Voi încerca în această perioadă de post să vă ofer cât mai multe opțiuni de rețete care să vă facă mesele cât mai delicioase, iar acum a venit rândul cartofilor, probabil cea mai apreciată legumă în aceste săptămâni.
În primul rând, dacă doriți să îi preparați la cuptor, întregi, alegeți cartofi de dimensiuni mici. Timpul de coacere va fi și el mai mic, iar posibilitatea de a-i repartiza pe porții, este mai mare. Acum au început să apară și cartofii noi de import, dar în curând vor apărea și cei autohtoni, așa că puteți profita de ei. Coaja subțire va deveni crocantă la coacere, în vreme ce miezul va fi moale și pufos. Sare și ulei de măsline pot fi suficiente pentru asezonare, însă puteți deveni oricât de creativi cu condimentarea. Și ca să vă dau o idee dincolo de usturoi și rozmarin, ce ar fi să folosiți diverse tipuri de sare cu arome, cum ar fi cea cu trufe sau cea afumată. Sau puteți construi de aici straturi de gust, cu condimente mai complexe cum sunt mixurile ca ras el hanout, garam masala sau 5 spices. Boiaua afumată, de asemenea, este un ingredient care face casă bună cu cartofii copți.
Un artificiu pentru un exterior și mai crocant îl reprezintă făina. Cartofii se ung cu ulei și se așază în tavă. Se amestecă vreo două linguri de făină cu sare și ce alte condimente mai vreți și se presară peste cartofii înveliți în ulei. Vor prinde astfel o crustă aurie delicioasă.
Un truc la modă prin emisiunile culinare (și nu degeaba este așa de apreciat!), este strivirea parțială a cartofilor copți. Când sunt aproape gata, sunt presați cu un fund de borcan, unși cu încă puțin ulei și lăsați să prindă crustă astfel.
Cartofii fierți pot fi și ei îmbunătățiți dacă în loc de apă îi fierbeți în supă de bază de legume. Pentru varianta în care nu țineți post, încercați să schimbați supa de legume cu una de pui. Apoi, când cartofii au început să se înmoaie, luați capacul de pe oală și lăsați lichidul să se evapore. Adăugați o lingură de unt când lichidul a scăzut destul de mult și lăsați cartofii să se prăjească un pic în grăsimea respectivă, atunci când supa s-a evaporat suficient de mult.
Your email address will not be published. Required fields are marked *
Comment
Name *
Email *
Website
Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Evaluare * 1 2 3 4 5