Săptămâna trecută m-am întors în țara mea alături de o echipă de la Măruță, de la Pro Tv, pentru a face un tur gastronomic.

Mi-am început călătoria la tatăl meu cu care am pregătit un desert tunisian bogat, cu sirop, debla. Apoi am ajuns de sabat la mama, împreună cu care am gătit un pește pentru această zi. A fost foarte emoționant pentru că le-au luat interviu și părinților mei, mi-au filmat casele în care am crescut, au încercat să afle cum eram când eram mic. Am fost chiar și la terenul de baschet unde jucam în adolescență, la școala mea… nu am mai fost acolo de 40 de ani!

Tot aici m-am întâlnit și cu prietenul meu din copilărie, Adi Sintea, român, vecinul nostru, de la care am învățat primele cuvinte în română când eram mic, cuvinte nu prea frumoase, așa cum înveți de obicei prima oară. Tot din familia lui am luat contact prima dată și cu mâncarea românească. Țin minte că ei pregăteau mămăligă, ceea ce pentru noi era foarte ciudat. Dar e interesant că pe vremea aia nu găseau mălai de cumpărat în Israel, așa că mergeau undeva în afara orașului și cumpărau de la o fermă de păsări boabe de porumb pe care veneau acasă și le zdrobeau într-un fel de piuă, pentru că nu aveau nici blender, nici moară, până devenea făină. Apoi o cerneau într-o sită fină și fierbeau mămăliga jumătate de oră sau mai mult până să fie bună de mâncat. Cum noi eram obișnuiți să mâncăm hshu în fiecare dimineață, așa erau ei cu mămăliga.

Următoarea oprire din turul nostru culinar a fost la Carmel Market, în Tel Aviv, poate cea mai cunoscută piață din Israel. De acolo am plecat către King David Hotel, locul de muncă în care mi-am dorit să mă dezvolt și am ajuns foarte departe, fiind primult executive chef israelian al hotelului. În 1989 hotelul era cel mai important din Israel, și din punct de vedere al ospitalității, dar și al gastronomiei, așa că era cel mai bun loc pentru a ajunge numărul 1. Nu m-am mulțumit niciodată să fiu pe locul doi, însă am învățat de la tatăl meu să îmi păstrez mereu modestia, să nu îi privesc pe oameni cu superioritate. Acum am reintrat în bucătărie și am gătit ceva, mi-am vizitat biroul pe care îl aveam pe când eram executive chef, am mâncat în restaurantele hotelului. Ce a fost foarte emoționant a fost că încă mai erau acolo oameni care lucrau și pe vremea mea și ne-am regăsit acum. Chestiile astea nu se văd neapărat pe cameră, însă se simt în suflet.

Ne-am mutat apoi în Ierusalim, în inima lui, la piața Machane Yehuda, o piață pornită de yemeniți în urmă cu 130 de ani, care este faimoasă în tot Israelul. Inițial era o piață agro-alimentară, însă în timp a devenit și un loc extraordinar de bun pentru street food. Găsești tot felul de bunătăți și toți sunt plini de viață, te invită să guști din marfa lor. Nici nu trebuie să mănânci, că te saturi din ce primești la gustat. Mai un falafel, mai o halva, mai un fish & chips, mai o măslină. Este o experiență pe care nu trebuie să o ratați în Ierusalim.

Și, în general, nu că este țara mea, dar nu puteți ajunge în Israel fără să vă bucurați de tot ce are locul să vă ofere din punct de vedere culinar.