chefjosephhadad.ro

Rulouri vegetariene vietnameze

Sfarsitul verii trebuie celebrat intr-un fel sau altul, nu-i asa? Ma gandesc sa va propun un mod inedit de a spune ramas bun zilelor insorite si vacantelor si de a va pregati de toamna: cu o reteta asiatica deosebita, care are un aer exotic, gust dulce acrisor, dar si sarat pe alocuri, crocant si fin in acelasi timp si o aroma deosebita. 

Simt ca fiecare moment important din an merita marcate, chiar si trecerile de la un anotimp la altul si desi putem sa fim usor nostalgici dupa vara, toamna este precum o gura de aer proaspat. Natura imbraca haine noi, romantismul ne inconjoara, iar gusturile fructelor si legumelor proaspete, din recoltele culese in aceste zile, sunt irezistibile. Tocmai aceste lucruri le am in minte pentru reteta pe care v-o recomand astazi. Va propun niste rulouri vegetariene vietnameze. Sa trecem la treaba!

Timp de preparare: 30 min, 1 portie, Dificultate: usor

Ingrediente: 

  • un sfert de papaya
  • un sfert de morcov
  • castravete
  • praz
  • coriandru
  • ulei de masline
  • ghimbir
  • foi de orez
  • spaghetti de orez
  • sos de soia
  • lapte de cocos

Mod de preparare: 

Se taie sfertul de papaya fara seminte in trei bucati, pe lung. Se ia o mana de spaghetti de orez si se fierb 4 minute, apoi se scot intr-o sita, sub apa rece. Se taie julien un sfert de morcov, putin praz si o bucata de ghimbir. Se pune apa calduta intr-o farfurie si se trec prin ea folie de orez. Se ia o pensula, se inmoaie in lapte de cocos si se trece peste foaie. Se asaza legumele in mijloc, orientate pe orizontala: cele trei bucati de papaya, cateva frunze de coriandru, sare, piper, ulei de susan. Din spaghetti de orez se taie un snop mic, compact, si se pune si acesta pe foaie. Apoi se ruleaza foaia de orez ca pe un trabuc. Cu un cutin ud se taie ruloul in patru, pentru o portie.

Mod de prezentare pe farfurie: 

Pe un platou, se asaza cele patru bucati de rulou ca niste turnulete. Se servesc cu sos de soia sau teriyaki.

Pofta buna!

 

*reteta a fost realizata pentru revista Mega Image, prietenii mei de nadejde

 

Category:

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

1 2 3 4 5