Deși am venit în anii ‘90 în România, mâncarea de aici o descoperisem cu mult timp înainte. În cartierul în care am copilărit erau și câteva familii de evrei români, chiar vecinii noștri din bloc erau români. Acolo am descoperit mămăliga și sarmalele.

Când am ajuns la București, produsele cu care eram obișnuit erau greu de găsit și a trebuit să mă adaptez. Mănânc în continuare preparatele cu care am crescut și care îmi fac mare plăcere. Mănânc diverse feluri din bucătăria internațională pe care le-am descoperit în călătoriile mele și pe care acum le gătesc cu drag. Dar mănânc și multă mâncare românească.

Am avut norocul să umblu prin țară și să descopăr preparate locale delicioase. Bineînțeles, nu mănânc niciodată porc, dar bucătăria românească are o gama variată din care să mă pot înfrupta. Și am învățat de la bucătarii din echipa mea să și gătesc acele mâncăruri care îmi lasă gura apă de fiecare dată când mă gândesc la ele.

Unul din ele este saramura de crap. Am mâncat-o și în Deltă și la restaurante din București și cred că cel mai mult contează flerul bucătarului de a obține acel echilibru perfect între ingrediente. Evident, peștele proaspăt este mai savuros ca cel congelat, dar cu o combinație bună de legume și condimente, poate ieși o saramură delicioasă.

Îmi place mult și ostropelul de pui, iar varianta mea preferată are sos de roșii, ardei, ceapă și măsline.

Dar dintre toate preparatele de aici, cel mai mult sunt încântat de bulzul ciobănesc. Mămăliga aceea cu brânză și cu ou. Eu, însă, am o preferință mai specială: îmi place cu oul fiert moale, al cărui gălbenuș să curgă apetisant peste mămăligă. Este și mai sănătos decât cu ochiurile prăjite, dar preferința mea este pentru gust și forma de prezentare. Iar mămăliga, în general, este una din garniturile mele preferate.

Chiar dacă toate acestea sunt preparate ceva mai grele decât bucătăria mediteraneeană cu care sunt eu obișnuit, din când în când îmi mai permit să le gust.