chefjosephhadad.ro

Blog

Alimente pentru banca de alimente

No Comments

Una din credințele mele este că trebuie să ne pese de semenii noștri și să facem lucruri pentru ei. De la ajutoare mici, la proiecte mari, oricare sunt binevenite. Iar donarea de alimente pentru banca de alimente este unul din acele mici ajutoare, pe care cu toții suntem capabili să le oferim.

Ceea ce donăm, însă, contează foarte mult, pentru că important este să avem grijă ca alimentele alese să nu fie perisabile. Însă asta nu înseamnă că putem dona doar conserve. Paleta este mult mai bogată. Dar, totuși, ce nu este bine să donezi la banca de alimente?

Și dacă tot am amintit de conserve, iată și ce conserve să nu donați. Poate că după tot haosul de anul trecut cu starea de urgență și panica generală, în care v-ați aprovizionat cu multe tipuri de conserve, constatați acum că aveți prea multe și vreți să mai eliberați locul din cămară. Înainte, însă, de a le dona la o bancă de alimente, aveți grijă să nu fie în primul rând expirate și, în al doilea rând, deteriorate, ruginite, sparte. Toate acestea afectează adesea conținutul.

Murăturile și compoturile sunt niște alternative foarte bune pentru aportul de nutrienți în lipsa fructelor și legumelor proaspete, însă pentru banca de alimente, cele conservate în borcane de sticlă nu sunt deloc bune. Riscul de spargere la transport și manevrare este mare și nici o bancă nu le va prelua. Așa că alegeți alternativele în borcane de plastic sau în conserve metalice.

Produsele lactate au, în general, un termen de garanție destul de scurt, așa că nu sunt recomandate pentru banca de alimente, însă o alternativă este laptele praf, care are o rezistență mult mai mare.

Nici alte alimente care necesită frigiderul sau congelatorul pentru păstrare nu sunt recomandate. De regulă, când vine vorba de acestea, băncile cumpără din banii primiți chiar înainte de acțiunea de donare.

Deși poate părea un gest frumos, preparatele gătite în casă, fie ele mâncăruri, prăjituri, pâine, orice, nu sunt acceptate la băncile de alimente, care nu pot primi decât mâncare ambalată și cu termen de valabilitate. Și, de asemenea, pachete desfăcute. Chiar dacă teoretic sunt în ambalajul original, odată ce au fost desfăcute, nu mai sunt acceptate în băncile de alimente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 2 3 4 5