chefjosephhadad.ro

caise

Caisele ne îndulcesc vara

No Comments

V-am arăt în articolele trecute cât de multe lucruri interesante se pot face su produsele de sezon, cu căpșunile sau cu sparanghelul. Iar exemplele sunt atât de multe. Acum, de exemplu, aș vrea să mă opresc asupra caiselor, un alt fruct atât de versatil și de delicios.

Nuci din caise

Când am venit în românia am descoperit prăjiturile „nuci”. Avem și noi ceva similar făcut din curmale în loc de aluat. Iar toate acestea m-au inspirat la o rețetă de vară cu caise. Se taie fructele pe jumate și se scoate sâmburele. Se amestecă brânză de capră cu ulei de măsline, coajă de lămâie și cimbru și se pune înauntru, în locul sâmburelui și se închid cele două jumătăți de caisă. Se presară cu ulei de măsline și se pune pe grătar. Nu le lăsăm foarte mult, ci suficient cât să prindă aroma de grătar și să se înmoaie la suprafață, să se topească brânza, dar fructul la interior să rămână încă un pic crocant. Este o nebunie! Puteți pune și semințe de pin pentru o textură și mai crocantă.

Caise sote

Putem folosi acest minunate fructe și pe post de garnitură. Caisele se toacă cuburi mari și se sotează cu ulei de măsline și ierburi aromatice. Iese o garnitură foarte bună pentru un mușchi de vită sau un cotlet de miel ori piept de pui la grătar. Este foarte zemoasă și bună.

Salată cu caise

Tăiem caisele în felii generoase și pe punem pe tigaie sau pe plită, cine are. Câdn s-a caramelizat exteriorul, le punem în salată de frunze cu andive, care prin gustul lor ușor amar merg perfect cu dulceața fructelor. Deasupra presărăm feta rasă și semințe de rodie.

Caise la cuptor

Luăm din nou caisele și le tăiem pe jumătate. Le așezăm pe tava de cuptor, peste hârtie de copt, și le presărăm cu zahăr, ierburi aromatice tocate, stafide, nuci. De aici avem două variante, pentru o gustare sau un desert. Când sunt aproape gata, le scoatem și radem parmezan pe deasupra, după care le mai dăm un pic la cuptor ca să se topească brânza. Iese o gustare foarte interesantă. Se asociază foarte bine și cu orezul, pot fi puse peste un orez marocan cu șofran de exemplu. Iar varianta de desert este cu caisele astfel pregătite și scoase din cuptor, servite așa calde cu o cupă de înghețată de vanilie.

Gem de caise

Pentru a obține un gem mai interesant, nu doar clasicul și da, foarte bunul gem de caise, puteți să aromatizați fructele cu diverse mirodenii. Mie mi se pare că merg foarte bine cu șofranul.

Deliciu pentru weekend: Fructe uscate umplute, cu sos de miere

No Comments

Pe inceput de weekend, m-am gandit sa va surprind cu o reteta mai exotica si sa va indemn si pe voi sa o incercati si sa va surprindeti si voi, la randul vostru, fie partenerul sau partenera, fie prietenii apropiati. Este vorba de un preparat deosebit, care imbina niste ingrediente dulci – fructele uscate, atat de bogate in vitamine si minerale, zahar si fibre, cu gustul puternic al carnii de vita, mangaiate de blandetea sosului de miere. Continue reading