Moduri creative de a folosi pesto June 2, 2024 No Comments Ori îți place, ori nu-ți place. Așa se spune despre pesto. Însă cel mai adesea suntem obișnuiți cu acest sos fresh de busuioc pentru paste sau, eventual, peste o burrata catifelată. Dar întrebuințările lui ca element de gust (și nu numai), pot fi mult mai largi. Eu o să vă dau câteva idei, iar pentru restul, lăsați-vă imaginația să zboare. Combinația de humus și pesto este una minunată. Fie că le faceți pe fiecare de la zero (în cazul ăsta puteți chiar să nu mai adăugați tahini în humus) sau le cumpărați de-a gata, fie că amestecați pesto în humus sau îl puneți doar deasupra, ca topping, este o opțiune de masă foarte gustoasă. Și cu cartofii merge de minune. Fie că vorbim de cartofi copți (întregi sau tăiați, presărat peste ei când sunt scoși din cuptor), de salată de cartofi (în cazul acesta, amestecat cu maioneza sau ca dressing de sine stătător) sau de piure (amestecat în piure, pe care apoi îl puteți garnisi sau gratina cu parmezan). Pentru ouăle umplute puteți amesteca gălbenușurile cu pesto în loc de maioneză și, dacă faceți pesto-ul în casă, ce ar fi să îl faceți cu un mix de busuioc și mentă? Acesta se potrivește și mai bine cu oul fiert. Și supele anoste pot primi un zvâc de la o lingură de pesto. Așa cum pui smântână în ciorbă, niște peste adaugă profunzime gustului. Merge bine cu supa de roșii, supa minestrone și alte supe-creme de legume, cum ar fi cea de cartofi și praz, de exemplu. O altă idee mai puțin întâlnită este cea de cheesecake sărat, în care puteți adăuga pesto ca element de gust. Folosiți pesmet în loc de biscuiți pentru blat și o combinație de ricotta cu smântână sau cremă de brânză, amestecate cu pesto, iar deasupra presărate roșii uscate tăiate. Că tot a venit vara și vremea porumbului copt, ce ar fi să încercați varianta cu pesto? În loc de unt întins pe porumbul copt, să puneți pesto și, eventual să mai presărați și niște parmezan ras pe deasupra. Dacă trebuie să pregătiți niște tratații rapide pentru musafiri, folosiți o foaie de aluat foietaj peste care ați întins pesto, o rulați și tăiați rondele pe care le puneți apoi la cuptor. Tot pentru o masă cu invitați, de exemplu, ați putea folosi pesto-ul pe post de dip: pregătiți bastonașe de legume (morcovi, țelină apio, ridichi, castraveți, ardei gras), de cașcaval și/ sau grisine și așezați-le în jurul unui bol de pesto în care să fie înmuiate. Și un risotto cât se poate de simplu beneficiază de gustul complex pe care i-l oferă una-două linguri de pesto adăugate la final. Și să nu uităm de ciupercile umplute, care ar putea primi printre ingredientele lor și niște pesto, pentru un gust mai complex și fresh. O modă care circulă acum online și nu este deloc de ignorat o reprezintă prăjirea ochiurilor în pesto în loc de ulei. Tot pentru ouă, de data aceasta întins peste omletă, pesto vine ca un condiment minune.
Versatilul sos pesto April 30, 2022 No Comments Pesto este un sos italian făcut la rece, din câteva ingrediente simple: busuioc, parmezan, usturoi, muguri de pin și ulei de măsline. Acesta este clasicul pesto genovese, care înnobilează o porție simplă de paste, transformând-o într-o masă delicioasă. Și are toate acele elemente care îl fac atât de iubit: gust aromat de la usturoi, textura de la nuci, izul sărat de la parmezan, prospețimea de la busuioc și cremozitatea dată de uleiul de măsline extravirgin. De la rețeta clasică, însă, bucătarii au dezvoltat diverse variante. În plus, pesto a sărit din farfuriile cu paste și în alte preparate delicioase. Este atât de simplu de făcut, dar poate fi foarte bine și cumpărat de-a gata, fiind unul din acele ingrediente care nu este prea mult denaturat prin procesul de conservare. Iar ca orice ingredient simplu, cu care nu prea crezi că poți da greș, ei bine, se poate și aici să greșești. Așa că adunat în acest articol câteva informații esențiale despre sosul pesto. După cum spuneam, poate fi cumpărat de-a gata, dar dacă nu folosiți tot sosul din borcan dintr-o dată, aveți grijă ca înainte de a-l pune la frigider (după deschidere, trebuie să stea în frigider), să acoperiți pulpa cu un strat de ulei de măsline, care va preveni mucegăirea, iar apoi să îl folosiți destul de repede. Când sunteți gata să o faceți, doar amestecați uleiul în sos, acesta fiind deja unul din ingredientele pestoului. Pentru cel proaspăt făcut, timpul de păstrare este mult mai scurt, însă tehnica cu uleiul, rămâne. O altă modalitate de conservare o reprezintă congelarea. Fie în vase sau pungi de plastic, fie în tăvițe de cuburi de gheață, pentru porții mai mici. După cum spuneam, ingredientele de bază ale pestoului sunt unele simple, dar care trebuie să fie într-un echilibru. Folosirea uleiului de măsline extravirgin este esențială, atât pentru gust, cât și pentru aportul nutritiv. Usturoiul poate fi o capcană, pentru că și un cățel pus în plus, poate copleși tot gustul, mai ales că este crud. Se poate oricând adăuga mai mult, dar nu și scoate. Parmezanul este ideal, dar în absența lui sau din dorința de a varia, se poate înlocui cu orice altă brânză tare, chiar și cu o brânză de burduf mai veche, dar mare grijă la gustul pregnant al acesteia. O altă versiune italiană de pesto este cel roșu, în care busuiocul este înlocuit cu roșii uscate la soare sau cu ardei uscați. Iar în ceea ce privește mugurii de pin, și aceștia pot fi schimbați cu caju, nuci, fistic, migdale, alune de pădure sau arahide. Ori chiar fără nuci, textura fiind dată, în cazul acesta, de pesmet. Însă dacă folosiți orice tip de nuci, aceste trebuie să fie prăjite/ coapte, astfel încât să se mai elimine din procentul de umiditate din ele și să i se intensifice gustul. Busuiocul poate fi și el înlocuit sau combinat cu alte ierburi aromatice delicate, precum pătrunjelul, coriandrul, menta sau mărarul. Sosul pesto este perfect în combinație cu pastele. Și chiar dacă, teoretic merge cu orice formă de paste, cel mai bine s-a constatat că se lipește de cele cu forme învârtite, mai ales dacă sunt de casă. Dar nu doar pastele se bucură de savoarea lui, ci poate fi foarte bine combinat și cu alte mâncăruri. De la friptura de pui, la sandvișurile cu pesto și ochiuri sau chiar pe post de condiment pentru o supă. Ori combinat cu alte paste, pentru a obține sosuri noi, precum humus cu pesto, maioneză cu pesto ori cremă de brânză cu pesto. Dar nu-l gătiți. Culoarea vibrantă și gustul proaspăt vor dispărea imediat ce îl puneți pe foc. Deci nici măcar pentru paste, nu încălziți sosul înainte, ci amestecați-l direct cu pastele gătite. Se va încălzi de la ele suficient, fără să își piardă aroma.