De la sărățelele pe carele făceau mamele voastre la mâncărurile cu arome orientale la care eu mă pricep mai bine, mereu apare confuzia între chimen și chimion, semințe aromate, foarte asemănătoare și cu gust din aceeași paletă, dar totuși destul de diferit.
Cum le deosebim, cum le folosim, ce să alegem? Păi hai să vedem!
Chimenul
Este din familie cu morcovul și crește sălbatic prin toată Europa, Nordul Africii și Asia. Dacă ar fi să îi descrii aroma, chimenul este picant, aromatic și ușor iute.
Gustul său se potrivește cu mâncărurile bogate, cu legume precum varza sau cartofii ori cu tocanele de carne.
Chimionul
Spre deosebire de fratele său, chimionul se găsește mai mult în bazinul mediteraneean, în Orientul Apropiat, India și Mexic. Un aspect culinar interesant vine din perioada Imperiului Roman când locuitorii săi îl foloseau în loc de piper și făceau o pastă din chimionul măcinat pe care o întindeau pe pâine.
Acesta este folosit mult în bucătăria marocană și a celorlalte țări din zonă și merge bine în amestecuri cu alte mirodenii, fiind ceva mai amar decât fratele său.
Diferența de aspect dintre cele două nu este prea mare. Poate că în cazul chimionului semințele sunt mai deschise la culoare. Dar să nu uităm că există și chimionul de Kashmir, un soi înrudit, ce crește mai ales în zona Iranului, Pakistanului și Indiei și este foarte prezent în bucătăriile locale. Și mai există și semințele de fenicul care sunt și ele oarecum asemănătoare, dar care sunt mult mai deschise la culoare. Și un pic mai grăsuțe decât cele de chimen și chimion.
Pentru a face clar diferența între cele două și a ști pe viitor pe care să îl alegeți când gătiți, cel mai bine ar fi să vă luați câte un pliculeț din fiecare și să le gustați. Mereu trebuie să gustăm când gătim.
Your email address will not be published. Required fields are marked *
Comment
Name *
Email *
Website
Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Evaluare * 1 2 3 4 5