chefjosephhadad.ro

creveti

3 rețete cu creveți delicioase

No Comments

Deși nu este cel mai ieftin ingredient, creveții apar adesea în meniurile restaurantelor și mulți din bucătarii de acasă se tem să îi folosească, mai ales dacă îi găsesc de cumpărat cruzi. Pentru că cel mai adesea ceea ce găsim în supermarketuri sunt creveți prefierți și congelați. Dar dacă aveți ocazia să luați creveți proaspeți, nu dați înapoi, pentru că se pot face atât de multe rețete simple și delicioase cu ei.

Carnea creveților este una foarte delicată și se gătește repede, așa că nu îi lăsați prea mult pe foc.

O să vă arăt acum câteva rețete rapide și gustoase, pe care puteți să le faceți oricând acasă.

Ciuperci umplute cu creveți

Creveții proaspeți se toacă și se amestecă cu piciorușele ciupercilor, parmezan ras și brânză cu mucegai albastru. Se asezonează cu piper și se lasă puțin. Ciupercile curățate se umplu cu vârf cu compoziția de creveți. Se pune într-o cratiță apă cu smântână, vin alb, zeamă de lămâie și usturoi. Se dă un clocot și se așază ciupercile în sos și se acoperă. Se lasă 5-6 minute la foc. Când sunt gata se presară cu roșii proaspete tocate.

Creveți cu legume

Pentru acest fel, pe care îl găsiți și în meniul restaurantului meu, Caju, aveți nevoie de creveți întregi, broccoli, țelină apio și sparanghel. Țelinei i se îndepărtează firele ațoase de la exterior și se blanșează. Se blanșează și broccoliul și sparanghelul. Separat încălzesc câteva linguri de supă de bază de pui în care pun unt, pătrunjel, usturoi și pun în acest sos creveții, legumele și roșii cherry tăiate pe jumate. Las totul câteva minute la foc puternic. La sfârșit stropesc cu ulei de măsline și iese un fel minunat. Ca să vă dau și cantități, la 150 ml de supă, pun 50 g unt, 5 creveți, 2 fire de sparanghel, 2-3 segmente de apio și 2-3 inflorescențe de broccoli.

Carpacio de creveți

Crevetele proaspăt se taie pe jumate longitudinal și se așază pe tocător. Se pune deasupra folie alimentară și se bate cu ciocanul de șnițele. Se pune pe fundul farfuriei puțin ulei de măsline, zeamă de lămâie, sare și piper. Se așază crevetele bătut deasupra și se repetă asezonarea. Peste se pune un cuib de salată asortată. De aici, putem să ne jucăm. Peste salată putem pune cubulețe de pepene roșu, de mango sau de piersică.

Un meniu bogat în proteine

No Comments

După cum v-am arătat și cu alte ocazii, putem crea meniuri adaptate unor cerințe speciale și care să fie totuși gustoase. De data aceasta mă opresc asupra unui meniu bogat în proteine, proteine ce pot fi adunate din mai multe surse, fie ele proteine animale sau vegetale.

Starter

Pentru început am ales un meniu pe bază de linte și creveți . Voi folosi linte neagră. Lintea se fierbe și separat se sotează ceapă și usturoi. Se amestecă cu lintea fiartă și se mai lasă un minut ca să se întrepătrundă aromele. Deasupra se așază creveți înăbușiți la tigaie separat și câteva roșii cherry de diverse culori.

Felul principal

Pentru felul principal am ales o variantă reinterpretară a Turnedo Rossini, în sensul în care voi folosi o bucată de vită, poate antricot, poate un t-bone mic sau un mușchi de vită, iar în loc de foie gras, voi pune ficat de vițel care este plin de nutrienți și nu este gras precum foie gras-ul. De asemenea, nu voi pune nici sos. Voi avea, însă, o garnitură de năut fiert, pe care apoi îl sotez cu harrisa (pastă de ardei din zona de Nord a Africii), ceapă, chimion și curcumă.

Sau aș recomanda, de asemenea, inima de vită. Se lasă peste noapte la marinat cu ulei de măsline, vin alb, sare și piper. Apoi se face pe grătar sau gătit tajine (adică o tocană marocană) din inimă de vițel. Dar pentru un gust intens se poate mânca și carpacio de inimă de bou. Inima se feliază subțire, se așază feliile una peste alta și se fac rulou. Se dă ruloul la congelator ca să se întărească și apoi se taie la feliator foarte subțire. Se servește cu salate diverse. Este o mâncare foarte fină și are un ușor gust de vânat.

Peste desert o să sărim pentru că nu este tocmai recomandat în dietele bogate în proteine.