chefjosephhadad.ro

Mousse de ton cu branza de capra

Zilele de vara “cer” mancare usoara, proaspata, naturala, fara grasimi sau trecuta prin procedee indelungi de gatire, care sa ingreuneze digestia. Expus temperaturilor ridicate, corpul se deshidrateaza usor, isi pierde din vigoare, asa ca are nevoie de preparate usoare si pline in nutrienti, pentru a se reface si a face fata fiecarei provocari. Pestele, legumele, branza proaspata sunt ingrediente care ne vin in ajutor, unde mai pui ca sunt gustoase si pline de savoare. Asa ca azi m-am gandit sa va recomand o reteta ce se prepara usor, e fresh, aromata si as spune chiar perfecta pentru un pranz intr-o zi de august. 

Mousse de ton cu branza de capra  – acesta este sugestia mea de azi. Pentru ton, eu am folosit 2 conserve si sunt multumit de gustul si textura pe care o regasesc de cate ori aleg sa folosesc conservele. Despre ton se stie ca e un peste foarte bogat in macro si micronutrienti, in omega-3 si alti acizi grasi polinesaturati, iar recent citeam ca studiile efectuate pe tonul pastrat in conserva arata ca acesta continua sa aiba un continut si mai scazut in grasimi, deoarece prin procesare, acestea sunt reduse.Tonul se poate consuma in multe feluri, e un peste apreciat peste tot in lume, foarte versatil si cu un gust specific. Sa trecem la treaba!

Timp de preparare: 20 min, 1 portie, Dificultate: usor

Ingrediente: 

  • 2 conserve de ton
  • branza de capra cu cenusa
  • legume: castravete, ceapa verde, ridichi, baby spanac, conopida mica, frunze de valeriana
  • coriandru
  • capere
  • masline negre
  • lime
  • bagheta cu masline

Mod de preparare: 

Se ia tonul din conserva si se face intai un paté la blender, cu putina lamaie si piper negru. Apoi se pregatesc palete crocante din bagheta, la cuptor. Se poate alege o bagheta simpla, cu masline sau cu ierburi aromatice. Se taie cu cutitul cu dinti mari, pe lung, se pune la cuptor, la 160 de grade Celsius si se scoate dupa 7 minutem cand e crocanta.

Intr-un bol, se pregateste o salatica din felii transparente de castravete, taiate pe lung, frunze de valeneriana, busuioc, ceapa verde, capere, rondele subtiri de ridiche, conopida mica. Se amesteca cu un pic de sare, piper negru zdrobit si suc de lamaie.

Pe un platou, se aseaza quenelle din pateul de ton (gramajoare facute cu doua linguri, trecand compozitia dintr-o lingura intr-alta). Apoi se ia ruloul de branza de capra si se taie 3 rondele mai groase. Se trece cutitul prin apa, sa nu se lipeasca de branza. Se aseaza rondelele peste gramajoarele de ton. Apoi se ia din bolul de salata castravelete, ceapa verde, frunzele de salata, caperele, ridichiile si se aseaza frumos pe platou. Se adauga cateva masline negre, rupte cu masa. Recomand sa amestecati multe gusturi, pentru un gust echilibrat la final.

Se adauga paletele crocante din bagheta, cateva frunzulite de sakura pentru decorm ulei de masline, sare si putin piper negru zdrobit.

Pofta buna!

 

*reteta a fost pregatita pentru revista Mega Image, prietenii mei de nadejde

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

1 2 3 4 5