chefjosephhadad.ro

Blog

Wok – o tigaie multifuncțională

No Comments

V-am povestit mai demult despre diversele ustensile pe care e bine să le aveți într-o bucătărie, dar atunci m-am focusat mai mult pe micile instrumente. Acum, însă, vreau să vă vorbesc despre wok, o tigaie din bucătăria asiatică, pe care dacă o aveți în casă, vă salvează din a cumpăra alte vase de gătit.

Dacă găsiți un wok tradițional, din oțel carbon, este minunat, dar dacă nu, merg și versiunile moderne din teflon. Totuși, cu câte este mai adânc, este mai versatil.

În mod tradițional, wok-ul se folosește pentru stir-frying, un procedeu de gătire rapidă a ingredientelor, la foc mare și cu puțină grăsime. Forma wok-ului ajută căldura de la flăcările mari să încălzească bine întregul vas. Dar nu vă faceți griji, un wok modern merge și pe plitele cu inducție. Tot forma lui ajută și la amestecare și întoarcerea legumelor, a bucăților de carne sau oului. În plus, un wok clasic, din oțel, va produce în contact cu uleiul încins un fum specific, care va aromatiza mâncarea. Oricum, pentru a găti în forma stri-fry, este important ca toate ingredientele să fie tăiate corespunzător astfel încât să se pătrundă în mod egal în timpul scurt pe foc.

Tot în mod tradițional, wok-ul se folosește și ca suport pentru gătitul la aburi. Ei folosesc coșuri de bambus, dar puteți folosi și alte vase cu sită, ce pot fi acoperite pentru a păstra aburul în interior.

Un wok poate fi foarte bun și pentru gătirea în baie de ulei pentru că este suficient de încăpător. Deci o porție de cartofi prăjiți sau de gogoși ies perfect de aici. De fapt, cred că îl puteți folosi cam la orice folosiți și un tuci. Chiar și la mămăligă. Și mai există și avantajul că marginile înalte și largi ale wok-ului funcționează pe post de paravan pentru stropii de ulei care sar împrejur.

Și mai este o tehnică de gătire interesantă pe care wok-ul o permite: afumarea alimentelor în casă. Pentru aceasta trebuie să puneți pe fundul wok-ului un strat de folie de aluminiu, deasupra să puneți ingredientele care doriți să producă fumul (orez, condimente, zahăr, frunze de ceai, rumeguș din vreo esență anume de lemn, etc), apoi să așezați un grătar peste marginile wok-ului și să puneți pe el ce aveți de afumat (carne, legume, pește). Dați drumul la aragaz și după câteva minute, când se încinge și începe ă iasă fum din ce ați pun la fund, acoperiți totul cu folie de aluminiu și lăsați aproximativ jumătate de oră, pentru ca ingredientele să prindă gustul dorit.

Și, evident, poate fi folosit și pe post de tigaie normală sau oală pentru tocănițe și chiar supă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 2 3 4 5