie cu ierburi de Provance sau cu spanac blanșat și tocat, usturoi zdrobit și ulei de măsline. Totul pus deasupra roșiilor. Aceasta este varianta vegană, însă puteți să o înnobilați cu parmezan. Merge bine cu un grătar de pui sau miel, chiar și cu vită sau ficat de vițel la grătar.

Tainele ierburilor aromatice

No Comments

Îmi place mult să folosesc ierburile aromatice în preparatele mele pentru că dau un gust complex, aromat și în același timp fresh. De multe ori condimentele uscate nu sunt cele mai potrivite, așa că îmi asezonez mâncărurile cu cimbru, rozmarin, mentă și câte și mai câte. Și exact despre asta vreau să vă vorbesc azi: despre diversele ierburi aromatice.

  • Rozmarinul merge de minune cu mâncăruri pe bază de boabe (fasole, năut, etc) și cu cărnurile, mâncăruri gătite, care să permită aromei lemnoase să se desfășoare. Dar merge bine și în pâine, iar mie îmi place să îl pun și le deserturi. Și să nu uităm de utilizarea crenguțelor pe post de frigărui.
  • Cimbrul este foarte folosit în bucătăria europeană pentru tot felul de mâncăruri. Proaspăt se poate folosi și ca garnish atunci când păstrăm frunzele tinere și chiar florile. Uscat, el dă arome bogate mâncărurilor gătite. Este o plată puternic aromată, așa că aveți grijă la cantitatea folosită.
  • Pătrunjelul este preferatul românilor și merge pus practic pe orice. Cel mai adesea se folosește proaspăt, mai ales că este disponibil pe tot parcursul anului. Dar există și varianta uscată, care se pune în mâncăruri gătite. Dacă îl folosiți proaspăt, însă, aveți grijă să îl adăugați la sfârșit ca să nu se veștejească și să își piardă aroma.
  • Coriandrul este versiunea mai aromată a pătrunjelului, care mie îmi place foarte mult. Am crescut cu el. Dar știu că multora nu le place, așa că acolo unde găsiți rețete cu coriandru, puteți liniștiți să îl înlocuiți cu pătrunjel.
  • Busuiocul se folosește și el cel mai adesea proaspăt și are aceleași indicații ca la pătrunjel. Și nu uitați că și florile de busuioc se mănâncă, deci puteți să le folosiți în salate sau ca decor.
  • Oregano este foarte prezent în bucătăria italiană și pe aici lumea este obișnuită să îl folosească mai mult uscat, însă și cel proaspăt este absolut delicios. De fapt, pentru o saltă de tip caprese, de exemplu, oreganoul proaspăt este obligatoriu. Cel uscat nu este tocmai plăcut în salate alte mâncăruri reci.
  • Mărarul se folosește și el, ca pătrunjelul, în preparate reci, iar în cele calde trebuie pus la sfârșit pentru a nu își pierde valoarea aromatică.
  • Menta nu este doar pentru ceai sau mojito! În bucătăria din Orientul Mijlociu ea este foarte prezentă, fie că vorbim de mentă proaspătă sau uscată, ori de preparate dulci sau sărate.
  • Salvia are și ea un gust puternic și trebuie folosită cu moderație. Merge în multe feluri de mâncare, este o plantă aromatică iubită de italieni și partea cea mai interesantă este că poate fi consumată de sine stătător, sub forma frunzelor prăjite sau făcute pane.
  • Tarhonul merge în mod tradițional bine cu peștele și fructele de mare sau ouăle, însă ciorba de afumătură cu tarhon din Transilvania mi-a demonstrat că merge bine și cu carnea.

Evident că pe mapamond, plantele aromatice sunt mult mai bogate. Și pe aici mai sunt câteva, cum ar fi de exemplu măghiranul sau roinița, care nu sunt însă așa de folosite printre gospodine, dar pe care vă las să le descoperiți singuri.

Uleiul ce îmbogățește mâncarea

No Comments

V-am povestit în trecut despre minunatul ulei de măsline, despre cât de bun este el în mâncărurile pe care le pregătit, fie la rece, fie gătite. Dar în afară de uleiul de măsline, sunt atât de multe alte sortimente ce merită atenția noastră. De la uleiul de floarea soarelui, care aici se folosește din plin, la uleiul de susan, folosit pentru aromatizarea felurilor asiatice.

Tipuri de uleiuri speciale

Uleiul de sâmburi de struguri este bun atât pentru prăjirea la temperaturi înalte, cât și pentru folosirea lui în salate. Ideea este că este aproape lipsit total de gust, ceea ce înseamnă că este foarte versatil.

Uleiul de susan este mai curând un condiment, folosit foarte mult în bucătăria asiatică, după cum vă spuneam. Gustul său este foarte puternic și de aceea se pune doar ca un condiment, în cantități limitate. Pentru gătire trebuie să fiți atenți pentru că se arde foarte repede.

Uleiul de cocos este un alt ulei folosit adesea în bucătăria asiatică, mai ales în țări precum India sau Thailanda care au o mare producție de cocos. Și mai reprezintă și niște bucătării foarte faimoase la nivel internațional. Uleiul de cocos se folosește însă numai la gătit, pentru că la temperatura camerei el se solidifică, făcând astfel imposibilă folosirea lui în salate. Acesta este de două tipuri, cu gust și fără gust de cocos. Eu îl prefer pe cel cu gust, pentru că dă o aromă deosebită mâncărurilor.

Uleiul de avocado, de nuci, de fistic și alte varietăți mai rare sunt cel mai bine folosite în salate și preparate reci cu a căror savoare se potrivesc, pentru că sunt uleiuri cu gust puternic.

Oricum ar fi, aveți grijă se le păstrați în condiții optime, păzite de razele soarelui și aer, pentru că toate uleiurile expiră destul de repede, devenind râncede uneori chiar înainte de data de pe etichetă.

Cum tăiem legumele?

No Comments

În toate rețetele pe care le găsiți în cărțile de bucate sau pe internet apar indicațiile despre pregătirea materiei prime. Iar asta include și tăierea, tocarea legumelor, în diverse forme. Însă uneori limbajul este un pic rigid. Așa că m-am gândit să vă fac un rezumat al tipurilor tăieturi, astfel încât să vă fie mai ușor să urmați indicațiile.

Tocat înseamnă o tăietură mai puțin elaborată. Poți toca mărunt sau grosier, iar acest lucru se folosește atunci când ai nevoie de micșorarea alimentelor fără a avea mare grijă la egalitatea bucăților. Totuși, ele trebuie să fie de aproximativ aceleași dimensiuni ca să se poată găti în același timp. Toci ceapa pentru o tocană sau cartofii pentru a pregăti piureu, de exemplu.

Felierea presupune tăierea în felii egale pe lug, pe lat sau pe diagonală.

Julienne înseamnă să tăi bețișoare subțiri, a căror dimensiune variază între cea a cartofilor prăjiți și cea a chibriturilor. Când batoanele sunt mai mari, cam de mărimea unui deget, precum cele pentru mixul de crudități servit ca aperitiv, tăietura se numește jardinier.

Brunoise înseamnă tăierea în cuburi mici și cât mai egale. Iar acest lucru se poate obține dintr-o tăietură originală de julienne. Pentru rețete profesionale, la capitolul cuburi poate apărea și termenul macedonie, care presupune cuburi mai mari, cam de mărimea unei boabe mari de mazăre.

Chiffonade este tehnica ce se folosește pentru frunze, de la cele mari, precum salata, la cele mici, ca busuiocul, de exemplu. Frunzele se suprapun mai multe și se rulează ca un trabuc. Apoi se taie de-a latul ruloului, în fâșii mai subțiri sau mai groase în funcție de preferințe.

Acestea variantele tehnice ale tăieturilor e bine să le respectați pe cât posibil pentru că indicațiile din rețetă sunt în funcție de ele. Mă refer la timpii de gătire sau cantitățile folosite. De exemplu, dacă vreți să umpleți o floare de dovlecel cu legume, atunci ele trebuie clar să fie brunoise, ca să poată ocupa corespunzător spațiul din floare.

Un meniu vegan

No Comments

Poate că este moft sau poate că este necesitate. Cine sunt eu să judec alegerile alimentare ale oamenilor. Să nu uităm că tradiția mea condamnă carnea de porc, în vreme ce a voastră o ridică la rang de mâncare ritualică de sărbători. Așa că diferențele în modul de alimentare sunt multe și variate, iar eu respect alegerile fiecăruia. Tocmai de aceea m-am gândit de această dată să vă ofer o variantă de meniu vegan, pe care, evident, îl pot consuma și carnivorii împătimiți.

Bulgur cu sfeclă

Bulgurul este unul din alimentele mele preferate, după cum poate v-ați dat seama. La fel și sfecla. Așa că m-am gândit să le combine pe amândouă într-un starter delicios.

Deci luăm bulgurul și îl lăsam la înmuiat în apă vreo 20 de minute, apoi îl amestecăm cu ulei de măsline, sare, piper, ceapă verde tocată și usturoi zdrobit. Mai adăugăm coajă de portocală și de lămâie rase, coriandru sau pătrunjel. Sfecla fiartă întreagă se decojește și se taie în patru și se așază peste bulgurul pregătit. Deasupra, dacă vreți să fie mai frumos, puteți pune și câteva frunze verzi de ce vreți voi.

Supă marocană

M-am gândit că după un starter consistent, merge o supă, așa că vreau să vă dau rețeta mea de supă marocană. Folosesc la ea varză, gulie, praz, păstârnac, conopidă și păstrârnac, toate decojite, dar lăsate întregi. Se pun toate la fiert cu apă și se adaugă curcumă, nucșoară, un baton de scorțișoară, sare, piper negru, ulei de măsline, o ramură de cimbru și una de rozmarin. Se lasă totul la foc mic până se întrepătrund aromele, dar să nu se înmoaie foarte tare legumele. Trebuie să fie un pic al dente. Supa se poate servi și rece și caldă. Chiar și vara este foarte bine să mănânci alimente calde.

Dovleac la cuptor cu carpacio de ananas

Folosiți un dovleac un dovleac plăcintar mic pe care îl tăiați bărcuțe. Feliile se stropesc cu ulei de măsline, scorțișoară, nucșoară, zahăr și se presară cu stafide. Se pun pe foaie de copt în tavă și se dau la cuptor. Când s-au înmuiat, se servesc cu felii tăiate foarte subțire de ananas proaspăt. Pentru mai multă textură, adăugați alune de pădure crude sau migdale crude zdrobite grosier.

Cum să lucrăm cu pastele

No Comments

Da, este foarte bine și plăcut să îți faci pastele în casă. Dar să fim realiști: câți dintre voi aveți o mașină de paste acasă? Sau câți dintre voi întindeți aluatul de mână pentru a obține grosimea perfectă pentru paste? Iar dacă faceți asta, cu siguranță că nu se întâmplă de fiecare dată când mâncați paste. Pentru că până la urmă la orice colț de stradă este un supermarket în care se găsesc tot felul de pungi cu paste uscate. Care, dacă sunt de calitate, sunt la fel de bune ca cele proaspete.

Dar odată cumpărate, ce facem cu ele?

Păi le fierbem. Atât cât scrie pe pachet. Iar timpul de fierbere se calculează de când reîncepe să fiarbă apa după ce ai pus pastele în ea. Dar fiți atenți pentru că acesta poate varia un minut-două în funcție de intensitatea focului, de presiunea atmosferică, de tipul de oală, etc. Cât despre apă, ea trebuie să fie din abundență. Și sarea cam la fel, pentru că pastele își trag ele atâta sare cât au nevoie. Și trebuie amestecat constant pentru a nu permite pastelor să se lipească. Uleiul de măsline adăugat în apă nu ajută, în schimb nu permite nici sosului să pătrundă apoi în porii pastelor fierte. Pastele sunt gata de scos atunci când secționate mai au un fir alb tare la interior. Ele se vor mai găti în interior și după ce le scoți din apă.

Ca să nu se răcească repede, ar fi bine să puneți pastele într-un castron care a fost încălzit în prealabil, altfel transferul termic de la castronul rece va slei pastele imediat.

Și acum vine problema selecției. Ce paste să alegem din zecile de forme existente? Pentru că da, nu există doar spaghetti și penne. De exemplu, pentru un sos bogat cu bucățele de legume sau carne, merge să folosim paste care să „găzduiască” bucățile, precum sunt cele în formă de scoică mică, oreccchette. Sosul fin se potrivește cu pastele lungi precum spaghetti sau fettuccine. Acestea merg, însă, și cu combinațiile cu bucăți mari prin ele, precum pastele cu fructe de mare sau cu chifteluțe. Dar puteți fi oricât de creativi vreți și, oricum, asta nu înseamnă că dacă în casă nu aveți decât o cutie de penne, nu o să mai faceți pastele cu fructe de mare la care poftiți pentru că nu se potrivesc.

Florile care ajung în farfurie

No Comments

De câțiva ani au apărut decoruri în farfurie cu tot felul de flori comestibile. De fapt, majoritatea florilor sunt comestibile. Și unele dintre ele chiar sunt folosite de mii de ani, cum ar fi florile de trandafir. Sau, în bucătăria mediteraneeană sunt fosrte iubite florile de dovlecei. Și lavanda sau violetele apar adesea în bucătăria din această zonă, mai ales în preparatele dulci sau florile de soc. Eu nu prea am lucrat cu acestea, așa că o să vă povestesc despre preferatele mele.

Florile de dovlecei

Este plin sezon pentru ele, așa că le puteți folosi în multe moduri. Puteți face flori de dovlecei pane, însă vegane. Le umpleți cu legume tocate și le dați printr-un aluat de tempura înainte de a le pune la prăjit, deci fără ou. Pot fi apoi umplute u brânză sau cu carne de pui sau somon tăiat cuburi și dovlecei tocați mărunt. Nu trebuie să punem o umplutură foarte grea pentru că ele sunt delicate. Pentru un gust mai puternic, însă, puteți să le faceți la abur în loc de prăjite. Gustul lor delicat va fi mai bine pus în valoare astfel.

Bobocii de trandafir

În bucătăria marocană și nu numai, ci din tot Nordul Africii, folosim foarte mult bobocii de trandafir uscați.

De exemplu, facem chiftele cu trandafiri. 60% ceafă de vițel și 40% piept de pui, tocat totul împreună. Se amestecă cu ceapă tocată foarte mărunt, sare, piper, nucșoară, scorțișoară, pâine înmuiată în apă și fărâmițată în compoziția de carne, coriandru proaspăt tocat, gălbenuș de ou și bobocii uscați de trandafir. Se amestecă totul, se dă prin făină și ou și se prăjește. Când sunt gata se lasă de-o parte. Se dau pe răzătoare roșii și usturoi și se amestecă cu ulei de măsline, sare și piper și se face un sos. Se toarnă sosul peste chiftele și se dau la cuptor 50 de minute. Iese o nebunie de chiftele marinate în stil tunisian. Eu când fac chiftele aici la Caju, așa le fac, cu praful de trandafiri.

Mama le mai folosea și pentru supa de pui. Când era gata, punea bobocii întregi ca să aromatizeze supa. Și era ca și când am fi mâncat într-o grădină de trandafiri.

Cu violetele nu am lucrat prea mult, dar sunt delicioase puse în siropul pentru savarina sau desertul din care aceasta este inspirată, rum baba.

Ajutoare opționale în bucătăriei

No Comments

V-am spus zilele trecute care sunt ustensilele absolut necesare într-o bucătărie. Dar dincolo de cele de bază, știu sigur că majoritatea dintre voi mai aveți și alte lucruri care să vă facă viața mai ușoară. Unele sunt mai utile ca altele, iar unele sunt mai nișate ca altele. Dar hai să vedem ce mai este bun prin sertarele și dulapurile noastre.

  • Unități de măsurare – adică acele linguri și cănuțe cu diverse dimensiuni standard care vă ajută atunci când în rețetă spune că să pui o cană jumate de ceva sau 15 ml ori o lingură. Mai există și varianta cănii gradate mari, care are diverse marcaje pentru tipuri diferite de umplutură, lichid, zahăr, orez, făină, etc.
  • Uscător de salată – deși știu că nu este o ustensilă prea des întâlnită în bucătăriile private, mai ales că nu e nici ieftină, însă uscarea salatei este esențială pentru a o păstra intactă în frigider mai multă vreme.
  • Sucitor – dacă îți gătești doar fripturi și salate s-ar putea să spui că nu îți este necesar, are sucitorul este folosit nu doar pentru a întinde aluaturile, ci este bun și pentru zdrobit. Evident, când nu ai sucitor și vrei să întinzi aluatul de pizza, de exemplu, merge și o sticlă de vin bine ștearsă înainte.
  • Tel – este bun pentru amestecarea diverselor compoziții lichide, de la omletă la clătite. Evident că poate fi înlocuit și cu furculițe sau linguri, dar nu degeaba s-a ajuns la forma lui, ci pentru că este mai eficient așa.
  • Pâlnia – îți ușurează viața pentru că prin ea poți turna nu doar lichide ci și diverse alimente care încap prin gaura ei pentru a le pune la păstrat în recipiente cu gura mai mică, cum ar fi condimente, orez, etc.
  • Storcător de citrice – există varianta adaptabilă la robotul de bucătărie, dar dacă nu ai așa ceva sau dacă nu ai prea mult loc, merge și storcătorul mic, manual, din plastic sau ceramică. Și el poate fi înlocuit cu o furculiță, dar storcătorul are și recipient de colectare, deci este mult mai eficient.
  • Mandolină – este o ustensilă de tăiat care obține felii foarte subțiri sau, dacă schimbi puțin accesoriile, poți obține diverse tăieturi, de la cartofi pai la fire de legume.
  • Pensulă – este bună și pentru ungerea aluaturilor, dar și a fripturilor. Nu contează dacă este din lemn și păr natural sau din silicon.
  • Spatulă de silicon – ajută la curățarea foarte bine a vaselor de cremă sau aluat, deci nu risipești nicio picătură. Și, evident, amestecă bine în diverse tipuri de vase, fiind ideală pentru cele cu suprafață de teflon.

Dincolo de toate acestea, puteți fi cât mai creativi în alegerea celorlalte accesorii.

Ce trebuie să ai într-o bucătărie

No Comments

V-am spus mai demult care ar fi produsele de bază pe care ar fi bine să le aveți în cămările și frigiderele voastre. Acum, însă, vreau să vă povestesc puțin despre dotările bucătăriei.

Sunt zeci, poate chiar sute de ustensile, vase și aparatură pe care să vă cheltuiți banii. Dar dacă nu sunteți extrem de pasionați, nu are rost să cumpărați diverse tăietoare de legume sau forme de brioșe în formă de floare. Cel mai bine este să vă rezumați la ustensilele de bază, pentru că până la urmă cu ele puteți să vă faceți toată treaba.

În afară de cuțitele despre care v-am vorbit săptămâna trecută, trebuie să aveți și vreo două tocătoare. Este alegerea voastră dacă să fie din lemn sau plastic. Cele din lemn, pentru o curățare mai bună periodică pot și șlefuite, iar cele de plastic pot fi băgate la mașina de spălat vase. Iar ca să nu alunece de pe blat, nu uitați să puneți un prosop umed sub ele.

Vă mai trebuie câteva castroane în care să amestecați, de diferite dimensiuni, de la unul mic, în care puteți bate un ou, la unul mare, în care să amestecați ingredientele pentru o salată din multe frunze, care este voluminoasă.

Lingurile și spatulele de gătit pot fi din lemn, bambus sau inox. La acest capitol vă recomand să aveți și o spumieră cu care să puteți scoate din oală sau tigaie diversele alimente, lăsând să se scurgă excesul de ulei de exemplu. Și un polonic este absolut necesar. În rest, un clește de carne vă ușurează munca, dar nu este obligatoriu. În lipsă, poate fi înlocuit cu două furculițe.

O strecurătoare este binevenită la casa omului. Este multifuncțională și te ajută de la scursul pastelor la strecuratul supei.

Unii ar zice că și un curățător de legume este absolut necesar, însă eu toată tinerețea mea am folosit cuțitele pentru a curăța legumele. Dar dacă tot îl ai, în afară de îndepărtatul cojii de la cartofi sau morcovi, poți să îl folosești și pentru a tăia fâșii subțiri de parmezan sau de sparanghel proaspăt pentru salată, de exemplu.

Și vă mai spun ceva. Un tirbușon cu tot cu desfăcător de sticle capsulate este minunat într-o bucătărie. Ia gândiți-vă cât de multe rețete cer printre ingrediente vin sau bere?!

Și să nu uităm de răzătoare. Una din aceea cu patru fețe este ideală, dar dacă nu, măcar una cu două dimensiuni ale dinților, astfel încât să puteți obține dimensiuni diferite ale legumelor și fructelor.

Îngheţata la un alt nivel

No Comments

Suntem în miezul verii şi plăcerea mai mult sau mai puţin vinovată a tuturor este îngheţata. A americanilor se pare că este mai vinovată pentru că ei sunt cei mai mari consumatori din lume, chiar dacă se spune că în Italia este cea mai bună îngheţată.

Evident că poţi cumpăra orice sortiment ai poftă, mai ieftin sau mai scump, mai clasic precum vanilia sau mai inedit precum caramelul sărat, dar de ce să nu duci acest desert văratic la un alt nivel?

De exemplu, un dulce pe bază de îngheţată, dusă la alt nivel este următorul. Iei îngheţată de vanilie uşor topită. Nu foarte tare, ci cât să fie un pic mai moale şi uşor de manevrat. Se amestecă îngheţata cu pişcoturi rupte bucăţi, stafide, alune de pădure, coajă de lămâie şi lime rasă. Se pune din nou la congelator. Pentru un gust mai inedit, puteţi încerca şi cu îngheţată de banane sau căpşuni.

Pe de altă parte ştiţi deja că eu sunt mare fan al ierburilor aromatice, aşa că îmi place să le pun şi în îngheţata de lapte. Rozmarin, cimbru şi chiar leuştean uscat. Să aibă o aromă românească. Leuşteanul uscat este mai bun pentru că cel proaspăt se oxidează.

Dacă vreţi să faci îngheţată de caramel sărat în casă, eu vă sfătuiesc să folosiţi fulgii de sare în locul prafului.

Şi dacă tot veni vorba de făcutul îngheţatei în casă, mie îmi plac reţetele simple, iar de la această variantă de bayă voi puteţi să dezvoltaţi. Ouăle întregi se bat cu zahărul pe bain marie (atenţie să nu atingă apa clocotită vasul în care sunt ouăle), până devin spună, oarecum ca la bezea. Se amestecă apoi cu frişca lichidă (nebătută) grasă şi se pune în maşina de îngheţată. În această bază se pot pune toate aromele de care aveţi poftă. De exemplu, puteţi pune banane zdrobite grosier, astfel încât să se simtă şi bucăţile de fruct. La un litru de lichid sunt suficiente două banane.

Pentru sorebet, însă, tehnica este un pic diferită. Acolo se foloseşte doar sucul de fructe amestecat sau nu cu zahăr sau glucoză, preferabil. Acesta se pune într-un vas întins cel mai bine şi se dă la congelator. Şi din jumătate în jumătate de oră se amestecă. Acesta este sorbetul adevărat, nu cel din comerţ. În sorbet se simt fulgii de gheaţă