chefjosephhadad.ro

Blog

5 deserturi pentru sezonul estival

No Comments

Vara este o explozie de fructe și arome și ar fi păcat să nu profităm de toate acestea. Așa că m-am gândit să vă ofer câteva idei de deserturi lejere, potrivite sezonului estival, pe care puteți să le faceți rapid acasă și să vă bucurați în tihnă de ele alături de prieteni și familie. Mai mult de atât, trei dintre variante sunt complet vegane și gluten free.

Supă de fructe

Nu, nu este vorba de un compot, ci de o supă spectaculoasă atunci când este servită, răcoroasă și foarte gustoasă.

Pentru ea ai nevoie de fresh de grapefruit, fresh de fructul pasiunii, lapte de cocos, ghimbir ras și lemongrass tăiat felii. Se pun toate la fiert cu un pic de zahăr și se dau un clocot. Se lasă apoi la răcit. Se strecoară și se dă la frigider ca să fie foarte rece.

Separat se taie cubulețe caise, piersici, căpșuni, fructe de pădure întregi și ce alte fructe vreți. Se pun fructele amestecate pe fundul unei farfurii adânci și la servire se toarnă supa rece deasupra. Se decorează cu frunze de mentă proaspătă. Este foarte răcoroasă și gustoasă.

Se poate pune și suc de ananas în locul sucului de fructul pasiunii.

Caise și piersici la cuptor

Fructele se taie pe jumătate și se îndepărtează sâmburele. Se presară cu zahăr și scorțișoară și se așază pe o tavă cu tăietura în sus. Se dau la cuptorul încins la 220 grade pentru 10-15 minute. Se scot și se lasă la răcit.

Se presară mentă tocată și se stropesc cu un pic de suc de fructe la alegere și ulei de măsline extravirgin. Se mai poate adăuga și un pic de cimbru proaspăt.

Fructele astfel garnisite se servesc cu o cupă de înghețată de vanilie ssau sorbet de căpșuni. Totul este natural și foarte bun.

Tempura de fructe

Se dau bucățile de fructe sau fructele întregi, în funcție de soi, prin aluatul de tempura și se prăjesc în uleiul foarte bine încins. Din aceeași combinație de fructe se păstrează câteva și se face un smoothie gros, care se pune pe fundul farfuriei de servire. Peste sosul acesta rece se așază fructele tempura fierbinți. Se pot presăra cu câteva fire de miere și câteva frunzulițe de rozmarin.

Duo de pepene roșu

Este o rețetă ușoară, cu puține ingrediente și totul natura.

Se folosește 60% partea albă de coajă a pepenului roșu și 40% pulpa de pepene și se trec prin storcătorul de fructe pentru a se obține suc de pepene. Separat se folosește pulpa de pepene care se taie cuburi și se amestecă cu ghimbir ras, astfel încât să preia aroma lui picantă. Se pune în boluri sucul de pepene și în el se pun cuburile de pepene congelat jumătate de oră, ca să fie foarte reci, dar încă moi, să se simtă crocant când le bagi în gură. Chiar vreau să fac așa ceva la mine la Caju, mai ales că vine sezonul de pepeni românești.

Pot să spun că este un deșert prea natural.

Tarte cu cireșe

Însă vreau să folosesc o variantă foarte lejeră de vară. Așa că nu voi apela la aluatul clasic de tartă cu unt, ci îl voi înlocui cu foile de plăcintă.

Foile se întind și se ung cu ulei de măsline și se presară cu puțin cimbru. Și se suprapun astfel câteva straturi. Se pune apoi aluatul în formele de tartă. Deasupra se așază încă o formă de tartă, astfel încât să nu se umfle aluatul și se dau la cuptorul pre-încins la 170 de grade aproximativ 35 minute. Se scoate forma de deasupra și se mai lasă până devin aurii, coapte cojile de tartă.

Separat se face umplutura. Se face un piure de banane în care se pune zeamă de lămâie ca să nu se oxideze. Se adaugă căpșuni zdrobite. Cireșele se taie pe jumate și se lasă jumătate de oră cu zahăr pudră. Se umplu cojile de tartă cu piureul de banane și căpșuni și se așază deasupra cireșele.

Se pot servi așa natural sau se pot servi cu o înghețată de vanilie deasupra sau un sorbet de ananas, de lime ori de mojito.

Ne curge ulei de măsline prin vene

No Comments

Pentru tot bazinul mediteraneean, uleiul de măsline este o a doua natură. Și la fel și pentru mine. Este unul din ingredientele mele preferate. Este acel gen de ingrediente care nu ar trebui să lipsească din casa nimănui pentru că este atât de versatil. Și asta pentru că a avut mii de ani la dispoziție pentru a-și dezvolta grandoarea. Iar după îndelungi căutări și teste, mi-am găsit acum mai bine de 5 ani partenerul de drum, în Creta, unde am descoperit brandul Terra Creta. Astăzi, ne leagă o relație frumoasă și eu mă bucur să văd că foarte mulți dintre oaspeții mei, de la ambele restaurante, simt diferența utilizării unui ulei de măsline de calitate superioară. Am primit multe remarci și multe întrebări legate de tipul de ulei de măsline folosit. 

Dar cum alegi uleiul? Care este diferența între tipurile care există pe piață? Să fie din Grecia sau din Spania? Să fie extravirgin sau doar virgin?

Eu folosesc uleiul extravirgin la salate și pentru a aromatiza diversele preparate. De fapt, gustul bogat al acestui ulei merge peste tot acolo unde îl putem simți în stare pură. În schimb, pentru a găti folosesc un ulei de măsline mai rafinat. Pentru mine, uleiul de măsline este și un booster de energie dimineața. Aproape în fiecare dimineață, iau câte o lingură de ulei de măsline Terra Creta 

Uleiul de măsline extrarigin este cel brut, obținut prin stoarcere mecanică, fără niciun fel de rafinare sau procedee chimice. Uleiul de măsline virgin este de o calitate inferioară celui extra din punct de vedere al acidității. Pe uleiul de măsline rafinat nu apare cuvântul virgin, iar gustul este mai slab, la fel și conținutul nutrițional.

chef joseph hadad

Pe unele sticle veți observa menționat că este ulei de primă presă la rece,aceasta însemnând că în timpul stoarcerii măslinelor nu s-a depășit temperatura de 27 grade Celsius. Acest tip de ulei își păstrează toate calitățile nutriționale. Mai există și varianta de ulei pe eticheta căruia scrie extras la rece, care presupune o altă metodă de obținere, prin centrifugare de data aceasta, dar tot fără depășirea temperaturii.

Gustul diferă în funcție de culoarea măslinelor. Dacă predomină măslinele verzi, atunci gustul va fi unul foarte puternic, amar și fructat. În cazul unor măsline deja negre, gustul va fi mai domol, mai dulceag și cu note ciocolatii.

Uleiul este practic o ființă vie, și evoluează în timp, își modifică gustul și se alterează. De aceea trebuie să avem mare grijă de el. Pentru că se oxidează repede, este bine să îl păstrăm în sticle opace sau de culoare închisă, preferabil cu un gât lung care să facă mai dificilă pătrunderea aerului la ulei și cu un dop etanș.

Unde mănânc în Tel Aviv

No Comments

Tel Aviv-ul este un oraș fascinant, chiar și pentru mine care îl știu bine de atâția ani. Este un oraș vibrant, cu o viață de noapte bogată, o plajă minunată și o bogată piață de restaurante, de la dughene de street food la restaurante premiate la nivel internațional. Mâncarea este delicioasă, plină de arome și frumos prezentată.

Eu când merg în Israel mănâncă cel mai adesea preparate vegetariene sau pe bază de pește. Dar ămi place să mă bucur și de câte o shawarma veritabilă. În Israel este kosher, așa că îmi fac pofta cu ea din când în când.

Unul din locurile mele preferate din Tel Aviv pentru a lua masa, mai ales la apus, este hotelul Carlton de pe malul mării. La etajul șapte este restaurantul condus de chef Meir Adoni, un chef foarte cunoscut și apreciat în Israel. Este și un celebrity chef, făcând parte din emisiunea Chefi la Cuțite de acolo. În plus, mai are restaurante la Berlin și New York. Se mănâncă excelent la el în local. Preferatul meu este un ceviche.

Îmi mai place în cartierul Jaffamănânc la Itzik Hagadol. Totul este preparat la grătar și acompaniat de salate proaspete. Este un fel de street food.

Un alt chef preferat este Yossi Shitrit. El are două restaurante, din care unul tot în Jaffa. Kitchen Market și Mashya (care înseamnă membrana ce învelește nucșoara) sunt localurile sale în care revin mereu cu mare plăcere. Și el este un celebrity chef.

Și dacă tot sunteți la Tel Aviv, merită să trageți o fugă și în Haifa, orașul meu natal. Au în zona de faleză o shawarma de pulpe de curcan demențială! Partea interesantă este că se folosesc doar pulpepe de curcan femelă, care sunt mult mai fragede decât cele de mascul.

În Ierusalim, atunci când ajung acolo, îmi place să mănânc la piața Mahane Yehuda, unde totul este street food. Acolo este de mâncat!

Acestea sunt doar câteva din locurile mele preferate, pentru că altfel, aș putea să scriu ore întregi despre mâncarea din țara mea natală.

Ce facem cu căpșunile?

No Comments

Când eram cu toții mici, chiar și cei mai tineri cititori ai acestui blog, căpșunile erau disponibile doar în perioada asta a anului. Și, cred că nu greșesc dacă vorbesc în numele tuturor, toți eram foarte încântați de aceste minuni gustoase ale naturii.

Acum poți găsi căpșuni pe parcursului întregului an, dar nu au nici farmecul, nici savoare celor din mai-iunie. Mergeți în piețe și bucurați-va de maldărele de fructe de pe tarabe și apoi veniți acasă și folosiți-le în cele mai creative moduri, de la prăjituri la salate, de la smoothie-uri la supe-desert.

Un astfel de exemplu îl reprezintă căpșunile la grătar, puse pe frigăruie. Le stropești cu puțin ulei de măsline, presari cimbru proaspăt, puțin piper negru zdrobit și se pun deasupra grătarului, precum un porțap, pentru 3 minute. Sunt excelente! La exterior sunt moi, iar la interior sunt încă tari.

Mie îmi place foarte mult combinația de căpșuni cu cimbru, așa că mai am o variantă interesantă și gustoasă. Dincolo de opțiunea de a pune căpșuni în salatele de frunze, poți face o salată din căpșuni, tot așa cu un pic de ulei de măsline și cimbru și această salată să o pui deasupra unei plăcinte de brânză. Sau alături, ca garnitură. Combinația de căpșuni cu brânză telemea, de exemplu, este una delicioasă, fie că se întâlnesc într-o salată de sezon sau sub forme mai fancy, precum această plăcintă de care vă spuneam.

O altă formă gustoasă și creativă de a le folosi este în pregătirea marinadei pentru pui. Pulpele dezosate se lasă la marinat cu căpșuni tocate, ierburi aromatice și ulei de măsline. Se lasă astfel la frigider vreme de trei zile și apoi se folosesc la grătar. Carnea va avea un gust suav și o culoare bogată, portocalie.

Pentru desert, căpșunile merg foarte bine cu caramelul sărat sau cu diverse combinații de mirodenii, de la coajă rasă de portocale și lămâi, la scorțișoară și nucșoară. Și pentru că este sezon, folosiți pentru plăcinte fructe proaspete, nu dulceață. Un pont de urmat, în acest caz, este ca atunci când puneți fructele proaspete în interiorul plăcintei să adăugați și bucăți mai vechi de chec, pandișpan. Acesta va absorbi apa din căpșuni și va crea o textură interesantă în plăcintă.

Cum condimentăm carnea

No Comments

De la o carne presărată cu puțină sare și puțin piper la cea gata condimentată din măcelării sau cea aromată cu mixuri de condimente la plic, aventura culinară este una aproape infinită. Fiecare își pune amprenta de bucătar pe felul cum alege să asezoneze carnea, mai puțin sau mai mult, mai clasic sau mai inventiv. Sunt cărnuri cu gust delicat, a căror savoare se pierde dacă le condimentăm prea tare și sunt cărnuri care prin adăugarea de mirodenii devin mai savuroase. Însă totul ține de echilibru.

Eu m-am născut într-o casă în care dimineața când ne trezeam mirosea a mâncare și a mirodenii. În orientul mijlociu condimentele sunt o parte importantă din viața noastră, așa că m-am îndrăgostit de mic de combinațiile de arome.

Pentru mine pasărea este cea mai bună cu rozmarin, cimbru și usturoi. Combinațiile de condimente mai puternice, cu șofran, cu ras-el-hanout, etc, merg pentru mâncărurile gătite. Dacă pui puiul la cuptor sau la grătar, atunci trebuie să lăsăm gustul cărnii să se simtă. Când facem tocănițe, de exemplu, putem pune boia și alte condimente puternice.

Eu la gulaș, de exemplu, pe lângă condimentele clasice, pun și coajă de lămâie și portocală, pentru că îmi place să ies din tipare. La fel și la osso bucco. Pun pe lângă roșii, usturoi și ierburi aromatice și coajă de citrice.

Pe de altă parte, pentru un antricot bun nu trebuie să adaugi prea multe condimente. Sare și piper proaspăt măcinat și pus direct pe grătar. Atât. Pentru alte părți din vită, cum ar fi pulpa, pieptul, coastele, merge să marinezi carnea cu diverse arome. Și le lași și 48 de ore ca să pătrundă aromele. În marinde poți pune salvie, oregano, cimbru, rozmarin sau busuioc, sare, piper, usturoi.

Pentru mileul gătit, varianta mea preferată este cu curcumă. Pui ceapă multă tăiată felii subțiri la gătit cu curcumă, foi de dafin și usturoi. Apoi adaugi legume și felii de lămâie conservate și, evident, carnea de miel tăiată în bucăți. Dacă o pui cu os va fi mai gustoasă, dar mai greu de mâncat direct din farfurie.

Curmalele, „bomboanele” mele zilnice

No Comments

Pe aici nu se găsesc prea multe varietăți de curmale, dar în Nordul Africii sunt precum merele de la noi. Găsești mai multe soiuri, proaspete sau uscate, și se folosesc fie ca atare, fie în diverse rețete de mâncare și prăjituri. Cele galbene, de exemplu, sunt proaspete și crocante și suculente când muști din ele. Mai există în Israel și curmale proaspete congelate pe care le lași un timp la decongelat și apoi sunt exact ca cele proaspete.

Curmalele se păstrează cel mai bine într-o cutie închisă la frigider. Astfel rezistă câteva luni fără probleme.

Eu mănânc în fiecare dimineață 2-3 curmale mari, pe stomacul gol. Îmi dau multă energie și sunt pline de nutrienți. În București mi le cumpăr de la Mega Image, pe cele proaspete de la frigider. Dar mereu când merg în Israel îmi cumpăr câteva cutii și le aduc acasă. Cui nu îi plac ca atare, poate să le pună într-un smoothie cu banane și alte ingrediente și astfel, gustul lor este acoperit, dar ele își fac treaba.

Pui marocan cu curmale

La noi, în Maroc, o rețetă faimoasă cu curmalele este puiul cu curmale. Îți trebuie multă ceapă, un kilogram de ceapă la un pui. Și vreo 20 de curmale, tăiate pe jumătate. Ceapa se călește cu șofran sau curcumă și se adaugă curmalele și apă. Se pot pune și câteva semințe de cardamom. Se sotează puiul tăiat în bucăți sau numai ciocănele (e mai bun așa) în ulei de măsline cu câțiva căței de usturoi. Se pune în sosul de ceapă cu curmale și se dă la cuptor o oră și un sfert la 180 de grade. Gustul este delicios, combinația dintre ceapă, condimente și dulceața curmalelor. Se servește cu orez simplu, făcut la aburi eventual.

Gustări

Una din gustările mele preferate din copilărie este cu curmale umplute. Se taie curmalele pe jumătate și se pune în interior marțipan amestecat cu nuci tocate. Se poate pune și puțin cimbru sau rozmarin. Se dă prin fulgi de cocos și gata un petit four delicios.

Sau se pot umple cu carne de oaie tocată, cu scorțișoară, nușcoară, cimbru, ceapă sotată, un pic de miere. Se dau la cuptor și apoi se servesc tot pe post de gustare, ca un canape.

Un meniu fără lactoză

No Comments

Pentru că intoleranțele alimentare sunt o mare problemă, atunci când creez un meniu pentru un eveniment, am grijă să țin cont de opțiunile alimentare ale oaspeților mei. Așa cum data trecută v-am arătat un meniu fără gluten, de această dată vă voi prezenta o opțiune de meniu dedicată celor cu intoleranță la lactoză, dar care este la fel de bun și pentru ceilalți oameni.

Starter

M-am gândit să pregătesc un bulgur cu pește. Bulgurul își pierde gustul dacă este fiert, așa că prepararea lui se face la rece. Se pune bulgurul în apă rece și se lasă la înmuiat aproximativ o oră. După ce s-a înmuiat se amestecă cu usturoi tocat, sare, piper, ulei de măsline, pătrunjel sau coriandru sau amândouă tocate, coajă de portocală și de lămâi rase și se amestecă foarte bine. Aceasta este baza. Deasupra se poate pune un pește la grătar presărat cu măsline tocate sau migdale.

Fel principal

Pentru felul principal am ales niște pulpe la cuptor, gătite pe pat de rădăcinoase. Morcov întreg, de toate culorile, rădăcină de țelină cu tot cu coajă, tăiată în sferturi, păstârnac întreg, usturoi, foi de dafin, eventual și câteva ierburi aromatice, sare și piper, amestecat tot cu ulei de măsline și deasupra puse pulpele. Se dau la cuptor la 180 grade și se lasă o oră, o oră și un sfert.

Desert

Aș propune un desert pe care îl aveam și la Caju când am deschis: malabi. Însă pe bază de lapte de cocos. Este practic o budincă simplu făcută din lapte, amidon și zahăr. Peste ea poți pune felii de căpșuni, un pic de scorțișoară, sirop de rodie și puțină apă de trandafiri. Simplu, gustos și de efect, mai ales dacă toppingul este frumos aranjat. Evident, puteți folosi și alt tip de lapte vegetal, precum cel de migdale sau de caju, însă cel mai gustos este cel de cocos.

Cu un strop de piper

No Comments

Piperul a devenit parte integrantă a vieții noastre. Toată lumea are în casă sare și piper și aproape toate rețetele sărate fac apel la acest condiment, așa că m-am gândit să vă povestesc puțin despre el. Și despre toate soiurile de piper.

Cel mai adesea se folosește piperul negru, iar sfatul meu este să îl cumpărați mereu boabe pentru că cel gata măcinat își pierde aroma foarte repede. Așa că cel mai bine este să vă luați o râșniță de piper și să îl zdrobiți singuri atunci când gătiți sau asezonați mâncarea gata gătită. Tocmai de aia restaurantele care se respectă au râșnițe la discreția oaspeților și nu pe pun pe masă pipernițe uitate de zile întregi acolo. Și nu vă zgârciți la preț. Piperul de calitate, aromat, este mai scump. Cel ieftin a trecut deja printr-un proces de extragere a substanțelor importante ce se folosesc apoi în industria farmaceutică și cosmetică. Boabele astfel „dezbrăcate” de arome sunt repuse pe piață pentru consumul în bucătărie. Totuși savoarea lor nu mai este aceeași.

Din aceeași plantă mai face parte și pepierul verde, fructe culese înainte de coacere și puse la uscat sau murat. Astfel, aroma sa este una mai fresh. Cel mai faimos exemplu de rețetă în care se folosește piperul verde este vita în sos de piper, dar asta nu înseamnă că nu merge bine și cu pui, de exemplu sau chiar și cu legume la cuptor, adăugat la sfârșit, pentru un strop de prospețime.

Piperul alb este și e provenit din aceeași plantă, iar aroma lui este un pic diferită datorită lipsei cojii. Sunt de fapt boabele de piper negru fără coaja de la suprafață. Acesta se folosește cel mai frecvent în felurile de mâncare deschise la culoare pentru a nu le schimba aspectul.

Printre felurile de piper mai cunoscute pe la noi se numără și piperul roșu. Însă acesta nu este cu adevărat piper, el provine din altă plantă și este un fruct uscat precum cele denumite generic în engleză berries, cum sunt coacăzele, afinele, agrișele, etc. aroma sa picantă, însă, i-a adus numele de piper. Însă pe lângă aroma picantă, el are și o aromă fructată, proaspătă, care dă o savoare ușor dulceagă mâncărurilor.

Dincolo de aceste tipuri populare de piper, natura a mai ticluit și alte sortimente interesante, care, fiecare în parte, conferă gusturi inedite mâncărurilor în care sunt adăugate. Poate cel mai inportant dintre toate acestea este piperul brun de sichuan, provenit din regiunea cu același nume din China. Lui i se alătură piperul din Bali, ce are o formă de con în miniatură și piperul din altă insulă indoneziană, Java, denumit și piper cubeba, ale cărui boabe au și o codiță.

Oricum ar fi, nu uitați că piperul este un condiment și trebuie folosit cu moderație pentru a nu acoperi gustul celorlalte ingrediente.

Nu mai e nimic nou sub soare

No Comments

Vorbim mult acum despre mâncare reinventată, feluri tradiționale aduse în modernitate, plating, dar aproape că nu este nimic din ceea să nu se mai fi făcut înainte. Acum se redescoperă ingrediente uitate, plante sălbatice care ajung să fie materie primă în bucătăriile avangardiste ale chefilor cu imaginație, dar și modalități de prezentare rustice care brusc au devenit foarte exotice.

Îmi aduc aminte, de exemplu, de anii mei de ucenicie în timpul școlii culinare și apoi, după terminarea ei, la cel mai mare hotel din Haifa. Îl aveam bucătarșef pe George Fucks, un austriac foarte profesionist, de la care am învățat multe. În perioada aia, în anii 70-80, nu erau executive chefs israelieni și pe la marile hoteluri erau aduși bucătari cu experiență din Europa. Iar bucătarul nostru era unul foarte iscusit și creativ. Acum este mare modă cu carnea de vită adusă la masă pe piatră încinsă, dar prima oară am văzut asta la el în 1979. Pe atunci credeam că e nebun. Cum să pui carnea pe piatră?! A fost printre primii care a făcut asta în lume. Avea nebunia lui.

Un alt exemplu de la el, care acum este foarte modern, este folosirea paielor, a fânului pentru plating. Practic nu cred că mai este ceva nou sub soare, totul s-a făcut deja, nu mai poți inventa acum roata de la căruță. Poți doar să îi dai altă culoare, dar nici acolo nu ești sigur că nu s-a mai făcut.

Și ca să mă laud și eu un pic. În 1996 când am venit aici și am început să comand din Grecia și din Europa sole dover, doradă, seabass, barbun, nimeni nu înțelegea ce e asta. Afară evident că toată lumea îi mânca, dar pentru România era o noutate. Și acum toți de pe aici se înghesuie la restaurant să comande numai dorada. Pe atunci aruncam zilnic câteva kilograme de pește pentru că oaspeților le era frică să comande așa ceva.

Dar lucrurile evoluează și acum, mai ales datorită tuturor canalelor de comunicare, și în special a celor vizuale, informațiile se propagă, redescoperirile câte unui chef, pentru că am stabilit deja că nu mai sunt descoperiri, devin baloane de săpun care se umflă și ajung repede în toate colțurile lumii. Dar cred că de la folosirea substanțelor introduse în bucătăria moleculară încoace, nu a mai apărut nimic nou în farfuriile lumii, iar misiunea bucătarilor de a păstra interesul unui public cât mai avid de nou este una foarte grea.

Homarul, deliciul oceanelor

No Comments

Acest fruct de mare, atât de apreciat, este o încântare pentru orice bucătar. Carnea lui delicată este atât de gustoasă și se prepară foarte simplu, însă cu mare grijă pentru că poate fi stricată ușor și transformată într-o bucată de cauciuc.

Homarul se găsește în multe oceane și mări ale lumii, însă cel mai bun este cel din apele reci. La noi cel mai frecvent găsești homar canadian și homar breton, care este de o calitate superioară celui din Canada. Carnea lui este mai fină și mai gustoasă, mai bogată și mai suculentă. Există și homari de crescătorie, dar este o adevărată artă creșterea lor. În primul rând nu trebuie hrănit mult, pentru că adună astfel multă mizerie în interior. A fost o crescătorie aici în România acum mulți o crescătorie de homar breton și am fost acolo să o vizitez. Nu mai este acum, tocmai pentru că este foarte greu de întreținut.

Homarul se cumpără cel mai bine viu. Dar pentru că diferența de preț între cel viu și cel congelat este mare și nu oricine își permite mereu unul proaspăt, este și varianta congelată o opțiune.

Homarul se pune întreg la opărit și timpul exact este de 1 minut pentru fiecare sută de grame. De exemplu, un homar de 500 de grame trebuie să fiarbă 5 minute. Se scoate și se pune imediat în apă cu gheață pentru a opri procesul de gătire în interior. Apoi se poate prepara în diverse moduri.

Homarul la grătar merge cel mai bine cu legume la grătar. Sparanghelul la grătar este perfect în combinație cu acest deliciu marin. Nu l-aș combina cu cartofi sau alți carbohidrați. Dar merge cu cartof dulce. Cartoful tăiat pe jumătate, uns cu ulei de măsline și pus pe grătar.

Homarul nu se amestecă cu condimente puternice pentru că se pierde gustul lui pur, cel pentru care ai plătit atâția bani.

Pe grătar

Se amestecă unt la temperatura camerei, nu topit, cu capere, tocate, chives tocat, cimbru, rozmarin, coajă rasă de lămâie și portocală, piper negru, sare. Se taie homarul pe jumate și se întinde untul peste partea cu carnea, apoi se pune cu aceasta în jos pe grătar. Se lasă două minute și se întoarce cu carcasa în jos, încă două minute.

Prepararea carcasei

Carcasa trebuie bine curățată mai ales în zona capului. Apoi se taie în bucăți de mărime potrivită și se amestecă cu ceapă, cimbru, țelină, morcov, sare, piper. Se sotează și apoi se adaugă apă sau supă de bază și se fierbe o oră. Astfel se obține o bază bună pentru risotto, paste sau supă clară. În care se poate pune și fidea, de exemplu. Sau se poate adăuga smântână și să se facă un sos gustos. Se poare adăuga șofran și să fie baza pentru o supă mediteraneeană de tip bouillabaisse.