După cum poate știți, dacă mă urmăriți pe conturile de social media, la sfârșitul verii am avut parte de o mini-vacanță pe Coasta Amalfitană. Și, ca de obicei în toate vacanțele mele, componenta cea mai importantă a fost cea culinară. Merg să gust, să descopăr mâncăruri bune, fie că vorbim de street food sau fine dining.
De regulă, în Italia merg la Roma sau Milano, dar acum mi-am dorit să merg într-un loc mai liniștit, așa că am ales Positano și Coasta Amalfitană, cu tot cu Capri. Este un loc perfect pentru câteva zile, nu mai mult.
La hotelul la care am stat, sus pe versant, de unde aveam o priveliște superbă, aveau și un restaurant cu o stea Michelin, unde am luat cina într-o seară. Bucătarul este italian și destul de tânăr, dar cu o creativitate minunată.
Aici am descoperit un fel de mâncare foarte interesant. Mi-a venit la masă o farfurie care părea că are pe fundul ei niște felii de bacon. Erau impecabile. L-am chemat pe chelner și i-am spus că nu mănânc porc, iar el mi-a zis că știe că am comandat meniu de degustare de pește și legume. De fapt, acele „felii de bacon” erau făcute din vinete prelucrate molecular, cu roșii în ele, foarte concentrate, pentru a obține culoarea cărnii. Nu știu ce tehnică au folosit, pur și simplu m-au lăsat cu gura căscată.
La același hotel am mâncat în alt restaurant, unul doar de pește, un sashimi de pălămidă, cu legume proaspete. Era parțial gătit ca un gravlax, cu trei texturi pe aceeași bucată de carne, la exterior mai marinat, după care un strat intermediar și la interior crud. Era servit cu crostini foarte subțire, făcut de ei, o pâine cu maia cu multe găuri în interior. Am mai mâncat și doradă roșie sălbatică, cu un gust complet diferit de cel al doradelor de crescătorie care se găsesc pe la noi. Iar prețul ei a fost pe măsură.
În Capri am mâncat la un mic restaurant, unde se ajunge cu barca, și unde se mănâncă mai ca acasă, un fel de tavernă grecească, foarte prietenoasă și relaxată, cu paste, salte, pește, cu preparate de street food, dar puse pe mijlocul mesei. Totul era proaspăt, se simțea prospețimea în gură la fiecare îmbucătură.
Oricum, experiența mâncatului de pește pe malul mării este complet diferită de mesele similare din oraș. Iar mâncarea italienească este de o calitate superioară. Au ingrediente foarte bune, de la legume la brânzeturi sau pastele proaspăt făcute.
Your email address will not be published. Required fields are marked *
Comment
Name *
Email *
Website
Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Evaluare * 1 2 3 4 5