chefjosephhadad.ro

ponturi

Porția perfectă de paste

No Comments

Când vine vorba de paste, altele decât spaghetti, este mereu dificil să aproximezi câte paste să pui pentru o porție. Am exclus spaghettile pentru că acolo există tot felul de șabloane cu găuri pentru cantitățile dorite, care se găsesc chiar și în hypermarketuri, nu doar în magazinele de ustensile de bucătărie sau în boutique-urile cochete din Italia.

Dacă ar fi să cântărim, în cazul în care aveți un cântar de bucătărie, atunci porția potrivită ar fi cam de 60 g paste uscate per persoană. Însă în lipsa unui cântar, puteți folosi și o cană. Undeva pe la 3/4 din cana umplută cu paste uscate este o cantitate ok. Dar țineți minte că fundițele, de exemplu, ocupă mai mult spațiu decât pastele acelea mici în formă de boabe de orez. Așa că adaptarea este esențială.

Cantitățile de paste uscate și paste proaspete sunt aproximativ egale atunci când folosim un vas de măsură, nu un cântar.

Așadar, pentru fundițe aproape o cană per persoană este ok. La fel și pentru penne. Pentru macaroane, puteți pune cam 3/4 cană. Pentru fettuccine, linguine și vermicelli, gramajul este cel de mai sus, de 50-60g pentru o persoană, la fel și în cazul spachettilor, dacă nu aveți șablon de măsurare.

Pentru pastele micuțe pe care le puneți în supă, de exemplu, măsura este de aproximativ o treime de cană pentru unele precum orzo sau chiar cele alfabet, cu care vă amuzați copiii.

Este bine să ține cont de aceste măsurători pentru că, să o recunoaștem, nimănui nu îi plac pastele reci și odată ce s-au răcit, cel mai probabil surplusul va ajunge la gunoi. Ceea ce este risipă alimentară.

Ce alimente poți transforma în cuburi de gheață

No Comments

Am mai zis-o și cu alte ocazii că este bine să profităm la maximum de avantajele pe care ni le oferă congelatorul pentru că multe alimente sau ingrediente pot fi congelate, pentru a le folosi mai târziu, pe de o parte și, pe de alta, pentru a reduce risipa alimentară.

Așa că m-am gândit să vă fac acum o listă cu câteva din cele mai importante ingrediente pe care le puteți pune în tăvițele de cuburi de gheață pentru a le folosi mai târziu.

Vin

Vinul rămas de la vreo masă, dacă nu este băut a doua zi își pierde din calități. Așa că cel mai bine este să îl congelați pentru a-l folosi mai târziu la o mâncare ce necesită un astfel de ingredient.

Cafea

Pentru a face caffee frappe sau cafea cu gheață, cel mai gustos este să utilizați cuburi făcute tot din cafea, pentru a nu diminua gustul băuturii finale. Pentru un gust și mai complex, puteți pune și cuburi de gheață făcute din lapte.

Sos

Uneori este mai simplu să faci o cantitate mai mare de sos și să o pui la congelator pentru preparatele ulterioare. Așa că faceți o cratiță de sos bine și cu răbdare gătit și porționați-l în pungi pentru congelator.

Supă de bază

Și din aceasta este mai simplu să faci o oală întreagă de supă de pui sau de legume, pe care să o poți folosi mai mult timp, tot la fel, porționată în pungi la congelator.

Ierburi aromatice

Ca să nu aruncați cele câteva fire de ierburi aromatice pe care nu ați apucat să le folosiți, puteți să le puneți tot așa, porționate în tăvița de cuburi, cu apă deasupra și să le folosiți mai târziu pentru aromatizarea băuturilor sau a mâncărurilor. Ba chiar puteți pune rozmarin și cimbru cu ulei de măsline în loc de apă, pentru a avea arome pregătite de gătit oricând.

Fructe

Acestea sunt foarte bune în loc de cuburi de gheață pentru băuturi. Boabele de struguri, de exemplu, sunt niște „cuburi” minunate pentru un pahar de vin alb. La fel și alte fructe pe care le puteți îngheța singure sau scufundate în puțină apă pentru cuburi de vară colorate și gustoase.

Ghimbir

Dacă vă place să îl adăugați în diverse, de la mâncăruri la băuturi, ghimbirul ras și pus în forme de cuburi de gheață este o modalitate foarte bună de a-l conserva și a-l avea la îndemână oricând.

5 feluri în care să gătești o friptură

No Comments

Pentru un carnivor, și chiar și pentru un flexitarian, fripturile sunt mereu o încântare. Carne în formă pură, cu gust distinct și aport de nutrienți. Însă friptura nu înseamnă numai grătar, ci puteți să vă bucurați de ea în mult mai multe feluri. Așa că m-am gândit să vă dau câteva ponturi despre cum să obțineți cea mai bună versiune a unei astfel de mese.

Știți că eu nu mănânc porc, așa că sfaturile mele se referă în principal la carnea de vită și pe lângă și la cea de pui sau oaie, în unele cazuri.

Grătar

Să începem, totuși cu cea mai populară metodă. În sezonul cald, grătarul este metoda preferată. Carnea se asezonează, grătarul se încinge bine și se unge cu puțin ulei. Pentru un rezultat bun, carnea, care a fost scoasă din frigider cu 20-30 minute înainte de a fi pusă la fript, se întoarce o singură data. Se lasă între 3 și 5 minute pe o parte, în funcție de câte de subțire este friptura sau cât de pătrunsă o vreți, iar apoi se întoarce și se lasă aceeași perioadă și pe cealaltă parte.

În tigaie

Versiunea de casă a grătarului este tigaia sau tigaia-grill de fontă. Sigur că merge și într-o tigaie de teflon sau alt tip, însă cea mai bună opțiune este o tigaie de fontă, care păstrează cel mai bine căldura. Așa că trebuie să o încingi bine înainte de a pune friptura în ea. Timpii de gătire sunt la fel ca la grătar. Pentru a vă asigura că nu se lipește deloc de fundul tigăii, cel mai bine este să puneți o linguriță de unt în mijloc și friptura deasupra lui.

În tigaie cu unt

Aceasta este o versiune preferată de mulți chefi, pentru că poate da o aromă deosebită fripturii de vită, mai ales. Este similară cu versiunea de mai sus, însă de data aceasta cantitatea de unt este considerabilă. Pe lângă unt, în tigaie mai puteți pune ierburi aromatice precum rozmarin, cimbru, salvie, dar și un cățel de usturoi și veți stropi constant bucata de carne cu untul topit și aromatizat în care se gătește.

Pentru a nu se arde untul, focul trebuie să fie mediu, așadar, timpul de gătire a cărnii este ceva mai îndelungat, undeva la 10 minute pe o parte pentru o friptură groasă de 3,5-4 cm.

Există părți din vită mai grase, cum ar fi, de exemplu, ribeye. Pe acestea puteți să le puneți simple la început în tigaie, pentru a-și lăsat din grăsimea proprie, înainte de a adăuga untul. După ce grăsimea proprie s-a topit, observați câtă este și vărsați o parte din ea dacă a lăsat prea multă.

Sous-vide

Poate că această tehnică vă sperie sau poate credeți că așa ceva nu se poate face acasă fără aparatura necesară. Dar vreau să vă contrazic. Este o tehnică facilă și pentru acasă și din care iese o friptură delicioasă, pentru că vidul ajută carnea să își păstreze sucurile proprii și să se combine cu aromele din condimentare.

Dacă aveți o mașină de gătit sous-vide, atunci tot ce trebuie să faceți este să pregătiți carnea cu aromele dorite (sare, rozmarin, piper, salvie, chili, etc.), să o puneți în pungile de vidare și să urmați instrucțiunile de timp și temperatură.

Dacă, însă, nu aveți mașina aceasta, puteți folosi pungi de tip zip-lock în care să puneți carnea. Le închideți până aproape de capăt și apoi le scufundați treptat într-un vas cu apă, care să creeze presiune în interiorul pungii, scoțând astfel aerul. Când ați ajuns aproape la buza pungii, închideți-o. Tot ce vă mai trebuie acum este un cuptor electric, la care să setați o temperatură constantă și un tabel cu indicații de temperatură și durată, pe care îl puteți găsi în cărți sau pe net. Puneți pungile cu carne „vidată” într-o oală cu apă și pe aceasta în cuptorul setat.

La sfârșit, și pentru o metodă și pentru alta, puteți finisa friptura câte un minut pe fiecare parte în tigaia încinsă, ca să îi dați o crustă apetisantă.

La cuptor

Metoda de gătire lentă, la o temperatură mai joasă, asigură păstrarea umidității cărnii. Așa că dacă vreți o friptură bună la cuptor, trebuie să aveți multă răbdare. Temperatura trebuie setată la 150 grade Celsius și timpul de coacere pornește de la o oră și jumătate și poate ajunge și până la 4 ore, în funcție de cât este de groasă și mare bucata de carne. După ce o scoateți din cuptor, însă, urmează o nouă etapă de răbdare, și anume păstrarea încă vreo 10-15 minute cu o folie de aluminiu deasupra, astfel încât să se răcească treptat înainte de tăiere.

Zahărul și dulcegăriile lui

No Comments

Blamat și adorat, atât de contestat și totuși atât de delicios. Să fim sinceri, cui nu îi place zahărul? Doar că zahărul nu e doar zahăr, și nu mă refer aici la substitutele precum zaharina sau stevia, și nici la miere, fructoză sau siropul de porumb. Și uite cum mi-a venit o idee pentru un articol viitor. Până atunci, însă, să vorbim despre tipurile de zahăr pe care le găsiți în rețete și pe rafturile magazinelor.

Zahăr tos

Este cel mai frecvent. Este alb, rafinat, provenit din trestie sau sfeclă, cel mai ieftin și prezent în majoritatea rețetelor. Din el se face și zahărul pudră pe care îl puteți cumpăra ca atare sau vi-l puteți face singuri în râșnița de cafea. Acesta se dizolva mai repede și e folosit adesea pentru glazuri. Dacă rețeta cere zahăr pudră, nu-l înlocuiți cu cel granulat pentru că cel mai probabil acesta nu va avea timp să se dizolve corespunzător și va fi neplăcut în produsul final.

Zahăr brun

Acesta este similar zahărului alb, doar că are și un conținut de melasă care îi dă culoarea și gustul ușor caramelizat. El poate fi un înlocuitor pentru zahărul obișnuit în rețete, atâta vreme cât țineți cont că gustul și culoarea produsului final vor fi un pic modificate.

Zahărul crud (raw)

Variațiunile acestui tip sunt Demerara, Muscovado și Turbinado. Acesta este făcut exclusiv din trestie, este mai puțin dulce decât cel procesat și are un gust mai caramelizat, iar textura este mai umedă. Și acesta poate fi folosit în rețete în locul zahărului alb sau al zahărului brun.

Melasa

Aceasta este un produs secundar obținut în procesul de realizare a zahărului. Apare sub forma unui sirop deschis sau închis la culoare, în funcție de momentul din proces (prima sau a doua fierbere) când este obținut. Mai există și o a treia fierbere care determină o melasă foarte închisă la culoare și groasă, ce nu se prea folosește în rețete.

Despre făină cu de toate

No Comments

Vă spuneam mai zilele trecute despre atenția pe care trebuie să o acordați rețetelor atunci când decideți să schimbați făina recomandată pentru că tipurile de făină reacționează diferit la celelalte ingrediente și atunci s-ar putea să apară rezultate nedorite.

Cel mai important lucru pe care trebuie să îl țineți minte este că toate făinurile alternative celei de grâu, care nu au gluten, vor duce la un rezultat complet diferit în pâine sau aluaturi pentru că glutenul are un rol important în structura finală a compoziției.

Nu o să mă opresc acum asupra făinii albe sau a celei integrale de grâu, pentru că acestea sunt cele mai folosite și prezente în rețete, în schimb, o să vă vorbesc un pic despre celelalte tipuri pe care le-ați putea utiliza, mai ales dacă vreți să pregătiți chestii bune pentru persoanele cu intoleranță la gluten.

Făina de porumb

Aceasta este puțin diferită de mălai pentru că are o granulație mult mai mică și o găsiți uneori și în varianta albă, iar prin țările din Americi apare și în forma sa albastră, datorită culorii porumbului. Atenție, aceasta este diferită și de amidonul de porumb, care are, într-adevăr, textura de făină și este alb, însă este un produs secundar, care se găsește în magazine ambalat în cantități mici și care se folosește pentru îngroșarea sosurilor de regula. Pentru a obține făină de porumb puteți să măcinați într-un robot sau râșniță de cafea mălaiul.

Făina de orez

Este făcută din orez măcinat și deci nu are gluten. Se folosește mult în bucătăria asiatică pentru a obține tăieței sau a se pune în diverse prăjituri, ori ca agent de îngroșare pentru sosuri în locul amidonului de porumb sau cartof.

Făina de hrișcă

Și aceasta nu are gluten, însă are un gust puternic și cu cât este mai închisă la culoare, cu atât gustul specific este mai intens. Cel mai adesea se folosește în clătite de tot felul sau gauffre, dar și în brioșe. Trebuie să țineți cont că are un gust ușor acru, care este perfect normal. Ea face parte și din componența tăiețeilor soba din Japonia. Pentru aluaturile cu drojdie, aceasta trebuie amestecată cu o făină bogată în gluten pentru a permite creșterea frumoasă.

Făina de secară

Are o mică cantitate de gluten și tocmai de aceea în aluaturile de pâine, de exemplu, se folosește în combinație cu făina de grâu, care să vină cu aportul său de gluten. Produsele finale făcute din făină de secară preiau din gustul grânei, sunt mai umede, dense și cu o culoare mai închisă. Dintr-o secară integrală se face și pâinea pumpernickel.

Făina de ovăz

Și aceasta conține gluten, nu în cantități mari, așa că în aluaturi ar trebui să aveți 30% făină de ovăz și restul făină de grâu pentru a se dezvolta frumos. Ceea ce obțineți este mai umed și sfărâmicios și cu un gust mai puternic. Puteți să vă faceți și singuri făina prin procesarea în robot a fulgilor de ovăz presat.

Făina din diverse tipuri de nuci

Acestea sunt toate fără gluten și bogate în proteine și grăsimi. Drept urmare, pentru aluaturile cu drojdie este nevoie să fie amestecată cu o făină bogată în gluten. Merge bine, însă, pentru panade.

Cum condimentezi legumele

No Comments

Dacă tot suntem în plin sezon de legume și fructe și v-am dat diverse ponturi despre cum să le pregătiți, m-am gândit să continui seria și să vin și cu niște asocieri de gusturi care merg cu fiecare legumă în parte. Așa că data viitoare când aveți prin frigider un castron plin și nu știți ce să mai gătiți, puteți să consultați acest ghid de arome și de condimentare a legumelor. Dar nu toate la un loc, ci separat!

  • Ardeiul gras merge cu usturoi, măsline, capere, cimbru, sos de soia, oțet balsamic sau cu vărul lui, ardeiul iute.
  • Avocadoul se asociază bine cu citrice, oregano, chimion sau chili.
  • Pentru a face broccoliul mai gustos este bine să îi puneți suc de citrice sau usturoi, sos de soia, ulei de susan, muștar amestecat cu maioneză.
  • Cartofii merg bine nu doar cu cimbru sau rozmarin, ci și cu chili, curry, usturoi, ardei copți ori iaurt.
  • În schimb, cartofii dulci se potrivesc cu siropul de arțar, unt, lămâie, scorțișoară sau ghimbir.
  • Castravetele merge cu mărar, oțet dulce, semințe de susan, sos de soia.
  • La ciuperci se poate pune oțet balsamic, ceapă verde, usturoi, pătrunjel, cimbru.
  • Conopida se asociază cu busuiocul, curry-ul, ghimbirul, lămâia, mărarul sau maioneză cu muștar.
  • Dovleacul are cam aceeași asociere ca și cartoful dulce, care include zeamă de lămâie sau portocală, ghimbir, sirop de arțar, scorțișoară, nucșoară ori fructe uscate.
  • Dovlecelul merge cu usturoi, rozmarin, roșii.
  • Fasolea verde o puteți asocia cu usturoi, semințe de susan, sos de soia sau chili.
  • Gustul puternic al feniculului face casă bună cu roșiile sau portocalele.
  • Mazărea merge cu mentă sau cu ulei de susan.
  • Morcovii se potrivesc cu citricele, curry, ghimbir, mărar sau oțet de zmeură.
  • Păstârnacul prinde un gust mai interesant de la cimbru sau parmezan.
  • Porumbul merge cu busuioc, unt sau ardei iute.
  • Roșiile se împerechează desăvârșit cu oțetul balsamic, busuiocul, oreganoul, usturoiul sau ceapa verde.
  • Sfecla merge cu oțet balsamic, mărar, rozmarin, hrean, lămâie ori mere.
  • La spanac puteți pune usturoi, piper, sos de soia sau chiar stafide.
  • Pentru sparanghel puteți folosi mărar, lămâie, muștar, capere, ulei de susan sau parmezan.
  • Țelina merge la gătire cu usturoi, oregano, sos de soia și chiar ulei de susan.
  • Varza se potrivește cu chimen, usturoi, ghimbir sau măr.
  • În schimb, varza de Bruxelles o puteți asocia cu ceapă verde sau muștar.
  • Verdețurile se potrivesc cu zeamă de citrice, ceapă verde, semințe de pin sau de susan, usturoi ori stafide.
  • Vânăta merge cu busuioc, usturoi, roșii.

Greșeli de evitat când lucrezi cu legumele

No Comments

Din fericire, în România piețele sunt încă pline de fructe și legume proaspete de la producători și mulți dintre voi aveți rude și cunoștințe pe la țară care vă mai aduc o roșie, un măr, o legătură de ceapă. Ideea e că la o asemenea abundență de legume bune, este păcat să le stricăm pentru că nu știm să ne purtăm cu ele.

Una din greșeli ar fi că le tăiem prea repede. Da, este bine, mai ales când ai de pregătit o masă mai mare să îți pregătești materia primă în avans ca să îți ușurezi munca. Însă nu toate legumele se pretează la așa ceva. Cu cât aveți mai multă suprafață din interiorul legumei expusă la aer și lumină, cu atât aceasta se va oxida și, deci, deteriora mai repede. Așadar, bucățile mari sunt preferate tăieturilor mărunte de legume cu mult înainte de pregătire. De asemenea, aveți grijă ce legume tăiați. Dovleacul sau conopida se păstrează mult mai bine decât vânăta sau roșia. Oricum, legumele tăiate trebuie păstrate cu un prosop de hârtie deasupra, eventual ușor umed, pentru a le conserva umiditatea, iar în frigider cel mai bine se păstrează în vase de inox sau de sticlă.

O altă greșeală este aruncarea cojii. De cele mai multe ori în coajă se află o grămadă de nutrienți și fibre care în loc să ajungă în sistemul nostru digestiv ajung la gunoi. Pe cât posibil, consumați legumele cu tot cu coajă, după ce ați spălat-o bine cu o perie sau un burete de vase cu partea mai aspră. Chiar și cojile de cartof sunt sănătoase, așa că dacă mâncatți cartofi copți, de exemplu, nu renunțați la coaja care poate fi chiar crocantă și gustoasă. Iar dacă este neapărat necesar să lăsați legumele „dezgolite”, folosiți cojile pentru a face o supă de bază pe care să o folosiți mai târziu. Chiar și cojile de ceapă pot fi păstrate, iar dacă vă rămâne coada mai tare de la sparanghel ori tecile de la mazărea proaspătă, nu le aruncați. Codițele de sparanghel sunt minunat de folosit în supe, iar tecile de mazăre merg tăiate și aruncate într-un ghiveci, de exemplu.

7 lucruri esențiale de știut când lucrezi cu untul

No Comments

Să ridice două degete cui nu îi place untul. Și acela care o face sigur nu este francez, pentru că ei practic au ridicat acest ingredient la rang de rege. Și cum să nu o facă, atunci când este atât de gustos, fie că îl pui pe pâine, într-un aluat sau într-un sos ori cremă?!

Unul din atributele principale ale untului, care îl face atât de preferat în aluaturi, creme și sosuri este capacitatea sa de a reține aerul. Cumva similar cu frișca. Grăsimile hidrogenate, precum margarina, au capacitatea și mai mare, însă nici gustul și nici efectele asupra sănătății nu sunt tocmai cele mai dorite. Deși nu pot să vă ascund că în țara mea se folosește adesea margarina în sosuri pentru că pentru noi nu este kosher să amestecăm carnea cu lactatele, așa că am găsit alternative.

Dar să vedem cum stă treaba cu untul:

  1. Poate fi congelat. Deci și dacă veniți cu unt de casă de la vreo fermă, și dacă ați cumpărat prea mult de la magazin, cel mai bine ar fi să îl puneți la congelator pentru că altfel expiră destul de repede (mucegăiește, râncezește)
  2. Sarea este un bun conservant, așa că untul gata sărat are termen de valabilitate mai lung.
  3. Dacă folosiți în prăjituri unt sărat, atunci nu mai adăugați vârful de sare obligatoriu pentru orice desert. Totuși, dacă vreți să faceți un obicei din a folosi untul sărat, gustați la început mai multe mărci de unt pentru a găsi varianta optimă. Unele sunt prea sărate pentru prăjituri.
  4. Untul se arde repede, așa că „îndoiți-l” cu o grăsime vegetală (ulei) atunci când îl folosiți în tigaie.
  5. Nu același lucru se întâmplă și atunci când folosiți unt clarifiat sau ghee, așa cum e cunoscut în bucătăria indiană. Acesta este unt din care au fost eliminate substanțele solide de lapte și apa, rămânând doar grăsimea, ce are un punct de ardere mult mai ridicat. Puteți să îl cumpărați ca atare sau puteți să îl faceți singuri. Pentru aceasta trebuie să puneți untul într-o crăticioară cu fund gros la foc mic și să îl lăsați să se topească încet, fără să amestecați. Deasupra se va ridica o spumă albă pe care trebuie să o îndepărtați cu lingura, fără a lua și din grăsimea galbenă de dedesubt. Această spumă de lapte poate fi folosită în alte preparate (cum ar fi pastele) pentru aromă. Luați untul de pe foc și lăsați-l 5 minute să se răcească, apoi strecurați-l încet printr-o strecurătoare cu pânză sau filtre de cafea puse deasupra. Opriți-vă din strecurat atunci când mai rămâne foarte puțină grăsime, dar sunt încă părțile solide de lapte rămase pe fund. Ceea ce ați strecurat este untul clarifiat, care se poate păstra foarte bine în frigider.
  6. Pentru aluaturile pufoase, cel mai bine este să folosiți untul rece (asta dacă rețeta nu cere în mod expres altceva), poate chiar de la congelator și dat pe răzătoare, pentru că cel moale va „înghiți” mai multă făină și, în plus, untul rămas prin straturile de aluat va oferi acel aer care face aluatul pufos.
  7. Puneți untul în piure înainte de a adăuga laptele (dacă vreți să adăugați și lapte). Apa din lapte se va combina cu amidonul din cartofi și va face piureul gumos. Când untul este adăugat înainte, grăsimea va acoperi moleculele de amidon și le va împiedica să mai reacționeze cu apa. Așa va ieși un piure mult mai catifelat.

9 greșeli de evitat atunci când faceți pâine

No Comments

A început sezonul de stat în casă, la căldură, și dat drumul la cuptor. Este momentul în care din bucătărie se revarsă mirosuri de tocană, dovleac copt și, de ce nu, pâine. V-am dat mai demult două rețete de pâine, dar cu siguranță că și voi aveți multe altele.

Iar dacă v-ați propus să vă faceți singuri pâinea și nu apelați la mașinile domestice pentru așa ceva, iată câteva greșeli de evitat atunci când pregătiți o pâine.

  1. Și în patiserie-brutărie, ca și în cofetărie, respectarea rețetei este esențială. Așa că nu schimbați făina din rețetă cu una care vi se pare mai interesantă, pentru că există diferențe majore de comportare între o făină albă și una integrală, între una de secară și una de grâu, etc. Așa că dacă aveți vreo făină anume și vreți să faceți pâine cu ea, căutați o rețetă dedicată acesteia.
  2. Deși nu faceți un chec, tot trebuie folosit puțin zahăr. Acesta este obligatoriu pentru a activa drojdia, însă prea mult, o va deshidrata. Și încă ceva: drojdia nu se hrănește cu îndulcitori artificiali, deci nu înlocuiți zahărul cu zaharină.
  3. Ca și în cazul celorlalte ingrediente, calitatea apei este importantă. Deși de cele mai multe ori apa de la robinet este bună de băut, ea s-ar putea să nu fie tocmai bună pentru aluat. Clorul din ea afectează enzimele din aluat, iar drojdia este destul de sensibilă la clor. La fel și dacă apa este prea dură. Așa că găsiți o apă îmbuteliată „curată” pentru rezultate optime.
  4. De asemenea și temperatura apei contează pentru că drojdia este un organism viu. Prea rece, nu o va activa. Prea caldă, o va omorî. Deci, dacă dizolvați separat drojdia cu apă, atunci aceasta trebuie să fie undeva pe la 43-45 grade. Dacă adăugați drojdia ca atare și apoi apa direct în compoziție, atunci poate să fie între 50 și 57 grade, dar nu mai mult.
  5. Și dacă tot veni vorba de drojdie, mare grija ca aceasta să fie încă activă. Aici chiar contează foarte mult termenul de expirare de pe plic. În plus contează și condițiile în care a fost ținută. Iar pentru a vedea dacă ea este încă activă, este suficient să o lăsați cu zahăr și apă călduță aproximativ 10 minute și să vedeți dacă face spumă. Dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci a murit și trebuie să luați alta.
  6. Frământarea cu mâna sau robotul este importantă pentru că ajută la procesarea glutenului și a proteinelor și la dezvoltarea unei pâini frumoase. Prea puțin frământată coca, nu se vor mixa bine ingredientele și nu va intra suficient aer în aluat. Prea mult, se va încălzi și va deteriora structura acestuia, obținând în final o pâine mai puțin gustoasă.
  7. Dacă frământați de mână, aveți grijă să nu puneți prea multă făină pe suprafața de lucru și pe mâini pentru că aluatul va înghiți toată această făină și va deveni mai tare decât vă doreați.
  8. Și nu uitați să acoperiți aluatul când îl lăsați la crescut pentru a-i păstra umiditatea.
  9. Iar la final, când o scoateți din cuptor, scoateți-o imediat din tavă pe un grătar și lăsați-o să se răcească acolo, acoperită cu un prosop, pentru a avea o coajă exact așa cum vă doriți.

7 greșeli ale cofetarilor amatori

No Comments

Eu sunt bucătar, dar am învățat la viața mea să fac și deserturi. Mi se pare că orice bucătar ar trebui să știe să facă și ceva dulce, chiar dacă nu la nivelul unui maestru cofetar. Însă, din păcate, mulți din cei care lucrează în bucătării nu prea știu să se descurce cu deserturile. Și fac aceleași greșeli pe care le fac și gospodinele de acasă. Dar și unii și alții pot evita aceste greșeli.

Așa că v-am făcut o listă cu câteva lucruri care vă pot ușura viața când faceți deserturi.

  1. Cofetăria este o știință, așa că respectarea măsurilor este foarte importantă, mai ales la cantitățile mici, cum ar fi la praful de copt, gelatina, drojdie, etc. Nu vă bazați pe măsurarea din ochi, mai ales dacă nu sunteți un cofetar cu ani de experiență.
  2. De asemenea, respectarea temperaturilor este importantă, atât cea a cuptorului la coacere, cât și a ingredientelor, dacă rețeta cere, de exemplu, unt rece sau la temperatura camerei.
  3. Și tot legat de temperatură ține și răbdarea. Nu deschideți de mai multe ori ușa cuptorului pentru că va scădea instant temperatura din interior și va răci aluatul, făcându-l să scadă brusc, mai ales în cazul prăjiturilor cu drojdie.
  4. Însă aproape de final este important să rotiți tava, iar dacă acest lucru se poate face fără scoaterea din cuptor, cu atât mai bine. Orice cuptor are zone mai calde și altele mai reci, deci e bine să rotiți prăjitura ca să nu se ardă într-un loc și să rămână necoaptă în altă parte.
  5. Nu uitați de sare. Orice desert are nevoie de un vârf de sare care să potențeze gustul.
  6. Nu uitați de hârtia de copt. Face minuni în cazul prăjiturilor, ajută la păstrarea formei lor și la nelipirea de tavă. Fie că faceți un tort sau doar niște fursecuri, nu ar trebui să lipsească din casă.
  7. Pentru a nu se crăpa aluatul de chec, tort, etc, și pentru a nu avea nici găuri, trebuie să scăpați de aer, așa că cel mai bine este să bateți de câteva ori tava deja umplută cu compoziție de blatul de lucru astfel încât aeru să iasă bulele de aer din ea.