În mixurile de condimente pe care le folosesc și eu, dar și cele din alte culturi culinare apare frecvent această rădăcină uscată și măcinată, atât de delicioasă, plină de calități curative și care dă o culoare atât de apetisantă preparatelor.

Curcuma sau turmericul sunt același lucru și reprezintă o rădăcină portocalie, din aceeași familie cu ghimbirul, dar nu atât de aromată ca acesta. Deși se folosește și în stare proaspătă, cel mai frecvent o găsim în forma de pulbere.

Curcuma crește în cea mai mare parte a sa în India și datorită culorii sale foarte puternice, ea era utilizată nu doar în bucătărie, dar și în industria textilă, robele călugărilor buddhiști fiind colorate cu pigmentul ei. Și tocmai acest pigment este un pic cam păcătos atunci când lucrăm cu ea în bucătărie pentru că are proprietatea de a păta vase, chiuveta și pielea. Deci, dacă lucrați cu ea, aveți grijă să folosiți vase și ustensile din inox și dacă este nevoie să lucrați direct cu mâinile, e bine să folosiți mânuși.

Ca orice condiment măcinat, își pierde destul de repede din aromă, așa că este bine să cumpărați cantități mici, atât cât aveți nevoie pentru o perioadă scurtă. Odată cumpărată, curcuma se păstrează în recipiente etanșe, într-un loc uscat și răcoros. Dacă cumpărați rădăcinile proaspete, atunci acestea se păstrează în frigider, la fel ca ghimbirul.

Nu o să vă povestesc despre proprietățile curative ale turmericului, pentru că nu vreau să speculez despre informații de care nu sunt sigur, însă acestuia i se atribuie multe calități în acest sens. Însă o să vă dau câteva ponturi de folosire în bucătărie.

De exemplu, este bine să adăugăm curcuma în mâncare la început, când celelalte ingrediente sunt sotate pentru că substanța de bază, curcumina, este solubilă în grăsime și astfel își dezvoltă gustul.

Câteva din variantele de mâncăruri mai puțin obișnuite de condimentat cu turmeric, dar care totuși astfel devin foarte bune sunt omletele, legumele sotate, orezul care primește o culoare aurie, dar și smoothie-urile și deserturile.