chefjosephhadad.ro

Blog

Untul la temperatura perfectă

No Comments

Untul este plăcerea vinovată a multora. Fie că îl întindem pe pâine, fie că ne bucurăm de el în patiserii ori fursecuri gustoase, untul rămâne o desfătare.

Untul foarte rece, însă, nu este pe placul nimănui. Și cu atât mai puțin al aluaturilor. Dacă ție la micul dejun nu îți place să te chinui cu cubulețul de unt care nu vrea să se întindă pe felia proaspătă de pâine, nici făinii nu îi place să se amestece cu un calup mare și rece de unt. Și atunci ce este de făcut dacă nu ai avut grijă din timp să scoți această grăsime din frigider?

Majoritatea aluaturilor cu unt cere ca acesta să fie destul de rece. Un unt prea moale va îngloba mai multă făină și la final aluatul va fi prea tare. Însă un unt foarte rece va fi greu de încorporat.

Dacă ai nevoie de unt foarte rece, atunci soluția este raderea lui. Folosește o răzătoare mare și rade-l ca pe cașcaval. Astfel se va amesteca mai ușor cu restul ingredientelor.

Dacă poți să îl folosești și mai la temperatura camerei, ca să nu fi nevoit să aștepți până ce își urmează cursul natural de încălzire, poți încerca niște trucuri.

Dacă ai cuptor cu microunde, nu pune untul în el. Însă pune un vas cu apă la microunde și lasă-l vreo două minute, până fierbe apa. Oprește cuptorul, lasă vasul în el și adaugă vasul în care ai pus cuburile de unt tăiate cam la un centimetru. Nu mai porni cuptorul cu microunde, ci închide ușa și lasă vasul în acel mediu călduț aproximativ 10 minute.

Poți reproduce aceeași atmosferă, dacă nu ai microunde, folosind o oală mare în care să pui castronelul cu unt și cel cu apă clocotită și apoi să pui capacul deasupra.

Trucul acesta merge și pentru micul dejun, deși parcă este mai simplu ca primul tău drum când te scoli din pat să fie la frigider pentru a scoate untul, iar apoi să îți vezi de ritualul matinal până la masă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 2 3 4 5