chefjosephhadad.ro

Pranzul din caserola

Idei sănătoase pentru prânzul la birou

No Comments

Vara a trecut pe nerăsuflate și la fel și vacanța, așa că mulți dintre voi se întorc la birou în această perioadă. Sau la muncă, în general, indiferent dacă este de acasă sau de la birou. Iar aceasta presupune și o pauză pentru masa de prânz.

Uneori este greu să ieși din rutina muncii pentru o masă corectă, sănătoasă și sățioasă, așa că de multe ori lumea ajunge să mănânce peste tastatură, pe fugă și fără un aport nutrițional prea bun. Tocmai de aceea m-am gândit să vă dau câteva idei de variante sănătoase pentru masa de prânz la birou.

Totul la cuptor

O variantă ar fi să pregătiți totul la cuptor, metodă care nu necesită prea mult timp alocat. Și dacă lucrați de acasă și dacă lucrați de la birou, pregătiți un vas de cuptor de cu seară, în care să puneți o bucată de carne de pui sau pește și câteva legume tăiate grosier (cartof dulce, țelină, broccoli, etc), un pic de ulei de măsline și ceva condimente, după gust. Dacă plecați de acasă, dimineața, când vă treziți, puneți vasul pregătit la cuptor și lăsați-l jumătate de oră la 200o C. Transferați apoi mâncarea într-o caserolă termorezistentă și aveți parte de un prânz foarte bun peste câteva ore. Dacă rămâneți, însă acasă, cu atât mai bine. Nu trebuie decât să vă desprindeți două minute de la laptop cu jumătate de oră înainte de masă și să puneți preparatul la cuptor.

Sandviș în salată

Conceptul de naked burger (burger dezbrăcat) a cucerit Vestul atunci când chifla a fost înlocuită de două frunze de salată care cuprindeau între ele restul ingredientelor de burger, făcându-l astfel, mai lejer decât varianta originală. Ceva asemănător vă propun și eu vouă, o salată înfășurată în frunze de salată, preferabil iceberg, pentru că au o textură mai crocantă, dar sunt și mai rezistente decât cele ale salatei obișnuite. Sau am putea să-i spunem că este o shaorma învelită în salată în loc de lipie. Așadar, puteți pregăti orice ingrediente doriți, de la pui la grătar aromatizat cu mirodenii, la ton, brânză sau legume, pe care le amestecați și apoi umpleți shaorma de salată. O strângeți bine, o înveliți în folie de aluminiu și aveți un prânz pe care puteți să îl luați și din mers, dacă situația vi-o cere.

Oglinda lui Joseph Hadad

No Comments

“Tata avea concepţia fatalistă a zilei de mâine şi cred că de-asta mi-a spus de mic că, dacă voi lucra în bucătărie, măcar nu voi suferi niciodată de foame. Ceva tot găseşti de pus pe limbă. Sigur, la treaba asta a contribuit şi tradiţia de câteva generaţii bune de bucătari din familia mea. Dar indiferent de cât aş fi studiat sau la câte şcoli aş fi mers în afară de cele pe care le-am absolvit, n-aş fi reuşit fără acest ceva pe care-l simt în sânge, în mine. Nici nu-mi vine să-i spun neapărat talent, e ceva ce nu pot defini, dar care simt că-mi ţine gustul şi creativitatea mereu treze.”

Continue reading