chefjosephhadad.ro

Blog

Două rețete de avocado gătit

No Comments

Am ajuns să consumăm foarte mult avocado și în România, dar cei mai mulți îl folosesc fie ca atare, în salate, fie sub formă de pastă guacamole. Totuși, avocadoul poate fi pregătit în atât de multe feluri, de la pane, la grătar sau chiar gătit. Așa că m-am gândit să vă ofer o rețetă de crochete cu avocado și una de frigărui.

Crochete de avocado

Se folosește avocado mai tare, nu crud, dar nici moale ca pentru guacamole. Se dau pe răzătoarea mare patru avocado. Separat se toacă o ceapă mică cubulețe. Morcovul și țelina se dau și ele pe răzătoarea mare și se storc bine, folosindu-se două linguri de morcov ras și una de țelină. Se încing două linguri de ulei de măsline și se sotează ceapa. Se adaugă morcovul și țelina. Se adaugă două linguri de pătrunjel tocat și se lasă la răcit. Se amestecă legumele gătite cu avocadoul. Cui îi place, poate să adauge și 3 linguri de brânză de capră sau telemea. Se amestecă tot și se formează niște crochete care se au prin făină, ou și pesmet amestecat cu mac. La 200 g pesmet se pune o lingură de mac. Se prăjesc. Nu trebuie ținute mult la prăjit pentru că toate ingredientele sunt gata de mâncat și înainte de prăjire. Aceasta se face doar pentru textură, trebuie să fie foarte crocante.

Se servesc cu sos tartar.

Frigărui de somon cu avocado

Avocadoul se taie cuburi și se stropește cu zeamă de măsline, ca să nu se oxideze. Se ia somon proaspăt și se taie și el cuburi. Se asezonează cu sare, piper, salvie, cimbru și rozmarin tocate și amestecate. Se ia ceapă și se taie în segmente. La fel și ardeiul gras galben, cel cărnos, care se taie bucăți cam de dimensiunea bucăților de somon. Toate legumele se amestecă cu somonul și un pic de ulei de măsline și se lasă la frigider aproximativ o oră pentru a se întrepătrunde aromele. Se formează apoi frigărui, punând alternativ câte o bucată de avocado, ceapă, somon și ardei gras. Se sărează firgăruile și se pun pe grătar, dar pot fi făcute și la cuptor.

Se servesc cu orez basmati sau legume la grătar. Separat se poate face și un sos de roșii cu usturoi și ardei iute.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 2 3 4 5