Ador această perioadă a anului, când piețele și magazinele se umplu de verdețuri proaspete, recoltate în sezonul în care au fost menite să apară. Iar spanacul este una dintre acestea. Așa că m-am gândit să îi dedic lui acest articol. Doamnelor și domnilor, spanacul!
La începuturile cultivării sale, era rezervat doar nobilimii și regalității, însă în timp a devenit o verdeață foarte populară, astfel încât în anii 1930 era considerat al treilea aliment preferat al copiilor. Între-timp, cercetările au arătat și calitățile lui nutritive, care nu sunt neapărat cele legate de fier, așa cum se vorbea mai demult, dar o întreagă salbă de vitamine și minerale. Iar dacă nu vă place spanacul, este foarte posibil să se întâmple asta pentru că nu l-ați mâncat pregătit într-un fel care să vă atragă. Așa că hai să îl explorăm puțin.
De cumpărat proaspăt, spanacul este de două feluri: matur și baby spanac. Cel matur se găsește crud doar în sezon, așa că acum este momentul pentru soteuri, sufleuri și alte mâncăruri care necesită procesarea lui termică. Este mai robust și are un gust mai puternic, astfel încât este potrivit pentru gătire. Baby spanacul este mai firav și cu un gust delicat, numai bun pentru salate și consumarea sa ca atare. Dacă vreme să îl gătim, se va distruge fibra imediat și rezultatul va fi unul nu tocmai plăcut la textură, iar gustul nu va fi prea consistent. Așa că dacă vreți să faceți un sufleu de spanac în mijlocul iernii, nu baby spanacul la pungă este soluția, ci spanacul congelat. Nu fugiți de legumele congelate, ele sunt recoltate în sezon și înghețate instant, printr-un procedeu industrial la temperaturi extrem de mici, ce permite păstrarea nutrienților, fără a deteriora structura celulară, așa cum s-ar întâmpla în cazul unei congelări lente în congelatorul de acasă. În plus, spanacul congelat este deja blanșat, scurtând astfel procesul de gătire.
Spanacul tânăr, la pungă, se găsește în magazine în două variante: care necesită spălare și care nu necesită. Aveți încredere în etichetă, pentru că cel deja spălat, este chiar bun de consum, nu este nevoie să îl mai clătiți încă o tură. Celălalt și cel matur, cumpărat la legătură, are nevoie de o spălare rapidă în apă care curge (adică nu doar să îl puneți într-un castron cu apă și apoi să îl scoateți), chiar dacă pare curat. Apa rece de la robinet va îndepărta reziduurile și bacteriile rămase pe frunze. Păstrarea spanacului proaspăt în frigider se face cel mai bine în vase de inox sau vase închise ermetic, însă bine uscat după spălare.
Când vă decideți să îl gătiți, țineți cont de faptul că spanacul este 90% apă și odată procesat termic, aceasta se va evapora, lăsând în urmă o mânuță de frunze din grămada spectaculoasă care era la început. Așa că dacă nu vreți să rămâneți flămânzi, fiți generoși cu cantitatea de spanac proaspăt cumpărată.
Spanacul se gătește repede, așa că aveți grijă să nu îl lăsați prea mult. 3 minute de sotare la foc iute este suficient pentru a obține o porție perfectă. Iar pentru blanșare, 30-40 secunde sunt suficiente. Dacă aveți de gând să îl folosiți în alte preparate precum un quiche sau un sufleu, atunci nu uitați să îl stoarceți după sotare sau blanșare, pentru a elimina excesul de apă din el și a preveni astfel stricarea preparatului final.
Your email address will not be published. Required fields are marked *
Comment
Name *
Email *
Website
Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Evaluare * 1 2 3 4 5