chefjosephhadad.ro

SFATURI

Secretele pastelor umplute

No Comments

Cine nu iubește pastele? Iar cele umplute sunt chiar o desfătare. Însă bucătarii de acasă, dar și mulți din cei din restaurante, preferă să ia pastele de-a gata. Și este mare păcat, pentru că este așa de ușor să le facem de la zero.

Nu trebuie să fii o nona siciliană ca să întinzi cearșafuri de aluat din care să creezi mii de spaghetti sau tortellini. Și bunicile românce fac tăieței de casă și colțunași. Și rusoaicele fac pelmeni. Și asiaticii au colțunașii lor. Și asta pentru că este un proces totuși simplu, chiar dacă de multe ori migălos.

Voi merge pe rețeta clasică italiană, care este rețeta de bază pentru aluat. Însă, după cum vă spuneam, puteți încerca și variațiunile din lumea întreagă. Rețeta clasică presupune ca la fiecare 100 g de făină din grâu dur, sau de tip 00, să puneți un ou. Atât. Și un vârf de sare. Nu trebuie să aveți mașină de paste, pentru că puteți întinde aluatul și cu sucitorul, însă trebuie întins foarte subțire pentru că la fierbere se va îngroșa.

Umplerea pastelor se poate face după poftă, însă este recomandabil ca între ingrediente să fie și gusturi mai puternice. Dacă alegeți să folosiți ricotta, de exemplu, care este o urdă cu un nume mai pompos, puneți și puțină brânză de capră sau cu mucegai albastru, ca să îi dați ceva extra. De asemenea, este interesant să mixați texturile din interior, să adăugați în umplutura moale și ceva crocant, cum ar fi nuci sau muguri de pin ori legume bucățele. Pentru un efect spectaculos, folosiți umpluturi care la tăierea pastelor vor curge, precum un gălbenuș de ou, de exemplu.

Pastele umplute având deja gust pot fi servite ca atare, doar fierte și apoi sotate în puțin unt sau stropite cu ulei de măsline. Pot fi servite chiar și cu puțin din apa în care au fiert și cu niște parmezan ras deasupra.

Dacă alegeți să le serviți cu un sos, țineți cont de umplutura lor și de modul în care se combină aromele de la interior cu cele de la exterior.

Tehnici de gătire a legumelor

No Comments

V-am mai vorbit despre tehnicile de gătire a fructelor, dar și câteva ponturi în legătură cu legume, așa că acum m-am gândit să vă spun mai multe despre acestea.

Gătirea la aburi

Gătirea legumelor deasupra unei cantități mici de apă, într-o sită, fără a intra în contact cu apa, ajută la păstrarea vitaminelor cât mai mult în interiorul legumei și este o tehnică destul de rapidă de procesare a lor. Puteți folosi în loc de sită și un coș de bambus, însă cel mai important este ca vasul să fie acoperit, astfel încât aburii să se păstreze în interior.

Fierberea

Cea mai simplă metodă, dar totuși cea mai puțin recomandabilă pentru păstrarea nutrienților, dacă nu vorbim de supe și ciorbe. Doar apă cu sare și legumele puse în ordinea consistenței lor, de la cele mai tari la cele mai moi, în cazul în care fierbem mai multe tipuri.

Blanșarea

Este tot o fierbere, dar pentru o perioadă scurtă de timp, maximum câteva minute, care se folosește pentru a înmuia foarte puțin legumele, fie pentru a fi consumate apoi ca atare, fie pentru a fi finalizate cu o altă tehnică. De regulă, după blanșare se oprește procesul de gătire internă cu un șoc termic prin transferarea legumelor în apă cu gheață. Blanșarea se poate face nu doar în apă, ci și în lapte, supă, vin, zeamă de fructe sau legume ori bere.

Sotarea

Înseamnă gătirea pentru timp scurt într-o formă de grăsime. În aceeași categoria ar putea intra și tehnica stir-frying, adesea întâlnită în bucătăria asiatică, în care legumele sunt trase în grăsime la foc mare pentru o perioadă scurtă. Este o tehnică ce presupune un pic de atenție și amestecat periodic, pentru a nu se arde legumele înainte de a fi gătite și în interior.

Înăbușirea

Este o tehnică combinată, care începe cu sotarea, iar atunci când legumele sunt deja îmbrăcate în grăsime și au prins un pic de crustă, se adaugă un lichid (supă de bază, apă, vin, etc). Se poate acoperi sau nu. Și astfel se gătesc până sunt gata.

Prăjirea

Din păcate, prăjirea legumelor este atât de gustoasă… Și nu tocmai cea mai sănătoasă. Se face cu ajutorul unei cantități mult mai mari de grăsime decât în cazul sotării. Pentru a nu se îmbiba legumele de ulei, acesta trebuie să fie bine încins înainte de a pune în el legumele.

Coacerea

Prin acest proces, legumele își intensifică gustul datorită evaporării în cuptor a unei părți din apa din ele. Este și o modalitate bună de a păstra nutrienții în interior.

Frigerea

Fie că este pe un grătar de aragaz sau pe unul cu cărbuni, frigerea oferă o aromă specială legumelor. Pentru a preveni lipirea de grătar, puteți unge legumele cu puțin ulei.

Gătirea legumelor este o artă

No Comments

Poate că pentru a pregăti bucata de carne perfectă ai nevoie de mai multe cunoștințe tehnice decât pentru gătirea diverselor legume, însă și în cazul lor este bine să ținem cont de câteva reguli de bază care să ne ajute să obținem feluri de mâncare gustoase și cu o textură plăcută.

Motivul principal pentru care gătim legumele este să le facem mai moi, mai gustoase și să eliberăm anumiți nutrienți care nu se sintetizează în forma naturală. Totuși, trebuie să țineți cont că anumite legume își schimbă gustul prin procesarea termică.

De regulă, legumele bogate în fibre sau proteine este necesar să fie procesate termic sau măcar stoarse în sucuri care să rupă fibra și astfel să le facă digerabile pentru organism. Pe de altă parte, vitaminele și mineralele părăsesc legumele în timpul gătirii către mediul în care sunt procesate (supă, sos), așa că nu este indicat să fie fierte prea mult timp. Gătirea la aburi este ceva mai puțin nocivă pentru vitamine, mai ales dacă lichidul folosit pentru aburi va fi apoi încorporat în felul de mâncare. Iar dacă vreți să gătiți legumele dincolo de stadiu al dente, adică să le faceți moi pentru piureuri sau supe-creme ori sosuri, gătiți-le într-o manieră care nu implică apă, cum ar fi la cuptor sau în tigaie.

Când vine vorba de gătire, legumele au timpi diferiți în funcție de consistența lor. Deci, dacă faceți un ghiveci, de exemplu, adăugați la început cartofii și morcovii și la final mazărea și dovleceii. De asemenea, pentru aceeași legumă este necesar să tăiați bucăți aproximativ de aceeași dimensiune, pentru a se gătit toate la fel.

Pentru a recunoaște o legumă că este gătită al dente, deci încă destul de crocantă și cu gust neschimbat, dar totuși suficient de moale, trebuie să îi observați culoarea. La momentul potrivit de întrerupere a gătirii ea este vie, poate chiar mai puternică decât a legumei proaspete. Din acest moment, dacă este lăsată chiar și un minut în plus, începe să se depigmenteze și să își piardă din vitalitate. De asemenea, puteți încerca gradul de gătire și cu o furculiță sau un vârf de cuțit și dacă tot nu sunteți convinși, metoda clasică a gustatului rămâne sfântă.

Și nu uitați că legumele continuă să se gătească și după ce le-ați scos din oală sau tigaie, datorită căldurii reziduale. Aceasta poate fi bună sau, dacă vreți să opriți procesul de gătire, cum ar fi la un sparanghel poșat, atunci scufundați imediat legumele în apă rece cu gheață, ceea ce va crea un șoc termic.

Cum gătim peștele

No Comments

Poate v-ați dat deja seama cât de mult îmi place peștele. Și să îl gătesc, dar și să îl consum. De fapt, aproape oricând dacă îmi dai să aleg între un pește și un fel de mâncare cu carne, aleg peștele. V-am mai povestit și despre cum să alegeți peștele și cum să vă purtați cu el, dar acum revin cu un articol despre cum să îl gătiți corespunzător.

Partea cea mai bună a produselor marine este că necesită un timp foarte scurt de procesare termică. În maximum 5 minute sunt gata cam toate tipurile de pește și fructe de mare. Bine, dacă nu punem la socoteală caracatița ce necesită un timp mai îndelungat de fierbere. În rest, mai ales dacă iei ingredientele gata filetate sau curățate din magazin, tot ce trebuie să faci este să asezonezi, să pui pe o sursă de căldură (tigaie, grătar, abur), dacă nu este prea fragil să întorci o dată, să pregătești câteva felii de lămâie alături și gata!, câteva minute mai târziu, poți servi masa.

Revenind acum la gătirea peștelui, aș vrea să vă dau un sfat. Dacă vreo rețetă cere un anume tip de pește pe care voi nu îl aveți, nu vă întristați. Nu soiul în sine contează, ci tipul de pește, forma sa și bucata folosită. Nu o să înlocuiți o doradă cu un zărgan și nici un file cu o rondea, dar puteți alege pești de dimensiuni și forme similare, cu fileuri de grosimi similare și, de asemenea, să țineți cont de proveniența peștelui, așa că pentru a nu perverti gustul, nu folosiți pești de apă dulce în locul celor de apă sărată și viceversa. De asemenea, aveți grijă să nu înlocuiți pești grași, precum somonul sau macroul, cu pești slabi precum dorada pentru că au timpi diferiți de gătire și chiar proceduri ușor diferite, cât și gusturi diferite.

Atunci când pielea a fost bine curățată de solzi, ea este comestibilă. Așa că dacă cumpărați fileurile sau rondelele cu piele pe ele, puteți liniștiți să o păstrați la gătire, iar în cazul fileurilor, atunci când le puneți în tigaie sau pe grătar, prima oară se pune în contact cu sursa de căldură partea cu pielea. Ca aceasta să nu se lipească de tigaie sau grătar și, deci, să se deterioreze, aveți grijă să ungeți cu foarte puțină grăsime suprafața, dar și să încingeți bine tigaia sau grătarul înainte de a pune peștele. Un alt pont este să dați peștele prin puțină făină înainte de a-l pune la gătit.

Și încă ceva. Pentru un pește gustos, suculent și cât mai compact în farfurie, nu îl gătiți prea tare. Luați-l de pe foc atunci când carnea începe să devină opacă. Dacă îl lăsați prea mult, va fi uscat și se va rupe când îl veți lua din tigaie. Iar pentru asta, folosiți o spatulă suficient de mare și, eventual, flexibilă, care să vă ajute să scoateți fileul cât mai frumos în farfurie.

Combinații inedite de meze de vară

No Comments

Meze este o mod de a mânca în tot bazinul mediteraneean. Masa se umple de tot felul de farfurioare pline cu aperitive pe care comesenii le împart și care diferă oarecum de la tapas-urile spaniole cu cartofi prăjiți cu sosuri, la meze-ul grecesc cu icre sau la cel libanez cu humus.

Nu există o regulă sau o selecție recomandată de aperitive pentru o masă de tip meze, ci este la libera imaginație a fiecărui bucătar. Eu vreau să vă dau câteva exemple mai creative, pe care voi puteți să le adăugați lângă ideile voastre sau felurile de mâncare pentru care ați devenit deja celebri în grupul vostru de prieteni.

Inimioare de salată

Este vorba de mijlocul lăptucii, acea parte din salată care este mai deschisă la culoare și mult mai compactă. Se taie pe jumătate și se stropește cu ulei de măsline și zeamă de lămâie. Este un fel foarte răcoros de gustat printre altele mai grele.

Sardine la grătar

Sardine proaspete, puse pe grătar și apoi stropite cu ulei de măsline și zeamă de lămâie. În afară de sardine, puteți folosi și alți pești mici, precum anșoa.

Miez de anghinare

deși în România nu este prea folosită această floare, anghinarea este excelentă. Proaspătă, un pic opărită și învelită într-un dressing de ulei de măsline, cu zeamă de lămâie și sare. Atât. Despre asta este vorba la meze. Feluri simple și gustoase.

Roșii cherry colorate

Roșiile cherry de toate culorile se taie pe jumătate și se amestecă cu miez de nucă, busuioc și păstrăv afumat. Totul se leagă cu un pic de zeamă de lămâie.

Tzaztiki

Este preferatul meu, chiar dacă este un clasic. Secretul unui tzatziki bun este ca iaurtul să fie cât mai gras, cât mai scurs de zer. Ideal ar fi să lăsați iaurtul într-un tifon la scurs în frigider măcar pentru câteva ore înainte de a-l pregăti.

Halloumi

Ca să rămânem tot în zona grecească, brânza halloumi la grătar este ideală pentru o astfel de masă.

Salata de vinete

Fie că o faceți ca la voi, fie că o faceți după rețeta mea, cu coriandru tocat, ulei de măsline, puțină zeamă de lămâie și muguri de pin presărați deasupra, este un meze ideal.

Măsline

Și de la un meze nu pot lipsi măslinele, verzi sau kalamata sau amestecate. Dacă vreți să le dați o notă mai aparte, atunci amestecați-le cu ulei de măsline încălzit, zeamă de lămâie și puțin fenicul semințe zdrobit și lăsați să se răcească înainte de servire.

Chutney de mango

Mango proaspăt se taie cuburi și se trage la tigaie cu, ceapă tocată, ulei de măsline, sare și ardei iute tocat. Merge bine cu pâine prăjită.

Ou fier

Da, exact, ou fiert. Fiert moale, astfel încât gălbenușul să fie încă destul de moale. Peste el se presară sare, piper, ceapă verde tocată.

Tocană de pulpe de pui

Nu vrem mâncăruri grele pentru un meze de vară, dar merge să avem și ceva carne. Așa că m-am gândit la această rețetă rapidă cu pulpe de pui dezosate tăiate în bucățele mici și trase la tigaie cu ceapă tocată, ulei de măline, sare, piper, chimion măcinat, arome care să ducă în zona mediteraneană. Iar deasupra putem stoarce puțină zeamă de lămâie.

Sărmăluțe grecești

Sunt acele sărmăluțe în foi de fiță, fără carne, pe care le găsiți în toate restaurantele grecești și care se pot servi reci. Ba chiar sunt mai bune reci!

Cum ne bucurăm de pepenele galben

No Comments

Dacă deja ați testat rețetele propuse de mine cu pepenele roșu, să nu uităm de frățiorul lui mai mic, dar nu mai lipsit de importanță, pepenele galben. Este în plin sezon și ar fi păcat să nu îl băgăm în seamă cum se cuvine.

Sorbet

Sorbetul din pepene galben este aproape obligatoriu în acest sezon. Și este atât de simplu de făcut. Pui pulpa în blender și apoi sucul obținut îl pui la congelator, amestecând din jumătate în jumătate de oră. Merge combina în atât de multe feluri sau consumat ca atare pentru că este foarte aromat și răcoros.

Tempura

Pepenele tăiat cuburi mari se pune la congelator jumătate de oră, ca să se răcească bine. Se dă apoi prin aluatul de tempura și se prăjește în baie de ulei. Se scoate și se pudrează cu zahăr. Eu recomand să fie servită tempura așa fierbinte cu înghețată de vanilie. Iese o nebunie! Miezul pepenelui va rămâne încă rece și la prăjire și va fi foarte interesant în gură.

Supă rece

Miezul de pepene se blendează până se obține sucul plin de pulpă. Se adaugă un pic de lichior de portocale, Grand Marinier, sau alt lichior dulce și aromat. Se dă la rece. Se ia piept de rață afumat și se taie felii subțiri care se rulează. Se așază supa de pepene galben pe fundul farfuriei, deasupra se pun rulourile de rață, bucăți de căpșuni și frunze de mentă, iar la final se stropește cu ulei de busuioc. Pentru un gust mai bogat se pot pune și felii subțiri de parmezan. Sau se pot folosi căpșunile tempura în loc de căpșuni proaspete (la fel ca pepenele, trebuie puțin puse la congelator înainte).

Salsa

Pepenele galben se toacă cuburi mici și se amestecă cu ardei iute tocat, sare și piper, iar apoi se stropește cu ulei de măsline. Iese o salsa excelentă pentru pieptul de rață la cuptor. Merge foarte bine și pentru vânat și miel. În Tunisia natală a tatălui meu se mâncat frecvent o mâncare pe bază de miel, cu cuscus și pepene galben proaspăt, rece, alături.

Cum gătim fructele

No Comments

Este momentul cel mai prielnic pentru fructe din an, este o bogăție de gusturi și arome care merită exploatată cât mai delicios. Putem să le folosim în salate sau garnituri, pe grătar, în gemuri și compoturi și câte și mai câte. Așa că m-am gândit să vă ofer câteva variante prin care puteți procesa fructele cât mai bine.

Pentru gătirea fructelor trebuie să țineți cont de fermitatea lor. De exemplu, căpșunile sau zmeura trebuie procesate termic mai puțin decât ananasul sau perele. În plus, trebuie să țineți cont de existența sau nu a cojii. Fructele decojite se vor găti mai repede și își vor pierde forma mai ușor decât cele ce încă își păstrează coaja.

Poșarea

Cele mai indicate fructe pentru poșare sunt merele, perele, ananasul, cireșele, strugurii, piersicile, nectarinele, prunele și gutuile. De asemenea pot fi folosite cu succes prin această tehnică și fructele uscate precum smochinele sau curmalele. Însă pentru a-și păstra aroma, este indicat ca fructele să fie poșate în suc de fructe, vin sau chiar oțet. Apa simplă va atenua din gustul lor. Puteți chiar să lăsați fructele să se răcească în lichidul în care au fost poșate pentru a prinde o aromă și mai puternică.

Gem rapid

Este ca o tocăniță de fructe. Acestea sunt tăiate bucăți și puse în cratiță cu zahăr (sau chiar cu sare și piper, de ce nu?) și câteva linguri de apă și acoperite cu capac. Se lasă astfel între 5 și 20 de minute, amestecând ocazional, până ce s-au înmuiat.

Sotarea

Se face într-o tigaie adâncă în care încingeți puțin ulei sau unt, suficient cât să acopere tigaia și fructele. Se adaugă fructele și se gătesc la foc puternic pentru câteva minute, asezonându-se după poftă.

Coacerea

Aceasta ajută la întețirea aromei și chiar și a culorii. Cuptorul se setează între 160 și 180 grade Celsius. Fructele se pun pe tava acoperită cu hârtie de copt și se păstrează întregi sau tăiate, însă se pun cu tăietura în sus. Se stropesc cu ulei sau unt topit și se asezonează după poftă.

Pe grătar

Fructele la grătar pot fi folosite ca atare sau intercalate în frigărui, pot fi folosite în salate sau ca garnitură pentru diverse tipuri de carne și pește. Ca să nu mai spun cât de bine merg cu înghețata. Pentru această tehnică aveți grijă să nu folosiți fructe prea coapte. Ajută dacă le dați cu ulei sau unt înainte de a le pune pe grătar.

Prăjirea

Fructele prăjite este indicat să fie înainte îmbrăcate într-o panadă, fie că le faceți pane, în genul șnițelelor, fie că le faceți sub formă de tempura.

Vinetele care ne unesc culturile

No Comments

Voi, românii, ați avut de când vă știți salata de vinete. Noi, cei din zona mediteraneeană și a Orientului Mijlociu am avut baba ganoush și moutabal. Mâncărurile sunt foarte asemănătoare și apreciate. De fapt, vânăta este o legumă foarte mult utilizată în zona asta de lume. Dar dincolo de mousaka și salata de vinete, fie ea făcută cu usturoi sau ceapă ca la voi sau cu tahini, ca la noi, vinetele sunt mult mai interesant de folosit în diverse preparate.

De exemplu, poți face o „friptură” de vinete. Se pune vânăta pe grătar și când s-a copt, se îndepărtează coaja și se servește vânăta întreagă pe farfurie, caldă, cu brânză de capră sau feta presărată deasupra. Se mai poate pune un pic de chimen măcinat sau busuioc pentru aromă, roșii tocate și ulei de măsline. Dar din aceeași vânătă coaptă se poate face și carpacio. Vânăta așa bucată se pune între două fâșii de folie de bucătărie și se bate ca să devină un strat subțire ce se pune pe farfurie și apoi se poate garnisi cu diverse chestii, de la bucățele de vită sau pui, la somon fume. E de preferat să fie făcută la grătar, nu la cuptor, ca să preia aroma de fum.

Sau poți face vânătă coaptă umplută. Tot acea bucată întreagă de vânătă se taie ca și cum ar avea un buzunar. Se pune în el zacuscă de roșii și se închide. Se presară cu parmezan și se dă la cuptor pentru a obține o crustă delicioasă. Este un fel de bază vegetarian excelent! Aceeași variantă, pentru carnivori, însă, merge umplută cu carne de pui tocată gătită cu condimente și sos se roșii ca pentru un ragu.

Dacă vreți să le faceți complet la cuptor, atunci puteți să le tăiați pe jumătate longitudinal și să puneți jumătățile cu tăietura în sus la cuptor. Când s-a înmuiat miezul, se scobește din coajă miezul și se toacă, iar apoi se amestecă cu creveți sotați sau cu caracatiță. Se pune înapoi în coaja „bărcuță” și se stropește cu un dressing franțuzesc pe bază de muștar și ierburi aromatice. Le fel se poate face și cu carnea de pui.

Sau poți face ostropel de pui cu cuburi de vinete prăjite.

Pentru mousaka puteți încerca și varianta cu vinete și pește, nu doar cea clasică cu carne. Merg excelent împreună.

Iar pentru o rețetă inedită se pot folosi vinetele mici (există un soi de vinete mici) pentru a face dulceață de vinete, pe care o poți aromatiza cu bucusioc sau alte ierburi aromatice, poți pune și zeamă de sfeclă înăuntru pentru culoare.

Tot din categoria rețetelor mai exotice, avem vinetele pane în cocos. Feliile de vânătă se taie subțire și se dau prin panada obișnuită, iar la sfârșit, în loc de pesment se dau prin fulgi de cocoș și se prăjesc. Vor ieși crocante și delicioase.

Cel mai bun risotto

No Comments

Risotto a devenit un fel de mâncare foarte apreciat și printre români, aproape la fel de plăcut ca pastele, deși lumea nu prea se încumetă să îl facă acasă. Nu este o rețetă dificilă, însă presupune un pic de migăleală, trebuie să stai lângă el.

Prima regulă și cea mai importantă pentru risotto este folosirea orezului potrivit, un orez cu bobul rotund care poate fi din soiul arborio sau carnaroli. Se găsește cu ușurință la supermarket, mai ales arborio, deci nu aveți de ce să vă faceți griji.

Mai ai nevoie de supă de bază de pui sau pește, în funcție de tipul risottoului pe care vrei să îl faci. Important este ca supa să fie una concentrată, cu gust puternic.

Se toacă ceapa mărunt și se călește în ulei de măsline, pentru un gust mai complex. Apoi se adaugă orezul și se călește și el un pic. Se adaugă vin alb sec și se lasă câteva minute ca să se evapore alcoolul. Apoi începi să torni supa, câte un polonic, amestecând aproape continuu. Această mișcare ajută amidonul din boabe să fie eliberat și astfel orezul să devină cremos. Durează cam 20 de minute, însă merită efortul. Risottoul este gata când bobul este al dente, adică un pic mai tare la mijloc.

La final se adaugă sau nu unt, dar neapărat se pune parmezan ras. În România sunt unii bucătari care pun și smântână de gătit ca să fie mai cremos. Această variantă este mai bună pentru perioada de iarnă.

De la acest risotto de bază, te poți apoi juca cu aromele. Poți adăuga șofran, pentru varianta milaneză a lui, sau ciuperci ori legume de orice fel. De asemenea poți adăuga pește și fructe de mare, caz în care vei folosi o supă de bază făcută din pește și carcase de creveți, homar, etc. Sau se poate face cu piure de spanac ori urzici. Pentru o variantă mai fantezistă, poți obține un risotto spectaculos cu zeamă de sfeclă, care îi va conferi o culoare roz.

Cum îngrășăm sosurile

No Comments

Sosurile sunt liantul unui preparat, îi dau atitudine, savoare și aspect. Unele sunt mai subțiri, altele mai groase, unele mai fresh, atele cu un gust puternic de mâncare gătită. Sunt sosuri clasice, în majoritate provenite din bucătăria de bază franceză, și sosuri inedite. Pe unele le vrem fluide, lejere, cât mai subțiri, însă pentru altele avem nevoie de puțină corpolență. Și atunci, ce facem?

Tehnica de bază

În primul rând, pentru a obține un sos mai gros, putem pune mai puțin lichid de la început sau îl putem fierbe mai multă vreme, astfel încât prin evaporare să se îngroașe.

Piureul

Sosurile care au un aspect mai grunjos, care au bucățele de legume prin ele, de exemplu, sau chiar și de carne, capătă un aspect foarte plăcut și textura groasă potrivită atunci când sunt transformate în piureuri cu ajutorul blenderului. Blenderul vertical, cel care se folosește direct în oală este ok, dar nu cel mai bun. Pentru o textură foarte fină, cel mai bun este belnderul de tip cană, însă aveți grijă să lăsați sosul un pic la răcit înainte să îl turnați în blender.

Adaosul de lactate

Metoda clasică de îngroșare a sosului din bucătăria franceză este cea de a adăuga cuburi de unt rece. Acesta nu îi dă doar corpolență, ci și luciu. Alte adaosuri cu același efect sunt smântâna dulce sau acră, ori iaurtul. Și gălbenușul de ou poate ajuta în același sens. Pentru ou, însă, trebuie să luați un pic din sosul existent și să îl amestecați cu gălbenușul bătut, pentru a-l tempera și a preveni transformarea oului în omletă la contactul cu sosul. La fel, iaurtul are nevoie de o temperatură mai scăzută a sosului pentru a nu se tăia.

Rântașul

Și această metodă provine din bucătăria clasică și este adesea întâlnită la sosuri. Primul pas este pregătirea rântașului din unt (sau ulei) cu făină la foc moderat, până ce făina s-a gătit. Peste această cremă se poate apoi adăuga lichidul (lapte, supă de bază, etc) și apoi de acolo să se construiască sosul. Sau rântașul se poate dizolva cu un pic din sosul deja existent și apoi adăuga la acesta.

Amidonul

Cel mai adesea se folosește amidonul de porumb și tehnica este una obișnuită în bucătăriile asiatice, mai ales în cea chinezească. Și acesta se dizolvă mai întâi cu puțină apă sau sos și apoi crema obținută se adaugă în mâncare pentru îngroșarea sosului.