chefjosephhadad.ro

REŢETE

Două rețete de avocado gătit

No Comments

Am ajuns să consumăm foarte mult avocado și în România, dar cei mai mulți îl folosesc fie ca atare, în salate, fie sub formă de pastă guacamole. Totuși, avocadoul poate fi pregătit în atât de multe feluri, de la pane, la grătar sau chiar gătit. Așa că m-am gândit să vă ofer o rețetă de crochete cu avocado și una de frigărui.

Crochete de avocado

Se folosește avocado mai tare, nu crud, dar nici moale ca pentru guacamole. Se dau pe răzătoarea mare patru avocado. Separat se toacă o ceapă mică cubulețe. Morcovul și țelina se dau și ele pe răzătoarea mare și se storc bine, folosindu-se două linguri de morcov ras și una de țelină. Se încing două linguri de ulei de măsline și se sotează ceapa. Se adaugă morcovul și țelina. Se adaugă două linguri de pătrunjel tocat și se lasă la răcit. Se amestecă legumele gătite cu avocadoul. Cui îi place, poate să adauge și 3 linguri de brânză de capră sau telemea. Se amestecă tot și se formează niște crochete care se au prin făină, ou și pesmet amestecat cu mac. La 200 g pesmet se pune o lingură de mac. Se prăjesc. Nu trebuie ținute mult la prăjit pentru că toate ingredientele sunt gata de mâncat și înainte de prăjire. Aceasta se face doar pentru textură, trebuie să fie foarte crocante.

Se servesc cu sos tartar.

Frigărui de somon cu avocado

Avocadoul se taie cuburi și se stropește cu zeamă de măsline, ca să nu se oxideze. Se ia somon proaspăt și se taie și el cuburi. Se asezonează cu sare, piper, salvie, cimbru și rozmarin tocate și amestecate. Se ia ceapă și se taie în segmente. La fel și ardeiul gras galben, cel cărnos, care se taie bucăți cam de dimensiunea bucăților de somon. Toate legumele se amestecă cu somonul și un pic de ulei de măsline și se lasă la frigider aproximativ o oră pentru a se întrepătrunde aromele. Se formează apoi frigărui, punând alternativ câte o bucată de avocado, ceapă, somon și ardei gras. Se sărează firgăruile și se pun pe grătar, dar pot fi făcute și la cuptor.

Se servesc cu orez basmati sau legume la grătar. Separat se poate face și un sos de roșii cu usturoi și ardei iute.

Anghinare umplută în stil marocan

No Comments

Anghinarea nu este o legumă prea des folosită în România și este păcat, pentru că este tare bună și sănătoasă. Și pentru că nu este prea folosită, lumea nici nu știe cum să o prepare, fuge de ea. Eu vreau să vă arăt, însă, cum puteți lucra cu anghinarea astfel încât să o pregătiți într-un mod delicios.

Pregătirea anghinarei

Se taie coada, păstrând o bucată de 4-5 cm. Curățăm tulpina rămasă până când simțim la mână că nu mai e fibroasă. Apoi curățăm frunzele externe, 1-2 rânduri, de jur-împrejur, până când vedem o margine albă uniformă (petalele moi, fragede). Luăm cuțitul și tăiem fiecare petală, lăsând doar partea albicioasă de la bază și aruncând vârfurile, care sunt mai verzi sau roșiatice. Se taie ca și cum s-ar curăța coaja unui măr, în spirală.

Vom obține o anghinare în formă de trandafir. În mijlocul anghinării este un puf tare și ușor înțepător. Acesta trebuie eliminat cu ajutorul unui cuțit cu vârf ascuțit.

Anghinare umplută în stil marocan

Anghinarea astfel curățată se dă un clocot.

Separat se iau 500 g carne de pui tocată, 2 linguri de morcov ras, 2 linguri de ceapă dată pe răzătoare și stoarsă, 1 lingură pătrunjel tocat, 1/2 linguriță coriandru măcinat, 1 lingură de cartof crud ras și stors. Se adaugă nucșoară, scorțișoară, sare, piper negru și un pic de curcuma și se amestecă totul împreună. Cu această umplutură se umple anginarea și se dă prin făină și ou bătut. Apoi se prăjește.

Separat se taie joulien două cepe și trei căței de usturoi. Se pun la călit cu 4 linguri de ulei de măsline cu rozmarin, cimbru și salvie. Se adaugă o linguriță de curcuma și două fire de țelină apio tăiate. Se toarnă supă de bază de legume sau de pui cam de 5 cm în oală, se adaugă două foi de dafin și câteva boabe de piper negru. În lipsa unei supe de bază, merge și apă. Se lasă câteva minute la fiert ca să se întrepătrundă armele și apoi se adaugă anghinarele umplute și prăjite. Deasupra se pun câteva felii de lămâi cu tot cu coajă.

Deasupra oalei se pune o foaie de copt mototolită, udată și apoi întinsă peste oală. Se lasă la foc mic aproximativ 40 de minute.

Se scoate și se servește cu un pic de ulei de măsline proaspăt stropit deasupra.

Un burger vegan

No Comments

Lumea stă tot mai mult acasă. Chiar și noi am decis, pentru siguranța noastră, a tuturor, să suspendăm temporar activitatea din restaurante. În plus lumea și-a făcut provizii și mai este și perioadă de post pentru voi. Așa că m-am decis să vin în întâmpinarea voastră cu o rețetă delicioasă, în care vă puteți baza pe ceea ce aveți prin cămară, și să vă bucurați de timpul petrecut împreună, în bucătărie sau nu.

Eu fac burgerul vegan din linte cu ciuperci și cartofi.

Cartofii îi coc întregi în cuptor și apoi îi decojesc odată ce s-au răcit. Pasez pulpa cu furculița, nu în blender, și asezonez cu sare, piper, chimion măcinat, nucșoară rasă.

Lintea o fierb bine cu sare, până devine destul de dezintegrată. O las aproape o oră în strecurătoare, ca să se scurgă toată apa din ea, apoi o storc și într-o pânză de tifon. O pasez și pe aceasta cu furculița.

Ciupercile și ceapa tocate mărunt se sotează și apoi se pun la scurs și se storc, de asemenea în tifon.

Se amestecă toate ingredientele împreună cu pătrunjel tocat și se formează chiftelele pe care eu le pun la prăjit pe plită, dar merg la fel de bine și pe o tigaie antiaderentă.

Fiind un burger vegan, folosesc o chiflă obișnuită, nu chifla clasică de burger pentru că aceasta are ou în compoziție.

Pentru sosul care să completeze burgerul propun humus „îndoit” cu ulei de măsline sau tahini, iar ca garnitură, roșii și castraveți proaspeți.

Același lucru se poate face prin înlocuirea lintei cu năut sau fasole roșie, pentru variațiuni.

Platoul perfect de brânzeturi

No Comments

Cu toții iubim brânza. Fie că preferăm telemeaua autohtonă, brânzeturile fine franțuzești sau cele maturate spaniole ori mozzarella cremoasă italiană, ca să nu mai vorbim și de Gouda olandeză ori Stiltonul înțepător britanic, există gusturi și texturi pentru oricine. Și tocmai pentru că varietatea este atât de largă, pentru că și în România există acum atât de multe opțiuni de a construi un platou cu brânzeturi, m-am gândit să vă ajut să îl compuneți pe cel mai bun.

Nu contează dacă vreți să pregătiți un platou de brânzeturi pentru apritiv (așa cum se poartă pe aici) sau pentru desert (așa cum se poartă pe la francezi) ori pur și simplu un platou de brânzeturi care să reunească în jurul lui prietenii la un pahar de vin. Regulile sunt cam aceleași.

Pentru o variantă de bază, puteți face cumpărăturile din marile supermarketuri, care au o paletă bogată de sortimente. Pentru varianta pro, însă, cel mai bine este să mergeți la o fromagerie sau delicaterie, acolo unde versiunile sunt mult mai variate și de proveniență artizanală, cu povești în spate, spuse cu pasiune de cel ce prezintă marfa.

Dacă alegeți să puneți pe masă un platou de brânzeturi ca aperitiv sau deșert, atunci rezumați-vă la 3-4 sortimente, deoarece în rest vor mai fi și alte mâncăruri. Pentru un platou de sine stătător, puteți opta pentru mai multe sortimente, dar nu mai mult de 6-7 feluri.

Pentru versiunea începătoare, rezumați-vă la sortimente cunoscute de toată lumea și aveți grijă să includeți diverse varietăți, de la telemea, la brânza cu mucegai albastru și cea cu mucegai alb, până la cele mai tari, maturate. Când ai de selectat 4-6 modele, este păcat să pui pe același platou și Bire și Camembert, de exemplu, care sunt foarte similare. Pentru versiunea pro, pe lângă câteva sortimente care sunt bine cunoscute, adăugați și câteva brânzeturi mai rare și ar fi minunat să știți și să spuneți câte ceva despre ele.

O altă posibilitate de selecție este în funcție de zona de proveniență. Puteți crea platouri franțuzești, italiene, spaniole și chiar românești, unde avem de la telemea la Năsal, de la caș la cașcaveaua afumată sau brânza de burduf.

La servire pentru varianta începătoare, este de preferat să tăiați de la început bucățile în porții unice, pe care oaspeții să le ia cu ușurință. Pentru varianta pro, însă, este frumos să aveți cuțite speciale pentru diversele tipuri de brânzeturi cu care invitații să își taie singuri din diverse bucăți.

Iar când vine vorba de garnituri, puteți merge pe variantele clasice, care nu dau greș niciodată și care includ, struguri, fructe uscate sau confiate, diverse tipuri de nuci, dulcețuri și chutney-uri, măsline, castraveciori murați, pere sau mezeluri. Dar puteți fi și creativi și să veniți cu propriile acompaniamente, cum ar fi ciocolată sau fructe trase în ciocolată. Și să nu uităm de sărățele, grisine și bucăți de pâine, artizanală, de preferință. Dar și aici puteți fi creativi, folosind o pâine cu fructe uscate în ea.

În ceea ce privește aranjarea, cele mai recomandate sunt fundurile de lemn, însă platourile, plăcile de ardezie sau alte suporturi creative sunt la fel de binevenite.

Sezon de andive

No Comments

Eu cred că andivele sunt printre cele mai versatile ingrediente, pentru că se potrivesc cu atât de multe alte elemente, pentru că preiau din aromele care le înconjoară și sunt foarte ușor de pregătit, fie că le mâncăm proaspete sau gătite.

Salată de andive cu brânză de capră și curmale

Frunzele de andivă se așază frumos pe o farfurie. 300 g fructele de physalis se pun la fiert într-un sirop din 300 ml apă și 2 linguri de zahăr, un fir de cimbru, o fâșie de coajă de portocală și 2 felii de ghimbir. Se lasă să fiarbă până se obține un sirop un pic lipicios. Deasupra andivelor așezate pe farfurie se presară brânză de capră chevre (sau roquefort ori altă brânză cu mucegai albastru), felii de curmale fără sâmbure, nuci pecan în bucăți medii. Deasupra se pun fructele de physalis și se presară siropul în care au fiert și niște ulei de măsline.

Pentru o salată și mai rafinată se pot pune feliuțe de conopidă crudă, tăiată foarte subțire, ca un carpacio. Cui îi plac căpșunile, pot fi și acestea adăugate.

Este o salată complexă, cu gusturi amărui, dulci, sărate, cu texturi diverse.

Andive umplute

Andivele se desfac în frunze și se blanșează, astfel încât să se mai diminueze amăreala lor. Separat se toacă 500 g carne de pui (eu prefer să o toc la cuțit, dar nu este obligatoriu), se amestecă cu 2 felii de pâine fără coajă înmuiate și stoarse, 2 linguri morcovi rași, o jumătate de ceapă rasă și stoarsă, 2 căței de usturoi rași, 2 lingurițe pătrunjel tocat, 1 linguriță coriandru tocat, sare, piper negru, curcuma și un gălbenuș de ou. Această umplutură se pune cu vârf în câte o frunză de andivă și se acoperă cu încă o frunză. Andivele astfel umplute se dau prin făină și ou și se prăjesc. Separat se dau pe răzătoare 6 roșii moi. Se trag câțiva căței de usturoi în ulei de măsline, apoi se scot, după ce și-au lăsat aroma. Se adaugă roșiile, sare, piper și se lasă la fiert un pic cu o frunză de dafin și o crenguță de cimbru. Se pun andivele prăjite într-o tavă, se acoperă cu sosul de roșii și se dau la cuptor vreme de 50 minute la 170 grade. Se servesc cu orez.

Garnitură de andive

Acestea merg cu vită, căprioară, piept de rață sau foie gras.

Andivele se taie pe jumătate. Într-o tigaie se pun zahăr și unt și când acesta s-a topit, se pun andivele cu tăietura în jos. Când s-au caramelizat, se toarnă un pic de supă de bază de pui. Când s-a mai evaporat, se mai adaugă un pic și se mai lasă un minut. Se unge o hârtie pergament cu unt, se înțeapă și se pune cu untul în jos deasupra tigăii, care se dă la cuptor 45 minute la 150 grade.

Pentru mai multă aromă, în tigaie se pot pune coajă de portocală sau de lămâie, rozmarin, cimbru, etc. Pentru că andivele sunt foarte primitoare, absorb imediat orice aromă. Sunt precum un copil mic care învață concomitent să vorbească în mai multe limbi.

Cel mai bun piure

No Comments

Cine nu știe să facă un pire? Până la urmă toți am crescut cu așa ceva, încă de când eram foarte mici. Ai zice că nu este mare filosofie să pasezi niște legume, însă pentru a obține un piure după care toată lumea să mai ceară încă o porție, trebuie să depui puțin efort. Nu mult. Doar puțin și rezultatul va fi spectaculos.

Piure de cartofii

Cartofii se pun la fiert în coajă până se înmoaie bine. Se curăță de coajă și se pasează. Se pun într-o tavă și se lasă la cuptor aproximativ 20 de minute la o temperatură de 15-20 grade ca să se evapore apa. Se scot și se pasează din nou. La 1 kg de cartofi astfel gătiți (deci nu 1 kg cruzi), se pun 400 g de unt, sare și 100 ml lapte cald. Untul se adaugă treptat, pe măsură ce se topesc bucățile anterioare.

Piure de țelină

Țelina se curăță, dar să nu aruncați cojile. Rădăcina se spală foarte bine înainte de folosire și cojile se păstrează pentru a fi folosite într-o supă de bază pe care o puteți face și păstra pentru alte mâncăruri. Țelina se taie bucăți mari și se lasă la fiert până este moale. Pentru un gust mai bogat, bucățile fierte se sotează în unt cu sare și piper. Se pun în blender cu puțin ulei de măsline care să lege piureul. Se strecoară apoi printr-o sită fină, care să îndepărteze firișoarele din compoțiția țelinei.

Aceeași procedură o folosim și pentru morcov, păstârnac sau sfeclă. La cel de sfeclă, însă, îmi place să pun și puțin praf de chimion, care se asociază foarte bine cu gustul sfeclei.

Piure de mazăre

Putem folosi fără probleme mazăre congelată dacă suntem în afara sezonului.

Șalota se toacă și se sotează cu puțin usturoi tocat. Se adaugă mazărea lăsată dinainte la decongelat. Se adaugă frunze de salată și frunze de mentă, sare și piper alb. Toate acestea se pun în blender cu foarte puțină supă de legume care să ajute la pasăre. Mare atenție, să nu ajungă sos, să nu fie prea mult lichid. Crema obținută astfel se trece printr-o sită fină pentru a obține un piureu catifelat.

Dacă vreți să fie mai verde, în blender puteți pune și câteva frunze de baby spanac sau chiar urzici (când este sezonul lor), pentru că dau un verde proaspăt piureului. Dar gustul trebuie să fie de mazăre, nu de spanac, deci nu exagerați cu frunzele de spanac.

La 1 kg de mazăre puneți 150 g ceapă, 6 frunze de salată verde, 12-13 frunzulițe de mentă, 1 cățel de usturoi și 8-10 frunze de spanac.

Acest piure merge foarte bine cu pui, pește, mai ales peștele gras precum somonul sau scrumbia.

Același lucru se poate face cu broccoli, dar fără cotor și fără a mai pune supa de legume pentru că broccoliul este mult mai apos.

Caju în rețete

No Comments

Când am deschis bistroul mi-am ales numele Caju pentru că mi se părea oarecum exotic și îmi plăcea foarte mult. Iar fructul uscat caju mi se pare unul delicios și foarte versatil, bun de folosit atât în rețete sărate, cât și dulci.

La noi la restaurant, de exemplu, îl folosim într-un fel de mâncare pe bază de somon, pe care îl voi împărtăși și cu voi acum, alături de alte rețete în care puteți folosi caju-ul. Așa că am ales o gustare, un fel principal și un desert pe bază de caju.

Somon cu caju

Somonul se lasă la marinat două-trei ore cu ulei de măsline, sare, piper și cimbru și apoi se trage la tigaie parțial, până este gătit aproximativ 25%. Peștele astfel gătit se acoperă cu supă de bază de pește și se condimentează cu curcumă. Se pune rădăcină de țelină și morcov tocate cubulețe, hrean ras, pătrunjel și coriandru tocate. Se acoperă și se lasă la fiert 6 minute.

Separat preparăm caju-ul caramelizat, care vine pus deasupra, pentru un gust complex. Caju-ul crud se dă prin zahăr topit și caramelizat și se lasă să se răcească. Se pun bucățile întregi de caju pe somon. Acesta este ușor picant și plin de arome și se potrivește perfect cu dulceața caju-ului caramelizat.

Smochine umplute

Se folosesc smochine uscate, dar nu foarte tari, ci mai mari și mai moi. Acestea se lasă la înmuiat în vin roșu pentru jumătate de oră. Se taie pe jumătate și se păstrează.

Separat tocăm mare carne de pui sau de curcan, însă eu prefer carnea de pe pulpe, care este mai aromată și mai suculentă.

Caju-ul crud se dă la cuptor până devine auriu și iese din el grăsimea. Se lasă apoi să se răcească și se toacă grosier. La o jumătate de kilogram de carne tocată folosim 150 g caju copt.

Ceapa se toacă mărunt și se sotează în ulei de măsline cu ghimbir ras, sare și piper negru zdrobit.

Se amestecă ceapa cu carnea și caju-ul tocat și se aromatizează cu scorțișoară. Se umplu smochinele cu această compoziție și se pun la cuptor, pe o foaie de copt, la 170 grade pentru aproximativ 20-25 minute.

Este o gustare excelentă ce poate fi servită la un cocktail, ca amuse bouche sau ca aperitiv pentru mesele festive din această perioadă.

Strudel de măr

Facem un strudel simplu cu foi de plăcintă. Pentru acesta avem nevoie de mere rase și puse 10 minute în apă cu lămâie. Se scoate și se stoarce mărul ca să nu avem resturi de apă în el. Acesta se sotează în unt cu semințe de vanilie. Caju-ul crud se coace în cuptor până devine auriu și se toacă grosier. Se amestecă cu mărul sotat. După gust, puteți să mai adăugați niște zahăr în umplutra de măr sau nu.

Se așază câte două straturi din câtva foi de plăcintă lipite între ele, mere și făină de migdale, iar rezultatul se rulează de 3 ori. Ar trebui să avem un strudel cu un diametru de aproximativ 2 cm. La capete se strâng foile, plăcinta arătând la final ca o bomboană uriașă. Se unge cu unt și se pudrează cu zahăr pudră. Se dă la cuptor la 180 de grade 15-20 minute.

Se servește cu sos de vanilie, clasic, sau cu înghețată de vanilie. Deasupra se presară caju zdrobit. Merge chiar și caju-ul prăjit și sărat, așa cum se găsește la pungă, pentru un gust contrastant, la fel ca în caramelul sărat.

3 supe de iarnă

No Comments

Mai mult ca în orice sezon, iarna este anotimpul supelor și ciorbelor. Este momentul când vii și te cuibărești în casă și pui la încălzit oala cu supă care să îți redea confortul pierdut pe străzile reci și aglomerate ale orașelor.

Iar zilele astea, după atâtea mâncăruri grele, este cu atât mai bine să mâncăm supe ușoare și delicioase.

Dacă în vară v-am oferit variante lejere de supe care să te ungă pe suflet, revin acum cu gusturi puternice, care să te cheme acasă.

Supă cremă de ciuperci

Puteți folosi toate ciupercile pe care le găsiți la piață, dar mai ales ciuperci de pădure, cu gust puternic, aromat. Acestea se trag la tigaie în ulei de măsline împreună cu șalotă tocată și cimbru și aromatizate cu vin alb. Ciupercile astfel gătite se pun în blender cu supă de legume, iar apoi rezultatul se trece printr-o sită fină.

La final, la servire, se pune un cubuleț de unt rece. La un litru de supă se pun 60 g unt și 80 ml smântână dulce grasă. Se poate servi cu crutoane sau simplă.

Supă de linte roșie

Ceapa albă se toacă și se sotează în ulei de măsline. Se aromatizează cu salvie și 2-3 căței de usturoi întreg. Pentru 5 porții de supă folosim o ceapă mare, 3-4 frunze de salvie, o ramură de cimbru. Se adaugă lintea uscată și se sotează și ea. Se adaugă supă de legume și se dă în clocot. Se adaugă curcumă, sare și piper negru, sucul de la jumătate de limetă, o linguriță de chimen măcinat. Se lasă până ce lintea aproape se dezintegrează. Se trece supa în blender și apoi se strecoară printr-o sită fină. Se servește caldă și în farfurie se presară un pic de ulei de măsline.

Supă de conopidă

Dintr-o conopidă mare, de peste un kilogram, se scoate cotorul și se păstrează inflorescențele. Se pune la fiert cu o ceapă mare tăiată bucăți, jumătate de rădăcină de țelină, sare și piper alb. Se adaugă apă și ulei de măsline. Se fierbe până devin legumele moi. Se scot și se pasează în blender, adugând din apa în care au fiert până se ajunge la consitentța de supă. Se strecoară printr-o sită fină și se servește cu ulei de trufe presărat deasupra. Nu o condimentăm prea tare ca să simtă gustul conopidei.

Sarmalele în stilul Hadad

No Comments

Mai este fix o săptămână până la Crăciun și gospodinele deja s-au apucat de pregătiri. Chiar dacă eu nu sărbătoresc Crăciunul, aș vrea să știți să și eu mănânc și pregătesc sarmale, dar în stilul meu. Tradițional, în România se fac din porc sau porc cu vită, însă eu vreau să vă arăt rețeta mea marocană de sarmale, făcute doar din vită. Da, ați citit bine, și noi avem sarmale în zona Nordului Africii. Doar că au un gust complet diferit.

Mama făcea, când eram eu mic, niște sarmale în stil marocan, în varză dulce. Însă ea folosea o varză mai lunguiață. Îi scotea cotorul și punea jumătățile de varză la opărit în apă fierbinte cu sare, dar nu clocotită, cu un capac pus direct peste varză, ca să o preseze înăuntru și să se înmoaie frunzele. Apoi se scoate în apă rece.

Pentru carne, eu prefer ceafa de mânzat, care este ceva mai grasă. Aceasta se toacă la mașină mai grosier. Ceapa albă se toacă cubulețe mici și se călește. Se pune într-o sită și se lasă să se scurgă toată grăsimea. Se toacă pătrunjel proaspăt. Se decojesc și se curăță de semințe roșiile și se taie pulpa cubulețe. Orezul se fierbe parțial. Se amestecă toate ingredientele cu sare, piper negru măcinat, praf de scorțișoară și nucșoară și se lasă jumătate de oră să se întrepătrundă aromele. Trebuie să avem cam 70% carne și 30% orez.

Frunzele de varză se usucă și se scot nervurile. Se pune umplutură în fiecare frunză ca să obținem niște sarmale de mărime mare cam de 180 g pe bucată.

La baza oalei se pune varza rămasă și tocată, câteva roșii decojite și tocate și 2-3 foi de dafin. Sarmalele se așază pe acest pat de varză.

În altă oală se pun roșii date pe răzătoare cu pastă de roșii, usturoi tăiat pe jumătate, sare și piper. Se călesc cu ulei de măsline. Acest sos se pune peste sarmale și se completează cu apă sau supă de legume, astfel încât să depășească straturile de sarmale cu vreo 2 cm. La noi se mănâncă sarmalele cu mult sos. Se acoperă și se pune la foc mic aproximativ o oră.

Se servesc 3-4 bucăți per persoană, stropite cu ulei de măsline și încă niște pătrunjel tocat proaspăt deasupra.

Variațiunile sunt apoi în funcție de fiecare. Poți adăuga și ciuperci la compoziție sau morcov ras sau se pot face numai cu legume, fără carne.

Tartarul din Orientul Mijlociu

No Comments

Am crescut în școala de bucătari cu rețete din bucătăria franțuzească, iar apoi am gătit mulți ani aceste delicatese și mi-am extins cunoștințele cu preparate din bucătăria internațională, însă nu o să uit niciodată gusuturile copilăriei. Așa că la Caju, unde am adunat rețete de suflet în meniu, le propun oaspeților mei un tartar influențat de aromele Orientului Mijlociu.

Deci, pentru rețeta mea de tartar, vă invit într-o călătorie gustativă către cele 1001 de nopți.

Tartarul meu oriental este făcut cu bulgur, așa că începem cu acesta, care lăsat la înmuiat în apă rece aproape o oră, până se umflă.

Folosesc pentru tartar capetele de mușchi de vită, pe care îl toc la cuțit, nu la mașina de tocat.

La un kilogram de carne pun 150 g bulgur. Apoi adaug pătrunjel și coriandru tocat, ras-el-hanout, punțină curcumă, puțin chimion măcinat și puțin ienibahar măcinat, sare, piper negru zdrobit, nu măcinat, ca să i se simtă textura și aroma, o lingură și jumătate de bulion de roșii, o jumătate de roșie medie dată pe răzătoare și strecurată, ca să nu fie prea apoasă. Se amestecă totul bine.

Când îl pun în farfurie, îl așez cu forma inel în mijloc și împrejur pun un sos făcut din iaurt grecesc cu usturoi, sare și piper. Deasupra presar ulei de zaatar. Peste ele se pot pune câteva frunze de salată diferită, pentru decor.

În această variantă inspirată din Orientul Mijlociu nu pun gălbenuș de ou ca la cele clasice.

Îl servesc cu pâine prăjită sau, dacă vreți să fie și mai bun, cu pâinea marocană pe care o facem pe loc la bistro.