Odată cu experiența în bucătărie, fie ea una profesională sau casnică, învățăm „să punem din ochi” ingredientele, așa cum spun gospodinele. Și asta pentru că am repetat de atâtea ori rețeta respectivă, sau altele în care am tot măsurat diversele ingrediente încât ne este simplu să aproximăm cam cât însemnă fiecare. Dar la acest stadiu ajungeți târziu, și mai ales în cazul prăjiturilor, acolo unde cantitățile trebuie să fie cât se poate de exacte, măsurarea este încă necesară.
Iar când vine vorba de cantități, acestea sunt exprimate în rețete în diverse forme și greșelile pot apărea oricând. Iată, așadar, câteva modalități prin care puteți evita greșelile de măsurare.
În primul rând, dacă rețeta cere o cană de făină, de exemplu, aveți grijă să folosiți aceeași cană pentru toate ingredientele măsurate cu această unitate. La fel și în cazul rețetelor care cer două părți de ceva și o parte de altceva. Important este să folosiți aceeași unitate de măsură. În plus, o cană însemnă ca aceasta să fie plină până la gură. Și încă ceva, apropo de făină: în funcție de tipul de făină folosit, într-o cană pot încăpea diverse gramaje pentru că unele sunt mai grele, altele mai ușoare.
În cazul ierburilor aromatice, când se spune în rețetă, de exemplu, două lingurițe de pătrunjel tocat, primul pas este tocarea, pentru că două lingurițe de frunze de pătrunjel netocat nu înseamnă aceeași cantitate. Și tot în cazul ierburilor aromatice se poate face conversia între cele proaspete și cele uscate. Dacă rețeta cere busuioc proaspăt, dar tot ce aveți în casă este cel uscat, atunci proporția ar trebui să fie de 3 la 1. Adică la 3 lingurițe de busuioc proaspăt tocat, puneți de fapt o linguriță de busuioc uscat. Acesta este mult mai concentrat în gust odată cu eliminarea apei din țesut.
Dacă nu aveți cântar, ci doar o cană gradată, probabil că ați observat că există măsurători diferite pentru lichide și ingrediente uscate. E simplu când ai de măsurat lapte sau zahăr, dar ce te faci când ai de măsurat iaurt ori Nutella? Sunt ele lichide? Experții zic că pentru o acuratețe cât mai mare, acestea nu ar trebui tratate ca lichide, ci ca solide, așa că va trebui să folosiți gradațiile pentru făină, nu cele de lapte.
Your email address will not be published. Required fields are marked *
Comment
Name *
Email *
Website
Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Evaluare * 1 2 3 4 5