Mămăliga am gustat-o prima oară când eram mic, la vecinii noștri care proveneau din România. Apoi, când am venit la București să lucrez, m-am lovit tot mai des de ea. Bineînțeles că știam și de polenta italiană, dar mie îmi place mult cum sună cuvântul românesc, mămăligă…

Îmi place că e un cuvânt cae înglobează cuvântul mama în el. Îi dă greutate. Și când merrg în Italia, prima tendință este să cer mămăligă, nu polenta.

De la ei, însă am învățat să fac mămăliga prăjită. Ei pun oul crud în mămăliga un pic răcită, ca să nu se facă omletă instant. Se poate pune și parmezan ras pentru mai multă savoare. O amestecă bine și o întinde pe o tavă pentru a o da la răcit. Se taie bucăți și se pune pe grătar. Odată pregătită astfel, se poate consuma ca atare sau cu sos de roșii deasupra și ciuperci, plus parmezan ras, ca o pizza de mămăligă.

Eu nu o fac cu apă, ci cu lapte, dar mai ales cu supă concentrată de legume. În care pun neapărat o niște cimbru ca să fie mai aromată. La sfârșit adaug niște unt, dar cel mai mult îmi place cu ulei de măsline, merge mult mai bine cu aroma legumelor și este mai fresh. Și ca să o duc la nivelul următor, fix la sfârșit adaug coriandru proaspăt tocat sau merge chiar și pătrunjel.

O altă idee de mămăligă pe care o am este cea condimentată cu ras-el-hanout. Merge foarte bine cu carnea care este iubitoare de ras-el-hanout. Eventual ca un gulaș mai lejer.

Mămăligă cu trufe face toată lumea. Eu, însă, îi mai adaug un ou poșat deasupra și un pic de coajă de portocală rasă peste. Dar foarte puțină. Am putea să îi spunem un bulz fine dining. Ba chiar putem să o facem cu ou poșat de prepeliță. Și câteva foi de parmezan pe alături.