chefjosephhadad.ro

Blog

S-a deschis sezonul grătarelor

No Comments

Este momentul în care putem să mâncăm atât de bine și de sănătos, când natura abundă de legume și fructe și vremea ne permite să ne bucurăm de mese în aer liber. Iar o dată cu ele o modalitate favorită a românilor de a mânca în aer liber este grătarul. Dar ce facem cu el ca să ieșim un pic din caruselul micilor și al cefei de porc la grătar? După cum știți, eu nu mănânc care de porc. Iar restul cărnii, atunci când o pregătesc pe grătar, îmi place să îi simt gustul, așa că nu o condimentez prea tare. Doar ierburi aromatice, sare și piper.

Carnea la grătar

Când mă gândesc la puiul pe grătar, eu prefer pulpele dezosate pentru că sunt mult mai suculente și mai gustoase decât pieptul.

Pentru vită aleg mușchiul sau antricotul și vrăbioara. Ceafa de vițel maturat este foarte gustoasă și foarte bună.

Pastrama de miel, vrăbioara și mușchiul de miel, dar cât mai natural. Pastrama cum se face la voi mi se pare mult prea sărată și greu de mâncat. Dacă punem multe condimente se pierde gustul animalului și atunci parcă nici nu mai contează ce marne mănânci, nu?

Putem face și frigărui, evident, din oricare din cărnurile de mai sus, puse alternativ bucățile de carne cu ceapă, ciuperci.

Când pui carnea pe grătar ea trebuie să fie pusă inițial pe zonele cu căldura cea mai mare, ca să se închide celulele de la suprafață și să păstreze sucurile în interior. Apoi se poate muta pe o zonă ceva mai rece. Dar nu întoarceți carnea de mai multe ori. Se lasă pe o parte până ce sângele urca la suprafață și apoi să întoarce pe partea cealaltă încă câteva minute.

Legumele la grătar

Legumele la grătar nu sunt doar pentru vegetarieni. Ele sunt extrem de gustoase și plaja lor este așa de vastă. De ce să ne rezumăm doar la dovlecei, ardei și vinete la grătar când putem încerca atât de multe alte legume și fructe?

De exemplu, putem pune inimi de salată. Partea aceea interioară a salatei care este mult mai compactă, se taie pe jumătate și se pune cu partea plată pe grătar. Apoi se stropește cu vinegretă și este o garnitură excelentă. La fel și în cazul andivelor. Ba chiar putem face niște frigărui pe care punem alternativ andive și ananas. Amărala primelor cu dulceața fructului și gustul caramelizat dat de grătar sunt fantastice. Se pot mânca și cu carne, dar și ca atare pentru vegetarieni.

Putem pune și păstârnac la grătar, însă trebuie să îl blanșam la început. Apoi îl îmbrăcăm într-o marinadă de ulei de măsline cu ierburi aromatice și coajă de lămâie și îl punem pe grătar. Acolo îl mai putem unge din când în când cu marinada. La fel putem face și cu țelina sau gulia.

Delicios la grătar este și dovleacul.

Acum este și sezonul caiselor și putem să le punem pe grătar și apoi să le amestecăm în salate cu brânză feta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 2 3 4 5