chefjosephhadad.ro

condimente

Cum să readucem la viață condimentele

No Comments

Poate că v-ați lăsat seduși de condimentele frumos împachetate prin magazine și piețe exotice din vacanțele voastre, pentru ca apoi să uitați de ele prin vreun sertar al bucătăriei. Și acum nici nu mai știți de când le aveți și dacă nu cumva au expirat.

Iar în perioada aceasta, când toți gătim mai mult acasă și descoperim rețete noi, ne aducem aminte că avem diverse arome în borcănele frumoase, dar care poate că nu mai sunt valabile. Vestea bună este că ele sunt valabile. Condimentele nu expiră, dar își pierd din aromă. Iar cele măcinate se devalorizează mult mai repede. Așa că de fiecare dată când cumpărați condimente, cel mai bine este să le luați în forma lor întreagă, boabe, de exemplu, și să le măcinați în cantități mici, atunci când aveți nevoie de ele măcinate. Iar pentru aceasta puteți avea o râșniță mică de condimente sau cafe, iar dacă nu aveți una în casă, un mojar cu pistil face același lucru, doar că într-un timp mai îndelungat, așa cum făceau bunicii noștri.

Pentru readucerea la viață, însă, a condimentelor mai vechi, avem la dispoziție o tehnică foarte simplă. Le punem într-o tigaie pe uscat, fără niciun fel de ulei sau alte adaosuri, la foc mediu și le lăsăm între 1 și 3 minute amestecând constant cu o lingură de lemn, până simțim că aroma lor începe să se ridice și nu au ajuns să se ardă. La fel se poate face și cu condimentele deja măcinate, însă acestea au punctul de ardere mai jos, așa că trebuie lăsate mai puțin pe foc. Căldura va activa uleiurile din interiorul semințelor și astfel le va reda aroma.

Și pentru a nu le irosi, aplicați această tehnică pe cantitatea de condimente necesare pentru o anumită rețetă, lăsând restul pentru data viitoare când aveți nevoie de ele. Dacă le reactivați pe toate acum, până la următoarea utilizare iar se pierde aroma și o nouă procesare termică le va face doar să se ardă.

Condimentele medicament

No Comments

Înainte de farmacia modernă, plantele este medicamentele oamenilor, iar ele au continuat să rămână la baza multor preparate medicinale. Dar, pe lângă aceasta, să nu uităm, plantele își au rolul lor important în bucătărie. Așa că uneori mâncarea noastră are și rol curativ, mai ales dacă alegem să folosim acele condimente ce au și calități medicamentoase.

Chimionul

Este un condiment foarte puternic, folosit în special în zona orientală. Cel mai adesea îl punem în mâncărurile gătite. Eu recomand să îl cumpărăm în forma sa întreagă, nu măcinat, pentru că la fel ca orice alt condiment, odată cu măcinarea își pierde din calități în câteva zile, deci mai bine îl măcinăm acasă, pe loc, atunci când avem nevoie de el în forma de pulbere.

Îmi amintesc cum bunica mea îi dădea o linguriță de chimion bunicului când era nervos, pentru că se pare că este bun pentru calmare și ajută și sistemul nervos. În plus este excelent în cazul unei indigestii, ajutând la restabilirea echilibrului enzimatic din sistemul digestiv. De asemenea aportul de fier dintr-o linguriță de chimion reprezintă 20% din doza zilnică.

Curcuma

Acasă am folosit mereu rădăcini de curcumă proaspete, puse la uscat. Deși pe la noi se găsește foarte rar în forma sa proaspătă, de rădăcină, care seamănă cu ghimbirul doar că este portocalie, curcuma este un condimente pe care îl poți cumpăra sub formă de pulbere cam de prin fiecare supermarket mai mare sau din magazinele naturiste.

E foarte bună pentru mâncare gătită, orez, pui, tajine de pui sau pui la cuptor. Mie îmi place cel mai mult să o pun în orezul cu legume. Când se fierbe orezul, prefer să pun și rădăcina bine spălată și tăiată în felii.

Acest condiment are proprietăți magice. E un bun antidot pentru răceală. Dacă începi să iei curcuma la mijlocul lunii septembrie, măcar de două ori pe săptămână, sub forma de ceai de exemplu, pi să treci peste perioada rece fără să răcti, crește foarte bine imunitatea.

Piperul negru

Piperul este cel mai comun condiment, îl găsești practic în casa oricui, la orice magazinaș și în majoritatea bucătăriilor lumii. La fel ca și în cazul chimionului (și al altor condimente), prefer să îl cumpăr sub formă de boabe și să îl macin pe loc, atunci când am nevoie, pentru a fi sigur de savoarea lui proaspătă, dar și de componența sa. Despre piperul cumpărat gata măcinat au tot circulat diverse povești de „îndoire” a lui cu alte ingrediente mult mai ieftine, cum ar fi cărbunii. Să nu uităm că pe vremuri piperul era unul din cele mai scumpe produse din comerțul între țări.

În bucătărie prezența piperului este aproape totalitară, mergând în majoritatea felurilor, chiar și în unele deserturi. În farmacie el este un element principal în ayurveda, medicina tradițională indiană, locul său de origine. Este plin de vitamine și ajută sistemul imunitar, are proprietăți antibacteriene și ajută la tratarea infecțiilor și înțepăturilor de insecte, dar are și efecte antidepresive și de stimulare a activității cerebrale.

Sarea în bucate

No Comments

Sarea apare în fiecare rețetă, fie ea de mâncare sau de prăjituri. Și atunci când nu apare, este pentru că se subînțelege existența ei. Sarea nu doar dă gust mâncărurilor (vă mai aduceți aminte povestea cu Sarea în bucate?), ci are și un aport de substanțe nutritive pentru organism. Însă sarea poate fi de așa de multe feluri, încât uneori te pierzi în hățișurile ei.

Să fie sare de mare sau de mină? Să fie sare roz de Himalaya sau neagră de Hawaii? Să fie sare iodată sau nu? Să fie sare fină, grunjoasă ori fulgi? Atât de multe întrebări pe care și cei pasionați de gătit și le pun, dar mai ales novicii.

Sarea fină, de masă, are probabil cea mai mare răspândire în utilizare, pentru că poate fi folosită și pentru gătit și pentru asezonarea finală a preparatelor. La fel este și sarea roz, cu granulația fină. Totuși, gustați cele două tipuri de sare pentru că de regulă cea de Himalaya este ceva mai slabă din punct de vedere al intensității gustului. Apoi vine sarea grunjoasă, cea pe care o folosim de regulă la murături. Aceasta este mult mai intensă, de obicei nu are adaos de iod și nu prea este recomandată să fie folosită în aluaturi sau mâncăruri care nu au suficient lichid în care să se dizolve. Dar mai avem și fulgii sau „florile” de sare, adesea folosiți în bucătăria mediteraneeană, care se adaugă cel mai frecvent ca topping peste diferitele preparate ca să se simtă ca atare atunci când bagi o bucată în gură.

Separat mai avem tot felul de variațiuni de sare, care fac deliciul pasionaților, de la sarea neagră sau roșie din Hawaii, la sarea afumată, sarea cu diverse arome sau sarea amestecată cu ierburi aromatice.

Un alt lucru pe care trebuie să îl știți este că sarea se adaugă la începutul gătitului. Ok, se mai ajustează gustul pe parcurs, însă cantitatea principală este bine să fie adăugată la început ca să se distribuie uniform în toate elementele mâncării. Dar sunt și ocazii în care sarea se adaugă la sfârșit, ca să nu devină mâncarea prea sărată. De exemplu, în supele de bază nu se adaugă sare, pentru că ele sunt apoi folosite ca ingredient în alte mâncăruri care s-ar putea să aibă propria sare.

Aromele lumii

No Comments

Trăim într-o lume a globalizării, a posibilităților nenumărate în orice domeniu, dar mai ales în cel culinar. Țin minte cât de greu îmi era când am venit prima oară în România să pot să compun un meniu elegant și internațional pentru că nu aveam la dispoziție o grămadă de ingrediente.

Acum totul s-a schimbat. Și chiar dacă nu găsești absolut tot, așa cum poate ai întâlni în America sau Marea Britanie, și România a început să aibă produse etnice din lumea largă. Și, de asemenea, românii au început să călătorească și să descopere aromele locale. Așa că m-am gândit să vă fac o sinteză a aromelor specifice celor mai populare bucătării din lume.

Și zic să începem cu cea franțuzească pentru că este probabil cea mai cunoscută și stă la baza bucătăriei moderne, este cea care se studiază în școlile culinare de peste tot și cea pe care majoritatea o recunoaște. Așadar, dincolo de untul care a devenit legendar pentru bucătăria franțuzească, să nu uităm de piperul verde sau roșu, folosit pentru aromele discrete. Muștarul, mai ales cel de denumire controlată din regiunea Dijon, este și el la mare rang. Pe lângă el, pentru aromarea salatelor sau a altor preparate unde se poate folosi uleiul în stare pură, neprocesat termic, se consumă mult ulei de nuci sau alune. Iar piureul de castane este un desert favorit, fie ca atare, fie pus în faimoasele clătite, dar se folosește în forma sa neîndulcită și în sosuri, mâncăruri de legume sau aluaturi.

Alături este Italia cu ale sale paste și pizza, dar și multe fructe de mare și pește și roșii. Toate acestea prind gust cu multă lămâie și ulei de măsline extra virgin, însă să nu uităm de domolul oțet balsamic, provenit din zona Modena, care a devenit faimos în întreaga lume. Specifică zonei, folosită ca atare sau pe post de condiment, este și pasta de măsline.

Și pentru că am amintit de pasta de măsline, rămânem în bazinul mediteraneean pentru a ne bucura de data asta de pasta de măsline Kalamata din Grecia, făcută din măslinele mov cu același nume și, uneori, cu adaosuri de capere, anșoa și oregano. Aici este la mare folosință și uleiul de măsline, care nu doar că ajută mâncarea, dar îi dă și gust. Iar grecii se mai bucură și de siropul de rodii care să aromatizeze mâncărurile.

Acesta este folosit, însă, mult și în bucătăria libaneză, alături de pasta de susan (tahini), sumac, mentă și zaatar, un mix de condimente prezent, de fapt, în tot Orientul Mijlociu.

Migrând și mai la Est ne oprim la bucătăria indiană cu ale sale curry-uri pline de arome. Iar pentru ele se folosește mult pulberea de curry sau garam masala, ambele fiind mixuri de condimente folosite în tot felul de mâncăruri, chiar și deserturi sau ceaiuri. Tot pe post de condiment și nu numai se folosesc chutney-urile, un fel de gem-sos dulce-picant.

Bucătăria chinezească este dominată de un alt amestec de condimente, cel numit 5 condimente, dar și de sosul de soia și uleiul de susan. Un alt sos prezent adesea în rețetele chinezești este cel Hoisin, alternativa orientală a ketchup-ului.

În Japonia aromele vin de la pasta miso, sosul de soia, dar și de la wasabi, o pastă dintr-o rădăcină iute, similară hreanului.

Ultima bucătărie asupra căreia mă opresc este cea thailandeză, cu aromele sale picante date de ardeiul iute, dar și lămâioase, date de lemongrass și frunzele de kafir, la care se adaugă mult lapte de cocos ce îndulcește supele, curry-urile și deserturile.

Cum condimentezi legumele

No Comments

Dacă tot suntem în plin sezon de legume și fructe și v-am dat diverse ponturi despre cum să le pregătiți, m-am gândit să continui seria și să vin și cu niște asocieri de gusturi care merg cu fiecare legumă în parte. Așa că data viitoare când aveți prin frigider un castron plin și nu știți ce să mai gătiți, puteți să consultați acest ghid de arome și de condimentare a legumelor. Dar nu toate la un loc, ci separat!

  • Ardeiul gras merge cu usturoi, măsline, capere, cimbru, sos de soia, oțet balsamic sau cu vărul lui, ardeiul iute.
  • Avocadoul se asociază bine cu citrice, oregano, chimion sau chili.
  • Pentru a face broccoliul mai gustos este bine să îi puneți suc de citrice sau usturoi, sos de soia, ulei de susan, muștar amestecat cu maioneză.
  • Cartofii merg bine nu doar cu cimbru sau rozmarin, ci și cu chili, curry, usturoi, ardei copți ori iaurt.
  • În schimb, cartofii dulci se potrivesc cu siropul de arțar, unt, lămâie, scorțișoară sau ghimbir.
  • Castravetele merge cu mărar, oțet dulce, semințe de susan, sos de soia.
  • La ciuperci se poate pune oțet balsamic, ceapă verde, usturoi, pătrunjel, cimbru.
  • Conopida se asociază cu busuiocul, curry-ul, ghimbirul, lămâia, mărarul sau maioneză cu muștar.
  • Dovleacul are cam aceeași asociere ca și cartoful dulce, care include zeamă de lămâie sau portocală, ghimbir, sirop de arțar, scorțișoară, nucșoară ori fructe uscate.
  • Dovlecelul merge cu usturoi, rozmarin, roșii.
  • Fasolea verde o puteți asocia cu usturoi, semințe de susan, sos de soia sau chili.
  • Gustul puternic al feniculului face casă bună cu roșiile sau portocalele.
  • Mazărea merge cu mentă sau cu ulei de susan.
  • Morcovii se potrivesc cu citricele, curry, ghimbir, mărar sau oțet de zmeură.
  • Păstârnacul prinde un gust mai interesant de la cimbru sau parmezan.
  • Porumbul merge cu busuioc, unt sau ardei iute.
  • Roșiile se împerechează desăvârșit cu oțetul balsamic, busuiocul, oreganoul, usturoiul sau ceapa verde.
  • Sfecla merge cu oțet balsamic, mărar, rozmarin, hrean, lămâie ori mere.
  • La spanac puteți pune usturoi, piper, sos de soia sau chiar stafide.
  • Pentru sparanghel puteți folosi mărar, lămâie, muștar, capere, ulei de susan sau parmezan.
  • Țelina merge la gătire cu usturoi, oregano, sos de soia și chiar ulei de susan.
  • Varza se potrivește cu chimen, usturoi, ghimbir sau măr.
  • În schimb, varza de Bruxelles o puteți asocia cu ceapă verde sau muștar.
  • Verdețurile se potrivesc cu zeamă de citrice, ceapă verde, semințe de pin sau de susan, usturoi ori stafide.
  • Vânăta merge cu busuioc, usturoi, roșii.

Curcuma sau turmericul, un condiment delicios și sănătos

No Comments

În mixurile de condimente pe care le folosesc și eu, dar și cele din alte culturi culinare apare frecvent această rădăcină uscată și măcinată, atât de delicioasă, plină de calități curative și care dă o culoare atât de apetisantă preparatelor.

Curcuma sau turmericul sunt același lucru și reprezintă o rădăcină portocalie, din aceeași familie cu ghimbirul, dar nu atât de aromată ca acesta. Deși se folosește și în stare proaspătă, cel mai frecvent o găsim în forma de pulbere.

Curcuma crește în cea mai mare parte a sa în India și datorită culorii sale foarte puternice, ea era utilizată nu doar în bucătărie, dar și în industria textilă, robele călugărilor buddhiști fiind colorate cu pigmentul ei. Și tocmai acest pigment este un pic cam păcătos atunci când lucrăm cu ea în bucătărie pentru că are proprietatea de a păta vase, chiuveta și pielea. Deci, dacă lucrați cu ea, aveți grijă să folosiți vase și ustensile din inox și dacă este nevoie să lucrați direct cu mâinile, e bine să folosiți mânuși.

Ca orice condiment măcinat, își pierde destul de repede din aromă, așa că este bine să cumpărați cantități mici, atât cât aveți nevoie pentru o perioadă scurtă. Odată cumpărată, curcuma se păstrează în recipiente etanșe, într-un loc uscat și răcoros. Dacă cumpărați rădăcinile proaspete, atunci acestea se păstrează în frigider, la fel ca ghimbirul.

Nu o să vă povestesc despre proprietățile curative ale turmericului, pentru că nu vreau să speculez despre informații de care nu sunt sigur, însă acestuia i se atribuie multe calități în acest sens. Însă o să vă dau câteva ponturi de folosire în bucătărie.

De exemplu, este bine să adăugăm curcuma în mâncare la început, când celelalte ingrediente sunt sotate pentru că substanța de bază, curcumina, este solubilă în grăsime și astfel își dezvoltă gustul.

Câteva din variantele de mâncăruri mai puțin obișnuite de condimentat cu turmeric, dar care totuși astfel devin foarte bune sunt omletele, legumele sotate, orezul care primește o culoare aurie, dar și smoothie-urile și deserturile.

Ce folosim, chimen sau chimion?

No Comments

De la sărățelele pe carele făceau mamele voastre la mâncărurile cu arome orientale la care eu mă pricep mai bine, mereu apare confuzia între chimen și chimion, semințe aromate, foarte asemănătoare și cu gust din aceeași paletă, dar totuși destul de diferit.

Cum le deosebim, cum le folosim, ce să alegem? Păi hai să vedem!

Chimenul

Este din familie cu morcovul și crește sălbatic prin toată Europa, Nordul Africii și Asia. Dacă ar fi să îi descrii aroma, chimenul este picant, aromatic și ușor iute.

Gustul său se potrivește cu mâncărurile bogate, cu legume precum varza sau cartofii ori cu tocanele de carne.

Chimionul

Spre deosebire de fratele său, chimionul se găsește mai mult în bazinul mediteraneean, în Orientul Apropiat, India și Mexic. Un aspect culinar interesant vine din perioada Imperiului Roman când locuitorii săi îl foloseau în loc de piper și făceau o pastă din chimionul măcinat pe care o întindeau pe pâine.

Acesta este folosit mult în bucătăria marocană și a celorlalte țări din zonă și merge bine în amestecuri cu alte mirodenii, fiind ceva mai amar decât fratele său.

Diferența de aspect dintre cele două nu este prea mare. Poate că în cazul chimionului semințele sunt mai deschise la culoare. Dar să nu uităm că există și chimionul de Kashmir, un soi înrudit, ce crește mai ales în zona Iranului, Pakistanului și Indiei și este foarte prezent în bucătăriile locale. Și mai există și semințele de fenicul care sunt și ele oarecum asemănătoare, dar care sunt mult mai deschise la culoare. Și un pic mai grăsuțe decât cele de chimen și chimion.

Pentru a face clar diferența între cele două și a ști pe viitor pe care să îl alegeți când gătiți, cel mai bine ar fi să vă luați câte un pliculeț din fiecare și să le gustați. Mereu trebuie să gustăm când gătim.

Cum condimentăm carnea

No Comments

De la o carne presărată cu puțină sare și puțin piper la cea gata condimentată din măcelării sau cea aromată cu mixuri de condimente la plic, aventura culinară este una aproape infinită. Fiecare își pune amprenta de bucătar pe felul cum alege să asezoneze carnea, mai puțin sau mai mult, mai clasic sau mai inventiv. Sunt cărnuri cu gust delicat, a căror savoare se pierde dacă le condimentăm prea tare și sunt cărnuri care prin adăugarea de mirodenii devin mai savuroase. Însă totul ține de echilibru.

Eu m-am născut într-o casă în care dimineața când ne trezeam mirosea a mâncare și a mirodenii. În orientul mijlociu condimentele sunt o parte importantă din viața noastră, așa că m-am îndrăgostit de mic de combinațiile de arome.

Pentru mine pasărea este cea mai bună cu rozmarin, cimbru și usturoi. Combinațiile de condimente mai puternice, cu șofran, cu ras-el-hanout, etc, merg pentru mâncărurile gătite. Dacă pui puiul la cuptor sau la grătar, atunci trebuie să lăsăm gustul cărnii să se simtă. Când facem tocănițe, de exemplu, putem pune boia și alte condimente puternice.

Eu la gulaș, de exemplu, pe lângă condimentele clasice, pun și coajă de lămâie și portocală, pentru că îmi place să ies din tipare. La fel și la osso bucco. Pun pe lângă roșii, usturoi și ierburi aromatice și coajă de citrice.

Pe de altă parte, pentru un antricot bun nu trebuie să adaugi prea multe condimente. Sare și piper proaspăt măcinat și pus direct pe grătar. Atât. Pentru alte părți din vită, cum ar fi pulpa, pieptul, coastele, merge să marinezi carnea cu diverse arome. Și le lași și 48 de ore ca să pătrundă aromele. În marinde poți pune salvie, oregano, cimbru, rozmarin sau busuioc, sare, piper, usturoi.

Pentru mileul gătit, varianta mea preferată este cu curcumă. Pui ceapă multă tăiată felii subțiri la gătit cu curcumă, foi de dafin și usturoi. Apoi adaugi legume și felii de lămâie conservate și, evident, carnea de miel tăiată în bucăți. Dacă o pui cu os va fi mai gustoasă, dar mai greu de mâncat direct din farfurie.

Cu un strop de piper

No Comments

Piperul a devenit parte integrantă a vieții noastre. Toată lumea are în casă sare și piper și aproape toate rețetele sărate fac apel la acest condiment, așa că m-am gândit să vă povestesc puțin despre el. Și despre toate soiurile de piper.

Cel mai adesea se folosește piperul negru, iar sfatul meu este să îl cumpărați mereu boabe pentru că cel gata măcinat își pierde aroma foarte repede. Așa că cel mai bine este să vă luați o râșniță de piper și să îl zdrobiți singuri atunci când gătiți sau asezonați mâncarea gata gătită. Tocmai de aia restaurantele care se respectă au râșnițe la discreția oaspeților și nu pe pun pe masă pipernițe uitate de zile întregi acolo. Și nu vă zgârciți la preț. Piperul de calitate, aromat, este mai scump. Cel ieftin a trecut deja printr-un proces de extragere a substanțelor importante ce se folosesc apoi în industria farmaceutică și cosmetică. Boabele astfel „dezbrăcate” de arome sunt repuse pe piață pentru consumul în bucătărie. Totuși savoarea lor nu mai este aceeași.

Din aceeași plantă mai face parte și pepierul verde, fructe culese înainte de coacere și puse la uscat sau murat. Astfel, aroma sa este una mai fresh. Cel mai faimos exemplu de rețetă în care se folosește piperul verde este vita în sos de piper, dar asta nu înseamnă că nu merge bine și cu pui, de exemplu sau chiar și cu legume la cuptor, adăugat la sfârșit, pentru un strop de prospețime.

Piperul alb este și e provenit din aceeași plantă, iar aroma lui este un pic diferită datorită lipsei cojii. Sunt de fapt boabele de piper negru fără coaja de la suprafață. Acesta se folosește cel mai frecvent în felurile de mâncare deschise la culoare pentru a nu le schimba aspectul.

Printre felurile de piper mai cunoscute pe la noi se numără și piperul roșu. Însă acesta nu este cu adevărat piper, el provine din altă plantă și este un fruct uscat precum cele denumite generic în engleză berries, cum sunt coacăzele, afinele, agrișele, etc. aroma sa picantă, însă, i-a adus numele de piper. Însă pe lângă aroma picantă, el are și o aromă fructată, proaspătă, care dă o savoare ușor dulceagă mâncărurilor.

Dincolo de aceste tipuri populare de piper, natura a mai ticluit și alte sortimente interesante, care, fiecare în parte, conferă gusturi inedite mâncărurilor în care sunt adăugate. Poate cel mai inportant dintre toate acestea este piperul brun de sichuan, provenit din regiunea cu același nume din China. Lui i se alătură piperul din Bali, ce are o formă de con în miniatură și piperul din altă insulă indoneziană, Java, denumit și piper cubeba, ale cărui boabe au și o codiță.

Oricum ar fi, nu uitați că piperul este un condiment și trebuie folosit cu moderație pentru a nu acoperi gustul celorlalte ingrediente.

Șofranul – cel mai scump condiment din lume

No Comments

Prețul șofranului per kilogram este unul halucinant. Dar cine are nevoie de kilograme din el? Pentru că este un condiment extrem de puternic și de aromat, din care este suficient doar un vârf de cuțit pentru a obține un gust delicios.

Dacă nu ați văzut niciodată șofranul în stare naturală, ei bine acesta este o floare care seamănă cu brândușele mov. Marocul este una din țările producătoare, așa că este prezent adesea în felurile noastre tradiționale de mâncare. Noi îl folosim și în preparatele sărate, dar și în deserturi. El este, însă, originar din Vestul Asiei și împărțim pasiunea pentru șofran cu indienii, cei din Orientul Mijlociu și spaniolii, care îl folosesc în diverse mâncăruri celebre, precum paella.

Florile sunt recoltate manual și staminele îndepărtate, aceasta fiind partea folosită. Apoi sunt lăsate la uscat, pierzându-și mult din greutate prin evaporarea apei din țesuturi și astfel, pentru 450 g de șofran uscat este nevoie de la 200 până la 400 de mii de flori. Poveștile despre proprietățile lui au ajuns chiar legendare, precum băile lui Marcus Aurelius despre care se spune că făcea baie în apă cu șofran care să îi bronzeze pielea și să-i sporească potența sau legendele din vremea fenicienilor care făceau prăjituri cu șofran în onoarea zeiței dragostei atunci când voiau să aibă noroc în iubire. Iar din punct de vedere medical, în Antichitate era considerat un bun diuretic și antiinflamator, dar și afrodisiac. Mai mult, era folosit și cu scopuri halucinogene,ca înlocuitor al opiului în Asia Mică, Egipt, India și Grecia. De asemenea, încercați să nu consumați șofranul în timpul sarcinii pentru că poate produce riscul de pierdere a sarcinii.

Ponturi:

  • Cumpărați șofran fire, nu măcinat, pentru că cel măcinat are riscul mai mare de a fi contrafăcut. Și cel fire poate fi falsificat, așa că verificați sursa de unde îl cumpărați.
  • Aroma lui este cel mai bine potențată atunci când este înmuiat în puțină apă fierbinte.
  • Se păstrează cel mai bine într-o cutie închisă etanș, la loc uscat și întunecos.
  • Cele mai populare feluri de mâncare cu șofran sunt tajineurile, paella, bouillabaisse și risotto a la milanese.