Revin iar și iar la la acest subiect care fascinează pentru că, indiferent de numărul crescut al vegetarienilor, consumatorii de carne sunt încă foarte mulți. Până la urmă, din vremuri ancestrale acesta era un fel de mâncare foarte iubit de oameni.
Și chiar dacă tartarul este bun, aroma cărnii este cu adevărat scoasă la rampă prin gătire. Probabil că acesta este și motivul principal pentru care atunci când un om al cavernelor neatent a scăpat o bucată de carne în foc, a devenit atât de popular. Pentru că prin arderea superficială, compușii cărnii prind un gust complex și delicios. Iar acest lucru se poate obține prin gătirea cărnii la cuptor, pe grătar, pe tigaie sau sotată. Carnea fiartă sau înăbușită nu are aceleași arome, și tocmai aici este frumusețea ei, că din aceeași materie primă poți obține gusturi diferite, în funcție de tehnicile de preparare folosite.
De gustul delicios al cărnii este responsabilă și grăsimea. De aceea și este atât de apreciată rasa wagyu de vită, a cărei carne este minunat marmorată de multă grăsime. Din același motiv și pulpele de pui sunt mai gustoase decât pieptul. Dar și carnea macră are posibilitățile ei de a deveni mai gustoasă. Iar acest lucru se obține cu marinări și asezonări corespunzătoare. Cu cât carnea este mai lipsită de grăsime, cu atât permite mai multe arome care să o pătrundă, de la banala sare, la diverse condimente și ierburi aromatice.
Pe de altă parte, trebuie să ținem cont și de textura cărnii, așa că atunci când o gătim trebuie să avem grijă să nu stresăm carnea din punct de vedere termic. Pentru ca fibra să fie relaxată, diferența de temperatură între tigaie sau grătar și momentul precedent nu trebuie să fie foarte mare, așa că nu puneți carnea direct din frigider, sau, mai rău, din congelator, pe plită. Lăsați-o să stea la temperatura camerei între jumătate de oră și o oră, nu mai mult, și apoi puneți-o la gătit. Cât despre decongelare, cel mai indicat este să o lăsați peste noapte la frigider, astfel încât să se dezghețe treptat.
Tot la relaxarea fibrei contribuie și lăsarea cărnii să se odihnească un pic după ce a fost luată de pe grătar. Sucurile interne se redistribuie către toate celulele și procesul de gătire mai continuă puțin, așa că aproximativ 5 minute ar trebui să nu vă atingeți de carne.
Your email address will not be published. Required fields are marked *
Comment
Name *
Email *
Website
Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Evaluare * 1 2 3 4 5