chefjosephhadad.ro

BLOG

Cum să rumeniți un pui perfect

No Comments

Dacă nu sunteți vegetarieni, atunci nu are cum să nu vă facă cu ochiul un pui bine rumenit în cuptor. Și când puneți mâna pe unul crescut corect, cu un gust savuros, ar fi și păcat să îl stricați prăjindu-l sau gătindu-l într-un mod care nu îl pune în valoare. Dar cum să îl punem în valoare? Urmând câteva reguli simple, ce duc spre un pui rumenit perfect.

Carnea trebuie să fie la temperatura camerei în momentul când îl puneți în cuptor. Aceasta presupune să fie scoasă cu vreo 2-3 ore înainte din frigider, în funcție de mărimea puiului. Dacă puiul a fost congelat, atunci acesta trebuie lăsat la decongelat încet, în frigider, pentru a preveni înmulțirea bacteriilor, și abia când este complet decongelat, să fie scos pentru a ajunge la temperatura camerei chiar și în interiorul său, nu doar la suprafață. Această trecere treptată evită șocul termic, care întărește carnea și o usucă.

Uscată, însă trebuie să fie pielea înainte de a pune puiul la copt. Un pui umed va produce abur care va umezi și pielea preparatului final, nemaifiind crocantă, așa cum ne dorim. Așa că înainte de a-l băga în cuptor, trebuie lăsat la zvântat sau chiar șters cu un prosop de bucătărie, garantând astfel o piele crocantă, frumos caramelizată.

Iar dacă aveți impresia că pentru a obține această piele crocantă este nevoie și de ulei, atunci și aveți dreptate, dar vă și înșelați. Puiul, mai ales dacă este unul de țară, are destul de multă grăsime el însuși astfel încât să dea luciul apetisant pielii. Puteți să îl ajutați cu foarte puțin ulei adăugat, uns delicat peste piele, dar uleiul pus din abundență, nu va face decât să ducă la un pui înecat în grăsime. Deci aveți grijă cu cantitatea de ulei adăugată.

Puiul este ca un burete când vine vorba de condimente. Absoarbe imediat aromele adăugate, căpătând noi dimensiuni ale gustului. Sigur că vă puteți rezuma doar la niște sare și piper, dar de ce să nu vă extindeți orizonturile și cu arome precum cele date de rozmarin, cimbru, busuioc, salvie sau pulbere de ceapă ori usturoi deshidratate?

Pentru a evita diferența de textură dintre pielea crocantă de deasupra și cea înmuiată în grăsime de dedesubt, cel mai bine este să puneți puiul pe un grătar așezat pe tava din cuptor. Aerul care circulă pe sub pui, va permite rumenirea acestuia și la bază, în loc ca aceasta să fiarbă în grăsimea care se scurge de pe tot puiul. În plus, puteți pune în tavă legumele de garnitură, care să se gătească în sucurile ieșite din pui, valorificând totul la maximum.

Dacă folosiți un cuptor normal, atunci cea mai bună poziție în acesta este fix în mijloc, pentru a permite gătirea uniformă a puiului. Dacă aveți un cuptor cu convecție, atunci nu contează pe ce nivel îl așezați, pentru că aerul este circulat în tot spațiul la fel. Însă în acest caz, micșorați temperatura cu vreo 15-20 de grade față de cuptorul normal, tocmai pentru că aerul circulat este constant și poate să ajungă să ardă friptura dacă este prea fierbinte.

Indiferent de tipul de cuptor, însă, important este să aveți răbdare. Dacă veți crește temperatura, nu veți obține un pui bine rumenit mai repede, ci unul ars la suprafață și crud în interior. Așa că aveți răbdare undeva la o oră și jumătate de coacere și cel mai indicat este să folosiți un termometru de carne pentru a vedea temperatura interioară. Înfipt în pulpe, termometrul trebuie să arate 80oC pentru a fi siguri că nu puneți pe masă o carne crudă.

De răbdare este nevoie și după ce scoateți puiul perfect rumenit din cuptor. Ca orice tip de carne, și aceasta are nevoie de odihnă înainte de a fi tăiată, pentru a permite sucurilor interioare să se distribuie uniform în fibră. Dacă îl tăiați imediat ce îl scoateți din cuptor, acestea se vor scurge în farfurie și carnea va rămâne fadă. 10-15 minute este timpul ideal de odihnă.

Moduri creative de a pregăti castravetele

No Comments

Probabil că dacă vă spun acum „castravete” și vă întreb la cel îl folosiți, primul răspuns în acest sezon este „salate”. Și să nu uităm de murături. Iar cei dintre voi care ies mult prin oraș, poate că vor spune și gin tonic (pentru că în multe astfel se cocktailuri se pun fâșii subțiri de castravete). Dar de ce să ne limităm la salate, tzatziki și acrituri, când castraveții sunt mult mai valoroși în bucătărie decât ați fi crezut?

De exemplu, puteți face chips-uri de castraveți. Nu vor fi la fel de gustoase ca cele din cartofi, evident, dar nici la fel de „păcătoase”, castraveții fiind mult mai săraci în calorii. Dar bogați în apă, așa că este nevoie să fie deshidratați pentru a deveni crocanți. Se taie cu mandolina, pentru a obține felii foarte subțiri și egale în grosime și se șterg cu prosop de bucătărie care să absoarbă excesul de apă. Se amestecă într-o vinegretă de ulei de măsline, oțet de mere și sare și se întind felie cu felie într-o tavă pe hârtie de copt. Se setează cuptorul la 80oC și se lasă la copt lent vreo 2-3 ore, până devin crocanți. Dacă aveți cumva în casă un deshidrator, atunci puteți să îl folosiți, dar cuptorul este cel mai la îndemână.

Sucul de castravete este foarte hidratant, așa că puteți să îl folosiți în smoothie-uri sau ca atare. Având așa de puțină fibră, nici nu are rost să vă obosiți cu un storcător de fructe la care mai mult aveți de spălat apoi. Castraveții devin repede suc într-un blender, iar pentru un rezultat cât se poate de fin, treceți zeama printr-o strecurătoare. Puteți să îl beți așa, simplu, rece, într-o zi călduroasă de vară, blendat cu gheață sau amestecat și cu alte fructe și legume. Mere, ghimbir, mango, țelină apio, căpșuni, sunt doar câteva dintre ele.

Și dacă tot vorbim de vară, ce-ar fi să faceți cuburi de gheață de castravete? Fie folosiți fix sucul de mai sus, care după ce este blendat, este pus în tăvița de cuburi de gheață. Odată înghețate, acestea se păstrează bine în pungi pentru congelator, pentru a le folosi altă dată poate în smoothie-uri sau chiar în supe, pentru un gust proaspăt de castravete. Sau puteți pune felii ori cubulețe de castravete în fiecare cavitate a tăviței de cuburi, să umpleți cu apă și să folosiți aceste cuburi aromate pentru băuturile pe care le preparați, de la limonade, la apă aromatizată sau cocktailuri.

Uitați de roșiile umplute, castraveții sunt mai interesanți! Tăiați castraveții fabio în bucăți groase de 4-5 cm și scobiți-i astfel încât să faceți loc pentru umplutură, care poate fi orice tip de salată aveți chef. De la ton cu maioneză, la salsa făcută din roșii tăiate cubulețe mici. Diferența de texturi între exteriorul crocant și interiorul moale va fi de un efect maxim. Și, pentru și mai multă crocănțeală, puteți pune deasupra chips-uri de tortilla sfărâmate grosier.

Sezon de spanac

No Comments

Ador această perioadă a anului, când piețele și magazinele se umplu de verdețuri proaspete, recoltate în sezonul în care au fost menite să apară. Iar spanacul este una dintre acestea. Așa că m-am gândit să îi dedic lui acest articol. Doamnelor și domnilor, spanacul!

La începuturile cultivării sale, era rezervat doar nobilimii și regalității, însă în timp a devenit o verdeață foarte populară, astfel încât în anii 1930 era considerat al treilea aliment preferat al copiilor. Între-timp, cercetările au arătat și calitățile lui nutritive, care nu sunt neapărat cele legate de fier, așa cum se vorbea mai demult, dar o întreagă salbă de vitamine și minerale. Iar dacă nu vă place spanacul, este foarte posibil să se întâmple asta pentru că nu l-ați mâncat pregătit într-un fel care să vă atragă. Așa că hai să îl explorăm puțin.

De cumpărat proaspăt, spanacul este de două feluri: matur și baby spanac. Cel matur se găsește crud doar în sezon, așa că acum este momentul pentru soteuri, sufleuri și alte mâncăruri care necesită procesarea lui termică. Este mai robust și are un gust mai puternic, astfel încât este potrivit pentru gătire. Baby spanacul este mai firav și cu un gust delicat, numai bun pentru salate și consumarea sa ca atare. Dacă vreme să îl gătim, se va distruge fibra imediat și rezultatul va fi unul nu tocmai plăcut la textură, iar gustul nu va fi prea consistent. Așa că dacă vreți să faceți un sufleu de spanac în mijlocul iernii, nu baby spanacul la pungă este soluția, ci spanacul congelat. Nu fugiți de legumele congelate, ele sunt recoltate în sezon și înghețate instant, printr-un procedeu industrial la temperaturi extrem de mici, ce permite păstrarea nutrienților, fără a deteriora structura celulară, așa cum s-ar întâmpla în cazul unei congelări lente în congelatorul de acasă. În plus, spanacul congelat este deja blanșat, scurtând astfel procesul de gătire.

Spanacul tânăr, la pungă, se găsește în magazine în două variante: care necesită spălare și care nu necesită. Aveți încredere în etichetă, pentru că cel deja spălat, este chiar bun de consum, nu este nevoie să îl mai clătiți încă o tură. Celălalt și cel matur, cumpărat la legătură, are nevoie de o spălare rapidă în apă care curge (adică nu doar să îl puneți într-un castron cu apă și apoi să îl scoateți), chiar dacă pare curat. Apa rece de la robinet va îndepărta reziduurile și bacteriile rămase pe frunze. Păstrarea spanacului proaspăt în frigider se face cel mai bine în vase de inox sau vase închise ermetic, însă bine uscat după spălare.

Când vă decideți să îl gătiți, țineți cont de faptul că spanacul este 90% apă și odată procesat termic, aceasta se va evapora, lăsând în urmă o mânuță de frunze din grămada spectaculoasă care era la început. Așa că dacă nu vreți să rămâneți flămânzi, fiți generoși cu cantitatea de spanac proaspăt cumpărată.

Spanacul se gătește repede, așa că aveți grijă să nu îl lăsați prea mult. 3 minute de sotare la foc iute este suficient pentru a obține o porție perfectă. Iar pentru blanșare, 30-40 secunde sunt suficiente. Dacă aveți de gând să îl folosiți în alte preparate precum un quiche sau un sufleu, atunci nu uitați să îl stoarceți după sotare sau blanșare, pentru a elimina excesul de apă din el și a preveni astfel stricarea preparatului final.

Versatilul sos pesto

No Comments

Pesto este un sos italian făcut la rece, din câteva ingrediente simple: busuioc, parmezan, usturoi, muguri de pin și ulei de măsline. Acesta este clasicul pesto genovese, care înnobilează o porție simplă de paste, transformând-o într-o masă delicioasă. Și are toate acele elemente care îl fac atât de iubit: gust aromat de la usturoi, textura de la nuci, izul sărat de la parmezan, prospețimea de la busuioc și cremozitatea dată de uleiul de măsline extravirgin.

De la rețeta clasică, însă, bucătarii au dezvoltat diverse variante. În plus, pesto a sărit din farfuriile cu paste și în alte preparate delicioase. Este atât de simplu de făcut, dar poate fi foarte bine și cumpărat de-a gata, fiind unul din acele ingrediente care nu este prea mult denaturat prin procesul de conservare. Iar ca orice ingredient simplu, cu care nu prea crezi că poți da greș, ei bine, se poate și aici să greșești.

Așa că adunat în acest articol câteva informații esențiale despre sosul pesto.

După cum spuneam, poate fi cumpărat de-a gata, dar dacă nu folosiți tot sosul din borcan dintr-o dată, aveți grijă ca înainte de a-l pune la frigider (după deschidere, trebuie să stea în frigider), să acoperiți pulpa cu un strat de ulei de măsline, care va preveni mucegăirea, iar apoi să îl folosiți destul de repede. Când sunteți gata să o faceți, doar amestecați uleiul în sos, acesta fiind deja unul din ingredientele pestoului. Pentru cel proaspăt făcut, timpul de păstrare este mult mai scurt, însă tehnica cu uleiul, rămâne. O altă modalitate de conservare o reprezintă congelarea. Fie în vase sau pungi de plastic, fie în tăvițe de cuburi de gheață, pentru porții mai mici.

După cum spuneam, ingredientele de bază ale pestoului sunt unele simple, dar care trebuie să fie într-un echilibru. Folosirea uleiului de măsline extravirgin este esențială, atât pentru gust, cât și pentru aportul nutritiv. Usturoiul poate fi o capcană, pentru că și un cățel pus în plus, poate copleși tot gustul, mai ales că este crud. Se poate oricând adăuga mai mult, dar nu și scoate. Parmezanul este ideal, dar în absența lui sau din dorința de a varia, se poate înlocui cu orice altă brânză tare, chiar și cu o brânză de burduf mai veche, dar mare grijă la gustul pregnant al acesteia. O altă versiune italiană de pesto este cel roșu, în care busuiocul este înlocuit cu roșii uscate la soare sau cu ardei uscați. Iar în ceea ce privește mugurii de pin, și aceștia pot fi schimbați cu caju, nuci, fistic, migdale, alune de pădure sau arahide. Ori chiar fără nuci, textura fiind dată, în cazul acesta, de pesmet. Însă dacă folosiți orice tip de nuci, aceste trebuie să fie prăjite/ coapte, astfel încât să se mai elimine din procentul de umiditate din ele și să i se intensifice gustul. Busuiocul poate fi și el înlocuit sau combinat cu alte ierburi aromatice delicate, precum pătrunjelul, coriandrul, menta sau mărarul.

Sosul pesto este perfect în combinație cu pastele. Și chiar dacă, teoretic merge cu orice formă de paste, cel mai bine s-a constatat că se lipește de cele cu forme învârtite, mai ales dacă sunt de casă. Dar nu doar pastele se bucură de savoarea lui, ci poate fi foarte bine combinat și cu alte mâncăruri. De la friptura de pui, la sandvișurile cu pesto și ochiuri sau chiar pe post de condiment pentru o supă. Ori combinat cu alte paste, pentru a obține sosuri noi, precum humus cu pesto, maioneză cu pesto ori cremă de brânză cu pesto. Dar nu-l gătiți. Culoarea vibrantă și gustul proaspăt vor dispărea imediat ce îl puneți pe foc. Deci nici măcar pentru paste, nu încălziți sosul înainte, ci amestecați-l direct cu pastele gătite. Se va încălzi de la ele suficient, fără să își piardă aroma.

Alternativa la prăjit

No Comments

Paștele nu este o sărbătoare plină de mâncăruri prăjite, dar este o sărbătoare plină de mâncăruri. Și de multe ori, după o masă prea bogată, te gândești că este momentul să începi să mănânci mai sănătos. Iar la o simplă căutare, internetul îți sugerează achiziționarea unui air fryer, acest dispozitiv de gătit care a devenit foarte la modă.

Are rost să vă luați unul? Ce face el și cu ce este mai sănătoasă mâncarea gătită la un air fryer? Am adunat aici câteva informații care să vă ajute să luați decizia dacă să vă luați sau nu unul.

Un air fryer este un mic cuptor cu convecție, ce poate fi pus pe blatul din bucătărie, care folosește aer foarte fierbinte pe care îl circulă la o viteză foarte mare, fără a necesita niciun fel de grăsime.

Nu este recomandat să se facă la air fryer preparate cu o panadă foarte umedă (cum ar fi inelele de ceapă, de exemplu), pentru că în timpul procesului de gătire, aceasta se va scurge prin ochiurile coșului în care sunt puse și se va lipi de acesta și de tava de scurgere, întărindu-se ca un lipici ce va fi extrem de greu de curățat. Nici preparatele pudrate în făină nu sunt recomandate pentru că aceasta se va usca și va duce la mâncăruri foarte înecăcioase. Însă veți fi surprinși că puteți găti carnea pentru burgeri, pizza, chiftele și chiar brownies.

Un alt aspect de care trebuie să țineți cont este că un air fryer nu este util atunci când aveți de gătit cantități mari. Practic, într-o tură, puteți găti doar ce încape pe un singur rând pe grătarul din interior. Partea bună este că timpul de gătire este redus la jumătate față de aceeași mâncare gătită în cuptorul normal, însă dacă îl comparați cu prăjirea clasică, atunci timpul este mai lungă decât pentru aceasta. Vestea bună este că este și mai ușor de curățat decât un cuptor sau un vas de prăjire.

Greșeli pe care le faci cu roșiile

No Comments

Un ingredient atât de popular, atât de simplu și de iubit… Și totuși chiar și când gătim cu el, pot apărea unele probleme. Așa că m-am gândit să fac o listă a greșelilor pe care le puteți evita atunci când gătiți cu roșii, astfel încât felurile voastre de mâncare să fie și mai bune și mai ușor de pregătit.

Să începem cu începutul, însă. Cuțitul. Cuțitul bucătarului sau unul obișnuit de legume nu sunt cele mai potrivite pentru roșii, chiar dacă sunt bine ascuțite. Există riscul de accidentare (lama să alunece pe pielița roșiei și să vă tăiați) sau de storcire a roșiei. În schimb, un cuțit cu lama zimțată este ceea ce trebuie. Dacă nu aveți unul mai mic și mai fin, merge și un cuțit de pâine, însă cu acesta nu veți putea obține felii foarte subțiri.

Și dacă tot vorbim de coajă, aceasta se dezintegrează mult mai greu decât pulpa, așa că atunci când gătiți roșiile pentru un sos sau un piere, este important să îndepărtați pielița înainte de a le pune la gătit. Da, este o procedură în plus, dar este una simplă și de efect pentru un sos reușit. Este suficient să înțepați sau să crestați roșiile și să lăsați în apă fierbinte pentru câteva minute, pentru ca apoi să îndepărtați cu ușurință coaja ce se desprinde imediat de pulpă.

Aciditatea este o problemă cu care se confruntă adesea sosurile de roșii, iar cel mai frecvent, aceasta este combătută cu zahăr adăugat. Este, într-adevăr, o soluție, dar dacă nu vreți să încărcați sosul cu zahăr, mai există o soluție: bicarbonatul de sodiu. Acesta este o bază, care neutralizează acidul, reducând astfel și gustul aferent. Însă aveți grijă, cantitatea trebuie să fie foarte mică. Rețetele vorbesc despre un sfert de linguriță de bicarbonat la 3,5 litri de sos.

Iar un sos poate fi mai acid când roșiile sunt mai puțin coapte. Ca să nu mai vorbim de roșiile fără gust din afara sezonului. Acestea pot influența rezultatul final al sosului, așa că soluția cea mai gustoasă nu este mereu prospețimea. Roșiile din conservă sunt recoltate în plin sezon și sunt deja gătite parțial, astfel încât sosul pe care îl veți face este mai bun decât unul făcut din roșii proaspete în mijlocul iernii. Da, în mijlocul verii, este de preferat să le folosiți pe cele proaspete, însă, în rest, conservele nu sunt de lepădat.

Sărarea corespunzătoare a roșiilor, fie proaspete, fie gătite, este foarte importantă. Sarea scoate apa din roșii, intensificând gustul lor, adaugă o nouă notă finală și le face ceva mai dulci. Deci nu uitați de sare, care, în plus, determină o salivare mai abundentă, ceea ce va răspândi gustul și aromele în toată gura mai repede, intensificând-le.

Ingrediente mai puțin folosite

No Comments

Fiecare dintre noi are ingrediente preferate pe care le folosim mereu. Poate că sunt unele legume, poate că sunt anumite condimente și tot așa. Dar rămânând în zona de confort, uneori poate deveni plictisitor, așa că m-am gândit să vă aduc în față câteva ingrediente care sunt foarte ofertante și pe care poate că nu le folosiți prea des.

Coaja de la parmezan este una dintre ele. Probabil că cel mai adesea, după ce ați terminat de ras bucata de parmezan, vă rămâne acea coajă, ce ajunge la gunoi. Însă ea este foarte valoroasă din punct de vedere al aromatizării mâncărurilor. Păstrați-o într-o pungă de plastic în congelator, iar atunci când gătiți o tocană, o supă sau un sos, puneți o bucată în cratiță. Îi va da mâncării o aromă și o textură foarte bune.

În bucătăria în care am crescut eu, pasta tahini era foarte prezentă, dar poate că voi o asociați doar cu un falafel și cam atât. Însă pasta de susan este foarte ofertantă, pentru dressingul de salată, pentru a îmbogăți gustul mâncărurilor gătite, dar și pentru diverse deserturi.

Și fileurile de anșoa îi pot speria pe mulți care nu știu ce să facă cu ele în afară de a le pune pe pâine sau într-o salată. Însă micii peștișori sărați sunt delicioși în multe alte combinații, mai ales că pot aduce nota de umami pentru diverse preparate. În salata Caesar clasică, aceștia sunt sfărâmați și amestecați în sos, iar această tehnică poate fi folosită pentru multe alte sosuri. Oferă nota sărată, dar și o aromă delicată, ce poate definitiva un sos sau gustul unei tocane.

Pâinea uscată este și ea un ingrediente cu mai multe valențe. Sigur, putem face din ea pesmet, dar poate fi folosită și în feluri de mâncare clasice, precum salata italiană panzanella sau supa spaniolă gazpacho. Însă pâinea mai poate ajunge și o budincă britanică de pâine uscată făcută la cuptor, cu sos de lapte și ou și niște stafide sau o modalitate de a îngroșa sosurile.

Oțetul de la murături care rămâne după ce ați consumat toți gogoșarii este foarte bun de folosit în vinegrete, având o notă dulceagă, dar și aromată de la legumele care au stat în el. De asemenea, poate fi refolosit pentru o nouă tură de murături. Iar saramura de la măsline, de exemplu, dă gust foarte bun sosurilor și uneori chiar și în ciorbe.

Ce greșeli puteți evita când pregătiți paste proaspete

No Comments

Sigur că pastele cumpărate sunt rapide, bune, chiar excelente unele dintre ele. Dar plăcerea de a face paste proaspete nu se compară cu desfacerea unei pungi de plastic. Iar pregătirea unor paste de casă nu este prea complicată, însă și aici, ca la majoritatea lucrurilor simple, pot fi făcute mici greșeli care să ruineze rezultatul final.

Așa că v-am pregătit o listă cu acele mărunțișuri care pot fi evitate pentru a obține niște paste excelente.

În primul rând, făina este foarte importantă. Nu folosiți făina de cozonac, ci investiți într-o pungă de semolina, făină din grâu dur, care se folosește în mod normal pentru paste. Acest lucru se va observa imediat în textura lor.

Cu ou sau fără ou. Aceasta este întrebarea. Pastele pot fi făcute foarte ușor doar din făină și apă, iar acestea sunt mai bune pentru a crea paste cu forme diferite. Pentru varianta în care lichidul care unește făina este oul, și aici rețetele diferă. Sunt bucătari care preferă să folosească doar gălbenușul și alții care folosesc oul întreg sau combinații de ou întreg și un gălbenuș. Sfatul meu este să încercați ambele variante și să vedeți care vă place mai mult. Acest aluat cu ou este recomandat în cazul în care vreți să faceți ravioli, de exemplu.

Pastele fac parte din acea categorie de rețete unde, dacă nu ești un bucătar/ patiser cu zeci de ani experiență, atunci este neapărat necesar să cântărești ingredientele. Gândiți-vă doar la diferențele dintre un ou mic și unul mare și vă veți da seama că nu puteți folosi aceeași cantitate de făină pentru amândouă.

Odată combinate ingredientele, aluatul de paste trebuie frământat foarte bine ca să permită desfășurarea rețelei de gluten din făină, ce ajută la textura lor. În funcție de cantitatea de aluat, trebuie să frământați începând de la 5 minute, iar apoi să lăsați aluatul să se odihnească la rece. O oră ar fi ideal.

Chiar dacă țineți minte de la bunicile voastre care întindeau foi mari cât masa și subțiri cât foița de ceapă, probabil că nu aveți dexteritatea lor, așa că pastele întinse doar cu sucitorul cel mai probabil vor fi prea groase în momentul fierberii. O mașină manuală de paste nu este o investiție mare dacă vă place să le pregătiți în casă și merită pentru rezultatul final.

Din cauza oului, aluatul de paste oxidează dacă este ținut prea mult în frigider. Fie îl țineți ca atare, învelit în folie de plastic, care să prevină oxidarea, fie după ce ați făcut fettucinele, de exemplu, le gătiți în decurs de câteva ore. Și dacă tot ați frământat, puteți face o cantitate mai mare, pe care să o păstrați în congelator. Înveliți bine bila de aluat în folie și puneți-o la congelator unde poate rezista câteva săptămâni fără probleme. Când aveți poftă, o scoateți de cu seară în frigider, iar a doua zi este numai bună de întins.

Și nu uitați, pastele proaspete se fierb imediat, le trebuie doar 2-3 minute ca să fie gata, nu le lăsați prea mult în apă ca să se înmoaie și să devină lipicioase.

Combinații de vinuri și snacks-uri

No Comments

Da, wine pairing-ul este o artă. Și ideal este să combinăm vinurile cu mâncărurile potrivite, cu brânzeturile potrivite și cu oamenii potriviți. Dar pe mulți, duminica seară îi prinde acasă, în fața televizorului, cu o sticlă de vin deschisă de o zi-două, și fără prea multe mâncăruri prin frigider, ci doar cu ceva snacks-uri prin cămară. Iar combinația de floricele cu un pahar de vin nu mai este așa de neobișnuită, chiar dacă nu este cea mai fericită. Însă puteți să o faceți ceva mai fericită, dacă puneți împreună vinul potrivit cu snacks-urile potrivite. Iată câteva combinații care cu care nu veți da greș.

Dacă tot am zis de floricele, atunci acestea merg cu un chenin blanc. Aroma lejeră, delicată, a floricelelor prăjite cu unt și sare nu poate fi combinată cu un vin roșu, robust, la fel și în cazul unui vin alb puternic, acid, așa că alegerea unui chenin blanc, ușor fructat și delicat, complimentează bine popcornul.

Chipsurile de cartofi, mai ales cele simple, doar cu sare, merg foarte bine cu un prosecco sau șampanie. Spumantele sunt foarte bune în combinații cu mâncăruri grase, iar cartofii prăjiți sunt ceea ce trebuie. Dar șampania mai merge și cu mâncăruri picante, deci puteți alege chipsuri picante sau un sos picant în care să îi înmuiați, dacă vă place acest gust. Totuși, recomandarea experților este să alegeți variantele brut, extra brut sau dry, pentru că un spumant dulce nu mai este la fel de potrivit cu cartofii prăjiți.

Covrigeii sau sticksurile au și ei o pereche bună, în vinurile sauvignon blanc. Mâncărurile sărate se combină bine cu vinuri puternic acide, cum este sauvignon blanc-ul.

Dacă, în schimb, aveți prin dulapuri snacks-uri dulci, atunci și acestea își pot găsi perechea într-o sticlă de vin. De exemplu, biscuiții Oreo merg bine cu un pahar de chardonnay. Corpolența vinului chardonnay completează gustul dulce și untos al biscuiților, fără a se eclipsa reciproc, cum ar face-o un muscat, de exemplu.

Un baton Snickers, însă, merge bine cu un cabernet sauvignon. Gusturile intense ale batonului au nevoie de o pereche pe măsură, iar un cabernet are suficientă corpolență, suficienți tanini și suficientă personalitate ca să facă față.

Dar și rose-urile își găsesc o pereche pe raftul cu bunătăți, în pungile cu jeleuri. Gustul fructat, delicat, ușor acid al vinului complimentează gustul fructat al jeleurilor, adăugând doar un alt nivel de arome în gură.

Cum să folosiți conopida

No Comments

Dacă tot am început săptămâna trecută să vorbim despre alimentele atât de apreciate în post, am zis să continui acest trend și acum, de data asta venind cu informații care vă vor transforma banala conopidă în mese delicioase pentru această perioadă, pentru că sunt atâtea feluri în care o puteți folosi.

De exemplu, puteți face „orez” de conopidă. Buchețelele de conopidă se dau pe răzătoare sau se pun în robot pentru a se micșora până devin de dimensiunea boabelor de orez. În forma aceasta poate fi fiartă în aburi, trasă în tigaie cu puțin ulei de măsline sau coaptă la cuptor, pe hârtie pergament, stropită cu ulei de măsline, până devine aurie, fiind astfel o garnitură foarte bună care să înlocuiască orezul clasic.

Poate ați văzut deja prin meniurile restaurantelor „friptura” de conopidă, adică o felie generoasă dintr-o conopidă sau chiar o conopidă întreagă, asezonată și coaptă precum o friptură. Dacă alegeți feliile de „friptură”, atunci aveți grijă să aveți o conopidă mare și să tăiați fâșii cam pe 2,5 cm care să includă și cotorul, pentru că acest este cel care ține felia întreagă. Sau puteți merge pe varianta unei conopide mici, pe care să o coaceți întreagă. Leguma se sărează și unge cu ulei de măsline și ce alte condimente mai vreți. Mie îmi place cu ras-el-hanout. Apoi se dă la cuptor acoperită de folie de aluminiu pentru 10-15 minute (în cazul feliilor; mai mult pentru conopida întreagă), până se înmoaie, iar apoi se mai lasă încă 10 minute fără folie, pentru a se rumeni.

Conopida pane poate că nu mai este o surpriză pentru nimeni, mai ales că este foarte gustoasă. Un truc pentru această rețetă este să înmuiați puțin buchețelele de conopidă prin fierbere la abur (ca să nu absoarbă prea multă apă) înainte de a le da prin aluatul de pane. Iar acesta, dacă vorbim de perioada postului, poate fi unul vegan, făcut cu lapte vegetal, sare și făină, la care puteți adăuga diverse condimente sau, pur și simplu niște pulbere de ceapă ori usturoi, pentru un gust mai bogat. Pentru mai multă textură, puteți adăuga un strat final, înainte de prăjirea în baie de ulei, din pesmet sau panko (pesmetul acela japonez mult mai crocant).