Gogoși de Hanukkah December 18, 2020 No Comments Astăzi se încheie Sărbătoarea noastră din această perioadă, Hanukkah. Vreme de opt zile am aprins câte o lumânare, am mers la sinagogă și am petrecu timp cu cei dragi. Deși multă lume o compară cu Crăciunul creștin doar pentru că este în aceeași perioadă, Hanukkah nu are legătură, iar tradițiile noastre culinare pentru ea nu se compară cu mesele îmbelșugate de Crăciun. Pentru noi, Sărbătorile principale sunt Anul Nou Evreiesc, Purim și Paștele. Pentru Hanukkah, însă, tradiționale sunt gogoșile cu gem, cu zahăr pudră, cu mire sau cu cremă de ciocolată, care se numesc sufganiyot. Iar rețeta lor, așa cum o pregătesc eu, vreau să o împărtășesc cu voi astăzi. Sufganiyot – gogoși cu gem La un kilogram de făină se pun 6 gălbenușuri, 250 g unt moale (dar nu topit), 40 g drojdie proaspătă, 480 ml lapte, 2 linguri zahăr și 1/2 linguriță sare. Jumătate din zahăr se amestecă cu drojdia și un pic din laptele la temperatura camerei și se lasă la crescut. După 15-20 minute, se amestecă cu făina, restul de zahăr, gălbenușurile și laptele. Se frământă câteva minute și apoi se adaugă sarea. Se continuă frământarea, până ce aluatul are consistența aluatului de cozonac. Se împarte în bucăți mici (ies aproximativ 25 bucăți) și se lasă la crescut o oră și un sfert. Se formează gogoșile și se pudrează cu făină, apoi se mai lasă la crescut 45 minute. Se așază pe hârtie pergament, astfel încât să fie ușor de manevrat când se pun la prăjit, fără a-și pierde forma. Se prăjesc în baie de ulei, cu atenție să nu se atingă de fundul vasului. După ce s-au răcit puțin, se umplu cu gem și se pudrează cu zahăr. Aceasta este varianta cea mai clasică, însă puteți să le umpleți cu ce vreți voi, cremă de ciocolată, cremă de vanilie, etc. Și, evident, puteți să le pregătiți oricând, fie ea Sărbătoare, carantină sau o zi obișnuită.
Sfânji, gogoși marocane ca la mama acasă December 5, 2019 No Comments În biografia mea, Joseph Hadad Omul, vă povestesc despre copilăria mea umilă, despre familia mea și cum am crescut, dar și despre mâncărurile pe care mama ni le făcea când eram mici. Pentru multe dintre ele găsiți rețetele la sfârșitul cărții, la fel ca și pentru aceasta. Sfânji sunt niște gogoși pe care le găsiți pe stradă dimineața, în piețele aglomerate din Marrakesh sau Casablanca și pe care mama, provenită dintr-o familie marocană, ni le pregătea adesea acasă. Vă invit să urmăriți filmul pregătirii lor și să citiți rețeta de mai jos. Sfânj (30 bucăți) Ingrediente 1 kg faină de grâu 40 g drojdie 1/2 lingurită sare 2 lingurițe de zahăr 700 ml apa 500 ml ulei de floarea soarelui Preparare Se amestecă bine toate ingredientele. După ce se amestecă, se observă dacă mai trebuie apă. Coca trebuie să fie legată și puțin lipicioasă. Se lasă la dospit 1 oră și jumătate, acoperit. Se frământă iar bine, și iar se lasă acoperit o oră. Se pune baia de ulei la încins, dar să nu fie foarte fierbinte. Se iau câte 50 g de cocă și se face o gaură în mijloc și se pun la prăjit în oală. Se lasă câteva minute până prind culoarea auriu deschis. Se pot servi cu miere, dulceață de afine, fructe de pădure. Noi le mâncăm de Hanukka în mod tradițional, dar în familia mea era un tabiet aproape săptămânal.