Crema de fasole
- 1 ½ pahar fasole albă uscată
- ½ morcovi
- ¼ rădăcină țelină
- ½ Cceapa eschalot
- 2 fire cimbru
- 3-4 boabe de piper negru
- 20 ml ulei de măsline
Se spală bine fasolea și se lasă la frigider o noapte. În ziua pregătirii preparatului, se scoate de la frigider și se mai spăla o dată. Se pune 1,5 l apă într-o oală în care se adaugă morcovul tăiat felii subțiri, ceapa pe jumătate, cimbrul și țelina tăiată în bucățele mici. Se pune totul la fiert și se ține până când fasolea este moale. Se strecoară zeama, dar se păstrează 150 ml de zeamă într-un bol. Se scot legumele din apa. Într-un blender, se pune uleiul de măsline, fasolea fiartă caldă și zeama păstrată. Se amestecă bine, se gustă de sare și piper și se strecoară pastă printr-o sită fină.
Tartar de roșii cu pătrunjel
- 4 roșii
- ulei de măsline
- sare, piper
- pătrunjel
Mod de prepare. Se taie în 6 bucăți, se scoate miezul și se filetează de coajă. Se taie apoi în cuburi foarte mici. Se asezonează cu sare, piper și ulei de măsline. Se toacă 2 fire de pătrunjel foarte fin și se amestecă cu roșiile. Se lasă apoi într-o sită fină, să se scurgă apa.
Sparanghel. Cu un decojitor se ia prima coajă. Apoi se taie pe lung, felii foarte subțiri, în still carpaccio. Se adaugă feliile în apa cu gheață.
Creveți
- 8 bucăți creveți jumbo
- 3 linguri ulei de măsline
- sare
- piper alb
- ¼ lime
- 1 cățel de usturoi
Se curăță și se păstrează codița. Într-o tigaie se pune ulei la încălzit. Se taie usturoiul pe jumate și se pune în tigaie cu tot cu coajă. Se ține 1-2 minute, să prindă aromă de usturoi. Se așază creveții în tigaie, se asezonează cu sare și piper alb. Se ține pe fiecare parte câte 1 minut. Se scot, se asezonează cu puțină zeamă de lămâie și se bagă la cuptorul preîncălzit la 180 grade, timp de 3 minute.
Așezarea în farfurie
Se ia cremă de fasole, și se pune pe farfurie cu ajutorul unei linguri, ca un gnocchi lung. Se așază creveții lângă pasta de fasole și un knol de tartar de roșii. Peste creveți se pun 2-3 bucăți de roșii confiate. Se decorează cu carpaccio de sparanghel crispy, usturoi confiat, mazăre verde, boabe de piper negru și puțin ulei de măsline.