chefjosephhadad.ro

Blog

Care este diferența între un restaurant fine dining și un bistro

No Comments

După cum probabil că știți, numele meu este în prezent legat de două restaurante, cu pretenții și meniuri diferite, Joseph, un restaurant de fine dining situat în zona de Nord a Capitalei, și Caju, un bistro aflat într-o zonă dinamică din Centru. După cum spuneam, cele două au meniuri și abordări diferite, răspunzând astfel unor nevoi diferite.

Așa că m-am gândit să vă povestesc astăzi un pic despre diferențele dintre cele două tipuri de restaurante pentru a ști data viitoare, după ce ne vom relua viețile normale, unde să ieșiți la masă în funcție de ocazie, buget și chef.

Poate că prima diferență pe care cineva o observă între cele două este prețul, deși acesta nu face decât să reflecte toate celelalte aspecte.

Un restaurant fine dining prezintă un meniu bazat pe ingrediente mai scumpe, compuse în feluri de mâncare ce necesită procese tehnologice mai îndelungate și deci mult mai multă muncă din partea personalului din bucătărie, în vreme ce un bistro are un meniu mai de bază, cu preparate inspirate de regulă din bucătăria internațională, care sunt cunoscute publicului larg, și ce necesită un proces tehnologic mai restrâns și materie primă ceva mai accesibilă.

Un alt aspect pe care prețurile din meniu îl reflectă este ambianța. În vreme de într-un bistro, de la design la mobilier și tacâmuri, toate sunt procurate din magazine accesibile, pentru un local fine dining, designul și accesoriile sunt unele de lux.

Servirea este și ea diferită, pentru restaurantul elegant fiind nevoie de o anumită etichetă de servire din partea chelnerilor, în vreme ce într-un bistro aceasta poate fi mult mai relaxată. De asemenea, un restaurant fine dining trebuie să aibă neapărat un somelier care să le recomande clienților alegerile de vin potrivite cu felurile de mâncare dorite.

Și să nu uităm de ocazie. Nu toată lumea își permite să mănânce zilnic într-un restaurant fine dining. Și, chiar și dacă își permite, poate că nu vrea, poate că are poftă de un burger ca la carte sau o shakshuka. Așadar, generic vorbind, restaurantele de fine dining sunt pentru ocazii speciale sau mese mai protocolare, în vreme ce bistrourile sunt la îndemâna oricui, în orice moment.

Până atunci, însă, stăm acasă!

Două rețete de avocado gătit

No Comments

Am ajuns să consumăm foarte mult avocado și în România, dar cei mai mulți îl folosesc fie ca atare, în salate, fie sub formă de pastă guacamole. Totuși, avocadoul poate fi pregătit în atât de multe feluri, de la pane, la grătar sau chiar gătit. Așa că m-am gândit să vă ofer o rețetă de crochete cu avocado și una de frigărui.

Crochete de avocado

Se folosește avocado mai tare, nu crud, dar nici moale ca pentru guacamole. Se dau pe răzătoarea mare patru avocado. Separat se toacă o ceapă mică cubulețe. Morcovul și țelina se dau și ele pe răzătoarea mare și se storc bine, folosindu-se două linguri de morcov ras și una de țelină. Se încing două linguri de ulei de măsline și se sotează ceapa. Se adaugă morcovul și țelina. Se adaugă două linguri de pătrunjel tocat și se lasă la răcit. Se amestecă legumele gătite cu avocadoul. Cui îi place, poate să adauge și 3 linguri de brânză de capră sau telemea. Se amestecă tot și se formează niște crochete care se au prin făină, ou și pesmet amestecat cu mac. La 200 g pesmet se pune o lingură de mac. Se prăjesc. Nu trebuie ținute mult la prăjit pentru că toate ingredientele sunt gata de mâncat și înainte de prăjire. Aceasta se face doar pentru textură, trebuie să fie foarte crocante.

Se servesc cu sos tartar.

Frigărui de somon cu avocado

Avocadoul se taie cuburi și se stropește cu zeamă de măsline, ca să nu se oxideze. Se ia somon proaspăt și se taie și el cuburi. Se asezonează cu sare, piper, salvie, cimbru și rozmarin tocate și amestecate. Se ia ceapă și se taie în segmente. La fel și ardeiul gras galben, cel cărnos, care se taie bucăți cam de dimensiunea bucăților de somon. Toate legumele se amestecă cu somonul și un pic de ulei de măsline și se lasă la frigider aproximativ o oră pentru a se întrepătrunde aromele. Se formează apoi frigărui, punând alternativ câte o bucată de avocado, ceapă, somon și ardei gras. Se sărează firgăruile și se pun pe grătar, dar pot fi făcute și la cuptor.

Se servesc cu orez basmati sau legume la grătar. Separat se poate face și un sos de roșii cu usturoi și ardei iute.

Anghinare umplută în stil marocan

No Comments

Anghinarea nu este o legumă prea des folosită în România și este păcat, pentru că este tare bună și sănătoasă. Și pentru că nu este prea folosită, lumea nici nu știe cum să o prepare, fuge de ea. Eu vreau să vă arăt, însă, cum puteți lucra cu anghinarea astfel încât să o pregătiți într-un mod delicios.

Pregătirea anghinarei

Se taie coada, păstrând o bucată de 4-5 cm. Curățăm tulpina rămasă până când simțim la mână că nu mai e fibroasă. Apoi curățăm frunzele externe, 1-2 rânduri, de jur-împrejur, până când vedem o margine albă uniformă (petalele moi, fragede). Luăm cuțitul și tăiem fiecare petală, lăsând doar partea albicioasă de la bază și aruncând vârfurile, care sunt mai verzi sau roșiatice. Se taie ca și cum s-ar curăța coaja unui măr, în spirală.

Vom obține o anghinare în formă de trandafir. În mijlocul anghinării este un puf tare și ușor înțepător. Acesta trebuie eliminat cu ajutorul unui cuțit cu vârf ascuțit.

Anghinare umplută în stil marocan

Anghinarea astfel curățată se dă un clocot.

Separat se iau 500 g carne de pui tocată, 2 linguri de morcov ras, 2 linguri de ceapă dată pe răzătoare și stoarsă, 1 lingură pătrunjel tocat, 1/2 linguriță coriandru măcinat, 1 lingură de cartof crud ras și stors. Se adaugă nucșoară, scorțișoară, sare, piper negru și un pic de curcuma și se amestecă totul împreună. Cu această umplutură se umple anginarea și se dă prin făină și ou bătut. Apoi se prăjește.

Separat se taie joulien două cepe și trei căței de usturoi. Se pun la călit cu 4 linguri de ulei de măsline cu rozmarin, cimbru și salvie. Se adaugă o linguriță de curcuma și două fire de țelină apio tăiate. Se toarnă supă de bază de legume sau de pui cam de 5 cm în oală, se adaugă două foi de dafin și câteva boabe de piper negru. În lipsa unei supe de bază, merge și apă. Se lasă câteva minute la fiert ca să se întrepătrundă armele și apoi se adaugă anghinarele umplute și prăjite. Deasupra se pun câteva felii de lămâi cu tot cu coajă.

Deasupra oalei se pune o foaie de copt mototolită, udată și apoi întinsă peste oală. Se lasă la foc mic aproximativ 40 de minute.

Se scoate și se servește cu un pic de ulei de măsline proaspăt stropit deasupra.

Un burger vegan

No Comments

Lumea stă tot mai mult acasă. Chiar și noi am decis, pentru siguranța noastră, a tuturor, să suspendăm temporar activitatea din restaurante. În plus lumea și-a făcut provizii și mai este și perioadă de post pentru voi. Așa că m-am decis să vin în întâmpinarea voastră cu o rețetă delicioasă, în care vă puteți baza pe ceea ce aveți prin cămară, și să vă bucurați de timpul petrecut împreună, în bucătărie sau nu.

Eu fac burgerul vegan din linte cu ciuperci și cartofi.

Cartofii îi coc întregi în cuptor și apoi îi decojesc odată ce s-au răcit. Pasez pulpa cu furculița, nu în blender, și asezonez cu sare, piper, chimion măcinat, nucșoară rasă.

Lintea o fierb bine cu sare, până devine destul de dezintegrată. O las aproape o oră în strecurătoare, ca să se scurgă toată apa din ea, apoi o storc și într-o pânză de tifon. O pasez și pe aceasta cu furculița.

Ciupercile și ceapa tocate mărunt se sotează și apoi se pun la scurs și se storc, de asemenea în tifon.

Se amestecă toate ingredientele împreună cu pătrunjel tocat și se formează chiftelele pe care eu le pun la prăjit pe plită, dar merg la fel de bine și pe o tigaie antiaderentă.

Fiind un burger vegan, folosesc o chiflă obișnuită, nu chifla clasică de burger pentru că aceasta are ou în compoziție.

Pentru sosul care să completeze burgerul propun humus „îndoit” cu ulei de măsline sau tahini, iar ca garnitură, roșii și castraveți proaspeți.

Același lucru se poate face prin înlocuirea lintei cu năut sau fasole roșie, pentru variațiuni.

Și eu greșesc!

No Comments

Da, am o vastă experiență în bucătărie, știu să rezolv tot felul de probleme apărute din mers, dar asta nu înseamnă că m-am născut învățat. Am greșit și eu mult la viața mea, greșeli la care acum privesc înapoi cu un zâmbet în colțul gurii, chiar dacă la momentul respectiv a fost o mică dramă. Așa că vă las și pe voi să vă amuzați, dar și să învățați din greșelile mele. Evident, asta nu va garanta că nu le veți face și voi pe ale voastre.

Am încercat odată să scurtez procesul de gătire când învățam să facem consome, o supă clară. Ar fi durat 10 ore să pregătim rețeta tradițională și am încercat să fentez. Nu am respectat toate etapele ca să iasă supa ca la carte, dar am înțeles la timp că nu se poate sari nici o etapă.

Altădată, în loc să pun oasele de vită la cuptor și apoi să le folosesc pentru sos, le am pus crude și sosul nu a ieșit cum trebuie. În plus, o greșeală pe care o făceam adesea în tinerețe cu sosul brun era să nu îl degresez constant (se scoate periodic grăsimea care se ridică) și să nu-l dublu strecor. Acum o fac cum trebuie, întâi prin sită și apoi prin tifon, dar când eram mic săream etapa cu tifonul, iar rezultatul se vede clar în farfurie. Sosul astfel pregătit este mult mai catifelat.

Când am făcut la un moment dat supă de bază de pește, am pus totul de la început la fiert, deși regula pentru o supă de bază bună este să dai un clocot peștele, să scurgi apa și apoi să pui peștele și legumele la fiert.

Pe vremea tinereții mele nu era cuptor cu cronometru. Am pus puiul, m-am luat cu altceva și am uitat de cuptor. Am ars multă carne la viața mea, pe vremuri voiam să fac mai multe deodată și încă nu aveam capacitatea de a mă coordona perfect.

O altă greșeală pe care o fac mulți este să nu renunțe le bijuterii când intră în bucătărie. Mie mi-a căzut inelul în carne și am realizat abia acasă că nu-l mai am. M-am întors înainte să înceapă service-ul. Am scos toată salata, am găsit inelul și am salvat service-ul. Și din aceeași categorie, pentru femei, este important să fie fără ojă sau lac de unghii, iar acestea să fie scurte.

E firesc să greșim, important este, însă, ce învățăm din ele. Cu clienții, de cele mai multe ori, ai o singură șansă să greșești.

Cele 10 porunci ale unui chef de succes

No Comments

Lumea se uită la mine și la alți bucătari care și-au făcut un renume și consideră că am avut noroc. Și mai sunt și emisiunile de televiziune care scot chefi cunoscuți peste noapte. Și cred că poate puțini din cei care nu lucrează efectiv în bucătării profesionale știu câtă muncă și dăruire este nevoie pentru a ajunge la un nivel superior în această meserie.

Așa că am făcut un decalog al celor mai importante porunci pe care bucătarul trebuie să le îndeplinească pentru a ajunge chef.

1. Trebuie să iubești meseria

Poate cea mai importantă dintre toate este pasiunea, să iubești ceea ce faci. Când intri aici trebuie să te dedici 100% muncii și plăcerii de a o face. Nu ai ceas, nu te uiți când pleci acasă. Și, de cele mai multe ori, nu ai weekend-uri, Sărbători… Tocmai din aceste motive trebuie să faci cu pasiune gătitul, pentru că altfel nu vei găsi o motivație care să te țină departe de familie atât de multe ore.

2. Răbdare și nervi de fier

Ambele sunt calități foarte necesare într-o bucătărie în care uneori nervii pot fi întinși la maximum.

3. Colaborare bună cu echipa

Această poruncă este legată de cea de-a doua. Acasă, în bucătăria proprie, ești singur de cele mai multe ori, însă într-o bucătărie profesională depinzi de acțiunile întregii echipe, de la spălătorul de vase la executive chef. Și atunci trebuie să știi să colaborezi cu colegii, să contribuiți împreună la realizarea unor feluri delicioase.

4. Imaginație

Sigur, și fără acest atribut poți fi un bucătar bun, poți executa cu grijă diverse preparate, însă pentru a fi un chef excelent trebuie să ai viziune, să înțelegi ingredientele și să le combini în feluri inedite, care să atragă atenția publicului, chiar și dacă gătești un fel de mâncare tradițional.

5. Gustul

Și această poruncă este legată de cea de mai sus. Pentru că împreună cu imaginația trebuie să ai și gust. Gustul se mai educă, într-adevăr, însă este și un talent, ceva cu care te naști și care vine în ajutorul tău atunci când compui preparate culinare.

6. Respect pentru ingrediente

Și dacă tot ai fost înzestrat cu gust, atunci fii respectuos față de ingredientele pe care le ai în față, folosește-le la maximum, pune-le în valoare cu mirodeniile potrivite și nu le găti excesiv de mult, pentru a nu le strica texturile și a le pierde elementele nutritive.

7. Curiozitate permanentă

Meseria de bucătar nu se termină când dai tunica jos și te întorci acasă. Nu, ea este un mod de viață, așa că descoperirea permanentă de noi bucătării, vizitarea altor restaurante în calitate de client, dar și de învățăcel în stagii de practică, studierea de rețete noi, toate acestea ar trebui să facă parte din viața cotidiană a unui chef.

8. Ordine și curățenie

Acestea sunt esențiale în orice bucătărie. Nu doar datorită siguranței alimentare, cu care nu te poți juca, dar și pentru a-ți ușura munca. O bucătărie bine organizată și corespunzător curățată va fluidiza treaba bucătarului în timpul service-ului.

9. Să nu sară etapele

Cum ziceam și la început, nu ajungi chef peste noapte. Chiar dacă ai talent, ai gust, bucătăria se învață de la posturile cele mai de jos, astfel vei ști și cum să ții curățenia și cum să pregătești ingredientele de bază, și cum să organizezi posturile de lucru, dar și cum să interacționezi cu oamenii de pe celelalte posturi.

10. Nu ești bucătar dacă nu știi baza, pe toate zonele din bucătărie

Dar și din afara ei, aș putea adăuga. Cum am zis și mai sus, creșterea treptată, de la un post la altul este esențială și trecerea prin diversele departamente ale unei bucătării este foarte importantă. Însă pentru a fi un chef excelent este necesar să îți cunoști și ingredientele, așa că vorbește cu furnizorii și vizitează-le afacerile, învață despre cum ingredientele sunt produse, te va ajuta în procesul de gătire ulterior.

Cum să înlocuiești proteinele animale pentru o dietă vegetariană

No Comments

Eu nu sunt vegetarian, dar nici un carnivor convins. Am multe zile în care nu consum carne, iar în altele peștele este alegerea mea. Și chiar cred că este bine să îi mai dăm corpului nostru câte o pauză de la produsele animale din când în când.

Însă sunt și multe persoane care au ales să renunțe definitiv la carne sau chiar la toate produsele de natură animală, optând astfel pentru un meniu vegan. Poate că și tu vrei să urmezi acest drum sau poate că, la fel ca mine, vrei să iei câte o pauză din când în când, așa că m-am gândit să fac o listă a ingredientelor ce îți pot ajuta cu proteine dieta.

Voi începe cu enumerarea legumelor cele mai bogate în proteine, din care poți face atât de multe combinații, încât nici nu știu de unde să încep. Broccoli, spanacul, sparanghelul, anghinarea, cartofii și cartofii dulci, dar și vărzucile de Bruxelles sunt în top.

Dacă ești în continuare dispus să consumi ouă, atunci o omletă din albușuri cu linte și năut este o minune! Boabele de năut și/ sau linte se fierb înainte sau poți să le iei gata fierte din conservă. Apoi se trag în puțin de ulei de măsline și se adaugă în omleta de albuș, căreia îi completăm gustul cu un praf de chimion și sare.

Pe de altă parte, laptele de migdale este asemănător la gust cu cel de vacă și este astfel un bun înlocuitor în diversele rețete, pentru a le păstra integral vegetale, inclusiv în cafea. Diminețile ți le poți începe cu o budincă de chia cu lapte de soia sau de migdale, pornind astfel ziua cu un aport important de proteine.

Foarte prezentă în dieta asiatică, unde întâlnești foarte mulți vegetarieni, mai ales din rațiuni religioase, este tofu, acea brânză din soia. Iar dacă nu îți place tofu, îți poți lua proteinele din soia cu o porție delicioasă de edamame. Și ruda lor, fasolea verde, este plină de proteine.

O salată cu quinoua nu este de evitat pentru că acestă pseudo-cereală conține suficient de multe proteine încât să rezolve o masă cu succes. Tot din aceeași categorie este și orezul sălbatic.

Și să nu uităm de diversele tipuri de nuci și unele fructe care sunt gustări minunate între mese. Fructele cu cele mai mari cantități de proteine sunt guava, dudele, murele, nectarinele și bananele.

Condimentele medicament

No Comments

Înainte de farmacia modernă, plantele este medicamentele oamenilor, iar ele au continuat să rămână la baza multor preparate medicinale. Dar, pe lângă aceasta, să nu uităm, plantele își au rolul lor important în bucătărie. Așa că uneori mâncarea noastră are și rol curativ, mai ales dacă alegem să folosim acele condimente ce au și calități medicamentoase.

Chimionul

Este un condiment foarte puternic, folosit în special în zona orientală. Cel mai adesea îl punem în mâncărurile gătite. Eu recomand să îl cumpărăm în forma sa întreagă, nu măcinat, pentru că la fel ca orice alt condiment, odată cu măcinarea își pierde din calități în câteva zile, deci mai bine îl măcinăm acasă, pe loc, atunci când avem nevoie de el în forma de pulbere.

Îmi amintesc cum bunica mea îi dădea o linguriță de chimion bunicului când era nervos, pentru că se pare că este bun pentru calmare și ajută și sistemul nervos. În plus este excelent în cazul unei indigestii, ajutând la restabilirea echilibrului enzimatic din sistemul digestiv. De asemenea aportul de fier dintr-o linguriță de chimion reprezintă 20% din doza zilnică.

Curcuma

Acasă am folosit mereu rădăcini de curcumă proaspete, puse la uscat. Deși pe la noi se găsește foarte rar în forma sa proaspătă, de rădăcină, care seamănă cu ghimbirul doar că este portocalie, curcuma este un condimente pe care îl poți cumpăra sub formă de pulbere cam de prin fiecare supermarket mai mare sau din magazinele naturiste.

E foarte bună pentru mâncare gătită, orez, pui, tajine de pui sau pui la cuptor. Mie îmi place cel mai mult să o pun în orezul cu legume. Când se fierbe orezul, prefer să pun și rădăcina bine spălată și tăiată în felii.

Acest condiment are proprietăți magice. E un bun antidot pentru răceală. Dacă începi să iei curcuma la mijlocul lunii septembrie, măcar de două ori pe săptămână, sub forma de ceai de exemplu, pi să treci peste perioada rece fără să răcti, crește foarte bine imunitatea.

Piperul negru

Piperul este cel mai comun condiment, îl găsești practic în casa oricui, la orice magazinaș și în majoritatea bucătăriilor lumii. La fel ca și în cazul chimionului (și al altor condimente), prefer să îl cumpăr sub formă de boabe și să îl macin pe loc, atunci când am nevoie, pentru a fi sigur de savoarea lui proaspătă, dar și de componența sa. Despre piperul cumpărat gata măcinat au tot circulat diverse povești de „îndoire” a lui cu alte ingrediente mult mai ieftine, cum ar fi cărbunii. Să nu uităm că pe vremuri piperul era unul din cele mai scumpe produse din comerțul între țări.

În bucătărie prezența piperului este aproape totalitară, mergând în majoritatea felurilor, chiar și în unele deserturi. În farmacie el este un element principal în ayurveda, medicina tradițională indiană, locul său de origine. Este plin de vitamine și ajută sistemul imunitar, are proprietăți antibacteriene și ajută la tratarea infecțiilor și înțepăturilor de insecte, dar are și efecte antidepresive și de stimulare a activității cerebrale.

Untul la temperatura perfectă

No Comments

Untul este plăcerea vinovată a multora. Fie că îl întindem pe pâine, fie că ne bucurăm de el în patiserii ori fursecuri gustoase, untul rămâne o desfătare.

Untul foarte rece, însă, nu este pe placul nimănui. Și cu atât mai puțin al aluaturilor. Dacă ție la micul dejun nu îți place să te chinui cu cubulețul de unt care nu vrea să se întindă pe felia proaspătă de pâine, nici făinii nu îi place să se amestece cu un calup mare și rece de unt. Și atunci ce este de făcut dacă nu ai avut grijă din timp să scoți această grăsime din frigider?

Majoritatea aluaturilor cu unt cere ca acesta să fie destul de rece. Un unt prea moale va îngloba mai multă făină și la final aluatul va fi prea tare. Însă un unt foarte rece va fi greu de încorporat.

Dacă ai nevoie de unt foarte rece, atunci soluția este raderea lui. Folosește o răzătoare mare și rade-l ca pe cașcaval. Astfel se va amesteca mai ușor cu restul ingredientelor.

Dacă poți să îl folosești și mai la temperatura camerei, ca să nu fi nevoit să aștepți până ce își urmează cursul natural de încălzire, poți încerca niște trucuri.

Dacă ai cuptor cu microunde, nu pune untul în el. Însă pune un vas cu apă la microunde și lasă-l vreo două minute, până fierbe apa. Oprește cuptorul, lasă vasul în el și adaugă vasul în care ai pus cuburile de unt tăiate cam la un centimetru. Nu mai porni cuptorul cu microunde, ci închide ușa și lasă vasul în acel mediu călduț aproximativ 10 minute.

Poți reproduce aceeași atmosferă, dacă nu ai microunde, folosind o oală mare în care să pui castronelul cu unt și cel cu apă clocotită și apoi să pui capacul deasupra.

Trucul acesta merge și pentru micul dejun, deși parcă este mai simplu ca primul tău drum când te scoli din pat să fie la frigider pentru a scoate untul, iar apoi să îți vezi de ritualul matinal până la masă.

Platoul perfect de brânzeturi

No Comments

Cu toții iubim brânza. Fie că preferăm telemeaua autohtonă, brânzeturile fine franțuzești sau cele maturate spaniole ori mozzarella cremoasă italiană, ca să nu mai vorbim și de Gouda olandeză ori Stiltonul înțepător britanic, există gusturi și texturi pentru oricine. Și tocmai pentru că varietatea este atât de largă, pentru că și în România există acum atât de multe opțiuni de a construi un platou cu brânzeturi, m-am gândit să vă ajut să îl compuneți pe cel mai bun.

Nu contează dacă vreți să pregătiți un platou de brânzeturi pentru apritiv (așa cum se poartă pe aici) sau pentru desert (așa cum se poartă pe la francezi) ori pur și simplu un platou de brânzeturi care să reunească în jurul lui prietenii la un pahar de vin. Regulile sunt cam aceleași.

Pentru o variantă de bază, puteți face cumpărăturile din marile supermarketuri, care au o paletă bogată de sortimente. Pentru varianta pro, însă, cel mai bine este să mergeți la o fromagerie sau delicaterie, acolo unde versiunile sunt mult mai variate și de proveniență artizanală, cu povești în spate, spuse cu pasiune de cel ce prezintă marfa.

Dacă alegeți să puneți pe masă un platou de brânzeturi ca aperitiv sau deșert, atunci rezumați-vă la 3-4 sortimente, deoarece în rest vor mai fi și alte mâncăruri. Pentru un platou de sine stătător, puteți opta pentru mai multe sortimente, dar nu mai mult de 6-7 feluri.

Pentru versiunea începătoare, rezumați-vă la sortimente cunoscute de toată lumea și aveți grijă să includeți diverse varietăți, de la telemea, la brânza cu mucegai albastru și cea cu mucegai alb, până la cele mai tari, maturate. Când ai de selectat 4-6 modele, este păcat să pui pe același platou și Bire și Camembert, de exemplu, care sunt foarte similare. Pentru versiunea pro, pe lângă câteva sortimente care sunt bine cunoscute, adăugați și câteva brânzeturi mai rare și ar fi minunat să știți și să spuneți câte ceva despre ele.

O altă posibilitate de selecție este în funcție de zona de proveniență. Puteți crea platouri franțuzești, italiene, spaniole și chiar românești, unde avem de la telemea la Năsal, de la caș la cașcaveaua afumată sau brânza de burduf.

La servire pentru varianta începătoare, este de preferat să tăiați de la început bucățile în porții unice, pe care oaspeții să le ia cu ușurință. Pentru varianta pro, însă, este frumos să aveți cuțite speciale pentru diversele tipuri de brânzeturi cu care invitații să își taie singuri din diverse bucăți.

Iar când vine vorba de garnituri, puteți merge pe variantele clasice, care nu dau greș niciodată și care includ, struguri, fructe uscate sau confiate, diverse tipuri de nuci, dulcețuri și chutney-uri, măsline, castraveciori murați, pere sau mezeluri. Dar puteți fi și creativi și să veniți cu propriile acompaniamente, cum ar fi ciocolată sau fructe trase în ciocolată. Și să nu uităm de sărățele, grisine și bucăți de pâine, artizanală, de preferință. Dar și aici puteți fi creativi, folosind o pâine cu fructe uscate în ea.

În ceea ce privește aranjarea, cele mai recomandate sunt fundurile de lemn, însă platourile, plăcile de ardezie sau alte suporturi creative sunt la fel de binevenite.