Îmi este foarte drag să merg în Israel, să îmi vizitez familia și locurile în care am crescut. De curând, am ales să îmbin utilul cu plăcutul și am planificat o călătorie de 9 zile în Ierusalim și Tel Aviv.

Am plecat în primul rând pentru că voiam să îi vizitez pe părinții mei, pe mama și pe tata. Bineînțeles că atunci când plec în Israel mama gătește pentru copil. Pentru ea nu contează că am 58 de ani și ea are 82 de ani, tot vrea să gătească pentru copilul ei. Vârsta nu contează pentru o mamă.

Ea a gătit împreună cu fratele meu Shlomo un pește care îmi place mie foarte mult, musht (Tilapia galilea), care seamănă foarte mult cu saint pierre. Se găsește doar în zona Tiberia, în Marea Galileii. Pentru mine este cel mai bun pește din lume. Apoi, mama a făcut mâncare marocană așa cum numai ea știe să facă. Am stat tot timpul lângă ea și tot nu am reușit să gătesc ca ea. Mi se părea fantastic când mă întreba ”Cum face Joseph asta?”, iar eu mă întrebam cum de vrea să afle de la mine când ea face cea mai bună mâncare.

Două zile am stat cu familia mea, iar restul zilelor le-am folosit pentru a face un tur culinar prin Israel.

Am fost la cel mai bun restaurant de pește din tot Israelul, Pascados, pe malul mării, în orașul Ashdot, la vreo 12-13 km de Tel Aviv. Șef bucătar și proprietar acolo este un prieten de-al meu, dar nu acesta este motivul principal pentru care am vrut să ajung acolo. Îmi place foarte mult pentru că totul este proaspăt. În fiecare dimineață, la 3,30, vin pescarii cu bărcile lor mici, în portul din Tel Aviv, și cei de la restarant aleg cel mai bun pește. Am mâncat o mulțime de feluri de pește, dar cel mai spectaculos a fost obrazul de pește, din anthias. Se mănâncă carnea din ureche, se pune la grătar, cu ulei de măsline, sare, piper, părtrunjel și coriandru. Este o delicatesă. Înainte să mănânc la Pescados știam de acest fel, dar nu îl preparam cu tot cu carcasă. Mi-am dat acum seama că osul dă gust foarte bun.

În altă zi am fost la Royal Beach, restaurantul unui alt prieten de-al meu. Este un local mediteranean, cu influențe din nordul Africii și Orientul Mijlociu. Surpriza de aici au fost momițele la grătar, pe cărbuni, servite pe pat de humus, cu ulei de măsline și roșii uscate, cu ierburi aromatice și ulei de măsline. La mine în restaurant le servim cu cremă de țelină clasică franțuzească și cu pita făcută la foc deschis.

Din toată această excusie culinară cel mai mult mi-a plăcut faptul că am putut să mănânc pe malul mării pește la grătar, simplu, proaspăt, fără nimic, numai cu ulei de măsline. Nici măcar cu cu lămâie, pentru că mie nu îmi place această combinație pentru că mi se pare că îi ia tot gustul peștelui. Dacă totuși vreți să puneți o zeamă de citrice pește folosiți grepfruit, este mai amărui. Puneți grepfruit, apoi ulei de măsline, pentru că grăsimea oprește ca grepfruitul să intre în pește. Apoi sare și piper, ca să intre încet în carne.

Poate cel mai surprinzător lucru a fost să descopăr că și în Israel este la mare căutare codul dat prin făină și prăjit. Acum câțiva ani nici măcar nu exista mălaiul acolo, dar se pare că turismul i-a făcut pe israelieni să îl descopere și să în aprecieze.

Nu puteam să merg în Israel fără să trec prin piața din Tel Aviv, Shuk Ha’Carmel, cea mai mare dintre ele. Acolo găsești street food, dar variante sănătoase. Totul se prepară la grătar de cărbuni, pâinea este proaspătă, shaorma se face din pulpe curcan puse la baiț, humus, tahini.

Până la următoarea vizită, mi-am potolit dorul de părinți și de mâncarea mediteraneană, care-mi este atât de dragă!

Al vostru,

Joseph