chefjosephhadad.ro

sarbatorile Pascale

Paștele meu

No Comments

Știți cu toții că sunt evreu și îmi iubesc religia, o respect cu strictețe oriunde m-aș afla. Iar zilele acestea mă aflu acasă, în Israel, pentru că este Paștele nostru. La noi sărbătoarea durează aproape o săptămână și, la fel ca și la voi, este un moment de petrecut timp cu familia.

Cel mai important fel tradițional în această vreme este mazzot, o pâine necrescută, pe care au mâncat-o evreii când au plecat din Egipt în urmă cu 3500 de ani. Este o pâine fără drojdie, crocantă și foarte greu de mâncat. Iar noi trebuie să o mâncaăm vreme de 7 zile ca să simțim și noi ce au suferit ei.

Mielul este obligatoriu în meniul de Paște. Făcut în tajin, cu fructe uscate, cu condimente, cu ras-el-hanout. Sau fiert cu spanac, ca o supă. Alături punem tot felul de salate, de sfeclă, de anghinare. Este perioada de anghinare acum și o mâncăm la sfârșitul mesei. Așa este tradiția tunisian-marocană. Anghinarea este un simbol al Nordului Africii. Practic când este în sezon, nu există masă fără anghinare, fie ea la cuptor, fiartă sau gătită în orice fel. Mama gătea vreo 5-6 feluri de mâncare cu anghinare. Tot tradițional, fiind în sezon, este și consumarea feniculului. Facem „bărcuțe” din foile de fenicul umplute cu carne tocată. Alte garnituri pe care românii nu le știu, deși sunt delicioase și accesibile sunt andivele prăjite sau salata pusă pe grătar, de exemplu. Gustul este minunat!

Paștele nostru înseamnă în primul rând masa plină. Mama pregătea acasă timp de o săptămână mâncărurile pentru o singură zi. Vinerea este ziua principală, când ne adunăm toți în jurul mesei. Sâmbăta după sinagogă revenim la masă. Apoi duminica plecăm la grătare în aer liber. Și o ținem tot așa până sâmbăta următoare, când vine Paștele al doilea.

Deserturile, însă, nu ocupă un loc important pe masa de Paști. Nu există ceva tradițional. Noi, însă mâncăm foarte multe fructe uscate, curmale, smochine uscate umplute cu nuci. Iar după masă bem un ceai de mentă pentru a ajuta digestia.

În timpul mesei, însă, diferit de trdiția voastră, avem un ritual de citit din cartea sfântă și la fiecare parte se bea câte un pahar de vin.

Deci, dacă aveți vreodată ocazia să participați la o masă de Paște tradițional evreiască, nu ezitați să dați curs invitației, pentru că va fi una delicioasă.

Recomandarea Top Chef Joseph Hadad pentru Paște – Cotlet de miel cu cartofi dulci și sparanghel

1 Comment

“Tradiţia spune că mielul nu trebuie să lipsească din meniul de sărbătoare. Dacă doriți să faceți un spectacol din masa de Paște, vă propunem o rețetă pe cinste! Special pentru asta, l-am vizitat pe unul dintre cei mai renumiți chefi din România, chef Joseph Hadad, care a pregătit special pentru blogul nostru și pentru voi, dragii mei cititori, o rețetă excepțională, care va impresiona chiar și cel mai capricios invitat.” – Ela Craciun Continue reading