Acest condiment este unul din preferatele bucătăriei din Orientul Mijlociu cu care am crescut, iar aroma lui este un adevărat beneficiu pentru preparatele care îl conțin. Poate că în bucătăria românească nu este așa de prezent și tocmai de aceea vreau să vorbim despre el, să vă ajut să vă împrieteniți cu chimionul.

În primul rând, chimenul și chimionul sunt diferite. Noi o să vorbim astăzi despre chimion, cel prezent în bucătăria de unde vin eu. Iar dacă este nevoie neapărat să îl înlocuiți, atunci chimenul da, este o soluție și oarecum la fel este și nigella sau negrilica.

În al doilea rând, dacă rețetele cer chimion măcinat, nu folosiți condimentul întreg și invers, pentru că gustul diferă în funcție de forma sa, ca să nu mai spun de textură. Pudra are tendința de a-și elibera aromele mai repede, așa că este mai intens. Semințele întregi dau consistență mâncării și au o aroma mai delicată. Ca la majoritatea condimentelor, este de preferat să le măcinați pe loc, atunci când aveți nevoie de ele. Un pont gustos este să coaceți câteva minute semințele întregi în tigaie (fără ulei), până încep să își elibereze aromele și apoi să le lăsați să se răcească puțin, înainte de a le măcina. Pentru aceasta puteți folosi o râșniță de cafea sau un mojar cu pistil. Evident că puteți folosi și chimion gata măcinat, însă aroma sa nu e la fel de intensă. Și, de asemenea, trucul cu coacerea semințelor îl puteți aplica și dacă folosiți chimionul întreg, nemăcinat.

Și tocmai datorită intensitării acestei arome, trebuie să fiți atenți să găsiți echilibrul perfect, astfel încât să nu puneți nici prea mult, nici prea puțin chimion în mâncare. Pus în exces, poate complexa celelalte ingrediente, așa că adăugați treptat și gustați până ajungeți la ceea ce vă doriți.

Deși chimionul este cel mai des folosit în preparatele sărate, nu îl ignorați nici în deserturi, pentru că ar putea să facă minuni și acolo.

După cum spuneam, chimionul este foarte prezent în bucătăria din zona mediteraneeană și a Orientului Mijlociu și se potrivește foarte bine cu lămâie în preparatele israeliene, cu ardeii iuți și coriandrul din mâncarea turcească și siriană, în zona arăbească se combină cu scorțișoară, cardamom și frunze de dafin, iar Maroc îl găsim fie în mixul ras-el-hanout, fie pus pe masă, măcinat și amestecat cu sare, pentru definitivarea gustului diverselor preparate.

Chimionul este foarte prezent în bucătăria indiană, de asemenea. Dar aproape niciodată de sine stătător. El face parte de obicei din mixuri gen curry sau garam masala, alături de coriandru, semințe de muștar, turmeric, ghimbir, cuișoare, etc. Pentru acestea, însă, trebuie să găsiți rețete pentru proporțiile corecte sau să mergeți pe variante de-a gata, de la producători care au descoperit deja echilibrul optim între condimente.

Adus de spanioli (care la rândul lor îl descoperiseră la fenicieni), chimionul și-a găsit loc de cinste în bucătăria mexicană. Aici este bine asociat cu scorțișoară, chili și oregano și adesea prezent în faimoasele sosuri mexicane, mole.