Nu sunt vegan, nici măcar vegetarian, dar nici nu consum carne în exces. Însă cu peștele mă împac foarte bine. Totuși, vara îmi place să am o dietă cât mai mult bazată pe legume și fructe, iar ca mine sunt multe alte persoane.
Fie că decideți să renunțați definitiv sau temporar la proteina animală, când porniți acest demers ar trebui să țineți cont de câteva aspecte, astfel încât și corpul vostru să fie fericit, nu doar mintea.
În primul rând, dacă folosiți produse ambalate, atunci este important să citiți eticheta pentru că este posibil să conțină ingrediente non-vegane ascunse, care poate că nu par foarte evidente la prima privire, mai ales lactate în diverse forme.
În al doilea rând puneți-vă imaginația la lucru. De la frunze la rădăcini, de la flori la fructe, trecând și prin toate leguminoasele și cerealele, ingredientele de proveniență vegetală sunt foarte bogate, însă uneori rămânem blocați în câteva rețete cu care ne-am obișnuit sau avem setată gândirea că acestea sunt doar garnituri. Ieșiți din rutină și căutați inspirație și prin bucătăriile altor țări, acolo unde mâncarea vegetariană este un stil de viață, cum ar fi India și Nepal. Și în zona din care provin eu este o bogată gastronomie vegană, de la falafel la tagine de legume, de la humus la vinete gătite în atât de multe feluri! De exemplu, ciupercile king oyster pot înlocui cu succes scoicile St Jaques, ciupercile shitake se combină perfect într-un stir-fry în loc de rață sau vită, în vreme ce lintea poate fi folosită pe post de carne tocată în sosul de spaghetti bolognese sau shepherds pie ori musaca.
Nu vă lăsați, însă, copleșiți de complexitatea rețetelor de pe net. Mai ales dacă sunteți la început. Multe dintre rețetele vegate din online necesită foarte multe ingrediente (condimente, substituienți, etc) care ar putea să crească excesiv costul preparatului. Așa că luați-o cu pași mici, cu mâncăruri mai simple, până vă obișnuiți cu acest stil de viață, pentru ca apoi să vă aruncați în preparate complexe, ca număr de ingrediente și tehnici de gătire. În plus, există într-adevăr tot felul de preparate tradițional făcute cu proteine animale, în care ingredientele pot fi substituite pentru a obține un produs vegan. Renunțați la unt, lapte și ouă pentru un cozonac vegan, însă nu vă așteptați să aibă același gust și aceeași textură ca cel clasic.
Dieta vegană este asociată în general cu ideea de mâncare sănătoasă, dar și o pizza congelată vegană sau biscuiții oreo răspund cerințelor non-animale și totuși nu sunt sănătoase. Așa că nu faceți neapărat confuzia între vegan și sănătos.
Your email address will not be published. Required fields are marked *
Comment
Name *
Email *
Website
Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Evaluare * 1 2 3 4 5