chefjosephhadad.ro

alimente congelate

Planul mâncărurilor congelate

No Comments

V-am spus adesea despre dorința mea de a nu risipi alimentele și despre cum putem păstra mâncare mai multă vreme prin congelare. Da, mâncarea deja gătită. Poate că s-a întâmplat să aveți mai mult dintr-un ingredient, pentru că așa l-ați cumpărat sau primit, dar cantitatea de mâncare rezultată a fost prea mare pentru nevoile apropiate ale voastre sau familiei voastre, așa că pentru a nu arunca jumătate de cratiță, congelați-o.

Cum să o congelați și cum să planificați mesele în avans, vă povestesc în cele ce urmează.

Sigur că o ciorbă sau o tocană pot fi mâncate câteva zile la rând fără probleme, așa cum se întâmpla în copilăria noastră. Un sfat bun în acest caz, însă, este să încălziți mâncarea doar pe porții, atunci când aveți nevoie, nu întreaga cratiță, pentru că încălzirea repetată va altera atât gustul, cât și textura preparatului. Iar dacă nu vreți să mâncați același lucru câteva zile, atunci puteți congela. Dar și congelarea ar trebui făcută pe porții. Iar dacă sunteți o familie de 3-4 persoane, atunci porțiile nu ar trebui să fie neapărat individuale, ci porții de o masă pentru toți. Porțiile individuale pot ocupa mai mult loc în congelator și, dacă folosiți recipiente de plastic, și mai multe vase. Însă puteți congela alimentele porționate și în pungi de plastic, chiar și supa. Puneți punga deschisă într-un bol cu marginile pungii ca o manșetă pe buza bolului și turnați supa în pungă. Când s-a umplut bolul, ridicați marginile și înnodați punga.

Nu puneți, însă, mâncarea nerăcită în congelator. Ceva ce este încă peste temperatura camerei va ridica nivelul temperaturii din congelator și va crește riscul decongelării articolelor din jur, crește riscul dezvoltării bacteriilor și al stricării congelatorului. Congelatoarele profesionale sunt diferite de cele casnice, deci nu confundați un abatitor cu un congelator obișnuit.

Și etichetați-le. Scrieți pe pungi sau recipiente ce anume este în ele. E posibil să uitați ce aveți acolo sau să nu vă dați seama în ce pungă ați congelat pătrunjelul și în care coriandrul.

Dar nu totul poate fi congelat. De exemplu sosurile pe bază de smântână sau unt nu sunt tocmai pretabile pentru congelare pentru că la decongelare textura lor va fi una complet diferită. Nici salatele nu merg congelate. Legumele proaspete pot fi congelate doar dacă plănuiți să le folosiți apoi la gătit, pentru că altfel vor fi prea moi și apoase pentru a fi consumate crude. Iar dacă vreți să vă pregătiți astfel legumele pentru mâncăruri ulterioare, aveți grijă să le puneți în pungi diferite pentru legume diferite. Mazărea boabe se va decongela mai repede decât buchețelele de broccoli, de exemplu. Și mâncărurile deja prăjite nu sunt bune de congelat, pentru că la dezghețare, exact ceea ce este mai bun, partea crocantă, va fi moale și apoasă.

Congelatorul nu este o gaură neagră fără fund. Așa că periodic folosiți din ce ați pus la congelat.

Și nu puneți la congelator mâncarea care nu v-a plăcut. Dacă nu v-a plăcut acum, nu vă va place nici mai târziu și nu faceți decât să ocupați locul din congelator degeaba.

Cum să organizezi congelatorul

No Comments

După cum v-am mai spus și în alte articole, congelatorul este prietenul nostru bun din bucătărie. Și tocmai de aceea, pentru că este atât de folositor, este de multe ori și foarte plin. Mai ales în această perioadă când pe lângă alimentele obișnuite ne umplem congelatorul și cu înghețată și cuburi de gheață pentru băuturile verii. Așa că se cere să îl organizăm mai bine.

Prioritizarea pungilor și cutiilor ține de voi. Ce considerați că este mai important de pus în față și ce trebuie pus mai în spate sau dedesubt. Dar când congelatorul este plin, sunt șanse mari să uitați ce aveți pe acolo sau să se piardă vreo punguță pe sub altele. Așa că un truc pentru a ști mereu ce este în el este să aveți scris pe o foaie sau plăcuță conținutul congelatorului. Când luați ceva, aveți grijă să tăiați de pe listă și, la fel, când adăugați, notați și acest element.

De asemenea, ca să vă fie mai ușor să găsiți alimentele în congelator, separați-l în zone, fie folosind coșuri, fie pur și simplu punând itemurile de un fel în același loc. Astfel veți avea mâncarea gătită într-un sertar, legumele în altul, carnea, separat și tot așa, ca să știți în fiecare moment când deschideți ce mai aveți din fiecare categorie. În plus, sfatul meu este să așezați pungile sau cutiile vertical, precum dosarele, astfel încât să vă fie mai ușor să le „frunzăriți” când vreți să vedeți ce mai aveți, decât să fie așezate în stive și să trebuiască să scoateți tot pentru a vede ce este la fund.

Iar când vine vorba de mâncarea gătită, pusă toată în pungi sau cutii la fel, etichetarea acestora este cea mai bună modalitate de a ști ce este înăuntru, ca să nu vă treziți că decongelați lasagna cu carne, când de fapt era zi de post.

Congelatorul, prietenul nostru

No Comments

Una din chestiile pe care le detest, este să arunc mâncarea. Din păcate, regulile de igienă ne obligă în restaurant să aruncă tot ce se întoarce în bucătărie și, de asemnea, tot ce este deschis de mai mult de câteva zile. Și tocmai de aceea, pentru a preveni risipa, sunt foarte atent la ingredientele pe carele folosesc și la mărimea porțiilor, astfel încât pierderile să fie cât mai mici.

Acasă, însă, este altă poveste. Iar aici, congelatorul este prietenul meu bun. Pentru că este o varietate atât de mare de alimente pe care o poți congela, încât acest electrocasnic nu ar trebui să lipsească din casa nimănui.

Dar ce putem congela în afară de carne? Ce putem păstra la congelator?

Alimente neprocesate

Carne de orice fel.

Pește deja congelat – proprietățile peștelui se pierd atunci când încercăm noi să îl congelăm. Iar dacă cumva îl cumpărăm din supermarket pe pat de gheață, șansele ca el să fi fost decongelat înaintea comercializării sunt foarte mari. Deci este de preferat să îl pregătim imediat după cumpărare sau să îl cumpărăm gata congelat industrial.

Fructe – putem porționa de la început rații de fructe pentru smoothie-uri sau putem conserva astfel fructe de pădure și nu numai, când sunt în sezon, pentru restul anului pentru a le folosi în plăcinte, smoothieuri, etc.

Legume – la fel ca și în cazul fructelor. Mai putem lua, însă, și pungi cu legume (mix sau mono) gata porționate, de regulă parțial procesate, din care putem realiza feluri de mâncare rapidă.

Lapte – mai ales dacă vreți să îl păstrați pentru a-l folosi la gătit.

Vin – când rămâne câte o sticlă de pe la vreo petreccere, înainte de a o lăsa să se acrească în frigider, mai bine puneți lichidul într-o pungă și îl congelați pentru a-l folosi apoi la vreun risotto sau mâncare gătită.

Măsline – se păstrează bine la congelator.

Cafea – dacă aveți cafea măcinată, pentru a-i încetini procesul de pierdere a aromei, puteți să o țineți într-o pungă de hârtie sau într-o cutie în congelator și să o scoateți când aveți nevoie.

Alimente procesate

Orice fel de mâncare gătită care vă rămâne, dacă vă plictisiți să o mâncați și a doua zi, o puteți pune în caserole de plastic sau în pungi și să o congelați pentru zilele în care nu veți avea chef să gătiți. De la fripturi la tocănițe și ciorbe.

Sosuri – când aveți ingrediente și faceți mai mult sos brun, de exemplu sau orice alt sos, puteți face o cantitate pe care să o porționați în pungi și să o păstrați la congelator pentru mese viitoare.