Sosul bolognese, sosul de roșii sau sosul alb sunt delicioase, dar banale. La fel și clasicul AOP (aglio-olio-peperoncino). Însă cu pastele puteți deveni oricât de creativi, iar eu vreau să vă dau câteva idei interesante acum.
O variantă fresh ar fi cea a salsei. Salsa este mai curând o sălățică decât un sos și provine din zona de America Latină. Sunt roșii, ceapă, ardei iute, toate tocate mărunt, la care se adaugă zeamă de limetă și sare. În plus, varianta locală este cu coriandru tocat mărunt și el, însă dacă nu vă place, pentru că povestea cu coriandrul este, de obicei, fie de iubire, fie de ură, atunci îl puteți înlocui cu pătrunjel.
Tot la fel de fresh este și sosul chimichurri folosit de obicei pentru friptură. Însă acesta poate fi o alternativă mai gustoasă la AOP, fie că îl faceți cu sau fără ardei iute. Pentru versiunea mai bogată, puteți adăuga și bucățele de carne, pui sau somon sotate.
Puteți da o notă exotică spaghettelor cu un sos de inspirație thailandeză. Pentru acesta aveți nevoie de unt de arahide amestecat cu sos de soia, ghimbir și usturoi rase, și ceapă verde tocată mărunt. Când untul de arahide atinge pastele fierbinți, se topește și le îmbracă într-o peliculă cu arome umami. Puteți să le faceți și mai bogate prin a adăuga câteva legume sotate ușor după metoda stir-fry.
Tot o notă exotică o dă și chili con carne. Ar putea fi o alternativă pentru sosul bolognese. Pregătiți carnea tocată de vită cu sosul de roșii, ardei iute, ceapă, chimion măcinat și fasole, după rețeta clasică mexicană și amestecați cu pastele fierte.
Puteți folosi pastele în loc de clasicul orez de la puiul tikka masala indian. Pregătiți masala chicken sau butter chcicken și amestecați în sos paste fierte pentru o mâncare bogată și hrănitoare.
Your email address will not be published. Required fields are marked *
Comment
Name *
Email *
Website
Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Evaluare * 1 2 3 4 5