chefjosephhadad.ro

SFATURI

Homarul, deliciul oceanelor

No Comments

Acest fruct de mare, atât de apreciat, este o încântare pentru orice bucătar. Carnea lui delicată este atât de gustoasă și se prepară foarte simplu, însă cu mare grijă pentru că poate fi stricată ușor și transformată într-o bucată de cauciuc.

Homarul se găsește în multe oceane și mări ale lumii, însă cel mai bun este cel din apele reci. La noi cel mai frecvent găsești homar canadian și homar breton, care este de o calitate superioară celui din Canada. Carnea lui este mai fină și mai gustoasă, mai bogată și mai suculentă. Există și homari de crescătorie, dar este o adevărată artă creșterea lor. În primul rând nu trebuie hrănit mult, pentru că adună astfel multă mizerie în interior. A fost o crescătorie aici în România acum mulți o crescătorie de homar breton și am fost acolo să o vizitez. Nu mai este acum, tocmai pentru că este foarte greu de întreținut.

Homarul se cumpără cel mai bine viu. Dar pentru că diferența de preț între cel viu și cel congelat este mare și nu oricine își permite mereu unul proaspăt, este și varianta congelată o opțiune.

Homarul se pune întreg la opărit și timpul exact este de 1 minut pentru fiecare sută de grame. De exemplu, un homar de 500 de grame trebuie să fiarbă 5 minute. Se scoate și se pune imediat în apă cu gheață pentru a opri procesul de gătire în interior. Apoi se poate prepara în diverse moduri.

Homarul la grătar merge cel mai bine cu legume la grătar. Sparanghelul la grătar este perfect în combinație cu acest deliciu marin. Nu l-aș combina cu cartofi sau alți carbohidrați. Dar merge cu cartof dulce. Cartoful tăiat pe jumătate, uns cu ulei de măsline și pus pe grătar.

Homarul nu se amestecă cu condimente puternice pentru că se pierde gustul lui pur, cel pentru care ai plătit atâția bani.

Pe grătar

Se amestecă unt la temperatura camerei, nu topit, cu capere, tocate, chives tocat, cimbru, rozmarin, coajă rasă de lămâie și portocală, piper negru, sare. Se taie homarul pe jumate și se întinde untul peste partea cu carnea, apoi se pune cu aceasta în jos pe grătar. Se lasă două minute și se întoarce cu carcasa în jos, încă două minute.

Prepararea carcasei

Carcasa trebuie bine curățată mai ales în zona capului. Apoi se taie în bucăți de mărime potrivită și se amestecă cu ceapă, cimbru, țelină, morcov, sare, piper. Se sotează și apoi se adaugă apă sau supă de bază și se fierbe o oră. Astfel se obține o bază bună pentru risotto, paste sau supă clară. În care se poate pune și fidea, de exemplu. Sau se poate adăuga smântână și să se facă un sos gustos. Se poare adăuga șofran și să fie baza pentru o supă mediteraneeană de tip bouillabaisse.

Regele sezonului: sparanghelului

No Comments

Suntem în plin sezon de sparanghel, așa că ar fi păcat să cumpărați sparanghel congelat. Și mulțumită serelor, acum se cam găsește pe tot timpul anului sparanghel proaspăt, deci stați departe de cel congelat (care este prefiert) și cel la borcan, care, tot așa, este deja fiert.

Sparanghelul este o legumă foarte delicată, al cărei gust este cu atât mai savuros cu cât este mai proaspăt și mai puțin gătit.

Cel mai bine este să îi tăiați partea de la bază și apoi să îl puneți în apă foarte fierbinte pentru 1 minut, pentru ca apoi să îl scoateți în apă rece. Poate fi mâncat așa pur și simplu.

O altă variantă de pregătire, ca să arate bine în farfurie, este decojirea tulpinei, astfel încât să fie un verde foarte deschis, iar inflorescența să rămână verde închis. Pentru sănătate, însă, e bine să păstrați sparanghelul proaspăt.

Cozile tăiate nu trebuie aruncate, ci pot fi puse în storcătorul de fructe pentru a obține sucul din ele, care poatefi combinat cu sucul de la alte legume și fie băut ca atare, fie folosit în diverse sosuri.

O modalitate delicioasă de a găti sparanghelul este sub forma unui sufleu. Tulpinele se taie feliuțe foarte subțiri. Se călește șalotă (sau ceapă obișnuită, dar șalota este mai delicată) tocată cu ulei de măsline. Se pot pune și un pic de ciuperci la sotat. Se adaugă sparanghelul și neapărat puțină nucșoară. Nu multă, pentru că nucșoara are un gust foarte puternic care poate să complexeze gustul celorlalte ingrediente. Se adaugă sare și se sparge un ou și se amestecă totul. Se pune într-un vas termorezistent și se dă la cuptor la 180 de grade pentru 40 de minute. Poate fi o garnitură sau un starter.

La fel de bun este cel blanșat și combinat cu ouă Benedict. Sau se poate pune în omletă. Când este aproape gata, se pun firele de sparanghel blanșate în interior și se îndoaie omleta, lăsând afară capele, astfel încât să se vadă frumos.

Din sparanghel iese și o supă cremă delicioasă. Se mai adaugă în ea și puțină țelină, ceapă, sare și piper alb și supă de bază de legume. În loc de ceapă, pentru un gust mai rafinat, se poate folosi praz. După ce se blendează, când se pune în farfurie, se garnisește cu un pic de ulei de măsline.

Dar acestea sunt doar câteva din deliciile care se pot obține cu sparanghel. Dacă rețineți să nu gătiți prea tare această legumă, atunci puteți fi oricât de creativi vreți cu el.

Vinul kosher

No Comments

După cum poate știți deja, dieta mea este una kosher, în conformitate cu religia mea. Dar în afară de respectarea principiilor acestea pentru mâncare, mă bucur că și vinul pe care îl consum poate fi pregătit după aceleași reguli. Așadar beau numai vin kosher și am astfel de etichete și în restaurantele mele, pentru comunitatea evreiască ce îmi trece pragul.

Dar cu ce este deosebit vinul kosher de cel obișnuit?

În primul rând este supervizat de cei care au grijă de respectarea regulilor kashrut (adică principiile alimentare după care ne ghidăm) încă de la culegerea strugurilor și până la îmbuteliere. Mai mult de atât, în perioada aceasta, a Paștelui evreiesc, există un vin kosher pentru Trecere (Pesach) sau Paște, care trebuie să nu fi intrat în contact cu alimente crescute (precum pâinea sau alte produse cu drojdie) care sunt interzise în aceste zile ale anului.

Vin kosher găsești acum la toți marii jucători de pe piața mondială a vinului, din Franța în Australia, din Chile în Africa de Sud, însă cei mai mari producători de vin permis sunt în Statele Unite. Chiar și în România există un vin kosher pe care l-am cerut eu în mod special și am pornit acest parteneriat cu crama Alira care produce pentru mine un vin bun și kosher în același timp.

Cel mai important pentru un vin ca el să fie declarat kosher este să fie produs de evrei pentru că nu trebuie să lucreze la el persoane care se închină unor idoli. Fiind astfel produs, deci, nu se va lucra la el niciodată de vineri de la lăsarea serii până sâmbătă la apus. Totuși, atâta vreme cât producția este automată și vinul nu este efectiv atins de mâinile non-evreilor, în proces pot fi angrenați și oameni din alte religii.

În Israel, legile preparării vinului sunt însă ceva mai stricte, aplicându-se încă de la faza agricolă, fiind cele mai vechi legi viticole de pe pământ. Astfel, în primii 3 ani de viață ai unei vii, fructele nu sunt bune pentru vin. Nu este permis să se crească alte fructe în vie. Teoretic o dată la 7 ani via trebuie să își ia un an sabatic în care să nu fie exploatată, dar din rațiuni economice există diverse artificii în acest sens. Iar la final ca un fel de zeciuială, 1% din producție este vărsată înapoi în pământ.

Cel mai important de reținut, însă, este că din punct de vedere al gustului și calității, nu există diferențe între un vin kosher și unul non-kosher.

Fructele uscate și semințele de bază în alimentația noastră

No Comments

Orice călătorie în Orientul Apropiat vă aduce în piețele pline de fructe uscate. Maldăre de curmale, smochine, fistic, caju, prune uscate își așteaptă cumpărătorii pe tarabele negustorilor locali. Și nu au mult de așteptat! Pentru că pentru noi nu sunt o delicatesă, ci o obișnuință. Le folosim adesea în mâncăruri, le consumăm între mese și ne primim mereu musafirii cu un castronel plin de bunătăți.

Ele nu sunt doar gustoase, ci și foarte sănătoase.

Când vorbim de fructele uscate, adică deshidratate, pot oricând să fie un desert delicios pentru că au o concentrație mare de fructuoză care le face dulci ca un deșert, fără a avea parte și de efectele neplăcute ale zahărului rafinat.

Sunt o sursă importantă de vitamine, fibre și antioxidanți, esențiali pentru sănătatea organismului. De fapt au de 3,5 ori mai multe fibre, vitamine și minerale, în raport cu masa lor, comparativ cu fructele proaspete.

Preferatele mele, curmalele, mai ales cele care se găsesc în Orientul Mijlociu, mari și cărnoase, pot fi păstrate într-un borcan închis, la temperatura camerei, până la șase luni, iar dacă le ții în frigider rezistă chiar și un an. În plus, incidența de alergie la curmale este aproape nulă.

Printre cele mai bogate fructe uscate se află caisele, cu cantități impresionate de proteine, fibre, potasiu, fier, vitamina A și antioxidanți.

Chiar și așa, cu toate beneficiile lor, trebuie păstrată limita de consum. Să nu uităm totuși că atât fructele uscate, cât și diversele tipuri de nuci și semințe sunt bogate în zaharuri și respectiv grăsimi, și deci în calorii, chiar dacă vorbim de calorii bune. Eu aș recomanda să nu depășiți o porție pe zi și frumos ar fi să le combinați. Fie în cadrul aceleiași porții să consumați un mix de fructe uscate și nuci, fie să alternați de la o zi la asta, asigurându-vă astfel că beneficiați de nutrienți de mai multe feluri. Iar o porție înseamnă aproximativ 30 de grame. Iar dacă nu aveți posibilitatea să cântăriți, capacitatea propriului pumn este etalonul.

Mămăliga mea de fine dining

No Comments

Mămăliga am gustat-o prima oară când eram mic, la vecinii noștri care proveneau din România. Apoi, când am venit la București să lucrez, m-am lovit tot mai des de ea. Bineînțeles că știam și de polenta italiană, dar mie îmi place mult cum sună cuvântul românesc, mămăligă…

Îmi place că e un cuvânt cae înglobează cuvântul mama în el. Îi dă greutate. Și când merrg în Italia, prima tendință este să cer mămăligă, nu polenta.

De la ei, însă am învățat să fac mămăliga prăjită. Ei pun oul crud în mămăliga un pic răcită, ca să nu se facă omletă instant. Se poate pune și parmezan ras pentru mai multă savoare. O amestecă bine și o întinde pe o tavă pentru a o da la răcit. Se taie bucăți și se pune pe grătar. Odată pregătită astfel, se poate consuma ca atare sau cu sos de roșii deasupra și ciuperci, plus parmezan ras, ca o pizza de mămăligă.

Eu nu o fac cu apă, ci cu lapte, dar mai ales cu supă concentrată de legume. În care pun neapărat o niște cimbru ca să fie mai aromată. La sfârșit adaug niște unt, dar cel mai mult îmi place cu ulei de măsline, merge mult mai bine cu aroma legumelor și este mai fresh. Și ca să o duc la nivelul următor, fix la sfârșit adaug coriandru proaspăt tocat sau merge chiar și pătrunjel.

O altă idee de mămăligă pe care o am este cea condimentată cu ras-el-hanout. Merge foarte bine cu carnea care este iubitoare de ras-el-hanout. Eventual ca un gulaș mai lejer.

Mămăligă cu trufe face toată lumea. Eu, însă, îi mai adaug un ou poșat deasupra și un pic de coajă de portocală rasă peste. Dar foarte puțină. Am putea să îi spunem un bulz fine dining. Ba chiar putem să o facem cu ou poșat de prepeliță. Și câteva foi de parmezan pe alături.

Trufele, ciupercile de nivelul următor

No Comments

Trufele ori le iubești, ori le urăști. Așa spune lumea. Eu, deși le iubesc, am grijă să le folosesc în cantități controlate pentru că deși ca structură sunt de fapt niște ciuperci, ele au mai curând rol de condiment în mâncare. Iar prea multe condimente ajung să strice orice preparat. Așa că le folosesc cu moderație pentru a da gustul delicios diverselor mâncăruri.

Trufele se pot pune în piure, mămăligă, risotto, ouă jumări sau diverse mâncăruri gătite. Se pot pune tocate sau feliate subțire deasupra, așa cum pui parmezanul peste paste. Se pot folosi ca atare, proaspete, sau conservate. Și mai există uleiul de trufe, care de fapt este un ulei de măsline extravirgin aromatizat cu trufe, dar care de cele mai multe ori are și arome artificiale în compoziție, pentru un gust mai intens.

Odată cu intrarea lor și în gastronomia din România, s-a descoperit că ele cresc în voie și pe teritoriul țării noastre, de la cele din Transilvania, devenite deja faimoase, la cele din jurul Bucureștiului și Bărăgan. Câmpia Română este chiar locul se găsesc și trufe albe, cele mai aromate și scumpe din lume.

Deși sunt momente în care trufele sunt mai bogate, aceste ciuperci cresc în funcție de soi aproape tot timpul anului. Prețul lor este ridicat și din faptul că încercările repetate de a le cultiva s-au cam încheiat cu eșec, așa că trebuie culese cu grijă din ceea ce oferă natura sălbatică. Iar pentru aceasta, cei mai buni căutători sunt câinii special antrenați. Există și porci, însă aceștia nu sunt la fel de delicați și distrug de cele mai multe ori trufa. Mai mult de atât, prin aspectul lor de bulgăre de pământ, trufele se deghizează ușor în frunzișul și vreascurile de la poalele copacilor din pădure.

Dacă ați cumpărat trufe proaspete, atunci e bine să știți că trebuie păstrate doar câteva zile într-un borcan închis ermetic, iar dacă vreți să le conservați pentru mai multă vreme, trebuie să le curățați coaja, să le blanșați și apoi să le păstrați în ulei de măsline într-un borcan bine închis.

Și, la final, nu uitați, nici uleiul de trufe nu este ca uleiul de măsline obișnuit, se folosește tot ca un condiment, deci câteva picături pentru aromă, nu câteva linguri în salată.

Ouă în 5 feluri

No Comments

Este un moment în care se consumă multe ouă. Fierte, cel mai adesea. Dar ouăle sunt atât de versatile, atât de delicioase și pot fi folosite în așa de multe feluri, încât este păcat să ne rezumăm doar la cele fierte.

Totuși, având în vedere momentul din an, hai să începem cu ouăle fierte. Și apoi vă povestesc mai multe și despre restul ouălor, cu mici ponturi pe care le-am descoperit și eu de-a lungul anilor.

Ouă fierte

Mie nu îmi plac ouăle fierte tare, vreau să mă pot bucura de un gălbenuș cremos, care se scurge. Iar pentru asta le pun de la început în apă rece și din momentul în care încep să fiarbă, le mai las încă două minute și jumătate. Ca să le pot curăța repede și frumos, pun o linguriță de sare sau de oțet în apă.

Omleta

Ca să iasă o omletă cât mai bună, secretul este ca ouăle să fie bine bătute, nu doar puțin amestecat. Asezonarea se face, însă, după gust. În afară de sare și piper proaspăt măcinat, poți pune legume de toate felurile. Mie, însă, cel mai mult îmi place cu coriandru proaspăt tocat. Cui nu îi place coriandrul, alternativa este pătrunjelul. Mama mai punea, când eram noi mici, și harrisa dulce cu usturoi. Varianta ceva mai sănătoasă este făcută la cuptor, cu mai puțin ulei și diverse legume. Dar fără roșii, pentru că au prea multă apă și strică consistența omletei coapte.

Ouăle ochiuri

Secretul unor ouă prăjite perfecte este să aibă puțin ulei și temperatura de gătire trebuie să fie una mai mică, deci o flacără mai redusă, ca să aibă timp căldura să pătrundă încet spre gălbenuș, fără a se arde repede albușul de pe margini.

Ouă poșate

Când le pregătesc, adică de vreo două ori pe săptămână pentru micul dejun, am grijă să nu fiarbă apa prea tare și pun mereu un pic de oțet pentru a ajuta la închegarea lor și un vârf de sare. Fac un mic vârtej în apă și pun oul în el. Le las 1 minut și jumate.

Mie îmi place să fac un fel de ouă florentine, cu oul poșat pus pe pat de spanac, dar fără sosul olandez deasupra, ci cu piper zdrobit, ulei de măsline și pătrunjel. Este o versiune mai modernă și mai sănătoasă.

Ouă gourmet

Dacă vreți, însă, să duceți ouăle poșate la un alt nivel, puteți să o faceți și de acasă. Primul truc este înlocuirea apei de fierbere cu supă de legume. Albușul nu va mai fi la fel de alb, dar gustul va fi deosebit.

Și mai interesant este dacă folosiți o folie alimentară. Puteți pune în ea o felie de dovlecel sau roșii sau coriandru ori pătrunjel tocat, apoi se sparge oul în acea folie, se închide și se pune în apa la fiert. Legumele vor fi astfel integrate în ou și acesta își va păstra o formă frumoasă.

Cum alegi carnea de oaie sau miel

No Comments

Când vine vorba de carnea de oaie, eu o prefer pe cea de miel, care are un gust ceva mai puțin înțepător. Mielul ar trebui să aibă între 17 și 19 kilograme în viu. Dacă sare de 23-24 kg, prinde un miros foarte puternic.

Carnea mielului mai tânăr este trandafirie. După ce crește în greutate, carnea devine un roșu puternic. Aceasta este, însă, bună pentru kebab, pentru tocat, are grăsime mai multă și este, deci, savuroasă în astfel de rețete. Contează mult și iarba cu care este hrănit mielul. De exemplu, cotletele din Noua Zeelandă au așa mare succes pentru că diferă condițiile climatice și carnea este un pic mai sărată datorită aerului marin care înconjoară câmpiile pe care cresc oile.

Când o gătesc altfel decât tocată, prefer să scot cât mai mult din grăsimea de pe ea, pentru că aceasta este cea care înmagazinează mirosul puternic. Dar prefer să păstrez oasele.

Când vine vorba de bucățile de folosit, în afară de cotlete, eu prefer pulpele din față. Cele din spate sunt și mai tari și au și înmagazinează și mai multe sânge plin de toxine. Eu folosesc și osso buco din față.

Noi, marocanii mai folosim și creierul. O dată pe an, de Paște. Îl gătim cu roșii, șofran și ulei de măsline, coriandru, lămâi. Tot acum, de Paște se face și ausbana, un fel demâncare din burtă umplută cu organe tocate. Folosim inima, plămânii și ficatul. Ficatul îl facem și la grătar. Și tot la grătar este foarte bună și inima. E fragedă și gătită cu ulei de măsline și usturoi este delicioasă.

Carnea este bine să fie păstrată câteva zile în frigider pe raftul cel mai aproape de zona de ventilație, chiar să se zvânte, să fie grăsimea un pic uscată. Cel mai bine, însă, este să o cumpărați din măcelării care au oile atârnate la vedere. Ei nu taie zilnic, deci dacă mergeți pe la mijlocul săptămânii, carnea a avut deja timp să se odihnească câteva zile și este numai bună de consumat, nu mai trebuie ținută și în frigiderul de acasă.

Șofranul – cel mai scump condiment din lume

No Comments

Prețul șofranului per kilogram este unul halucinant. Dar cine are nevoie de kilograme din el? Pentru că este un condiment extrem de puternic și de aromat, din care este suficient doar un vârf de cuțit pentru a obține un gust delicios.

Dacă nu ați văzut niciodată șofranul în stare naturală, ei bine acesta este o floare care seamănă cu brândușele mov. Marocul este una din țările producătoare, așa că este prezent adesea în felurile noastre tradiționale de mâncare. Noi îl folosim și în preparatele sărate, dar și în deserturi. El este, însă, originar din Vestul Asiei și împărțim pasiunea pentru șofran cu indienii, cei din Orientul Mijlociu și spaniolii, care îl folosesc în diverse mâncăruri celebre, precum paella.

Florile sunt recoltate manual și staminele îndepărtate, aceasta fiind partea folosită. Apoi sunt lăsate la uscat, pierzându-și mult din greutate prin evaporarea apei din țesuturi și astfel, pentru 450 g de șofran uscat este nevoie de la 200 până la 400 de mii de flori. Poveștile despre proprietățile lui au ajuns chiar legendare, precum băile lui Marcus Aurelius despre care se spune că făcea baie în apă cu șofran care să îi bronzeze pielea și să-i sporească potența sau legendele din vremea fenicienilor care făceau prăjituri cu șofran în onoarea zeiței dragostei atunci când voiau să aibă noroc în iubire. Iar din punct de vedere medical, în Antichitate era considerat un bun diuretic și antiinflamator, dar și afrodisiac. Mai mult, era folosit și cu scopuri halucinogene,ca înlocuitor al opiului în Asia Mică, Egipt, India și Grecia. De asemenea, încercați să nu consumați șofranul în timpul sarcinii pentru că poate produce riscul de pierdere a sarcinii.

Ponturi:

  • Cumpărați șofran fire, nu măcinat, pentru că cel măcinat are riscul mai mare de a fi contrafăcut. Și cel fire poate fi falsificat, așa că verificați sursa de unde îl cumpărați.
  • Aroma lui este cel mai bine potențată atunci când este înmuiat în puțină apă fierbinte.
  • Se păstrează cel mai bine într-o cutie închisă etanș, la loc uscat și întunecos.
  • Cele mai populare feluri de mâncare cu șofran sunt tajineurile, paella, bouillabaisse și risotto a la milanese.

Cum să lucrăm cu carnea de pui

No Comments

Puiul este carnea permisă în toate religiile și culturile, este cea mai consumată carne la nivel mondial și este și destul de ieftină pentru că întreținerea păsării și timpul ei de creștere sunt foarte facile. Mai ales acum cu „fabricile” de pui.

Eu vă recomand totuși să evitați această carne aproape industrială. Păsările de țară sunt cele mai bune, evident, dar nu toată lumea are posibilitatea de a le consuma. Așa că alternativa este o carne de fermă, unde puii au fost crescuți la sol și hrăniți cu porumb. Asta se vede în culoarea cărnii, care trebuie să fie mai gălbuie, iar un strat de grăsime sub piele o face cu atât mai delicioasă.

Cum o folosim

Carnea de pui e bine să fie cumpărată proaspătă și ce rămâne să fie pus la congelator. E păcat să cumperi carne de pui congelată când găsești proaspătă mereu peste tot. Odată congelată, nu mai este la fel de fragedă și gustoasă.

Carnea proaspătă se ține la 1-3 grade, chiar dacă legea zice că până la 5 grade Celsius, dar eu prefer așa ca să se păstreze sucurile în interior mai bine.

Eu, personal, spăl puiul pentru că nu știu cine a pus mâna pe el. Îl spăl cu apă rece ca gheața și apoi îl las în frigider, pus pe o sticlă, ca să se zvânte. Așa uscat se păstrează 2-3 zile fără probleme. Dacă, însă, a prins un miros neplăcut, nu se mai spală cu oțet cum fac unii pe acasă, ci trebuie aruncat direct.

Cum o gătim

Carnea de pui este așa de versatilă, nu doar piept la grătar, schnitzel și pui la ceaun. Evident că și acestea sunt bune, dar hai să fim mai creativi.

Putem să facem puiul întreg, umplut cu legume, stafide, mirodenii. Sau putem să tăiem un buzunar în piept și să îl umplem cu ciuperci, pentru a-l sota sau pune la cuptor mai apoi. Pulpele dezosate sunt delicioase pe grătar, cu mirodenii și usturoi.

Rozmarinul și cimbrul sunt condimentele care merg cel mai bine cu puiul, dar și menta tocată pusă înăuntru dă o aromă fantastică, la fel și zataarul, un amestec de condimente arăbesc.

Puteți da gust puiului și lăsându-l un timp la marinat. Se freacă cu sare și mirodenii, se înfășoară într-o cârpă umedă și se lasă peste noapte la frigider. Apoi îl faceți la cuptor.

Mie îmi plac mult și organele și consider că ficatul de pui este cel mai bine gătit atunci când este făcut pe grătar medium rare.

Și o să vă mai dau o rețetă surprinzătoare, mai ales că despre carnea de pui se spune mereu că trebuie să fie foarte bine gătită. Eu, însă, vă spun că poate fi preparată și altfel. Pieptul se taie, se pune sare, suc de căpșuni natural, ghimbir, sirop de rodii, mirodenii, zeamă multă de lămâie și se pune totul într-o pungă la frigider pentru minimum 5 ore. Acidul din fructe și lămâie va găti carnea exact ca la un ceviche. Se poate folosi foarte bine în salate, cu ananas, măr sau pus pe pâine prăjită.