Nu a mea, ci a românilor. Coriandrul este un condiment pretențios care ori place, ori nu place. Când am venit aici am realizat că românii nu sunt așa de prieteni cu această aromă. Iar dacă semințele mai erau folosite, până ce bucătăriile internaționale nu au început să se strecoare în București și marile orașe, frunzele chiar nu apăreau în panoplia de arome consumate.

Dar cum este coriandrul?

Frunzele sale seamănă foarte bine cu pătrunjelul. De fapt, dacă aveți o legătură în mână, va trebui să îi frecați puțin frunzele între degete pentru a elibera aroma ca să vă dați seama dacă este pătrunjel sau coriandru.

O altă asemănare cu pătrunjelul este una mai puțin cunoscută pe la noi. De la coriandru se folosește și rădăcina pentru ciorbe, exact ca cea de pătrunjel.

O altă chestie pe care poate că nu o știați, este că această plantă este printre cele mai vechi cultivate și este menționată în Biblie drept una din ierburile aromatice folosite în timpul sărbătorii Paștelui evreiesc.

Semințele, ceva mai folosite și pe aici, merg cel mai bine puse în mâncăruri gătite, pregătite la cuptor, cu varză, cartofi, legume, și scot în evidență aromele fripturilor de pui și porc, dar merg bine și cu peștele. Ca să nu mai vorbim de murături, acolo unde merg atât de bine.

Semințele de coriandru este cel mai bine să le cumpărați întregi și să le măcinați când aveți nevoie pentru că, la fel ca oricare alt condiment, prin măcinare se evaporă mult mai repede uleiurile aromatice care îi dau gustul și deci își pierd din proprietăți. Boabele întregi își mențin calitatea până la un an. Când aveți nevoie să le folosiți pentru o mâncare, prăjiți-le un minut în tigaie fără nimic altceva, având grijă să nu se ardă. Astfel le activați uleiurile naturale și vor fi mai aromate. Abia apoi puteți să le măcinați, fie în mojarul cu pistil, fie în râșnița de condimente.

Frunzele proaspete își pierd aroma la uscare, dar dacă vreți să le conservați, puteți să le tocați și să le puneți la congelator.