Un preparat construit pe verticală cu care sigur o să vă impresionați musafirii. E un exercițiu foarte interesant să încercați să montați o farfurie altfel decât sunteți obisnuiți, adică în loc de a alătura carnea și garniturile să le asezați în alt mod – efectul este spectaculos.
Ingrediente:
4 ardei grași galbeni
300g spanac
un pește dorada de 380-400g
6 linguri de ulei de măsline
1 lingurită tocată de esalota
1 fenel
salată cresse
piper negru zdrobit
ulei de măsline
Mod preparare:
Pasul 1: Ardeii intregi, spălati, se dau la cuptorul preîncălzit la 190C cu puțin ulei de măsline, până capătă o culoare aurie, semn că sunt copți. Îi scot, pun jumătate de linguriță de sare mare, grunjoasă, pe ei, și „sigilez” tava cu nailon, astfel încât aburul să ajute pielița ardeilor să se umfle. Când sunt gata, fac din ei, cu o formă de metal, rondele. E nevoie cam de 8-9 rondele pentru fiecare porție.
Pasul 2: Tai fenelul în jumătate și-l pun la fiert cu sare și un pic de lămaie. Când se înmoaie, îl scot și-l pun în apă rece cu gheață, ca să-și păstreze culoarea. Apoi desfac câteva frunze de fenel, iar restul pun deoparte.
Pasul 3: Spăl frunzele fragede de spanac. Pun o oală cu apă și sare pe foc și, când clocotește, scufund rapid spanacul, 12-15 secunde, apoi îl scot în apă rece. Ȋl strecor foarte bine și-l las deoparte.
Pasul 4: Din doradă, formez fileuri. Scot oasele și tai fiecare file în trei medalioane.
Pasul 5: Aleg farfuria pentru servire si asez rondelele de ardei copt. Înainte, îi asezonez cu un pic de sare, piper și zeamă de lămaie. Ȋi așez ca si cum ar fi carpaccio, suprapunându-i usor, astfel Ȋncât să formeze un cerc.
Pasul 6: Toc un pic de ceapă mărunt, într-o tigaie torn ulei de măsline și sotez ceapă, apoi adaug spanacul, sare și piper. Îl sotez și-l las deoparte.
Pasul 7: Într-o tigaie de teflon pun 2 linguri de ulei de măsline. Crestez fiecare bucată de pește pe partea cu piele, ca să nu se curbeze, și le pun in tigaie. După jumătate de minut întorc peștele, îl las încă jumătate de minut, iar apoi îl bag la cuptor, preîncalzit la 180C, 3 minute. Cât e la cuptor, dau fenelul cu un pic de sare, piper și ulei de măsline. Scot peștele.
Pasul 8: PREZENTAREA PE FARFURIE: În farfuria în care am așezat deja cercul din rondelele de ardei gras galben, pun spanacul, chiar în mijlocul cercului format de ardei. Așez o bucată de pește, apoi o frunză de fenel, din nou pește, fenel și, în final, încă o bucată de pește. Decorez cu salată cresse sau vârfuri crețe de salată verde. Mai poți folosi și cimbru sau busuioc.