chefjosephhadad.ro

Blog

Două rețete cu fasole

No Comments

O să înceapă în curând postul Paștelui la voi, iar fasolea este o bună sursă de proteine și fibre. Însă sunt convins că v-ați plictisit de aceeași iahnie și aceleași păstăi de fasole verde trase în tigaie, așa că vin și eu cu două variante de a pregăti această legumă minunată. Iar pentru ele am ales sortimentul de fasole galbenă, care mie îmi place foarte mult, dar și un soi mai puțin folosit pe aici, bobul sau fasolea fava, cea cu boabe mari și cărnoase, pe care noi le mâncam acasă ca pe semințe.

Fasole galbenă sotată

Se curăță fasolea de vârfuri și se taie păstăile pe jumătate. Se blanșează în apă cu sare, astfel încât să se înmoaie un pic, dar să nu fie complet fiartă. Se strecoară și se pun păstăile în apă cu gheață, ca să își păstreze culoarea.

La 300-400 g de fasole fiartă se folosesc 3-4 roșii care se rad pe răzătoare și se pun în tigaie cu ulei de măsline. Se adaugă 2-3 căței de usturoi zdrobit, sare, piper, o foaie de dafin și pătrunjel și coriandru tocate. Se lasă câteva minute ca să se întrepătrundă gusturile. Pentru un gust mai intens se poate adăuga și o lingură de pastă de roșii. Se adaugă fasolea și se mai lasă la foc 5-10 minute, până se înmoaie.

Gustare de bob

Această rețetă este una foarte populară în Egipt, dar acolo bobul este de dimensiuni mai mici. Fasolea aceasta uscată se lasă peste noapte (peste 12 ore) în apă la înmuiat. Apoi se pune la fiert. La un kilogram se pune o jumătate de lămâie și se lasă la fiert până s-a înmuiat bobul de tot. Se scurge și se presară fasolea cu sare, chimion pulbere și ulei de măsline. Se mănâncă bob cu bob, ca pe niște măsline sau semințe. Când prinzi bobul între degete, coaja îi rămâne în mână și se aruncă, mâncând doar miezul. Este un snack foarte sănătos, plin de proteine, mai mult decât năutul.

Seara când stați la televizor, în loc de chipsuri sau floricele, încercați să „ronțăiți” 100 de grame din această fasole.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 2 3 4 5