Pun această întrebare din titlu mai mult retoric, pentru că este un subiect atât de complex încât nu s-a ajuns încă la vreo concluzie. La fel cum și disput asupra gătitului se învârte între artă și artizanat. Sunt chefii artiști sau niște manufactori cu imaginație? Însă dacă în cazul nostru, al bucătarilor, rezultatele sunt mult mai vizibile, când vorbim de ospitalitate, totul pare mult mai vag.

Colegii mei de breaslă, proprietarii de restaurante, cafenele și baruri, dar și clienții tuturor acestor localuri se plâng de calitatea serviciilor, de lipsa de implicare a ospătarilor, recepționerilor și tuturor celor care lucrează în domeniul ospitalității. A fi chelner nu este o carieră în România, ci mai degrabă o slujbă pasageră.

Însă lucrurile încep să se schimbe la nivel internațional și încet-încet probabil că vor ajunge și în țara noastră. De exemplu, când am început eu meseria asta bucătarii nu erau vedete. Nu știai cine trudește în spatele ușilor închise pentru cina ta. Mergeai în restaurante cu tradiție, cu renume, pentru că aveau o vechime și toată lumea știa de ele, sau mergeai în restaurantele din proximitate din comoditate. Deși ghidul Michelin era deja de multe zeci de ani, puțini erau clienții care să facă întocmai ca în ghid unde pentru 3 margarete autorii spun că trebuie să faci o deplasare specială, cu destinația finală restaurantul respectiv. Nu, pe atunci dacă se nimerea să fii în zonă, era bine, intrai și în restaurantul acela bun. Dacă nu, majoritatea clientelei nu se ostenea prea tare.

Acum lucrurile au evoluat și urmărim bucătari, mergem după ei în noile restaurante, le urmărim mișcările pe rețelele de socializare și ne transformăm în mici critici culinari. Și mă includ și pe mine în această categorie, chiar dacă sunt și de cealaltă parte a baricadei, pentru că și eu sunt, la rândul meu, client de restaurante. Poate nu așa multe în București, pentru că timpul nu îmi permite să îmi vizitez colegii prea des, dar de câte ori călătoresc, îmi place să încerc tot felul de noi localuri.

Și pentru că am vorbit de străinătate, vreau să vă zic că acolo încep lucrurile să se miște și ospătarii de calitate sunt vânați de restaurantele cu pretenții, sunt plătiți la fel de bine ca bucătarii și ajung să se facă plăcuți și cunoscuți. Pentru că degeaba ai în farfurie o operă de artă, dacă cel ce o servește nu știe cum să creeze toată ambianța necesară.

Așa că este momentul să începem să avem mai multă grijă și să investim în oamenii care servesc în restaurante. Și, pe partea cealaltă, voi, consumatorii, puteți să ajutați prin tratarea personalului cu respect. Interacțiunea umană este foarte importantă, iar modul în care vă raportați și voi la cel ce vă servește creează experiența completă. Poate că peste 10 ani vor fi ospătari-vedetă, nu doar chefi și barmani. Dar până atunci, putem lucra toți în a construi o experiență a mâncatului în oraș cât mai frumoasă, relaxantă și bogată, multisenzorială.